Revendicare imobiliară. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 612/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 612/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 612
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol, judecarea apelului formulat de către apelanta-reclamantă M. I. împotriva sentinței civile nr._ din 18.11.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. C., având ca obiect revendicare imobiliară, trimis spre rejudecare ca urmare a casării deciziei civile nr. 325 din 02.07.2012, pronunțată de Tribunalul D., prin decizia civilă nr._/11.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă.
Dezbaterea cauzei și concluziile asupra apelului au avut loc în ședința din 24.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru depunerea de concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 12.03.2015, când având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015 când pentru același motiv a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._/215/2007, reclamanta M. I. a chemat în judecată pe pârâtul O. C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 89 m.p, aflat în posesia pârâtului neproprietar, suprafață ce i-a fost atribuită prin S.c. nr. 1874/26.02.2004 a Judecătoriei C..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă sus menționată, în urma lotizării și atribuirii fizice, a primit suprafața de 89 m.p., iar în baza acestei sentințe s-a format dosarul de executare nr. 10/E/2007 la B. B. T.. Ținându-se cont de schița ce însoțește raportul de expertiza, expertul sosit la fața locului, după identificare și efectuarea măsurătorilor, la exterior s-a constatat un impediment la executare, în sensul că terenul în suprafață de 89 m.p. atribuit prin lotizare reclamantei, este delimitat la S cu plăci de beton, aflându-se în posesia pârâtului, fiind ocupat parțial de o construcție casă.
Reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Prin sentința civilă nr._/18 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. I., împotriva pârâtului O. C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare a suprafeței de 89 mp, situată în C. ., acesteia revenindu-i sarcina de a proba că este proprietara exclusivă a acestui teren, conform regulii „actori incumbit probatio” prevăzută în art. 1169 C.civ., și că pârâtul a uzurpat această suprafață de teren.
Titlul de proprietate exhibat de reclamantă, este reprezentat de sentința civilă nr. nr. 1874/26.02.2004, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr. 3009/2000, în urma soluționării procesului de partaj dintre reclamantă și numita C. A., la baza căreia a stat contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 26.09.1951 de autorul reclamantei, C. I. cu S. Z. D. P., având ca obiect un loc de casă situat în C., ..
De asemenea, instanța a reținut că suprafața de 89 mp, pe care reclamanta o revendică în prezenta cauză, face parte din suprafața totală de 583 mp, teren ce a făcut obiectul partajului sus menționat (din măsurători a rezultat o suprafață de 596 mp.) și a fost atribuită reclamantei, pentru a se valida promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de fiul reclamantei, intervenientul M. I., cu pârâtul.
Acest aspect a rezultat din raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. 3009/2000, fiind identificată în vederea dezmembrării și atribuirii suprafeței de 89 mp, restul terenului de 507 mp. fiind atribuit numitei C. A., reținându-se că aceasta nu posedă locuință în C., iar reclamanta din prezenta cauză, nu locuiește în imobil, deținând o altă casă în proprietate.
În același sens, converg și considerentele deciziei civile nr. 474/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul D., care a reținut că terenul de 89 mp a fost atribuit reclamantei tocmai pentru a se valida vânzarea acestuia de către fiul contestatoarei.
Față de cele ce preced, instanța a reținut că sentința civilă de care se prevalează reclamanta, nu poate constitui titlu împotriva pârâtului, scopul atribuirii în lotul reclamantei a suprafeței în litigiu, nefiind acela al exercitării de către reclamantă a atributelor dreptului de proprietate, ci cel al validării convenției încheiate între pârât și M. I., fiul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că suprafața revendicată de 89 mp, a fost identificată de expert prin expertiza, ca fiind ocupată de pârâți. Apelanta a mai arătat că nu există nici un considerent privind validarea antecontractului de vânzare cumpărare, acesta fiind încheiat de fiul ei, reclamanta nefiind parte. Apelanta a mai arătat că terenul înstrăinat de fiul său către pârât, este de 39 mp, nu de 89 mp., iar pârâtul nu a obținut validarea vânzării.
Tribunalul a admis în parte cererea de ajutor judiciar, prin reducerea taxelor judiciare.
Prin decizia civilă nr.1525 din 01 iulie 2009, pronunțată în dosar nr._/215/2007, Tribunalul D. a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Criticile recurentei referitoare la inopozabilitatea antecontractului încheiat de fiul său cu pârâtul, pentru o parte din teren, revendicată în prezenta cauză, nu pot fi reținute. Chiar dacă reclamanta recurentă, personal, nu a fost parte în antecontract, aceasta a ratificat aceasta convenție prin poziția procesuală pe care a adoptat-o în procesul de partaj (dosar 3009/2000 Judecătoria C.). Din sentința nr.1874/2004 a rezultat că, atât reclamanta, cât și fiul ei, care a fost intervenient în partaj, au invocat existența antecontractului și au cerut atribuirea suprafeței de 89 mp, în lot. Prin decizia nr.474/2008 a Curții de Apel C., s-a reținut că instanțele, în partaj, au atribuit suprafața de 89 mp lui M. I., tocmai pentru validarea antecontractului.
Or, s-a apreciat că reclamanta recurentă a ratificat acest antecontract, care îi devine opozabil și, în consecință, nu mai este îndreptățită la revendicarea acestui teren, fiind, dimpotrivă, în baza art.969 C.civ, ținută de obligația de a respecta condițiile acestei convenții. În aceeași ordine de idei, recurenta nici nu poate opune pârâtului, faptul că acesta nu și-a validat convenția și este nerelevant în cauză, că expertul a reținut ocuparea terenului revendicat, de către pârât, deoarece, așa cum s-a arătat, reclamanta recurenta este ținută de antecontract.
În ceea ce privește suprafața de 89 mp, susținerile recurentei, în sensul unei suprafețe mai mici, nu pot fi primite, această suprafață de 89 mp, fiind stabilită în antecontract și recunoscută în litigiul de partaj, inclusiv prin decizia civilă nr. 474/2008 a Curții de Apel C..
Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat prezentul recurs, reclamanta M. J., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că dosarul s-a soluționat în recurs, în complet de trei judecători, deși, față de valoarea obiectului litigiului, de peste 100.000 lei, calea de atac era apelul, ce se soluționează în complet de doi judecători.
