Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3062/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3062/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 34/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 34/2015

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. F.

Judecător D. O.

Grefier L. E. C.

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul R. G. împotriva sentinței civile nr.3062 din 05.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. I. R., R. C. M., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns av. M. P. pentru apelantul reclamant, conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar și av. Fuchs Iudith, pentru intimații pârâți, lipsind apelantul reclamant.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a atașat dosarul solicitat, iar apelantul reclamant a depus note de ședință, însoțite de un set de înscrisuri, după care;

Se comunică intimaților pârâți, prin apărător, un exemplar al notelor de ședință și înscrisurilor atașate acestora, depuse de apelantul reclamant.

Av. Fuchs Iudith pentru intimații pârâți arată că nu solicită termen pentru a observa înscrisurile depuse de apelantul reclamant.

Instanța pune in discuție probatoriu.

Av. M. P. pentru apelantul reclamant solicită încuviințarea probelor solicitate prin acțiune, respectiv proba cu acte, martori și interogatoriu pârâți.

Av. Fuchs Iudith pentru intimații pârâți arată că cererea de probatorii formulată de apelantul reclamant, prin apărător, este inadmisibilă în acest moment, întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe excepție.

Deliberând, instanța încuviințează, in temeiul art 254 alin1 și 278 alin2 C., proba cu înscrisuri și constată că aceasta proba a fost deja administrata și, față de motivele de apel, respinge proba cu interogatoriu și cu declarații de martori ca nefiind utilă cauzei.

Părțile prezente prin apărători arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Av. M. P. pentru apelantul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate și pe fond admiterea acțiunii în rezoluțiune contract de întreținere, întrucât instanța de fond a reținut că nu are calitate procesuală activă, reclamantul fiind terț față de contractul de întreținere, însă acesta nu solicită rezoluțiunea contratului de întreținere ci a actelor juridice ulterioare, având în vedere că obligația de întreținere în natură a fost transformată într-o obligație pecuniară, respectiv să achite suma de 1.000 lei/lunar și, raportat la această modificare s-a încheiat un nou acord de voință între părți.

Susține în acest sens motivele de apel și depune selecții din doctrina. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

Av. Fuchs Iudith pentru intimații pârâți, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, având în vedere că, chiar dacă există o sentință civilă prin care s-a transformat obligația de întreținere în natură a fost transformată într-o obligație pecuniară, nu înseamnă că apelantul reclamant este parte în contractul de întreținere. Cu toate acestea hotărârea respectivă poate fi pusă în executare pentru neîndeplinirea obligațiilor, deși pârâții au încercat să-și îndeplinească obligația apelantul a refuzat suma de bani. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 26.08.2013, sub nr._ reclamantul R. G. a chemat în judecată pe pârâții R. I.-R. și R. C.-M., solicitând să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 2639 din data de 17.08.2003 și repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că soția sa, defuncta R. A., a transmis în proprietate pârâților imobilul proprietatea sa, situat în ., jud. D., prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639 din data de 17.08.2003, pârâții obligându-se, în schimbul imobilului, să o întrețină cu toate cele necesare traiului până la deces, iar după deces, să o înmormânteze potrivit datinilor creștinești, iar prin declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17.09.2008, pârâții s-au obligat să-l întrețină și pe reclamantul R. G..

S-a mai arătat ca R. A. și-a păstrat dreptul de uzufruct, iar la data de 27.03.2009 i-a fost contituit și reclamantului un drept de uzufruct asupra imobilului respectiv.

Susține reclamantul că, prin sentința civilă nr. 1043 din 23.01.2012 a Judecătoriei C., modificată prin decizia civilă nr. 342 din 13.07.2012 a Tribunalului D., obligația de întreținere în natură a fost a fost transformată în obligație de întreținere pecuniară, constând în plata către reclamant a sumei de 1000 lei, iar de la data rămânerii definitive și până în prezent pârâții nu și-au îndeplinit obligația astfel transformată, deși au fost notificați.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 1020 și 1021 Cod civil.

