Fond funciar. Decizia nr. 625/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 625/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 625/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 625/2015
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător L. A.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la
2 noiembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea recursurilor declarate de recurenta pârâtă C. M. C. DE FOND FUNCIAR PRIN PRIMAR și recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D., împotriva sentinței civile nr.1369 din 4 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C. O., având ca obiect
fond funciar .
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1369/2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost admisă acțiunea precizată formulată de petenta P. C. O. domiciliată în C., Rovine, . în contradictoriu cu intimatele C. M. C. DE FOND FUNCIAR cu sediul în C., județul D. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D. cu sediul în C., județul D..
Au fost obligate pârâtele să reconstituie reclamantei dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 800 mp intravilan prin echivalent sub formă de despăgubiri în condițiile Legii 247/2005 și Legii 165/2013.
A fost admisă în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 4425 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.02.2013, reclamanta P. C. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. M. C. de fond funciar și C. Județeană de fond funciar, obligarea comisiei municipale de fond funciar să fie compensată cu suprafața de 500 m.p. teren intravilan sau în lipsă în extravilan acceptat de reclamantă din rezerva comisiei locale sau din terenul proprietatea Municipiului C., iar în varianta în care nu există teren să primească despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că este unica moștenitoare a tatălui său, C. D. T., în prezent decedat, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 32/24 iunie 1998.
În anul 1993, tatălui său i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 1700 m.p. și i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 203-_/02 august 1993.
Suprafața de 400 m.p. face parte din suprafața reconstituită tatălui său, respectiv din suprafața de 3600 m.p. intravilan situată în C., . și înscrisă în TDP nr. 203-_/02 august 1993.
Această suprafață de teren a fost atribuită lui C. C. de C.A.P. C. în temeiul art. 8 Decretul-Lege nr. 42/1990 și art. 22 din Legea 18/1991 întrucât era proprietarul unei construcții edificată înainte de 1989.
În anul 1993, tatăl său a formulat acțiune în revendicare împotriva mai multor persoane printre care și C. C..
Instanțele de judecată au apreciat că, potrivit art. 22 din legea nr. 18/1991, suprafața 500 m.p. situată în intravilanul Municipiului C., ., nr. 12, rămâne în proprietatea domnului C. C. întrucât a avut casa construită înainte de 1989 (dosar nr. 5837/1996 a Judecătoriei C.).
S-a adresat comisiei municipale de fond funciar pentru a respecta dispozițiile art. 24 din legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, dar prin răspunsul primit nu a fost soluționată solicitarea sa conform art. 9 și 10 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesia a proprietarilor, regulament din 2005, publicat în M OF nr. 732/2005.
Întrucât cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, tatăl său a făcut dovada că această suprafață este proprietatea lui, solicită ca, în calitatea sa de unic moștenitor, să îi fie atribuită altă suprafață în locul celei arătate sau să fie despăgubită. Nu este vina sa că instanțele de judecată au considerat că sunt incidente dispozițiile art. 22 din legea nr. 18/1991 și nu reclamanta trebuie să suporte vreun prejudiciu prin diminuarea suprafeței reconstituite ca drept de proprietate.
Potrivit art. 24 din legea nr. 18/1991, așa cum a fost modificat prin legea nr. 247/2005 pentru suprafețele de teren atribuite altor persoane pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari, foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri"- art. 24 alin. 2 din legea nr. 247/2005.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 24 din legea nr. 18/1991.
În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatorii și expertiză.
S-au depus la dosar: împuternicire avocațială, TDP nr. 203-_ din data de 12.08.1993.
La data de 27.02.2013, reclamanta P. C. O. a depus precizare la acțiune prin care a înțeles să întregească acțiunea solicitând obligarea Comisiei Municipale de fond funciar să fie compensată și cu suprafața de 100 m.p. și respectiv suprafața de 200 m.p., terenuri intravilane situate în C. sau în lipsă în extravilan, acceptate de reclamantă, din rezerva comisiei locale sau din terenul proprietatea municipiului, iar, în varianta că nu există teren, să primească despăgubiri.