S-a arătat că valoarea terenului revendicat, de peste 100.000 lei, s-a stabilit prin expertiză, iar calificarea căii de atac, nu a fost pusă în discuția părților.
Prin decizia civilă nr.1338/12.11.2009, Curtea de Apel a admis recursul, a casat decizia nr.1525/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul D. și a trimis cauza spre rejudecare, în apel, la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele
Potrivit art.2821, alin.1 C.pr.civ., nu sunt supuse apelului, hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
În speță, valoarea de circulație a terenului revendicat, stabilită la instanța de fond, este de 189.436,50 lei (53.400 Euro) (v.rap.de expertiză f.58-59 dosar fond), deci peste 100.000 lei (1 miliard lei vechi).
Ca atare, față de dispozițiile art.2821 Cod pr. civ. și valoarea obiectului litigiului, de peste 100.000 lei, hotărârea judecătorească dată în primă instanță, este supusă apelului și nu recursului.
Prin urmare, soluționând calea de atac exercitată de reclamantă împotriva sentinței, ca recurs, și nu apel, Tribunalul a pronunțat o decizie nelegală, aplicând greșit dispozițiile art. 2821 alin.1 Cod pr. civ.
Mai mult, după cum a rezultat din actele dosarului, deși reclamanta a declarat apel împotriva sentinței, instanța a calificat cererea ca recurs, fără să pună în discuția părților această nouă calificare a căii de atac, încălcând astfel dreptul la apărare al reclamantei.
De asemenea, Tribunalul, soluționând cauza în complet nelegal constituit (de trei judecători) și cu încălcarea competenței altei instanțe (soluționând cauza ca instanță de recurs, deși soluționarea recursului este de competența curții de apel), în cauză sunt incidente motivele de casare prev.de art.304 pct.1 și 3 c.pr.civ.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 325 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. _, s-a admis apelul declarat de către reclamanta M. I., împotriva sentinței civile nr._ din 18.11.2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007, în contradictoriu cu intimatul pârât O. C., având ca obiect revendicare imobiliară, trimis spre rejudecare ca urmare a casării deciziei civile nr. 1525 din 01.07.2009, pronunțată de Tribunalul D., prin decizia civilă .1338/12.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C..
A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantă.
A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 89 mp, individualizat în raportul de expertiză efectuat în apel de expert B. Ș. și materializat în schița anexa 1 între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-1 cu dimensiunile laturilor menționate în răspunsul la obiectivul nr. 1 – fila 74 dosar apel, teren situat în localitatea C., ., județul D..
S-a admis petitul privind ridicarea construcției gard din plăci de beton individualizat în raportul de expertiză efectuat în apel, respectiv schița nr. 1, între punctele 4-5-6-7-8-9 și pe cale de consecință:
A fost obligat pârâtul să ridice gardul anterior menționat, iar în caz contrar autorizează pe reclamantă să ridice, pe cheltuiala pârâtului, această construcție.
S-a respins petitul privind demolarea construcției casă individualizată de expert M. P., prin expertiza efectuată în prima instanță, schița anexă de la fila 60 dosar fond cât și de expert B. Ș., în apel, schița anexă nr. 1, fila 78 dosar apel.
A fost obligat intimatul pârât la plata către apelanta reclamantă a sumei de 8786,50 lei cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Este de reținut că argumentul primei instanțe în sensul că sentința civilă nr.1874/26.02.2004, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr.3009/2000, de care se prevalează reclamanta nu poate constitui titlu împotriva pârâtului, scopul atribuirii în lotul reclamantei a suprafeței în litigiu nefiind acela al exercitării de către reclamantă a atributelor dreptului de proprietate, ci al validării convenției încheiate între O. C. și M. I., fiul reclamantei, nu poate fi primit.
Așa cum a rezultat din cuprinsul sentinței civile nr.1874/26.02.2004, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr.3009/2000, în urma soluționării procesului de partaj dintre reclamanta M. I. și numita C. A., la baza căruia a stat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26.09.1951 de autorul reclamantei, C. I. cu S. Z. D.P., având ca obiect un loc de casă situat în C., ., apelantei-reclamante M. I. i-a fost atribuit în lot, terenul în suprafață de 89 mp situat în C., ., județul D..
S-a menționat în considerentele hotărârii că la pronunțarea soluției s-a avut în vedere faptul că reclamanta din procesul de partaj, numita C. V. nu posedă o locuință în Mun. C., iar M. I. nu locuiește în imobilul supus împărțelii, deținând casă proprietatea sa, astfel încât în baza art.6739 și 67310 C.pr.civ, s-a atribuit reclamantei C. V. casa de locuit și terenul aferent acesteia în suprafață de 507 mp, iar pârâtei M. I. suprafața de 89 mp intravilan, pentru care intervenienții care sunt fiul și respectiv nora acesteia, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu terțe persoane.
Nu rezultă din considerentele hotărârii că suprafața de 89 mp a fost atribuită apelantei-reclamante M. I., ca validare a vânzării terenului de fiul său; instanța a reținut împrejurarea că această suprafață de 89 mp a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat de M. I. cu terțe persoane, ca un criteriu pentru atribuirea acestei suprafețe.
Referitor la efectele împărțelii, unul dintre cele mai importante, este acela care rezultă din art.786 cod civil ale cărui dispoziții, deși sunt situate în titlul privitor la succesiuni, sunt de aplicare generală, oricare ar fi cauza care determină starea de indiviziune, în conformitate cu care hotărârile de partaj sunt declarative și retroactivează, în sensul că drepturile asupra bunurilor atribuite prin împărțeală fiecărui copărtaș sunt considerate ca dobândite de la data la care a luat naștere starea de indiviziune.
Așadar, raportând aceste considerente de ordin teoretic la datele de fapt ale speței, cu referire la sentința civilă nr.187/26.02.2004, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, Tribunalul a reținut că apelanta-reclamantă a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului în suprafață de 89 mp.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului de expert B. Ș., pe terenul în suprafață de 89 mp, revendicat de reclamantă, există suprapunere; astfel, conform sentinței civile nr.3411/05.03.2011, intimatul-pârât O. C. deține în proprietate suprafața de 269 mp și posesia asupra terenului revendicat este a acestuia.
