Fond funciar. Decizia nr. 975/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 975/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 99/324/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.975

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

PREȘEDINTE M. A.

Judecător R. G. F.

Judecător M. M.

Grefier L. T.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta – pârâtă C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR COSMEȘTI, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimații B. M., cu domiciliul în T., ..14, jud. G., și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA FONDULUI FUNCIAR G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.449/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria T. jud. G., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul B. M., legitimat cu CI, CNP_, lipsă celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recursul este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, l-a dosar s-au depus din partea intimatului B. M. note scrise însoțite de înscrisuri, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul B. M. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, constată;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. cu nr._, reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele: C. locală Cosmești, jud.G. și C. Județeană G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a solicitat să se dispună punerea sa în posesie cu suprafața de teren de 0,75 ha, conform titlului de proprietate nr.0522-18 din 29.05.2001.

In fapt, reclamantului i s-a emis titlul de proprietate nr.0522-18/29.05.2001 pentru suprafața de teren de 0,75 ha pe raza localității Cosmești, jud.G. și nu a fost pus în posesie cu suprafața menționată.

Pârâtele, legal citate, nu au depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.449/20.02.2013 a Judecătoriei T. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. M. și a fost obligată C. L. Cosmești pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor să-l pună în posesie pe reclamant cu suprafața de 0,75 ari pe teritoriul comunei Cosmești, conform titlului de proprietate nr,0522-18/29.05.2001.

S-a reținut în motivarea hotărârii că cererea este fondată, urmând a fi admisă în temeiul prevederilor Legii nr.18/1991 și în consecință a fost obligată pârâta C. locală Cosmești, jud. G., pentru stabilirea dreptului de proprietate să pună în posesie pe reclamantul B. M., cu suprafața de 0,75 ha pe raza comunei Cosmești, jud. G., conform titlului de proprietate nr.0522-18/29.05.2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul comunei Cosmești, în calitate de reprezentant al Comisiei Locale Cosmești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Arată că titlul de proprietate emis inițial pe numele reclamantului a fost anulat, fiind emis un alt titlu, dar pe numele părinților săi. Întrucât validarea dreptului de proprietate s-a făcut pe anexele existente la Mun. T., fișa de punere în posesie este întocmită și semnată de C. L. T..

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și, în rejudecare respingerea acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Verificând legalitatea sentinței civile nr.449/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria T., prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente.

Prin sentința civilă nr.1969/2006 pronunțată de către Judecătoria T. s-a dispus anularea titlului de proprietate nr.0522-18/29.05.2001 emis pe numele petentului și s-a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0,75 ha teren dar având ca autori pe B. T. și B. M.. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului ca fiind nefundat prin decizia civilă nr.106/2007 a Tribunalului G..

Deși s-a emis un nou titlu de proprietate reclamantul nu a fost pus în posesie cu suprafața de teren aferentă, astfel că potrivit dispozițiilor legilor fondului funciar a fost îndreptățit să formuleze acțiunea de față.

Constatând că dispozițiile legilor fondului funciar au fost corect aplicate de către instanța de fond, în temeiul art.312 C.pr.civ. va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul, declarat de recurenta – pârâtă C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR COSMEȘTI, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimații B. M., cu domiciliul în T., ..14, jud. G., și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA FONDULUI FUNCIAR G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.449/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria T. jud. G., în dosarul nr._, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.

Președinte,

M. A.

Judecător,

R. G. F.

Judecător,

M. M.

Grefier,

L. Talpes

Red.Jud. M.M./17.12.2013

Tehnored.gref.L.T./06.01.2014 / Ex.2 / Fond Judecător I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 975/2013. Tribunalul GALAŢI