Așa cum s-a arătat, în cererea de chemare în judecată, tatălui său C. T., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 1700 m.p. ( TDP nr. 203-_/02 august 1993).
Suprafețele de teren de 100 m.p. și respectiv 200 mp fac și ele parte din suprafața de 3600 m.p. teren intravilan înscrisă în TDP menționat.
În anul 1993, tatăl său a formulat acțiune în revendicare împotriva mai multor persoane printre care și M. E. pentru suprafața de 100 m.p. și N. I.- 460 m.p., suprafețe situate în C., .> Prin decizia nr. 5762/13 octombrie 1998, pronunțată în dosarul nr. 16/1998 al Curții de Apel C. și sentința civilă nr. 1353/31 ianuarie 1997, pronunțată în dosarul nr. 5837/1996 al Judecătoriei C. s-a statuat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991, suprafețele menționate rămân în proprietatea celor doi întrucât au avut case construite înainte de 1989 și reprezintă terenul aferent curții.
În ceea ce-l privește pe N. I., s-a admis acțiunea în revendicare pentru 260 m.p., rămânând în proprietatea acestuia suprafața de 1000 m.p. În cei 1000 m.p. este cuprinsă și suprafața de 200 m.p. proprietatea sa.
Întrucât și pentru această suprafață de teren tatălui său i s-a reconstituit dreptul de proprietate, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 18/1991 și să fie compensată cu teren sau despăgubită.
Și-a menținut în totalitate și cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat întregirea cererii pe art. 24 din Legea nr. 18/1991, art. 132 C.pr.civ.
În dovedirea acestei cereri, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză.
În dovedire s-au depus: decizia nr. 5762/13.10.1998 a Curții de Apel C., certificat de moștenitor nr. 32 din data de 24.06.1998, sentința civilă nr. 16 din data de 13.11.1998.
Reclamanta P. C. O. a depus, la data de 7.03.2013, precizare la acțiune învederând că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a strecurat o eroare în sensul că, în loc de suprafața de 500 m.p. care a rămas în proprietatea numitului C. C., suprafață care se regăsește în titlul de proprietate al tatălui C. T., a fost trecută suprafața de 400 m.p., corect acțiunea referindu-se la suprafața de 500 m.p.
Prin sentința civilă nr. 1063 din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta P. C. O., în contradictoriu cu pârâtele C. M. C. de Fond Funciar și C. Județeană de Fond Funciar D..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta recurentă P. C. O., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 721/10.06.2014 Tribunalul D. a admis recursul formulat de reclamanta recurentă P. C. O., împotriva sentinței civile nr. 1063 din data de 30.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. M. C. DE FOND FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D., a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că singura motivare a instanței de fond cu privire la respingerea acțiunii reclamantei a vizat faptul că reclamanta a solicitat aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, prin acordarea de despăgubiri, având deja reconstituit dreptul de proprietate în natură pentru cele trei suprafețe de teren și, nici s.c. 1353/31.01.1997, pronunțată de Judecătoria C. și nici decizia nr. 5762/13.10.1998, pronunțată de Curtea de Apel C., nu cuprind dispoziții cu privire la nulitatea absolută parțială a T.D.P. nr. 203-_/1993 privind suprafețele de 500 m.p., 200 m.p. și de 100 m.p. care fac parte din suprafața de 3600 m.p. înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele C. D. T..
Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar a reținut că, aplicabilitatea disp. art. 24 alin. 2 din legea nr. 18/1991, nu este condiționată de anularea titlului de proprietate emis pe numele autorului reclamantei recurente și în cuprinsul căruia sunt trecute doar scriptic suprafețele de teren anterior menționate întrucât, din considerentele hotărârilor judecătorești menționate de către instanța de fond, se reține, cu putere de lucru judecat, că aceste suprafețe de teren aparțin în proprietate altor persoane, acestora constituindu-li-se dreptul de proprietate cu privire la acestea, tocmai în temeiul disp. art. 24 alin. 1 din legea nr. 18/1991.