În consecință, constatând dreptul de proprietate al reclamantei, identificarea imobilului revendicat și suprapunerea între terenurile pentru care fiecare parte prezintă acte de proprietate, urmează a se compara titlurile și să se dea eficiență titlului ce provine de la autorul al cărui titlu este preferabil.
Acțiunea în revendicare, fiind întemeiată direct și nemijlocit pe existența dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, obligă pe reclamantă să facă dovada, conform art.1169 Cod civil, că este proprietara bunului revendicat. În apărare, pârâtul poate opune titlul său, a cărui examinare judiciară, fără a fi un ultra petita, este firească și esențial necesară soluționării pricinii.
Titlul exhibat de intimatul-pârât în contraprobă este sentința civilă nr.3411/05.03.2001, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr.5913/2001, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanții O. C. și O. E., în contradictoriu cu pârâții P. G.-S. și P. Ș. și s-a constatat dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 269 mp situat în C., ..
Deși s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului O. cu privire la terenul în suprafață de 269 mp, s-a avut în vedere că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.7280/1967 și a certificatului de moștenitor nr.1765/1994, îndreptățirea intimatului O. C. viza suprafața de 194,96 mp, respectiv 81,96 mp rezultați din contractul de vânzare-cumpărare nr.7280/1967 și 113 mp, rezultați din certificatul de moștenitor nr.1765/1994, cu privire la diferența până la 269 mp (respectiv suprafața de 75 mp, constatându-se dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii. Astfel, s-a reținut în considerentele hotărârii că terenul în suprafață de 75 mp a fost în posesia și folosința permanentă a pârâților P. G.-S. și P. Ș., nefiind tulburați în exercițiul acestor drepturi).
Nu s-ar putea considera însă că titlul de proprietate al intimatului-pârât O. C. e mai preferabil și mai bine caracterizat decât cel al apelantei-reclamante întrucât cu privire la această suprafață de 75 mp, acesta nu a exhibat un înscris translativ de proprietate.
Deși sentința civilă nr.3411/05.03.2001, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtului O. C., asupra terenului în suprafață totală de 269 mp, incluzând suprafața de 75 mp, are un caracter constitutiv de drepturi, totuși nu se poate face abstracție că pentru suprafața de 75 mp nu a existat un înscris care să justifice transferul dreptului de proprietate. De altfel, chiar în contractul de schimb autentificat sub nr.874/15.09.1999, încheiat anterior sentinței mai sus menționate, s-a precizat ca izvor al dreptului de proprietate al coschimbașilor P. G.-S. și P. Ș., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.7280/1967 și certificatul de moștenitor nr.1765/07.10.1994, suprafața de teren însumată fiind în total de 194,96 mp și faptul că din măsurători a reieșit suprafața totală de 269 mp, părțile contractante declarând că sunt de acord și pe riscul lor să se treacă suprafața reală de 269 mp așa cum rezultă din schița cadastrală. Cu toate acestea, contractul de schimb a avut ca obiect imobilul compus din casă de locuit și teren loc de casă în suprafață de 194,96 mp, pentru diferența de 75 mp fiind constatat ulterior dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, prin sentința civilă nr.3411/05.03.2001, pronunțată în dosarul nr.5913/2001, definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 07.05.2001.
Față de aceste considerente, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate între părți, Tribunalul a acordat preferință celui aparținând apelantei-reclamante.
În ceea ce privește petitul privind demolarea construcției, Tribunalul a reținut următoarele:
Este de necontestat că dreptul de proprietate în sistemul nostru juridic actual este principalul drept al omului, iar principiul apărării proprietății este unul din cele mai importante ale dreptului civil, exprimând orientarea generală a legislației. Se vorbește astăzi de o dimensiune constituțională și europeană a dreptului de proprietate, de vreme ce este un drept fundamental al cetățenilor tării, reglementată în Convenția României – Titlul II intitulat "Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale") și în acte internaționale, mai ales în art.1 al Primului protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, considerându-se cu valoare de principiu, că orice măsură care reprezintă o ingerință în exercițiul acestui drept trebuie să asigure un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului.
Pe de altă parte, în practica judiciară s-a statuat că, pe cât posibil, se va evita soluția neeconomică a demolării unei construcții, prin adoptarea unor soluții de reparare a prejudiciului suferit prin edificare mai echitabile de natură să pună în concordanță interesele individuale ale părților cu cele economice generale.
Potrivit raportului de expertiză efectuat de expert M. P., în cursul soluționării cauzei la prima instanță, pe terenul în litigiu în suprafață de 89 mp este edificată parte din locuința pârâtului, care ocupă suprafața de 16,34 mp. Această constatare s-a confirmat prin raportul de expertiză efectuat de expert B. Ș., în faza procesuală a apelului, în sensul menționării construcției identificate de expertul M. G. P., în suprafață de 16,34 mp, ca având destinația casă de locuit și fiind amplasată pe terenul ce se află în posesia intimatului-pârât O. C..
Față de această constatare și având în vedere practica judiciară în materie, Tribunalul a respins petitul privind demolarea construcției casă individualizată de expert M. P. prin expertiza efectuată în prima instanță, schița anexă de la fila 60 dosar fond cât și de expert B. Ș. în apel, schița anexă nr. 1, fila 78 dosar apel, considerând excesivă și neeconomică această cerere.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul a reținut că dreptul la un proces echitabil include în conținutul său o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.1 Cod pr. civ, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, a obligat intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 8786,50 lei –cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale parcurse (fond: taxă de timbru în cuantum de 20 lei, taxă de timbru în cuantum de 100 lei, onorariu expert în cuantum de 501,70 lei, taxă de timbru în cuantum de 5050 lei; apel – primul ciclu procesual: taxă timbru în cuantum de 1254 lei, timbru judiciar în cuantum de 5 lei; recurs: taxă timbru în cuantum de 1254 lei, apel – al II-lea ciclu procesual: onorariu expert în cuantum de 601,80 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul O. C., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod pr. civ.( art. 304 pct. 5).
