Anulare act. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 2169/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 359
Ședința publică de la 05 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător L. B.
Judecător A. F.
Grefier C. B.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul Ș. V. L., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ș. M., P. A. S., domiciliați în G., .. 15, . și P. G., domiciliat în G., ..30, . civile nr. 7649/12.07.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentului-reclamant, avocat S. D., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 11), intimata-pârâtă P. A. S. personal și asistată de avocat Z. R., care răspunde și pentru intimata-pârâtă Ș. M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar (fila 13), lipsă fiind intimatul-pârât P. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, în cuantum de 897,5 lei și timbru judiciar de 0,13 lei, precum și dovada citării prin publicitate lărgită a intimatului-pârât P. G..
Apărătorul intimatei-pârâte Ș. M., avocat Z. R. arată că a primit un exemplar al motivelor de recurs.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea, respectiv, combaterea recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant, avocat S. D., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii formulate de reclamant, în sensul constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 597/2010.
Apărătorul intimatelor-pârâte Ș. M. și P. A. S., avocat Z. R., solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Consideră că nu se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare, prețul fiind plătit cu 3 luni înainte de data decesului tatălui reclamant. Solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2010 reclamantul Ș. V. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ș. M. să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ș. R. și atribuirea imobilului către pârâtă cu obligarea acesteia la plata unei sulte. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că este fiul defunctului Ș. R., decedat în luna iunie 2010, masa succesorală rămasă de pe urma acestuia fiind formată dintr-un apartament situat în G., Micro 38, .. 52.
Reclamantul a susținut că a aflat întâmplător de decesul tatălui său întrucât acesta era recăsătorit cu pârâta și nu păstrau legătura.
În drept a invocat prevederile art.673 ind. 1 și următoarele C.p.c.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie certificatul de naștere ( fila 5 ).
Legal citată, pârâta Ș. M. s-a prezentat în fața instanței, nu a formulat întâmpinare dar a solicitat introducerea în cauză a fiicei defunctului, P. A. S., cerere însușită de către reclamant. A depus la dosarul cauzei acte de stare civilă și contract de vânzare – cumpărare ( filele 11-17 ).
La termenul din data de 13.04.2011, reclamantul a formulat cerere de completare a acțiunii principale solicitând anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 597/03.03.2010.
Motivându-și în fapt cererea, reclamantul a arătat că vânzarea indicată a fost în realitate o donație făcută pentru gratificarea fiicei din cea de a doua căsătoriei a defunctului.
A susținut reclamantul că se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare întrucât, pe de o parte, la momentul la care pentru apartament a fost încheiat contract de închiriere, defunctul s-a folosit și de certificatul său de naștere pentru a obține mai multe camere, iar pe de altă parte, apreciază că prețul menționat în contract este modic și are îndoieli cu privire la predarea acestuia.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Ulterior, la termenul din data de 08.06.2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului P. G., soțul pârâtei P. A. S. și beneficiar al contractului ce face obiectul prezentei cauze.
Prin încheierea pronunțată la data de 08.02.2012, instanța a dispus disjungerea cererii completatoare de acțiunea principală și formarea unui nou dosar ce a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ .
Legal citate, pârâtele Ș. M. și P. A. S. s-au prezentat în instanță, nu au formulat întâmpinare, dar au solicitat proba înscrisuri și cu interogatoriul reclamantului. Ulterior, însă, la termenul din data de 16.05.2012, prin reprezentant convențional, pârâtele au renunțat la administrarea probei cu interogatoriu.
În susținerea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâților, acesta renunțând la interogatoriul pârâtului P. G. la termenul din data de 16.05.2012 .
De asemenea, față de obiectul acțiunii, instanța a dispus atașarea dosarului nr._/233/2010 al Judecătoriei G. și a solicitat de la BNP S. Tănse și Asociații înscrisurile ce au stat la baza întocmirii contractului de vânzare – cumpărare ce face obiectul prezentei acțiuni (filele 9-24 ).