Prin urmare, reclamanta recurentă se poate prevala de disp. art. 24 alin. 2 din legea nr. 18/1991, chiar dacă titlul autorului său nu a fost anulat, atâta timp cât suprafețele de teren menționate în cuprinsul acestuia sunt trecute doar scriptic în titlul acestuia, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în fapt, acesta neputându-se bucura de acest drept de proprietate.
De asemenea, titlul de proprietate emis pe numele autorului reclamantei recurente, sub acest aspect, nu mai poate produce nici un efect juridic atâta timp cât acesta, stând la baza unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, a fost lipsit de eficiență, dându-se relevanță și preferință dreptului de proprietate obținut de alte persoane, în temeiul disp. art. 24 alin. 1 din legea nr. 18/1991, cu privire la aceleași suprafețe de teren menționate în acest titlu.
Atâta timp cât titlul de proprietate emis pe numele autorului reclamantei recurente nu mai face dovada dreptului de proprietate al acestuia cu privire la suprafețele de teren de 500 m.p., 200 m.p. și de 100 m.p. înscrise în conținutul său, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru cele trei suprafețe de teren, fiind lipsit de orice efect juridic, autorul reclamantei pierzând acțiunea în revendicare promovată pe baza acestui titlu în detrimentul persoanelor cărora, pe aceleași suprafețe de teren, li s-a constituit dreptul de proprietate, conform art. 24 alin. 1 din legea nr. 18/1991, ar reprezenta o sarcină excesivă obligarea recurentei la promovarea unei acțiuni în anularea titlului de proprietate cu privire la aceste suprafețe de teren pentru a putea beneficia de disp. art. 24 alin. 2 din legea nr. 18/1991.
De altfel, din considerentele deciziei nr. 5762/13.10.1998, pronunțată de către Curtea de Apel C., în dosarul nr. 16/1998, rezultă, în mod clar, că titlul pârâților din acest dosar izvorăște din lege (art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 și art. 22, actual 24, din legea nr. 18/1991), neputându-i fi opus titlul de proprietate eliberat reclamantului (autorul reclamantei din speța de față)-fila 11 din cadrul dosarului de fond.
În acest context, recurenta reclamantă poate promova o acțiune întemeiată pe disp. art. 24 alin. 2 din legea nr. 18/1991, fără ca aceasta să fie considerată inadmisibilă, întrucât nu a existat o anulare formală a titlului de proprietate emis pe numele autorului acesteia în sensul celor anterior precizate, astfel cum a apreciat instanța de fond, având în vedere și faptul că anularea unui titlul de proprietate se face doar în cazul existenței unuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de legea nr. 169/1997, iar reclamanta nu a indicat existența unui astfel de caz de nulitate, rezultând că, reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii titlului de proprietate pe numele autorului său, acesta fiind persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafețele de teren anterior menționate, acest aspect nefiind contestat nici de către intimatele pârâte.
Emiterea titlului de proprietate nr. 203-_/02.08.1993, pe numele autorului reclamantei recurente, numitul C. D. T., cu privire la suprafețe de teren de 500 m.p., 200 m.p. și de 100 m.p., suprafețe de teren cuprinse în suprafața de teren de 3600 mp situată în ., nu face decât să întărească ideea că acesta a avut calitatea de fost proprietar, în sensul disp. art. 24 alin. 2 din legea nr. 18/1991.
Tribunalul a constatat, astfel, că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, aspect care atrage, în cauză, aplicabilitatea disp. art. 312 alin. 5 C.p.c., cu consecința admiterii recursului formulat de recurenta reclamantă și casării sentinței civile cu trimitere spre rejudecare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. în data de 26.06.2014 sub numărul_ .
În data de 08.07.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită obligarea Comisiei Locale C. și Comisie Județene D. să fie compensată cu suprafața de 800 mp teren intravilan, teren echivalent cu proprietatea sa sau, în lipsă, în extravilan, dacă este acceptat de ea, iar în varianta în care nu există teren să i se acorde despăgubiri conform legilor fondului funciar.
