Fond funciar. Decizia nr. 946/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 946/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 4998/324/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 946/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. A.
Judecător R. G. F.
Grefier L. C.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului formulat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 822/20.03.2013 a Judecatoriei T. în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEANĂ G. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, intimat C. L. M. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, intimat ., intimat C. L. AL COMUNEI M., având ca obiect fond funciar .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013 când Tribunalul, avțnd nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 17.10.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. cu nr._ reclamantul M. G. în contradictoriu cu C. L. M.-C. Județeană G. pentru stabilirea dreptului de proprietate și C. L. M. jud. G. a solicitat să i se elibereze Ordinul Prefecturii Județului G., privitor la atribuirea în proprietate a suprafeței de 10.199,47 mp teren intravilan situat în .- Ferma M., conform lucrărilor topografice efectuate de . (anexa nr.1), teren situat în T.26, P – 272/1, notarea prezentului litigiu la OCPI G..
Prin cererea, modificatoare, reclamantul a solicitat în subsidiar un drept de administrare directă.
In fapt, reclamantul prin acțiunea sa a arătat următoarele:
Conform procesului verbal nr.2487/10.05.2010 încheiat la Sediul Primăriei M. (anexa nr.2) între . prin lichidator MG Expert SPRL G. și C. L. M. au convenit să pună în aplicare sentința civilă nr.2453/01.09. 1998 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr.3614/1998 rămasă definitivă și irevocabilă în sensul punerii la dispoziția lichidatorului judiciar MG Expert SPRL G. a suprafeței de_,47 mp teren intravilan și construcțiile de pe acest teren, proprietatea debitorului S.C Galsen SA G., societate aflată în insolvență.
Pârâtele . L. M., prin C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar, se obligă să obțină titlul de proprietate, iar lichidatorul să depună, după operațiunea de înaintare a titlului, declarația de impunere, să achite taxele și impozitele aferente.
Prin sentința civilă nr.2453/01.09.1998 pronunțată de Judecătoria T., hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă 5/A din 06.01.1999 pronunțată de Tribunalul G.(anexa nr.3) a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta ..A G. (actualmente S.C Galsem S.A societatea în insolvență) în contradicție cu pârâta primăria comunei M. (actualmente pârâta .) și s-a constatat că societatea reclamantă are un drept de administrare directă asupra suprafeței de_,47 mp teren, situat în intravilanul comunei M., jud. G. având ca vecini – la nord Agromec Corod, la est și sud Avicola M. și la vest drum județean- suprafața ce formează obiectul prezentei cauze.
Reclamanta, intrând în procedura insolvenței la data de 02.08.2010, conform procesului verbal de licitație (anexa nr.4) mi-a adjudecat bunurile (construcțiile situate pe suprafața de_,47 mp) și mi s-a transmis dreptul de administrare directă.
Prin actul de adjudecare încheiat la data de 25.08.2010 și înregistrat sub nr.646/25.08.2010 (anexa nr.5) la societatea de insolvență MG Expert SPRL G. mi-au fost vândute prin licitație publică cu strigare următoarele active: magazie semințe, hală tractoare, siloz furaje, împrejmuire, etc, cât și dreptul de administrare directă asupra terenului aferent construcțiilor, în suprafața de_,47, în temeiul art. 120, alin. 2 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Potrivit acestui articol de lege cât și art. 517 C.proc.civ, actul de adjudecare nr.646/25.08.2010 „ constituie titlul de proprietate și va fi înregistrat în registrele de proprietate imobiliară”.
La data de 26.08.2010 conform procesului verbal de punere în posesie nr. anexa nr.6) a fost pus în posesia bunurilor adjudecate în cadrul licitației din 02.08.2010 de către lichidatorul judiciar, unde îmi desfășoară activitatea și în prezent.
A achitat contravaloarea activelor din patrimoniul S.C Galsem SA societate în insolvență (anexa 7).
Conform procesului verbal de licitație nr.797/04.10.2011 (anexa nr.8) a participat la licitație publică cu strigare pentru o platformă de 555 mp, și cea de-a doua de 1818 mp situate pe terenul în suprafața de_,47 mp în discuție situat în intravilanul comunei M., tarlaua 29 .>
Prin actul de adjudecare (anexa nr.9) încheiat la data de 03.11.2010, sub nr.889 a cumpărat cu suma de_ lei și cele două platforme, iar actul de adjudecare, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin.2 din legea nr.85/2006 și art. 517 C.p.c constituie titlu de proprietate.
La data de 03.11.2010 conform procesului verbal de punere în posesie nr.2 (anexa nr.10) a fost pus în posesie cu platforma betonată cu suprafața de 555 mp și cu o platformă betonată cu suprafața de 1818 mp bunuri adjudecate în cadrul licitației din 04.10.2010.
Având în vedere că printr-o hotărâre irevocabilă asupra terenului în suprafață de_,47 mp reclamantul a avut un drept real de administrare directă, conform dispozițiilor art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 „terenurile proprietate de stat situate în intravilanul localităților atribuite conform legii, cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea construcții trec, la cererea proprietarilor, în proprietatea acestora” iar potrivit alin.6 „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute la alin.2-5 se va face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor(actualmente comună) făcute pe baza verificării situației juridice a terenurilor”.
Așa cum rezultă din procesul verbal (anexa nr.2) încheiat de societatea în insolvență, care i-a vândut toate activele de pe teren la licitație publică cu strigare, pârâta C. L. M., jud. G. a pus la dispoziție a lichidatorului judiciar terenul și construcțiile de pe acest teren urmând a depune diligențele pentru obținerea ordinului Prefectului Județului G. care să-i consfințească dreptul de proprietate.