În acest sens, recurentul a susținut că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât instanța de apel a soluționat acțiunea în revendicare procedând la compararea titlurilor de proprietate exhibate de cele două părți, deși prin motivele de apel nu s-a făcut o asemenea cerere sau critică, dimpotrivă, apelanta a susținut că pârâtul ocupă în mod nejustificat suprafața de teren pentru care nu are titlu de proprietate.
A mai arătat recurentul că nici prin acțiunea introductivă reclamanta nu a susținut că pârâtul ar deține terenul în baza vreunui titlu și nici nu a investit instanța cu soluționarea acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, iar din cuprinsul încheierii de dezbateri din 25.06.2012 a rezultat că nici instanța, din oficiu, nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților aspectul de drept în baza căruia urma să soluționeze litigiul și nu a dat, astfel, posibilitatea părților să-și formuleze apărările și susținerile cu privire la criteriile pentru care ar fi apreciat că titlul fiecăruia este preferabil în raport cu al celuilalt, încălcând, astfel, dreptul la apărare și dreptul la dezbateri contradictorii.
Consideră recurentul că argumentele instanței referitoare la aspectele pentru care a apreciat că titlul pârâtului este mai puțin preferabil în raport cu cel al apelantei, fără ca acestea să fie puse în discuția părților, dovedește că instanța a încălcat principiul imparțialității și echidistanței de care trebuia să dea dovadă, substituindu-se reclamantei.
A mai susținut recurentul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de apel făcând o greșită aplicare a regulilor de drept ce guvernează acțiunea în revendicare în ipoteza în care ambele părți ar invoca un titlu de proprietate, (art. 304 pct. 9. Cod pr. civ.)
Sub acest aspect recurentul a menționat că, potrivit practicii judiciare în materie, atunci când titlurile provin de la autori diferiți, instanța procedează la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând a da câștig de cauză părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, ca o aplicație a principiului „nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet,,, astfel încât în opinia recurentului instanța de fond, comparând titlurile părților, fără nicio referire la drepturile autorilor, a făcut o aplicare a greșită a legii.
De asemenea, s-a arătat că trebuia făcută o distincție clară între: modul cum se soluționa acțiunea în revendicare cu privire la suprafața dobândită de pârât de la fiul reclamantei, prin înscrisul sub semnătură privată din 04.11.1999 (antecontract de vânzare-cumpărare), pentru ca, în situația în care ar fi fost evins, pârâtul să poată ulterior introduce acțiune împotriva vânzătorului pentru a fi despăgubit cu cheltuielile făcute, în condițiile legii, fără a suferi o pagubă în patrimoniul său, și modul în care se soluționa acțiunea în revendicare cu privire la diferența până la suprafața de 89 mp revendicată dobândită de pârât prin contractul de schimb autentificat sub nr. 874/15.09.1999, de la autorii P. G. S. și P. Ș., respectiv prin sentința civilă nr. 3411/05.03.2001, pronunțată în contradictoriu cu aceeași autori și prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, deci, în baza unor acte juridice translative de proprietate.
S-a mai susținut că, în speță, a avut loc o aplicare greșită a legii în materia efectelor produse în raport de terți, de hotărârile judecătorești, întrucât în ceea ce privește sentința civilă nr. 1874/26.02.2004, exibată de apelanta pârâtă, instanța de apel a reținut dovada calității de proprietar a apelantei-reclamante M. I. asupra terenului în suprafață de 89 mp.,( în raport cu pârâtul) fără să aibă în vedere că hotărârea de partaj, dintre reclamantă și sora acesteia, nu are autoritatea de lucru judecat decât între acestea, nu și față de pârât, care este un terț.
Consideră recurentul că, în situația în care s-ar fi pus în dezbaterea contradictorie problema de drept a comparării titlurilor, avea posibilitatea să răstoarne prezumția invocată de reclamantă, care, față de el, are doar valoare relativă (caracterul absolut al prezumției legale funcționând în condițiile art. 1202 alin. 2 Cod civil, doar în relațiile dintre părți), arătând că jurisprudența este unitară în aprecierea faptului că o hotărâre care declară existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, nu înseamnă că acesta poate fi opus tuturor de o manieră incontestabilă; dreptul rezultat dintr-o dezbatere judiciară, indiferent de natura sa, este demonstrat incontestabil doar inter partes.
În acest sens, recurentul a enumerat mai multe înscrisuri, unele dintre acestea noi depuse împreună cu motivele de recurs, înscrisuri cu privire la care a sustinut că pot demonstra că prin sentința civilă nr. 1874/26.02.2004 a fost partajată o suprafață de teren mai mare decât cea deținută real, adică 596 mp., în condițiile în care în patrimoniul autorilor C. I. și A. se găsea doar suprafața de 533 mp, situată în C., ., iar acest fapt a făcut posibil ca, în actiunea de partja, în lotul reclamantei să fie atribuită o
suprafață mai mare decât i s-ar fi cuvenit, respectiv 89 mp., ce se
suprapune peste terenul deținut de pârâtul O. C., vecin
pe latura de Nord.
Recurentul a apreciat că, în raport de aceste înscrisuri, s-a răsturnat prezumția dreptului de proprietate recunoscut în favoarea reclamantei M. I., prin sentința civilă nr. 1874/26.02.2004, la care pârâtul nu a fost parte, prezumție care față de el are doar valoare relativă, astfel încât consideră că instanța de apel, în mod greșit, a reținut că reclamanta și-a dovedit, indubitabil, dreptul de proprietate asupra terenului de 89 m.p.
Totodată, s-a arătat că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, deoarece acțiunea în revendicare formulată de reclamantă nu a fost întemeiată pe baza comparării de titluri si nici prin motivele de apel, reclamanta nu a solicitat compararea titlurilor părților, dimpotrivă a susținut că pârâtul ocupă în mod nejustificat suprafața de teren pentru care nu are titlu de proprietate.
Mai mult, consideră că, prin compararea titlurilor părților direct în apel, pârâtului i s-a încălcat și un grad de jurisdicție, din moment ce instanța de fond nu a procedat la compararea titlurilor și nu a analizat criteriile de preferabilitate .