La solicitarea instanței C. Locală a comunicat instanței tabelul centralizator cu terenurile aflate la dispoziția acesteia reprezentând rezerva Comisiei Locale C. iar C. Județeană D. a comunicat că la nivelul Comisiei locale C. nu s-a finalizat centralizarea terenurilor prevăzută de Legea 165/2013.
Din actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta P. C. O. a solicitat, prin acțiunea precizată, obligarea Comisiei Municipale C. de fond funciar să fie compensată cu suprafața de 500m.p., de 100 m.p. și respectiv suprafața de 200 m.p., terenuri intravilane situate în C. sau în lipsă în extravilan, acceptate de reclamantă, din rezerva comisiei locale sau din terenul proprietatea municipiului, iar în varianta că nu există teren, să primească despăgubiri, iar la termenul de judecată din data de 23.01.2014, a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea comisiei locale la acordare de despăgubiri de 88000lei, stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În data de 08.07.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită obligarea Comisiei Locale C. și Comisie Județene D. să fie compensată cu suprafața de 800 mp teren intravilan, teren echivalent cu proprietatea sa sau, în lipsă, în extravilan, dacă este acceptat de ea, iar în varianta în care nu există teren să i se acorde despăgubiri conform legilor fondului funciar.
În ședința publică din data de 23.01.2015 reclamanta prin apărător a arătat că nu este de acord cu nici unul din terenurile menționate în tabelul centralizator depus la dosar de către C. locală, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost completată și să se dispună obligarea pârâtelor C. M. C. și C. Județeană D. la reconstituirea dreptului de proprietate pt terenul în suprafață de 800 mp prin echivalent în despăgubiri.
Instanța de fond a reținut că, tatălui reclamantei, C. T., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 1700 m.p. ( TDP nr. 203-_/02 august 1993) în baza documentației anexate cererii cu nr._/2012, titlul a intrat în circuitul civil, terenul constituind masa succesorală după defunctul C. T., potrivit certificatului de moștenitor nr. 32/24.06.1998.
Suprafețele de teren de 500 m.p., de 100 m.p. și respectiv 200 mp fac parte din suprafața de 3600 m.p. teren intravilan înscrisă în TDP menționat.
În anul 1993, tatăl reclamantei a formulat acțiune în revendicare împotriva mai multor persoane printre care C. C. pentru suprafața de 500 m.p., M. E. pentru suprafața de 100 m.p. și N. I. 460 m.p., suprafețe situate în C., .>
Prin decizia nr. 5762/13 octombrie 1998, pronunțată în dosarul nr. 16/1998 al Curții de Apel C. și sentința civilă nr. 1353/31 ianuarie 1997 pronunțată în dosarul nr. 5837/1996 al Judecătoriei C. s-a statuat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991, suprafețele menționate rămân în proprietatea celor trei persoane întrucât au avut case construite înainte de 1989 și reprezintă terenul aferent curții.
În ceea ce-l privește pe N. I., s-a admis acțiunea în revendicare pentru 260 m.p., rămânând în proprietatea acestuia suprafața de 1000 m.p. În cei 1000 m.p. este cuprinsă și suprafața de 200 m.p. proprietatea reclamantei.
Întrucât și pentru această suprafață de teren tatălui său i s-a reconstituit dreptul de proprietate, reclamanta a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 24 (2) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. 24 (2) din Legea 18/1991 R "Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan acceptată de ei, iar dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri" prevedere legală care se aplică în procedura prealabilă reconstituirii dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată precizată reclamanta a solicitat să fie compensată cu teren echivalent intravilan sau extravilan, acceptat de ea, din rezerva comisiei și, în subsidiar, cu despăgubiri, precum și faptul că în ședința publică din data de 23.01.2015 reclamanta prin apărător a arătat că nu este de acord cu nici unul din terenurile menționate în tabelul centralizator depus la dosar de către C. locală, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost completată și să se dispună obligarea pârâtelor C. M. C. și C. Județeană D. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 800 mp prin echivalent în despăgubiri sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. 2 teza ultimă din din Legea nr. 18/1991 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, fiind întemeiată cererea reclamantei de acordare de despăgubiri.
