Contestaţie la executare. Decizia nr. 200/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1340/324/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.200
Ședința publică de la 04.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-G. F.
Judecător M. M.
Judecător C.-R. M.
Grefier I. Ș.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de contestatoarea ., cu sediul în ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.1389/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații B. G. R., cu sediul în T., ..2, ., . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, ..61-63, având ca obiect „contestație la executare - silită”.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.03.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr._ din 19.03.2012, contestatoarea . CUDALBI, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe intimații . IFN SA BUCUREȘTI și B. G. R. T. pentru anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare silită nr.269/2011 pe rolul B. G. R..
In motivarea cererii, contestatoarea - debitoare a arătat că împotriva sa s-a declanșat procedura executării silite în vederea recuperării creanței în cuantum de 5670,80 lei, având în vedere că debitorul . a încheiat un contract de leasing financiar nr._/24.04.2008, client aflat în executare silită.
Încuviințarea executării silite a fost făcută în favoarea creditorului . I F N SA București iar pe calea contestației la executare se poate cere și anularea încuviințării silite . Se impune anularea motivat de faptul că cererea a fost efectuată de către creditorul . iar încuviințarea executării silite s-a făcut în favoarea creditorului . IFN SA București.
Mai mult înființarea popririi s-a efectuat după emiterea încheierii de încuviințare a executării silite emisă de Judecătoria T. din data de 10.05.2011, iar cererea de înființare a popririi a fost comunicată băncii în data de 07.02.2012 și debitorului abia în data de 01.03.2012.
Incuviințarea executării silite s-a dat pentru suma de 5670,80 lei reprezentând pretenții și cheltuieli de executare.
Ulterior, în data de 07.02.2012, deci după data emiterii încheierii privind încuviințarea executării silite pentru suma de 9769,43 lei, . - SA a comunicat executorului bancar cerere precizatoare în care stipulează că de fapt valoarea creditorului restant este de 69.626,67 lei aferent aceluiași contract de leasing nr._/24.04.2008.
In data de 11.01.2012 s-a înființat o altă poprire până la concurența sumei de 10.986,53 lei în favoarea lui AVESTIS INTERNATIONAL - SRL, a fost achitată prin BRD cu ordinul de plată nr.82/17.01.2012 pentru pata ( dosar de executare 268/11.01.2012 ) însă în mod abuziv executorul judecătoresc a împărțit suma aceasta astfel: 5670 lei în favoarea unei persoane fizice D. V. ( dosar de executare 591 bis/2011 din 11.01.2012, diferența a fost achitată în contul creanței . - SA București .
Având în vedere că sumele reprezentând plata unor creanțe dintr-un dosar de executare s-au achitat în mod abuziv în favoarea a două dosare de executare și onorariul de executare silită a fost astfel calculat în mod greșit, consideră că se justifică calitatea procesuală pasivă a biroului executorilor judecătorești.
S-a solicitat admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare întocmite în mod nelegal, respectiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite de B. G. R..
In drept, s-au invocat art. 399 și următoarele C.p.c., art.371 indice 7 alin.4 C.p.c., Legea 188/2000.
In susținerea contestației, contestatoarea a depus la dosar copii de pe actele de executare silită .
Intimatul B. G. R. a depus întâmpinare, solicitând a se constata lipsa calității procesuale pasive întrucât nu există identitate între persoana contestatorului și B. G. R., neexistând raport juridic.
S-a atașat în copie dosarul de executare silită nr.268/2011.
Intimata . IFN SA prin mandatar . a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare ca tardivă.
A atașat întâmpinării următoarele înscrisuri: mandatul nr.1034/3.05.2011 dat de . IFN - SA către ., contractul de leasing financiar nr._, facturile fiscale emise în derularea contractului de leasing financiar.
P. sent. civ. nr. 1389/22.05.2012, Judecătoria T. a respins contestația la executare față de intimatul Biroul executorului judecătoresc G. R. pe excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins contestația la executare formulată față de intimatul - creditor . IFN SA ca tardivă.