De asemenea, a susținut că, în raport de datele concrete ale cauzei, soluționarea acțiunii în revendicare prin metoda comparării titlurilor (sau doar prin metoda comparării titlurilor) este inadmisibilă, având în vedere că, pentru o suprafață de 39 mp, din aceea de 89 mp revendicată, pârâtul a invocat că o deține în baza unui antecontract de vânzare - cumpărare încheiat cu fiul reclamantei la data de 04.11.1999, înainte de partajul succesoral, deci nu a invocat un act translativ de proprietate.
A mai arătat că, în situația în care se va retine că, în speță, este admisibilă compararea de titluri, pentru suprafața de 50 mp ( având în vedere că pentru suprafața de 39 mp, s-a invocat doar un antecontract netranslativ de proprietate), trebuie să se procedeze la compararea drepturilor autorilor și nu numai a titlurilor aparținând părților înșiși, și, astfel, să se aprecieze că titlul deținut de autorii C. este mai slab caracterizat decât titlul autorilor pârâtului, respectiv P. G. S. și P. Ș..
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului.
Intimata reclamantă M. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul D., cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr._/11 Decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/83/2009, a fost admis recursul declarat de către recurentul pârât O. C. împotriva deciziei civile nr.325 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. I., având ca obiect revendicare imobiliară.
A fost casată decizia atacată nr.325 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. _ și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că, în prezentul litigiu, instanta de judecată a fost învestită cu o actiune în revendicare având ca obiect suprafata de 89 m.p. atribuită în lot reclamantei prin sentinta civilă nr.1874/26.02.2004, pronuntată de Judecătoria C..
În raport de obiectul cererii deduse judecătii, instantele trebuiau să verifice dacă suprafata revendicată de reclamantă este ocupată de pârât, dacă acesta invocă un titlu de proprietate în baza căruia posedă terenul si în acest din urmă caz să procedeze la compararea titlurilor părtilor, conform regulilor probatiunii statornicite în materia revendicării.
Prima instantă a respins actiunea în revendicare, apreciind că sentinta civilă nr. 1874/26.02.2004 a Judecătoriei C. nu poate constitui titlu împotriva pârâtului, având în vedere considerentele pentru care suprafata de 89 m.p. a fost atribuită în lot reclamantei. În schimb,în apelul reclamantei, Tribunalul recunoscând acestei sentinte valoarea juridică a unui titlu de proprietate si constatând că pârâtul invocă, la rândul său, un titlu a procedat la compararea acestora si în urma acestei analize a apreciat asupra temeiniciei cererii reclamantei.
Procedând la compararea titlurilor părților direct în apel, tribunalul nu a schimbat însă temeiul juridic al actiunii si nici nu a depăsit limitele învestirii sale, chiar dacă în cererea introductivă reclamanta nu a pus în discutie o revendicare prin comparare de titluri. Abordarea analizei actiunii în revendicare prin compararea titlurilor a fost o consecintă a apărărilor formulate chiar de către pârât si a opunerii de către acesta a unui titlu de proprietate.
Este adevărat că, în temeiul art.129 alin.4 C.pr.civ., instanta de judecată trebuie să pună în discutia contradictorie a părtilor orice împrejurare de fapt si de drept cu relevantă juridică în solutionarea litigiului dedus judecătii, însă în spetă împrejurarea că, în apel, urmează a se proceda la o comparare de titluri putea fi dedusă din obiectivele expertizei încuviintate de instanta de apel, obiective puse în discutia părtilor si la care acestea nu s-au opus, la punctele 2 si 3 solicitându-se expertului „ să verifice dacă, în raport de actele de proprietate ale părtilor terenul revendicat face parte din proprietate a reclamantului sau a pârâtului” si să stabilească „ dacă există suprapunere între terenurile pentru care fiecare parte prezintă acte de proprietate” ( filla 17 dosar apel).
Ca atare, în raport de punerea în discutie de către instanta de apel a necesitătii administrării a probei cu expertiza de specialitate, de obiectivele fixate expertului si de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care au evidentiat o suprapunere cel putin partială a actelor de proprietate, pârâtul nu poate invoca faptul că ar fi fost prejudiciat si că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin aceea că instanta de apel nu a supus dezbaterii contradictorii a părtilor aspectul solutionării litigiului prin compararea titlurilor, sustinerile si apărările părtilor, precum si probele administrate convergând spre aceeasi idee a necesitătii comparării titlurilor.
D. urmare, motivele de recurs invocate de pârât cu privire la încălcarea de către instanta de apel a formelor de procedură prevăzute sub sanctiunea nulitătii de art.105 alin.2 C.pr.civ., precum și la încălcarea principiului disponibilității în procesul civil sunt nefondate.
În schimb, Curtea apreciază ca întemeiat cel de-al doilea motivul de recurs invocat de pârât, conform căruia instanța de apel a făcut o gresită aplicare a regulilor de drept si principiilor ve guvernează actiunea în revendicare în ipoteza în care ambele părti invocă titlu de proprietate.
Sub acest aspect, s-a reținut că reclamanta invocă ca dovadă a dreptului de proprietate asupra suprafetei de 89 m.p revendicate sentinta civilă nr.1874/26.02.2004 a Judecătoriei C., sentintă pronuntată în cadrul actiunii având ca obiect partajarea averii rămase de pe urma autorilor C. I. si C. A., litigiu în care pârâtul din prezenta cauză nu a fost parte. În considerentele acestei sentinte, s-a retinut că reclamantei M. I. i se atribuie suprafata de 89 m.p. pentru care intervenientii care sunt fiul si respectiv nora acesteia au încheiat antecontract de vânzare-cumpărare cu terte persoane.
Pârâtul opune reclamantei drept titlu de proprietate contractul de schimb autentificat sub nr.974/15.09.1999 de BNP F. T. încheiat cu sotii P. G.-S. si P. S. prin care a dobândit suprafata de 194,96 m.p., precum si sentinta civilă nr.3411/05.03.2001, pronuntată în dosarul nr.5913/2001 al Judecătoriei C., în contradictoriu tot cu sotii G.-S. si P. S., prin care s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtului asupra imobilului în suprafață de 269 m.p. situat în C., .. Asa cum reiese atât din considerentele, cât si din dispozitivul acestei decizii, sentința a fost pronunțată în temeiul art.1073 C.civ., tinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca urmare a constatării de către instantă a valabilitătii conventiei încheiate de părti la data de 15.09.1999 cu privire la întreaga suprafată de 269 m.p., incluzând si suprafata de 75 m.p. situată în ., C..