Instanța de fond a constatat că aceste despăgubiri trebuie să fie acordate în condițiile Legii 247/2005 și Legii nr. 165/2013.
Față de cele arătate mai sus instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâtele să reconstituie reclamantei dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 800 mp intravilan prin echivalent sub formă de despăgubiri în condițiile Legii 247/2005 și Legii 165/2013.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 274(1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În situația în care acțiunea formulată de reclamant este admisă, se apreciază că partea căzută în pretenții este pârâtul, culpa procesuală în promovarea demersului judiciar aparținându-i, iar reclamantul are dreptul de a-și recupera cheltuielile de judecată efectuate de la pârât.
Instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 274 Cod pr civilă, culpă procesuală a pârâtelor fiind evidentă. Pârâtele se fac vinovate de promovarea prezentei acțiuni, culpa lor constând în faptul că nu au respectat procedura legală de soluționarea a cererii formulate de petentă.
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, efectuate în fața instanței de fond instanța constată că acestea se compun din onorariu de avocat în cuantum de 9500 lei, conform chitanțelor nr. 6/11.02.2013, 11/07.03.2013, 20/27.05.2013, 34/08.08.2013, 103/10.07.2014, 113/10.09.2014, 128/15.12.2014 și 1/05.01.2015 precum și onorariu de expert in cuantum de 800 lei.
Analizând rezonabilitatea cuantumului onorariului de avocat, instanța de fond a constatat că în raport de volumul de muncă (constând în formularea cererii de chemare în judecată, propunerea de probatorii, prezența la cele 12 termene de judecată), coroborat cu complexitatea relativ redusă a acestor activități, raportându-se însă și la valoarea terenului ce face obiectul cererii, onorariul de avocat în cuantum de 9500 lei este prea mare, motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ. în sensul reducerii acestuia la un sfert respectiv 2375 lei.
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, efectuate în fața instanței de recurs instanța constată că acestea se compun din onorariu de avocat în cuantum de 5000 lei, conform chitanțelor nr. 82/25.03.2014 și 101/02.06.2014.
Analizând rezonabilitatea cuantumului onorariului de avocat, instanța de fond a constatat că în raport de volumul de muncă (constând în formularea cererii de recurs și prezența la un termen de judecată), coroborat cu complexitatea relativ redusă a acestor activități, raportându-se însă și la valoarea terenului ce face obiectul cererii, onorariul de avocat în cuantum de 5000 lei este prea mare, motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ. în sensul reducerii acestuia la un sfert respectiv 1250 lei.
Sub acest aspect si Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordarii cheltuielilor de judecata (Cauza Gavrileanu împotriva României, Lupas si altii împotriva României) concluzionând că un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în masura în care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor.
Prin urmare, reținând existența culpei procesuale în sarcina pârâtelor, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța a admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 4425 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentate de onorariu avocat și onorariu expert ( 2375 lei +1250 lei + 800 lei ).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta C. Județeană D. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că nu are nicio culpă procesuală, obligațiile de punere în posesie, compensare cu teren revine exclusiv Comisiei Locale C..
În drept au fost invocate disp. Art. 304 pct 8 și 9 Cpciv.
Recurenta C. Locală C. a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în teză principală în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca inadmisibilă, iar în teză subsidiară de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că înțelege să critice soluția instanței pentru nelegalitate întrucât la pronunțarea acesteia au fost nesocotite normele de drept ce erau aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, reclamanta, ulterior constatării imposibilității de a fi pusă în posesie asupra întregii suprafețe de 3600 mp cuprinsă în titlul de proprietate 203/_/02.08.1993, avea posibilitatea de a formula acțiune la instanța de judecată împotriva titlului de proprietate, solicitând anularea parțială a acestuia și acordarea de despăgubiri în condițiile legii 18/1991 pentru suprafața de teren ocupată.