Pentru a decide astfel, Judecătoria T. a reținut că B. G. R. din T. pe rolul căruia se afla dosarul de executare silită nr.268/2011 nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, executarea silită derulându-se prin intermediul B. doar între creditorul . – SA București prin mandatar . cu sediul în București și debitoarea .> Ca atare, neexistând identitate între B. G. R. din T. și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, instanța a respins contestația la executare față de intimatul - Biroul executorului judecătoresc G. R. pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Executarea silită prin intermediul B. Gabort R. din T. a început în baza cererii de executare silită formulată de creditoare la data de 04.05.2011.
S-a avut la bază titlul executoriu constând din contractul de leasing financiar nr._/24.04.2008, perioada de leasing fiind de 48 luni, obiectul constituindu-l transmiterea dreptului de folosință de către finanțator către utilizator asupra autoturismului L..
Astfel, societății contestatoare i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi la data de 19.01.2012, semnând de primire M. A..
Mai mult, la data de 12.01.2012, executorul judecătoresc, în prezența reprezentantului legal al societății contestatoare - M. A., încheie proces verbal în care se consemnează că acesta nu se opune executării silite declanșate de cei doi creditori ai săi: persona fizică D. V. și societatea de leasing, solicitând ca din suma ce va fi poprită să se achite integral debitul datorat către D. V., iar diferența să fie achitată creditorului I. L. IFN București, întrucât într-un termen de cel mult două săptămâni va achita integral debitul către acest al doilea creditor.
Instanța a mai reținut că debitoarea știa despre cuantumul cheltuielilor de executare silită stabilite prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc, odată cu comunicarea somației de executare, anterior comunicării înființării popririi .
Prezenta contestație a fost depusă la instanță prin poștă la data de 16.03.2012 (și înregistrată de instanță pe data de 19.03.2012), cu depășirea termenului legal prevăzut de lege de 15 zile – art.401 lit.b C.p.c., raportat la cele două date arătate anterior - 19.01.2012, 12.01.2012.
La momentul prezentării în fața executorului judecătoresc - 12.01.2012, reprezentantul societății debitoare ar fi putut contesta cuantumul onorariului executorului și achitarea sumei reținute prin poprire în favoarea celor doi creditori, dar acesta și-a exprimat poziția față de executare, dând indicații și cu privire la împărțirea sumei poprite, executarea silită fiind guvernată în continuare de principiul disponibilității .
Ca atare, instanța a respins ca tardivă contestația la executare..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a motivat și declarat recurs contestatoarea . CUDALBI, care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei.
În motivare, a arătat că executorul judecătoresc a împărțit în mod abuziv suma rezultată din poprirea din 11.01.2012, fapt care a condus la calcularea unor onorarii de executare greșite. Instanța nu a analizat această situație din care rezultă coparticiparea procesuală pasivă a executorului judecătoresc.
De asemenea, nu s-a verificat mandatul special nr. 1034/03.05.2011 dat de creditoare către ., pe baza unei simple semnături, fără ștampilă.
Contestatoarei i s-a comunicat oficial existența popririi abia în data de 01.03.2012, când a solicitat executorului eliberarea unor copii de pe înscrisurile dosarului. Procesul-verbal din 12.01.2012 nu reflectă realitatea, el fiind întocmit pro causa, pentru a satisface interesele creditorilor.
În final, a mai arătat că i s-a încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6 CEDO, deoarece instanța de fond, la termenul din 15.05.2012, a respins cererea apărătorului său de amânare a cauzei, deși tocmai încheiase contractul de asistență juridică și a amânat pronunțarea până la data de 22.05.2012.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În susținerea recursului, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul B. G. R. a depus un înscris, prin care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată în fața primei instanțe.
În motivare, a arătat că executorul judecătoresc nu are un interes personal în executarea silită și, deci, nu poate sta în calitate de parte în contestația la executare.
În drept, a invocat disp. art. 57,58 Legea nr. 188/2000, art. 3713 C.pr.civ.
În apărare, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata . IFN SA a formulat întâmpinare, pe care a depus-o după ce instanța a declarat dezbaterile închise și a rămas în pronunțare, motiv pentru care instanța de recurs nu va putea analiza excepția tardivității introducerii recursului și celelalte apărări formulate, acestea nefiind puse în discuția părților. A solicitat și cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Din disp. art. 399 și art. 403 C.pr.civ. și din practica judiciară existentă în materie, se desprinde concluzia că părți în contestația la executare pot fi numai subiecții raportului execuțional dedus judecății, adică numai creditorul care a declanșat executarea silită și debitorul urmărit. Executorul judecătoresc nu poate fi parte în procedura contestației la executare, cu excepția contestației formulate împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare.