Pârâții au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, motivat de faptul că reclamantul este un terț față de contractul de întreținere, neputând solicita rezoluțiunea acestuia pentru neexecutarea obligațiilor, astfel cum s-a decis și în sentința civilă nr. 1043 din 23.01.2012 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă.

Pe fondul cauzei, pârâții au învederat că și-au îndeplinit obligația de întreținere constând în plata sumei de 1000 lei lunar, însă reclamantul a refuzat să primească banii, la fel cum a refuzat să primească întreținerea în natură, ceea ce a condus șla transformarea ei prin hotărâre judecătorească.

Prin sentința civilă nr. 3062/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. G. invocată de pârâții R. I. - R. și R. C. – M. și în consecință, a fost respinsă acțiunea de rezoluțiune a contractului de întreținere autentificat sub nr. 2639/17.09.2008 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin contractul de întreținere autentificat 2639 din data de 17.08.2003, defuncta R. A., soția reclamantului, a transmis în proprietate pârâților imobilul proprietatea sa, situat în ., jud. D., cu rezerva uzufructului, pârâții obligându-se în schimbul imobilului, să o întrețină cu toate cele necesare traiului până la deces, iar după deces, să o înmormânteze potrivit datinilor creștinești.

S-a mai reținut că, ulterior, prin declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17.09.2008, pârâții s-au obligat să-l întrețină și pe reclamantul R. G.. La data de 27.03.2009 i-a fost contituit și lui, reclamantului uzufructul asupra imobilului respectiv, iar prin sentința civilă nr. 1043 din 23.01.2012 a Judecătoriei C., modificată prin decizia civilă nr. 342 din 13.07.2012 a Tribunalului D., obligația de întreținere în natură a fost a fost transformată în obligație de întreținere pecuniară, constând în plata către reclamant a sumei de 1000 lei/luna.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, instanța a reținut că aceastaeste o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar calitatea procesuală activă reprezintă una din condițiile generale de exercitare a acțiunii civile (art. 32 alin. 1 lit. b) și art. 36 din noul Cod de procedură civilă, aplicabil în speță), care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, reclamantul fiind cel care trebuie sa o justifice.

S-a apreciat că în acțiunea având ca obiect rezoluțiunea contractului, reclamantul, fiind un terț față de contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639/17.09.2008 de BNP S. C., nu poate solicita în nume propriu rezoluțiunea contractului, fiind un contract intuitu personae, deci poate fi atacat cu o astfel de acțiune doar de înstrăinător (fost creditor al obligației de întreținere - R. A.) și că, deși s-a încheiat declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17.09.2008 prin care pârâții R. I. R. și R. C. M. s-au obligat să-l întrețină pe pârâtul R. G., instanța a constatat că acest act nu poate fi interpretat decât ca un contract în folosul altei persoane, caz în care, terțul beneficiar (reclamantul) nu poate cere rezoluțiunea contractului de întreținere, ci doar executarea obligațiilor stabilite în favoarea sa prin declarația angajament.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R. G., criticând sentința civilă pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că are calitate procesuală activă, deoarece, în calitate de beneficiar al obligației de întreținere, care nu a fost executată de către pârâți de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1043/23 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009*, modificată prin decizia civilă nr. 342/13 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2009*, intimații aveau obligația să-l întrețină, așa cum se stipulează in contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639/17 08 2008.

Susține apelantul că aceasta calitate procesuală activă rezultă din aceea că, recunoscându-i-se dreptul la întreținere, care avea ca izvor contractul de întreținere, instanța a transformat prin hotărâre judecătorească obligația în natură într-o obligație pecuniară, iar aceasta hotărâre îi conferă si calitate procesuală activa in prezenta cauză, rezoluțiunea contractului fiind singura sancțiune legală care se aplică în cazul în care debitorii obligației de întreținere, în mod culpabil, nu-și execută această obligație.

Apelantul menționează că, admițând excepția invocată de pârâți, hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit obligația de a-i achita suma de 1.000 lei a fost golită de conținut și practic s-a anulat aplicarea sancțiunii legale care intervine într-un astfel de litigiu.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm.C.pr.civ.

