Pretenţii. Decizia nr. 186/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 186/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 186/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta C. S. în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . C., C. R., P. A., împotriva încheierii din 04 martie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect
pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă lipsind intimații pârâți și intimata reclamantă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ,potrivit referatului întocmit de C. Arhivă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, că a fost repus pe rol din oficiu pentru ca instanța să se pronunțe asupra perimării recursului și acordă cuvântul pe această excepție.
Recurenta pârâtă lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea din 04.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ 13, în temeiul art. 242 alin. 1 N. Cod proc. civ. a fost suspendată judecarea cauzei, formulată de reclamanta Asociația de P. . contradictoriu cu pârâții C. C., C. S., C. R. și P. A., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de instanță, respectiv că nu a depus la dosar extras de cont detaliat, privind modul de repartizare al penalităților percepute de furnizorii de utilități, către pârâți.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta C. S..
Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea de către instanță a obligațiilor stabilite de instanță în sarcina sa.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (18.06.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelanta-pârâtă) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță.
Constată perimat recursul declarat de pârâta C. S. în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . C., C. R., P. A., împotriva încheierii din 04 martie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015.
Președinte, G. C. F. | Judecător, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.G.C.F.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.L.D.B.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1772/2015. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|