Asa cum s-a observat, titlurile de proprietate invocate de părti provin de la autori diferiti, fiind reprezentate fie de hotărâri judecătoesti inopozabile celeilate părti, fie de acte juridice translative de proprietate, în cazul cărora trebuie luat în considerare principiul relativătii efectelor juridice prevăzut de art.973 C.civ.
Sub aspectul principiilor de dovadă a actiunii în revendicare în situatia în care titlurile provin de la autori diferiti, în doctrina juridică s-au propus mai multe solutii:
-câștigă pârâtul deoarece se află în posesia lucrului;
- câștigă cel care are titlul cu data mai veche;
- se compară între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri si are câstig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, sarcina probei că autorul său a avut un drept preferabil revenind reclamantului.
Aceasta din urmă este considerată în doctrină si jurisprudentă solutia cea mai rezonabilă, tocmai în considerarea faptului că este o aplicatie a principiului conform căruia nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are – „ nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet”.
În spetă, instanta de apel procedând la compararea titlurilor, nu s-a orientat spre niciuna dintre aceste solutii, nici chiar a celei presupunând compararea drepturilor autorilor, ci a procedat la compararea a însesi titlurilor părtilor. Dintre titlurile de proprietate prezentate de părti, instanta de apel a acordat astfel preferintă celui al reclamantei, retinând în ceea ce priveste titlul pârâtului că, desi sentinta civilă nr.3411/05.03.2011 prin care s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra terenului în suprafață totală de 269 mp, incluzând suprafața de 75 mp, are un caracter constitutiv de drepturi, totuși nu se poate face abstracție că pentru suprafața de 75 mp nu a existat un înscris care să justifice transferul dreptului de proprietate, că obiectul contractului de schimb l-a constituit imobilul compus din casă de locuit și teren loc de casă în suprafață de 194,96 mp, pentru diferența de 75 mp fiind constatat ulterior dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, prin sentința civilă nr.3411/05.03.2001.
Argumentându-si astfel sentinta pronunată, instanta de apel nu a avut în vedere, în primul rând, faptul că dreptul de proprietate al pârâtului pentru suprafata de 75 m.p. nu a fost constatat ca efect al uzucapiunii ( de altfel, mod originar de dobândire a dreptului de proprietate privit adesea în doctrina si jurisprudentă ca dovadă certă a dreptului de proprietate), dar ca efect al constatării valabilitătii conventiei de vânzare cumpărare încheiat de acesta cu sotii P. G.-S. si P. Sefan, în virtutea art.1073 C.civ., presupunânud-se că instanta de judecată a examinat în cadrul respectivei actiuni posibilitatea pronuntării unei hotărâri care să tină loc de act autentic si că a verificat îndeplinirea conditiilor de validitate ale antecontractului, inclusiv existenta conditiei ca promitentii vânzători sa fie titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului imobil promis spre vânzare.
Este adevărat, însă, că cele retinute de instanta de judecată în cadrul acestui litigiu cu privire la întinderea dreptului de proprietate dobândit de pârâtul O. C. de la sotii sotii P. G.-S. si P. Sefan nu sunt opozabile reclamantei, care nu a fost parte în dosarul nr.5913/2001, în care s-a pronuntat sentinta civilă nr.3411/05.03.2011, putând face dovada contrară celor constatate de instantă, respectiv a faptului că promitentii vânzători nu puteau transmite în proprietate pârâtului suprafata de 269 m.p. Dar, în aceeasi măsură este inopozabilă pârâtului sentinta civilă nr.187/26.02.2004, invocată de reclamantă drept titlu de proprietate pentru suprafata de 89 m.p., impunându-se a-i fi recunoscută si pârâtului posibilitatea de a face dovada contrară celor retinute în actiunea de partaj cu privire la întinderea dreptului de proprietate a autorilor C. I. si C. A. și, pe cale de consecintă, a întinderii dreptului ce putea fi transmis prin mostenire succesoarelor lor C. V. si M. I..
Tocmai această inopozabilitate a celor două hotărâri judecătorești pe care ambele părti le invocă drept titlu de proprietate a fost ignorată de către instanta de apel, astfel încât este fondat și motivul de recurs potrivit căruia s-a făcut o aplicare gresită a legii în materia efectelor juridice produse față de terți de hotărârile judecătoresti.
Ca atare, Curtea a apreciat că, în mod gresit, a retinut tribunalul valoare absolută titlului de proprietate al reclamantei pentru suprafata de 89 m.p., desi acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească care, sub aspectul celor retinute cu privire la întinderea dreptului de proprietate transmis reclamantei de la autorii C. I. si C. A., este în egală măsură inopozabilă pârâtului ca și sentința civilă nr. 3411/05.03.2011 a Judecătorie C. față de reclamanta M. I., în ceea priveste retinerea instantei legată de întinderea dreptului de proprietate ce putea fi transmis pârâtului de soții P. G.-S. si P. S..
Aceasta analiză eronată a instantei de apel este o consecintă a ignorării inopozabilitătii hotărârii judecătorești față de terțul neparticipant la proces, dar și a faptului că, neobservându-se că titlurile provin de la autori diferiti, s-a procedat la compararea titlurilor părtilor, în loc de compararea drepturilor autorilor de la care provin aceste titluri, pentru a se constata care este preferabil.
Asadar, compararea titlurilor trebuia să se raporteze la terenul dobândit în proprietate de autorul reclamantei C. I. prin actul de vânzare-cumpărare din 26.09.1951 si, respectiv, la terenul dobândit de coschimbasii și promitentii vânzători P. G.-S. și P. Ș., potrivit certificatului de mostenitor nr.1765/07.09.1994, astfel încât dacă instanța de apel considera că acțiunea în revendicare trebuia analizată prin compararea titlurilor, expertiza de specialitate încuviințată pentru efectuarea acestei comparații trebuia să aibă, printre obiective, și identificarea terenurilor deținute de autori, în raport de actele de proprietate menționate, împrejurare care nu a fost lămurită de expertiza efectuată în apel. Sub acest aspect, se retine și faptul că identificarea doar a suprafetelor atribuite părților, prin preluarea întocmai a concluziilor expertizei sau expertizelor efectuate în dosarul nr.3809/200 și, respectiv, 5913/2001 nu ar fi suficientă fată de caracterul inopozabil între părți al celor două sentinte invocate de acestea drept titlu de proprietate .
