Pretenţii. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 897/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 23112/233/2010

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 897

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. J.

Judecător F. L. N.

Judecător A. P.

Grefier G. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul –reclamant N. V., cu domiciliul în G., .. 27, județul G., în contradictoriu cu intimata- pârâtă S. A., cu domiciliul în G., .. 29, județul G., împotriva sentinței civile nr. 7171/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect "pretenții".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul – reclamant personal, fiind legitimat cu C.I. . nr._, CNP_ și asistat de avocat P. M. C., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, fila 26, lipsă fiind intimata – pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al pricinii, este primul termen de judecată, recursul este motivat, nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care;

Tribunalul constată că s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 186 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentului – reclamant arată că a formulat recurs împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria G. criticând aspectul în care a fost motivată sentința. Arată că instanța a respins în mod nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiză fără să țină cont de celelalte probe administrate în dosar, respectiv raportul de expertiză efectuat in dosarul penal (filele 36-40) și depoziția martorului audiat în cauză, fila 28 . Precizează că și-a întemeiat recursul pe dispoz. art. 304 pct. 7 și pe disp. art. 3041 C.pr.civ. Susține că expertiza efectuată în cauză este incompletă, întrucât fotografiile efectuate în prezenta cauză prezintă culoarul dintre cele două clădiri și numai partea superioară a construcțiilor, ulucul de scurgere, pereții exteriori fără a se face referire si fără a fi fotografiată și partea de jos (solul ). Arată că acest culoar la un moment dintr-o intenție bună din partea intimatei a fost înălțat cu cca 20-30 cm prin adăugarea unei cantități de moloz pentru dirijarea apei, care în mod normal curgea dinspre . celor doua imobile, de la Nord la Sud ori înălțând acest spațiu, la un moment dat scurgerea a fost inversă și a revenit la situația normală. În dovedirea acestui fapt au fost atașate o . fotografii, respectiv fotografia de la fila 71, care ascunde că această înclinație s-a modificat, iar fotografia de la fila 75 prezintă interiorul bucătăriei, în care se poate observa că peretele din interior este deteriorat ca urmare a unor infiltrații, iar cel din exterior nu prezintă nicio deteriorare. De asemenea, din depoziția sa martorul a rezultat că apele se scurg de pe acoperișul intimatei pe peretele recurentului.

Reprezentantul recurentului – reclamant solicită ca instanța să dispună refacerea expertizei pentru ca expertul să determine daca apele meteorice care pot ajunge dintre imobile se scurg ușor și liber sau staționează pe lângă pereții recurentului și dacă umplutura de moloz din culoar, favorizează infiltrațiile in peretele recurentului și pentru a stabili valoarea prejudiciului recurentului .

Reprezentantul recurentului – reclamant solicită admiterea recursului și in consecintă trimiterea cauzei în rejudecare instanței de fond, cu mențiunea de a reface expertiza cu aspectele menționate . Solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2009 din 22.06.2009, reclamantul N. V. a chemat în judecată pe pârâta S. A. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4500 lei reprezentând prejudiciul produs prin distrugerea pereților bucătăriei, magaziei, pavajului și beciului.

A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că este proprietarul imobilului situat în G., .. 27, imobil ce se învecinează cu casa proprietatea pârâtei.

Reclamantul a susținut că pârâta și-a înlocuit acoperișul casei sale și de atunci apele pluviale se scurg pe pereții imobilului său. În anul 2006 pereții casei sale au fost grav deteriorați, iar beciul i-a fost inundat.

La termenul din 04.05.2010 reclamantul și-a micșorat câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 lei.

Judecătoria G. prin sentința civilă nr. 7171/27.06.2012 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Expertiza instrumentată a evidențiat într-adevăr mai multe deteriorări ale imobilului reclamantului în sensul că peretele garajului prezintă fisuri, peretele exterior de la magazia cu lemne, care este din tablă, nu e bine executat, parte din tencuiala interioară de la bucătărie este căzută. Aceste deteriorări, a concluzionat expertul, nu se datorează însă apelor pluviale care se scurg de pe acoperișul casei pârâtei, ci faptului că imobilul reclamantului nu este întreținut corespunzător.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N. V..

Acesta a criticat hotărârea primei instanțe pentru aprecierea eronată a probelor.

A susținut că expertiza efectuată în cauză nu a fost coroborată și cu celelalte probe administrate, mai exact cu depoziția martorului R. M. care a declarat că a văzut cum apele meteorice se scurg direct pe pereții imobilului său și nici cu expertiza extrajudiciară instrumentată într-un dosar penal și care confirmă faptul că o parte din culoarul dintre imobilele părților se află pe proprietatea reclamantului și că "debrisurile" rețin apă meteorică.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei alte expertize.

Tribunalul, analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și potrivit art. 304¹ C.pr.civ. constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta:

După cum rezultă din motivarea recursului, recurentul-reclamant nu critică hotărârea primei instanțe sub aspectul nelegalității, ci al netemeiniciei.

Ori, este știut faptul că în condițiile art. 304 C.pr.civ., hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motive de nelegalitate.

Ceea ce îl nemulțumește însă pe recurent vizează aprecierea eronată a probelor.

Se susține de către acesta că raportul de expertiză instrumentat în cauză nu arată faptul că degradarea pereților de la imobilul său se datorează proastei întrețineri a imobilului – concluzie la care a ajuns prima instanță.

Această susținere a recurentului este însă contrazisă de concluziile raportului de expertiză potrivit cărora toate deteriorările imobilului menționate în cererea de chemare în judecată nu s-au produs din vina pârâtei, ci din proasta întreținere de către reclamanta clădirilor proprietatea sa. (a se vedea fila 63 dosar fond).

Chiar dacă recurentul a invocat în motivarea recursului faptul că prima instanță nu a ținut seama de declarația martorului R. M., urmează a se observa că aceasta este contradictorie. Pe de o parte, martorul a declarat că a observat cum de pe imobilul pârâtei apele pluviale se scurg direct pe pereții unor dependințe aparținând reclamantului (garaj, bucătărie, magazie și WC), deteriorându-le, iar pe de altă parte, a declarat că niciodată nu a observat momentul când apele se scurgeau de pe acoperișul casei pârâtei. Prin urmare, în mod firesc prima instanță a reținut doar concluziile expertizei efectuate în cauză, pe baza căruia în mod corect s-a conchis că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei.

Așa fiind, constatând că sentința instanței de fond este temeinică și legală, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia, Tribunalul în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul –reclamant N. V., cu domiciliul în G., .. 27, județul G., în contradictoriu cu intimata- pârâtă S. A., cu domiciliul în G., .. 29, județul G., împotriva sentinței civile nr. 7171/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.

Președinte,

R. J.

Judecător,

F. L. N.

Judecător,

A. P.

Grefier,

G. R.

Red. A.P./Tehn. RG 2ex/02.12.2013

Jud. Fond R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul GALAŢI