Revendicare imobiliară. Decizia nr. 783/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 13567/233/2009
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 783
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător F. L. N.
Judecător C. R. M.
Grefier G. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant G. V., cu domiciliul în com. R., ., în contradictoriu cu intimatul – pârât B. P., cu domiciliul în în com. R., ., împotriva sentinței civile nr. 8805/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect " revendicare imobiliară + grănițuire".
La primul și al doilea apel nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile și reprezentantul recurentului –reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 21.02.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în baza disp.art.242 pct.2 C.pr.civ. și că la data de 27.05.2013 s-a dispus din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării, rămâne în pronunțare și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față;
Având în vedere că din verificarea actelor din dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21.02.2012, când judecarea cauzei a fost suspendată în baza disp.art.242 pct.2 C.pr.civ. pentru lipsa părților
Vazand că în conformitate cu disp.art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit disp.art.252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîmplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Față de disp.art.248 și urm. C.pr.civ. urmeaza a constata perimată acțiunea de față;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu;
Constată perimat recursul formulat de recurentul – reclamant G. V., cu domiciliul în com. R., ., în contradictoriu cu intimatul – pârât B. P., cu domiciliul în în com. R., ., împotriva sentinței civile nr. 8805/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Pt. Judecător,
D. G. N. N. F. L. C. R. M.
Promovat la Curtea de Apel G.
-cf. disp.art. 261 C.pr.civ.
Semnează
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G.
JUDECĂTOR A. P.
Grefier,
R. G.
Red/Tehn. R.G. 2 ex./30.09.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 545/2013. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 404/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|