Prin sentința civilă nr. 7649/2012, Judecătoria G. a respins acțiunea ca nefondată, reținând în motivarea soluției, în principal, că reclamantul – căruia îi revenea sarcina probei în temeiul art. 1169 C.civ. – nu a făcut dovada că la momentul vânzării prețul stipulat în contractul autentic, de 29.600 lei nu a fost plătit – notarul menționând că acesta a fost predat la momentul încheierii tranzacției – că nu a fost real sau că a fost neserios.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, învederând că pretinsa „vânzare” a apartamentului bun succesoral este evidentă întrucât dacă ar fi fost reală la prețul stipulat – infim de altfel și sub prețul pieții – ar fi trebuit să fie menționat „banii au fost dați și numărați în fața noastră” sau ar fi fost menționați doi martori care să confirme plata.
Recurentul a susținut că pârâta P. A. S. nu a dovedit că ar realiza venituri sau că ar fi contractat un împrumut pentru a achita prețul stipulat în contract precizând totodată că apartamentul a fost primit de defunct de la locul de muncă folosindu-se și de copia certificatului său de naștere, susținere nedovedită întrucât instanța de fond i-a impus solicitarea de a cere în acest sens relații de la Loconfort.
Legal citați, intimații-pârâți nu au depus întâmpinare, dar prin concluziile formulate, prin reprezentant, la termenul din 5.04.2013 au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate din prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform disp.art. 3041 C.pr.civ. constată că recursul este nefundat și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse:
Pentru a fi valabil încheiat contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească potrivit art. 948 cod civil condiții expres prevăzute, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiectul determinat și cauza licită.
Recurentul în motivele de recurs face referire la împrejurarea că pretinsa vânzare – contestată s-a făcut cu trei luni anterior decesului tatălui său, către fiica din cealaltă căsătorie cu intenția evidentă de a-l exclude de la moștenire, la un preț care nu s-a plătit pentru un imobil obținut și prin folosirea copiei certificatului său de naștere.
Recurentul nu a făcut dovada că lipsește cauza contractului – cauza corespunde scopului obișnuit pe care partea l-a urmărit, respectiv vânzarea apartamentului fiicei sale – corelativ cu cumpărarea apartamentului de către aceasta – sau că aceasta ar fi fost ilicită în sensul art. 966 și art. 968 Cod civil, cauza contractului fiind prezumată conform art. 967 C.civ. până la proba contrară.
Nu a fost de asemenea dovedită susținerea recurentului că prețul imobilului este fie fictiv, fie peste măsură de mic, fie nereal, deci neserios. Sarcina dovedirii plății prețului respectiv posibilitatea intimatei de a plăti prețul stipulat nu incumbă intimatei-pârâte pentru că sarcina probei revine conform art. 1169 Cod civil reclamantului.
Susținerea recurentului că imobilul în discuție a fost atribuit defunctului tată urmare depunerii copiei certificatului său de naștere – posibil reală dar nedovedită – nu are relevanță din punct de vedere juridic în speță, întrucât imobilul a devenit proprietatea defunctului și a pârâtei Ș. M. – soția supraviețuitoare – care l-au înstrăinat în exercitarea prerogativelor de proprietari, conferit de disp.art. 480 Cod civil.
De asemenea, nu poate constitui motiv de modificare sau casare a hotărârii instanței de fond, astfel cum este prevăzut de art. 304 C.pr.civ. respectiv a admiterii acțiunii și anulării vânzării formularea apreciată ca defectuoasă a textului contractului de vânzare-cumpărare menționat.
Actul autentificat de notar are valoare de înscris autentic, mențiunile acestuia făcând dovada până la declararea înscrisului fals prin hotărâre irevocabilă.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, în temeiul disp.art. 312 C.pr.civ.
Având în vedere disp.art. 274 C.pr.civ., ca parte căzută în pretenții, recurentul va fi obligat către intimata Ș. M., la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. V. L., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ș. M., P. A. S., domiciliați în G., .. 15, . și P. G., domiciliat în G., ..30, ., . civile nr. 7649/12.07.2012 pronunțată de Judecătoria G..
Obligă recurentul să plătească intimatei Ș. M. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. CeolpanLuminița B. A. FilipCarmen B.
Red.AF/tehn.CB/Ex. 2/25.06.2013/Fond – C.L.
← Pretenţii. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 773/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|