Însă, pentru a se putea adresa instanței de judecată trebuie să fi respectat toate condițiile legale imperative pentru parcurgerea procedurii administrative în fața comisiei locale. Din probele administrate în cauză, raportat la actul juridic dedus judecății, rezultă că autoritatea locală nu a fost investită de către reclamantă cu o cerere formulată în temeiul legii 247/2005 și pe cale de consecință acțiunea este inadmisibilă.
Recurenta a apreciat că nu se justifică obligarea sa la achitarea cheltuielilor de judecată întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este datorată împotrivirii Comisiei Locale de a acorda despăgubiri, ci imposibilității fortuite de a beneficia în natură de întreaga suprafață de teren de 3600 mp cuprinsă în titlul de proprietate.
În drept au fost invocate disp. Art. 483 Ncpciv.
În conf cu disp. Art. 308 alin. 2 Cpciv, intimata a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta C. Judeață D. invocând inadmisibilitatea acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
De asemenea intimata a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta C. locală C. invocând nulitatea acestuia, în raport de disp. Art. 302 Cpciv, iar pe fond respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind atașată copia raportului de expertiză întocmit în cauza soluționată irevocabil prin decizia nr. 5762/1998 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul 16/1998.
Analizând cu prioritatea impusă de disp. Art. 137 Cpciv excepțiile invocate de intimată, Tribunalul reține următoarele:
Excepția nulității recursului formulat de recurenta C. M. C. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă întrucât dispozițiile art. 302-306 Cpciv sancționează cu nulitatea cererea de recurs doar dacă aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Nu intervine nulitatea recursului atunci când este indicat greșit temeiul de drept al motivelor de recurs, întrucât instanța nu este ținută de textele de lege menționate de părți în cererile lor, ci atunci când criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cpciv.
Tribunalul va respinge și excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta C. Județeană D., apreciind ca fiind neîntemeiată, întrucât în cuprinsul motivelor de recurs aceasta a înțeles să conteste sentința primei instanțe în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii accesorii având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel, obiectul recursului este determinat și vizează netemeinicia instituirii în sarcina sa a obligației de a suporta alături de C. M. C. cheltuielile de judecată avansate de reclamantă, apreciind că, indiferent de cuantumul acestora, o astfel de obligație nu îi incumbă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursurile sunt nefondate:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.
Criticile formulate de recurenta C. Locală C., ce se impune a fi verificate cu prioritate întrucît vizează și modalitatea de soluționare a cererii principale.
Tribunalul constată că instanța de fond a realizat o temeinică interpretare și aplicare a disp. Art. 24 legea 18/1991, obligând pârâtele la recosntituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 800 mp intravilan prin echivalent sub formă d edespăgubiri.
Astfel, Tribunalul constată că prin decizia de casare nr. 721/2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_ s-a stabilit cu putere ce lucru judecat că aplicabilitatea art. 24 alin. 2 legea 18/1991 nu este condiționată de anularea titlului de proprietate emis pe numele autorului reclamantei, atât timp cât suprafețele de teren menționate în cuprinsul acestuia sunt trecute doar scriptic, în fapt acesta neputându-se bucura de dreptul de proprietate. Ca atare, criticile recurentei circumscrise acestui motiv se impun a fi respinse.
Nici critica vizând inexistența unei cereri a reclamantei formulate în temeiul legii 247/2005 cu care să fi investit autoritatea locală, fapt ce determină inadmisibilitatea prezentului demers judiciar nu poate fi primită.
Astfel, autorului reclamantei i s-a recunoscut îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 1 ha și 1700 mp, dar, în fapt, a exercitat atributele dreptulului de proprietate asupra unei suprafețe de teren inferioare.
Dispozițiile art.24 legea 18/1991 astfel cum au fost modificate prin legea 247/2005 au instituit dreptul său de a primi în compensație o suprafață de teren acceptată sau despăgubiri.