Totodată, curtea a constatat că această analiză prin comparare de titluri nu poate să vizeze terenul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare dintre fiul reclamantei M. I. si pârât, pentru care este clar că pârâtul nu invocă un titlu, sub acest aspect fiind fondată si critica recurentului conform căreia analiza actiunii în revendicare trebuia făcută distinct pentru suprafata promisă spre vânzare prin înscrisul sub semnătură privată de la fila 78 din dosarul de fond și distinct pentru suprafata ce excede acesteia până la 89 m.p., după identificarea corespunzătoare a acestora.
D. urmare, Curtea a apreciat că instanta de apel a făcut o gresită aplicare legii în ceea ce priveste inopozabilitatea fată de terti, ca efect al unei hotărâri judecătoresti, precum și a principiilor care guvernează actiunea în revendicare, în cazul în care titlurile de proprietate invocate de părti provin de la autori diferiti si că, în mod eronat, a procedat la compararea titlurilor părtilor în loc de compararea titlurilor autorilor de la care provin acestea. Cum compararea drepturilor autorilor presupune, în raport de necesitatea identificării terenurilor cuprinse titlurile acestora, completarea expertizei efectuate în apel sau o nouă expertiză de specialitate, probă inadmisibilă în faza recursului, Curtea apreciază că sunt incidente disp. art. 312 alin.5 C.pr.civ., impunându-se casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare instantei de apel, avându-se în vedere si caracterul devolutiv al apelului.
În rejudecare, instanta de apel va analizat distinct actiunea reclamantei pentru suprafata ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare dintre pârât și numitul M. I., astfel cum este identificată aceasta prin înscrisul sub semnătură privată de la fila 78 din dosar si distinct pentru suprafata ce excede acesteia, va proceda la compararea drepturilor autorilor părtilor, sens în care va pune în discutie necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, prin care să fie identificate terenurile dobândite de autori prin actul de vânzare-cumpărare din 26.09.1951 si, respectiv potrivit certificatului de mostenitor nr.1765/07.09.1994 sau altor acte de proprietate invocate, si ulterior, în limitele acestora, să fie identificate suprafata atribuită în lot reclamantei prin sentința nr.1874/26.02.2004 a Judecătoriei C. și suprafata dobânndită de pârât prin contractul de schimb nr. 974/15.09.1999 si cea pentru s-a constatat dreptul acestuia prin sentinta civilă nr.3411/05.03.2001, pronuntată în dosarul nr.5913/2001 al Judecătoriei C., iar în raport de concluziile expertizei si de celelalte probe administrate se va pronunta motivat asupra motivelor de apel formulate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul D.-Secția I Civilă sub nr. _ .
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.294-296 VCPC reține următoarele:
Autorul reclamantei C. a obținut prin cumpărare un teren loc de casă situat în C., ., împrejmuit individualizat prin dimensiuni și vecinătăți nu și ca suprafață prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6800/26.09.1951 (fila 25 din dosar).
Acest teren și imobilul casă a făcut obiectul partajului succesoral soluționat prin sentința civilă nr.1874/26.02.2004, pronunțată de Judecătoria C., sentință prin care s-a atribuit numitei C. V. suprafața de 507 m.p și imobilul casă iar reclamantei M. I. suprafața de teren de 89 m.p, din această sentință reieșind că atribuirea acestui teren s-a făcut în considerarea faptului că fiul acesteia împreună cu nora au vândut printr-un înscris sub semnătură privată unor terțe persoane această suprafață.
Autorii pârâților au dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor din anul 1994 (care însă nu a fost depus la dosar) și vânzare cumpărare, conform contractului autentificat sub numărul 7280/1967 suprafața de teren de 196 m.p, imobil pe care familia P. a încheiat cu pârâții O. contractul de schimb autentificat sub nr.874/15.09.1999 (aflat la fila 74 din dosar).
Observând cuprinsul contractului de schimb instanța apreciază că în acesta părțile contractante au menționat că în realitate suprafața de teren care a făcut obiectul actului este de 269 m.p, suprafață rezultată din măsurători, asumându-și consemnarea întregii suprafețe rezultate.
Ulterior aceștia prin sentința civilă nr.3411/05.03.2001 au obținut constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 269 m.p, apreciază instanța însă că în mod greșit atâta timp cât pentru suprafața de 196 m.p aceștia dețineau un titlul valabil respectiv contractul de schimb, sentința având efect constitutiv pentru diferența de 75 m.p, diferența până la 269 m.p, pentru care autorii coschimbași nu au exibat niciun titlul de proprietate.
Pârâții au mai dobândit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat cu fiul reclamantei M. I. la data de 23.12.1999 o suprafață de teren de 1,50 metri lăține pe 25,94 m lungime situată în partea de nord a proprietății promitentului vânzător pentru care au încheiat chitanța aflată la fila 78 din dosar.
Acțiunea în revendicare constituie acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Din cele mai sus expuse se constată că ambele părți exibă titluri de proprietate însă de la autori diferiți, situație în care urmează să se compare drepturile autorilor lor, urmând ca să se dea câștig de cauză celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Sarcina probei revine reclamantului în speță lui M. I..
Însă de esența soluționării litigiului este stabilirea întinderii suprafeței de teren pe care a dobândit-o autorul C. I. prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1951, având în vedere că aceasta a fost individualizată numai prin dimensiuni și vecinătăți.
Astfel din raportul de expertiză refăcut efectuat de expert Păcioagă C. R. se constată că acesta a efectuat o determinare aproximativă a suprafeței de teren plecând de la dimensiunile menționate în actul de vânzare cumpărare apreciind că obiectul contractului a fost suprafața de 586 m.p. Însă același expert a mai menționat că nu se poate face o determinare exactă doar printr-un calcul matematic al suprafeței imobilului fiind importante și alte elemente care pot influența în plus sau în minus această suprafață.
