Pretenţii. Hotărâre din 29-03-2013, Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 5100/324/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL GALATI
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 22.03.2013
P. – M. A.
Judecător – R. G. F.
Judecător – M. M.
Grefier – N. J.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.6 T. în contradictoriu cu intimatul S. D., împotriva sentinței civile nr. 3345/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria T., având ca obiect „pretenții „.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este la primul termen de judecată și este motivat; recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; apărătorul recurentei a depus la dosar cerere prin care solicită amânarea cauzei, motivat de faptul că nu se poate prezenta la acest termen având un dosar pe rolul Judecătoriei T.; după care,
Tribunalul, față de cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentei,având
în vedere că acesta avea posibilitatea să-și asigure substituirea, o respinge .
Tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și disp. art. 260 C., pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 29.03.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL GALATI
SECȚIA CIVILĂ I
DECIZIA CIVILĂ NR. 343
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.03.2013
P. – M. A.
Judecător – R. G. F.
Judecător – M. M.
Grefier – N. J.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea recursului declarat de recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.6 T. în contradictoriu cu intimatul S. D., împotriva sentinței civile nr. 3345/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria T., având ca obiect „pretenții „.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 22.03.2012 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de 05.11.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 T. a chemat în judecata pe pârâtul S. D. pentru obligarea acestuia la plata sumei de 1408,27 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada octombrie 2009-septembrie 2012, și a sumei de 1186,51 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului proprietatea sa, ceea ce a dus acumularea restanțelor și la calcularea penalităților de întârziere.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, Legii nr. 114/1996.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare sau probe în apărare.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 3345/05.12.2012 Judecătoria T. a admis în parte cererea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 758,27 lei reprezentând cheltuieli întreținere octombrie 2009-septembrie 2012 și a respins ca nefondat capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut din coroborarea înscrisului intitulat „fișă apartament nr. 40“ calificat de instanța ca fiind tabelul centralizator al debitului, cu atitudinea procesuala a pârâtului, că pârâtul S. D. locuiește la apartamentul nr. 40 din . ., județul G., ce face parte din cadrul Asociației de P. nr. 6 T..
În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acesta avea obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce-i revenea la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, cheltuielile asociației de proprietari fiind, conform art. 47 din același act normativ, următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură. De asemenea, art. 48 din Legea nr.230/2007 prevede ca stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
S-a coroborând atitudinea procesuală a pârâtului cu extrasul de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție și instanța a reținut că acesta nu și-a îndeplinit obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul nr. 40 în cadrul căruia locuiește si, în consecință, s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere datorate pentru perioada octombrie 2009-septembrie 2012.
În aceste condiții, instanța a apreciat că cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului la plata cotelor restante reprezentând cheltuielile de întreținere în cuantum de 1408,27 lei este neîntemeiată, pentru că din fișa depusă rezultă că în perioada octombrie 2009-septembrie 2012 datoria este în suma de 758,27 lei.
S-au reținut și dispozițiile art. 25 alin. 1 din HG nr.1588/2007, potrivit cărora asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de adunarea generală a asociației de proprietari și în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin 1 din Legea nr. 230/2007.
În cauză, s-a considerat că penalitățile au fost calculate la o sumă diferită față de cea datorată, motiv pentru care s-a apreciat că nu este un calcul real, iar instanța nu le-a putut acorda.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a promovat și motivat recurs reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 T., care a criticat-o sub aspectele nelegalității și netemeiniciei acesteia.
În motivarea cererii, s-a arătat că sentința civilă este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit a admis în parte pretenții, fără a oferi elementele de calcul care au condus la suma reținută cu titlu de debit.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Legal citată, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a formula apărări.
În calea de atac a recursului nu s-a administrat nicio probă.
Analizând și coroborând întregul material probator administrat în cauză Tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În mod corect s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În această situație se găsește și intimatul-pârât și coroborând atitudinea procesuală a acestuia(caracterizată prin pasivitate) cu extrasul de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție depus de recurenta-reclamantă, instanța reține că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere, deși a beneficiat pentru apartamentul pe care îl deține de serviciile furnizorilor de utilități.
Instanța de fond a avut în vedere pentru calcularea cheltuielilor de întreținere perioada octombrie 2009-septembrie 2012 și a stabilit ca debit suma 758,27 lei, deși cuantumul acestora viza întreaga datorie existentă în luna septembrie 2012, deci și pentru o perioadă anterioară. Față de această situație, în mod corect instanța ar fi trebuit să clarifice acest aspect, însă față de suma solicitată și față de principiul disponibilității va fi avut în vedere debitul existent în luna septembrie 2012.
Astfel, din fișa apartamentului și din extrasul de pe listele lunare de plată(file 3,4 dosar fond)reiese că pârâtul datorează până la această dată cu titlu de cheltuieli de întreținere suma de 1.408,27 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.186,51 lei, instanța reține că este întemeiat, făcându-se dovada că au fost calculate în mod corect cu respectarea prevederilor art. 49 al.1 din Legea nr.230/2007, în sensul că nu depășesc procentul maxim admis de lege de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar suma penalizărilor nu depășește debitul la care s-au aplicat.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, Tribunalul în temeiul art. 312 al. 1 C.pr.civ. va admite recursul reclamantei și va modifica în parte sentința recurată și în rejudecare va admite acțiunea, va dispune obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 1.408,27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și la plata sumei de 1.186,51 lei reprezentând penalități de întârziere, sume datorate până în luna septembrie 2012.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., intimatul-pârât, ca parte căzută în pretenții, va fi obligat la plata către recurenta-reclamantă a sumei 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs(onorariu avocat-fila 5 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.6 T., cu sediul în mun. T., .. 58, ., parter, în contradictoriu cu intimatul S. D., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3345/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria T., având ca obiect „pretenții „. Modifică în parte sentința civilă nr. 3345/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria T. și, în rejudecare:
Admite acțiunea.
Obligă pe pârât la plata sumei de 1408,27 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și la plata sumei de 1186,51 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pe intimatul-pârât către recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. A. R. G. F. M. M. N. J.
Red.MA
Tehnored.NJ/2exp/06.06.2013
← Evacuare. Hotărâre din 04-07-2013, Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 764/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|