Intimații-pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

Intimații au arătat în motivarea întâmpinării că prima instanță a reținut că un contract intuitu personae nu putea fi atacat cu acțiune în rezoluțiune decât de creditorul întreținerii

Mai arată că declarația angajament autentificată sub nr.2640/17.09.2008 nu constituie obligație în sarcina pârâților față de reclamant în contraprestație cu proprietatea imobilului, astfel încât acesta nu are calitate procesuală activă de a solicita rezoluțiunea contractului de întreținere în nume propriu prin neexecutarea obligației de întreținere față de acesta.

Intimații precizează că reclamantul este terț față de contractul de întreținere nr.2639/17.09.2008 a cărui rezoluțiune o solicită pentru neîndeplinirea obligațiile contractuală, iar obligația pecuniară de 1000 lei pe care pârâții o datorau este născută din declarația angajament nr.2640/17.09.2008 ți nu din contractul de întreținere.

Intimații arată că și-au îndeplinit obligația de a achita suma de 1.000 lei lunar, conform sentinței nr.1043/23.01.2012 pronunțată de Judecătoria C., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.342/2012 pronunțată de Tribunalul D., iar comportamentul apelantului-reclamant, propria atitudine culpabilă a acestuia, în scopul promovării unei noi acțiuni în justiție, nu îl îndreptățește să obțină rezoluțiunea contractului de întreținere.

În răspunsul la întâmpinare formulat de apelant se arată că nu a refuzat să primească suma de 1.000 lei, că a așteptat să fie achitată suma luna până în lunie iunie 2013., că a invitat intimații la mediere dar l-au ignorat și că în mod nereal se afirmă de către intimați că și-au îndeplinit obligația de întreținere pecuniară, prin achitarea facturilor aferente energiei electrice, gaz, telefonie, televizor și apă.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a actelor cauzei, Tribunalul constată că apelul este nefondat, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.

Astfel, apelantul a criticat, in esență, faptul că in mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active deoarece are calitate procesuală și aceasta rezultă din hotărârea prin care instanța i-a recunoscut dreptul la întreținerea care avea ca izvor contractul de întreținere, instanța transformându-i obligația în natură într-o obligație pecuniară.

Aceasta susținere a apelantului nu poate fi primită de către Tribunal deoarece, este adevărat ca apelantul are un drept la întreținere și că întreținerea a fost transformata de către instanța din una in natura în una pecuniara, dar, izvorul acestei întrețineri nu-l reprezintă contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639/17.09.2008 ci declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17.09.2008 prin care intimații pârâți s-au obligat să-l întrețină pe apelantul reclamantul R. G..

Astfel, Tribunalul constatată că apelantul nu este parte in contractul de intreținere și că, daca s-ar fi dorit de catre părțile din contractul de intreținere, respectiv intimații si defuncta R. A. ca obligația de întreținere a apelantului de către intimați să fie o contraprestație la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, atunci aceast aspect ar fi fost stipulat in contractul de intreținere sau s-ar fi incheiat un act adițional la acesta, ceea ce nu s-a întamplat.

Apelantul este doar tert beneficiar si nu parte in contractul de intreținere pentru a putea solicita aplicarea sancțiunii ce poate intervenii cand una din părți nu-și executa in mod culpabil obligația izvorata din contract.

Mai mult, lipsa calitații procesuale active a reclamatului în cauze având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 2639/17.09.2008 s-a statuat, statuare ce se impune in cauzele ulterioare cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr 1043/23 01 2012, pronunțată de Judecătoria C. in dosarul_/215/2009*, rămasa definitivă și irevocabilă.

În concluzie, instanța va respinge apelul declarat de reclamantul R. G. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul R. G., CNP_, cu domiciliul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr.3062/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții R. I. – R., CNP_ și R. C. – M., CNP_, cu domiciliul în com. Vitomirești, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului D..

Președinte,

V. F.

Judecător,

D. O.

Grefier,

L. E. C.

Red.jud.V.F.

Tehn VF și.F.M.

5 ex./26 01 2015

Jud.fond.L.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3062/2015. Tribunalul DOLJ