Plecând de la acest argument, precum și a faptului că s-a nu s-a putut determina cu exactitate că suprafața de teren cumpărată de C. I. a avut 586 m.p, instanța de apel urmează să aibă în vedere și actele de expropriere în care imobilul teren din . apare ca având o suprafața de 533 m.p, în procesul verbal pentru stabilirea impozitului pentru clădiri și terenuri (1966-1970), 535 m.p, în tabelul anexă la Decretul de expropriere și 533 m.p, în sesizarea din data de 03.11.1993 pentru deschiderea succesiunii defunctului .
Totodată aceeași suprafață de teren de 533 m.p este menționată în contractul de vânzare cumpărare încheiat cu M. I. și A., dar și în certificatul de moștenitor nr.3526/15.12.1993, emis la decesul autorului C. I.(109-114 dosar apel in rejudecare).
Din toate cele mai sus expuse se poate aprecia că terenul care a făcut obiectul partajului nu a avut niciodată o întindere de 596 m.p, cât a identificat expertul care a întocmit expertiza în acel litigiu, instanța concluzionând că suprafața de teren dobândită de autorul reclamantei a fost de 533 m.p.
În susținerea acestei teze mai reține instanța și faptul că la data dobândirii dreptului de proprietate de pârâți limita de sud a imobilului, cea dinspre terenul reclamantei era materializat printr-un gard de sârmă, fiind o limită fixă acceptată de ambii vecini (depoziția martorului I. M. C.).
Același martor a mai menționat că la data când pârâții s-au mutat a existat o înțelegere între acesta și fiul reclamantei, care s-a materializat într-un înscris sub semnătură privată prin care s-a cumpărat suprafața de teren de 1,50 m lățime pe o lungime de 25 de metri, după această înțelegere pârâtul montând un gard din plăci de beton prin care a inclus și această suprafață de teren, montarea gardului de beton realizându-se după demolarea gardului vechi.Această operațiune de montarea a gardului după cumpărarea terenului a fost confirmată și de martorul T. C. care l-a ajutat pe pârât să îl edifice, acesta menționând în plus că noul gard a fost amplasat la un metru lățime și nu 1,50 așa cum s-a menționat în promisiunea de vânzare cumpărare.
În legătura cu această promisiune apelanta reclamantă a menționat că nu îi este opozabilă și nu poate produce niciun efect față de aceasta, susținere care însă nu va luată în considerare având în vedere că din sentința de partaj se constată că tocmai această tranzacție a fost criteriul pentru care s-a atribuit reclamantei suprafața de teren mai sus menționată.
În acest sens statuându-se cu putere de lucru judecat în mai multe litigii care s-au derulat între părți, respectiv decizia civilă nr.474/26.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel C., dar și prin decizia nr.1525/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul D. și prin care s-a reținut că reclamanta apelantă a ratificat această convenție prin atitudinea procesuală pe care a adoptat-o la judecarea partajului, fiind atribuită această suprafață tocmai pentru validarea contractului, astfel că nu poate invoca inopozabilitatea convenție.
Cum aceste aspecte s-au statuat cu putere de lucru judecat se apreciază că nu mai pot fi în discuție în prezentul litigiu, întrucât s-ar aduce atingere securității raportului juridic aspect confirmat și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor respectiv a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel în jurisprudența CEDO s-a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contestate (Brumarescu c. României,61).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depuna diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzica redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeasi problema (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari si altii c. Albaniei 66).
In cauza Amuraritei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca instanțele ar fi trebuit sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situația terenului din locul numit "B". Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, nu poate fi justificata prin prisma art. 6 1din Conventie (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, 52). Instantele sesizate cu actiunea în revendicare, ar fi trebuit sa tina cont de probele pe care partile le-au administrat în procedurile anterioare în care s-a solutionat definitiv problema suprafetei de teren si nu ar fi trebuit sa mai repuna în discutie constatarile jurisdictiilor anterioare.
În lumina celor mai sus expuse critica apelantei privind inopozabilitatea convenției încheiate de fiul său cu pârâtul nu mai poate face obiectul analizei instanței rațiuni pentru care urmează a fi respinsă.
Față de cele mai sus statuate se apreciază că se impune clarificarea întinderii suprafeței de teren care a făcut obiectul convenție încheiate de pârât și fiul reclamantei și implicit a suprafeței de teren care a fost atribuită în realitate acesteia prin sentința de partaj.
Din cuprinsul raportului de expertiză se constată că după dimensiunile terenului menționate în promisiunea de vânzare și față de hotarul vechi existent la data când pârâtul a devenit proprietarul imobilului de la nr.6, terenul care a fost cumpărat are o suprafață de 39 m.p, astfel că numai acesta putea face obiectul atribuirii către reclamantă pentru a se valida această tranzacție acesta fiind de fapt și rațiunea instanței privind atribuirea terenului către reclamantă și nu altul.
În consecință se apreciază că autorul reclamantei nu a dobândit în anul 1951 o suprafață de teren de 596 m.p, cât s-a identificat de expert D. în dosarul de partaj, iar obiectul actului de vânzare încheiat de pârât cu M. I. este suprafața de teren de 39 m.p, litigiul dintre părți fiind generat de erori de măsurătoare și a imposibilității de stabilire cu exactitate a suprafeței de teren dobândită în proprietate de autor.
Astfel la momentul prezent pârâtul intimat deține în proprietate 196 m.p, din contractul de schimb, 75 m.p pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.3411/05.03.2001 și 39 m.p obținuti în modalitatea mai sus menționată, fără ca din probele administrate să rezulte că suprafața de 75 m.p, pe care a dobândit-o în plus de la coschimbași și pentru care s-a constatat dreptul de proprietate să se suprapună cu suprafața atribuită reclamantei prin sentința de partaj, aspect pentru care se apreciază că nu au nicio relevanță în raport cu reclamanta efectele la care a dat naștere această hotărâre.
În consecință se apreciază că dreptul autorului pârâților este mai preferabil, având în vedere că autorul reclamantei nu a avut în proprietate suprafața de teren de 596 m.p, ci numai 533 m.p și în consecință urmează ca în temeiul art.296 VCPC să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelanta-reclamantă M. I., cu domiciliul în C., .,_ ., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._ din 18.11.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. C., cu domiciliul în C., ., județul D., având ca obiect revendicare imobiliară, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
| ← Pretenţii. Decizia nr. 258/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5351/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