Reclamanta a investit autoritatea locală cu o cerere în acest sens, care a fost soluționată nefavorabil, conform adresei nr._/03.10.2012, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 1353/1997 pronunțată în dosarul 5837/1996 nu s-a dispus anularea titlului de proprietate 203/_/02.08.1993.
Or, astfel cum am arătat anterior, exercitarea dreptului la compensare nu este condiționată de o prealabilă investire a instanței de judecată cu un demers judiciar având ca obiect anularea titlului de proprietate.
Punerea în executare a sentinței instanței de fond se va realiza prin înaintarea propunerii de acordare a măsrilor compensatorii către Secretariatul Comsiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii accesorii vizînd acordarea cheltuielilor de judecată, conf art. 274 alin. 1 Cpciv, partea care cade in pretentiuni va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. La baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata, deci temeiul juridic al restituirii, se afla culpa procesuala dedusa din expresia „partea care cade in pretentiuni”.
Potrivit dispozitiilor alin. 2 ale normei legale anterior mentionate, cheltuielile de judecata se acorda numai in masura in care au fost dovedite.
Astfel în ceea ce privește critica recurentei C. Locală C. vizând acest aspect și recursul promovat de recurenta C. Județeană de fond Funciar D. se rețin următoarele:
Pârâta C. Locală C. se face vinovată de promovarea prezentului demers judiciar culpa sa constând în faptul că nu a respectat procedura legală de soluționare a cererii formulate de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art.6 din HG nr.890/2005 (care au reluat disp. Art. 5 HG 131/1991) Comisiile Județene: c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora; d) soluționează contestațiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale. e) validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare, f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate; ”
În procedura de verificare a legalității propunerilor formulate de comisiile locale, dar și în soluționarea contestațiilor și a validării propunerilor, comisiile județene de fond funciar au posibilitatea de a cere spre verificare orice documente depuse de petenți în dovedirea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, de a solicita orice informații comisiilor locale pentru a pronunța o soluție corectă în exercitare competențelor de autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, ce i-au fost conferite prin art.52 din Legea nr.18/1991 a cărei activitate are ca punct de finalizare emiterea titlului de proprietate.
Confirmând propunerea formulată de C. Locală de Fond Funciar C. fără o prealabilă verificare a conținutului actelor depuse în susținerea acesteia comisia județeană a emis la rândul său un titlu de proprietate ce nu corespundea realității faptice.
Atribuțiile Comisiei Județene nu pot fi limitate al o simplă formalitate de vreme ce întreaga activitate a Comisiei Locale de Fond Funciar este supusă controlului și aprobării Comisiei Județene .
Câtă vreme titlul de proprietate s-a emis de C. Județeană urmare a aprobării propunerii Comisie Locale, fără o minimă verificare a documentației aferente, a legalității actelor doveditoare, recurenta și-a însușit astfel fără rezerve propunerea comisiei locale încălcându-și atribuțiile de verificare și control și devine răspunzătoare în același mod ca și C. Locală de Fond Funciar de erorile strecurate în cuprinsul titlului.
Ca atare, prezentul demers judiciar prin care reclamanta a solicitat atribuirea de despăgubiri în compensare pentru terenul reconstituit doar scriptic prin titlul de proprietate 203/_/02.08.1993 a fost generat de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor legale și de către această recurentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 312 Cpciv va respinge ca neîntemeiat recursul.
În temeiul disp. art. 274 Cpciv, constatând culpa procesuală a recurentelor le va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată, în cuantum de 1200 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității recursului formulat de recurenta C. M. C. de Fond Funciar.
Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de C. Județeană D. de Fond Funciar.
Respinge recursurile formulate de recurentele C. M. C. de Fond Funciar și C. Județeană D. de Fond Funciar împotriva sentinței civile nr. 1369/2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ în contradictoriu cu intimata P. C. O..
Obligă recurentele la plata către intimată a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Noiembrie 2015
Președinte, S. L. M. | Judecător, L. A. | Judecător, D. F. S. |
Grefier, E. B. |
Red LA/2 ex/09.12.2015
E.B. 09 Noiembrie 2015
J fond CN M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 839/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7449/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