Din surse neoficiale a înțeles că ar exista acest titlu de proprietate, dar i s-a sugerat să înstrăineze o parte din teren unei „ persoane importante”.
Pe cale de consecință a ajuns la concluzia că trebuie să apeleze la instanța de judecată.
In drept își întemeiază acțiunea pe disp. art.31,35,36 și urm. din Legea 18/1991 coroborată cu art.120 alin .2 din Legea nr.85/2006 și art. 517 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, C. L. M. și C. Județeană G. pentru stabilirea dreptului de proprietate au solicitat respingerea cererii.
Prin sentința civila nr. 822/20.03.2012 a Judecatoriei T., a fost respinsă ca nefondată cererea completată (având ca obiect “fond funciar – obligația de a face – emitere ordin prefect pentru atribuire în proprietate teren/ consfințire drept administrare directă teren“, promovata de reclamantul M. G.,, în contradictoriu cu intimații -pârâți: C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor G., C. L. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, . primar, și C. L. M..
S-a reținut în motivarea hotărârii că prin sentința civilă nr.2453/1998 a Judecătoriei T., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta . G. și a constatat că aceasta are un drept de administrare directă asupra suprafeței de_,47 mp, teren situat în intravilanul comunei M., jud. G. (fila 29 dosar).
Prin urmare, cererea reclamantului de modificare a acțiunii în sensul de a i se atribui, în subsidiar, un drept de administrare directă nu este întemeiată, întrucât reclamantul are deja recunoscut un drept de administrare directă asupra terenului aferent construcțiilor, conform sentinței menționate.
Reclamantul, prin actul de adjudecare din 25.08.2010 a dobândit în proprietate mai multe construcții aflate pe suprafața de teren în discuție.
Terenul aferent, de_,74 mp aparține statului, fiind atribuit în regim de proprietate publică comunei M. jud. G., conform ordinului Prefectului jud. G. nr.1186/02.10.2010.
Autoritatea locală M. își exercită cu privire la teren, atribuția prevăzută de art. 10 din Legea nr.213/1998, terenul aparținând domeniului public fiind potrivit art.11 din Legea nr.213/1998, inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert N. V., terenul în discuție se află în T.29/1, P-271+P-272/1 și nu în T-29 P-272/1 cum a arătat reclamantul prin acțiune.
După întocmirea documentației potrivit raportului de expertiză, reclamantul poate dovedi în condițiile legii, suprafața de teren în discuție.
Prin urmare, terenul este în regim de drept public și nu face obiectul art.31 din Legea nr.18/1991 și nici a art. 35 alin(2) din Legea nr.18/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. G., invocând greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, precum și o analiză greșită a probelor administrate.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea sentinței civile nr. 822/20.03.2013 pronunțată de Judecatoria T., prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind.1 C.pr.civ., instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul Marmureanu G. este proprietarul unor active ce au aparținut ., astfel cum rezultă din actele de adjudecare depuse la dosarul de fond, respectiv magazie de semințe, hala tractoare, siloz furaje, împrejmuire gard placi beton si plasa de sarma, cabina operator pod bascule, anexe gospodărești (garaj si magazie), platforma beton cu suprafața de 555 mp, platforma beton cu suprafața de 1818 mp.
El are un drept de administrare directă asupra terenului, fiind preluat odată cu adjudecarea construcțiilor, fostului proprietar fiindu-i consfințit acest drept prin sentința civila nr. 2453/2008 pronunțata de către Judecătoria T. si aflata la filele 29-30 dosar fond. Chiar daca nu este beneficiarul unui titlu care să-i confere în mod expres acest drept de administrare, calitatea de succesor al fostei societăți îi conferă acest drept.
In aceste condiții, în mod corect s-a respins cererea modificatoare formulata de reclamant la data de 28.11.2012.
In ceea ce privește recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de_,47 mp teren, aferente construcțiilor adjudecate la licitația publica organizata de către lichidatorul ., instanța reține că suprafața de teren menționata mai sus a fost atribuita prin ordinul nr. 1186/02.10.2010 emis de Prefectul Jud. G. în proprietatea publica a . identificat in T 7, P19/3. Ordinul mai sus menționat nu a fost anulat pe cale administrative sau printr-o hotărâre judecătorească.
Expertiza instrumentata în cauză atestă că, în realitate, terenul nu este situat in T 7, P19/3, ci în T29/1, P271, P272/1. In aceste condiții este necesara anularea parțiala a acestui ordin emis în favoarea ., după stabilirea corecta a amplasamentului, reprezentanții pârâtelor să procedeze la emiterea unui titlu de proprietate în favoarea reclamantului, cu respectarea dispozițiilor legilor fondului funciar.
Este adevărat că, în considerentele sentinței recurate nu s-a răspuns cu privire la toate apărările parților, însa acest aspect nu este de natura să încalce dreptul parților la un proces echitabil atât timp cât judecătorul fondului a răspuns grupat la argumentele invocate de fiecare parte.
Constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legilor funciare, în temeiul art. 312 c. proc civ va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind nefondat recursul formulat de reclamantul M. G. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 822/20.03.2013 a Judecătoriei T. în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEANĂ G. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în G., ., intimat C. L. M. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, din ., intimat ., cu sediul în ., intimat C. L. AL COMUNEI M., cu sediul în . având ca obiect fond funciar .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,
M. MuscăMihaela AlexaRobert G. F.
GREFIER,
L. C.
Red.M.M.
CL/2 ex.
16.12.2013
Fond: C.I.
← Pretenţii. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|