Așadar, chiar dacă se invocă faptul că executorul judecătoresc a eliberat în mod greșit suma de 10.986,53 lei rezultată din poprirea înființată în 11.01.2012, chiar și ca urmare a unei eventuale conivențe cu partea interesată, această problemă poate fi tranșată numai în contradictoriu cu creditorul, nu și cu executorul judecătoresc.
În legătură cu tardivitatea formulării contestației la executare, tribunalul reține, din examinarea notificării de înființare a popririi trimisă recurentei-debitoare și a dovezii de comunicare aferente, că notificarea a fost primită de debitoare în data de 19.01.2012 (f. 60 verso dos. fond).
De asemenea, din procesul-verbal încheiat de executor în data de 12.01.2012 reiese că debitoarei, prin reprezentant legal, i s-a pus în vedere existența popririi, iar aceasta a fost de acord ca suma rezultată din poprire să fie plătită creditorilor . SA și D. V. (f. 61 dos. fond).
Potrivit art. 401 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
Tribunalul reține că poprirea a fost notificată debitoarei în data de 19.01.2012, iar debitoarea a luat la cunoștință de înființarea popririi încă din data de 12.01.2012.
Nu pot fi reținute susținerile debitoarei referitoare la faptul că a luat la cunoștință de existența popririi abia în data de 01.03.2012, când executorul i-a eliberat, la cerere, o copie a procesului-verbal din 12.01.2012, deoarece dovada de comunicare a notificării popririi face probă deplină referitoare la data și destinatarul comunicării până la înscrierea în fals.
De asemenea, nu se poate reține că procesul-verbal a fost întocmit de executor sau de creditoare în mod nereal (pro causa), deoarece, pe de o parte, nu s-au făcut probe în acest sens, iar, pe de altă parte, este incidentă comunicarea oficială făcută debitoarei în data de 19.01.2012.
Instanța de fond a procedat în mod legal respingând cererea de amânare formulată de apărătorul debitoarei și amânând pronunțarea cauzei, disp. art. 156 C.pr.civ. permițând acest lucru. Nu se poate susține că a fost prejudiciat dreptul la apărare al contestatoarei, deoarece cauza era deja la al doilea termen de judecată, debitoarea având suficient timp pentru angajarea din timp a unui apărător, iar legea dă dreptul numai intimatului să ceară termen pentru pregătirea apărării, nu și contestatorului.
Celelalte motive invocate de recurentă în legătură cu nelegalitatea executării silite nu pot fi analizate, deoarece excepția tardivității are prioritate față de fondul cauzei.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În legătură cu caracterele recursului, cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este stabilită de codul de procedură civilă prin situarea sa în Capitolul I din Titlul V consacrat căilor extraordinare de atac al Cărții a II-a. Această calificare este numai parțial corectă, deoarece, în prezent, recursul corespunde exigențelor firești ale unei căi de atac extraordinare numai în ceea ce privește motivele de recurs. Un alt atribut al recursului este acela că el constituie o cale de atac de reformare. Recursul se adresează unei instanțe superioare în scopul exercitării controlului judiciar și al casării hotărârii nelegale sau netemeinice. Recursul, spre deosebire de apel, nu este însă suspensiv de executare. De la această regulă există, însă, excepția prev. de art. 300 alin. 1 C.pr.civ., care stabilește că recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Un alt atribut al recursului este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă, întrucât în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei . De la această regulă există excepția stabilită de art. 3041 C.pr.civ., conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., instanța având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga recurenta căzută în pretenții la plata sumei de 1.000 lei către intimata . IFN SA, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat – f. 34 dos. recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea ., cu sediul în ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.1389/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații B. G. R., cu sediul în T., ..2, ., jud.G., . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, ..61-63, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.-G. F. M. M. C.-R. M. I. Ș.
Tehnored.:C.M./red.I.S./ex.2/05.04.2013
Fond: jud.C. V.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Anulare act. Decizia nr. 201/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
