Uzucapiune. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9597/233/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE CIVILA

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 134

Ședința publică de la 23.04. 2013

Completul compus din:

Președinte – R. G. F.

Judecator – M. A.

Judecator – M. M.

Grefier – L. C.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă T. M. moștenitoarea def. C. M. și C. S. împotriva sentinței civile nr. 2520 bis/12.03.2010 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr. 9597/ 233/2009 în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. V., A. M., M. B., intimații-pârâți M. G. prin PRIMAR

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-reclamantă lipsă, avocat A. D. R. cu împuternicire la dosar și pentru intimații-reclamanți lipsă M. V. și M. B., răspunde avocat T. Tincuța care o asistă pe intimata prezentă A. M. în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul intimaților-reclamanți depune la dosar întâmpinare în 2 exemplare, din care un exemplar se înmânează apărătorului recurentei care nu solicită acordarea unui termen pentru studiul acesteia.

Întrebat fiind, apărătorul recurentei arată că a depus taxa judiciară de timbru la termenul anterior.

Tribunalulpune în discuția părților excepția tardivității recursului invocată de intimatul M. G. prin Primar și de către intimații-reclamanți prin întâmpinările depuse la dosar.

Intimații-reclamanți prin apărător arată că au promovat această excepție întrucât din dosar nu rezultă data la care recurenta a intrat în posesia hotărârii de la fond. Prin cererea de recurs se precizează o dată – 23.11.2012, dar nu se face dovada comunicării hotărârii. Studiind dosarul a găsit o cerere de de eliberare a unei copii a hotărârii – fila 36 dosar fond, formulată de apărătorul recurentei care, spre surprinderea sa nu poartă nici o dată. Se știe că la Serviciul Arhivă orice cerere este înregistrată iar avocații menționează data pe cerere. Această cerere nu are nici o dată pentru a putea calcula zilele și a vedea data exactă a declarării recursului. A întrebat la Arhiva Judecătoriei G. dacă există o cerere înregistrată pe acest nume și i s-a spus că nu există înregistrată nici o cerere de eliberare copie hotărâre pe acest nume în dosar.

Întrebat fiind, apărătorul recurentei a susținut că i-a fost eliberată copia hotărârii la data de 23.10.2012 și nu 23.11.2012 cum susține apărătorul intimaților. Raportat la această dată a formulat recursul. Se pot face verificări.

Apărătorul intimaților precizează că a făcut verificări dar nu apare nicăieri înregistrată cererea.

Apărătorul recurentei depune la dosar copia legalizată a sentinței civile nr. 2520 bis /12.03.2010.

Tribunalul constată că sentința civilă nr. 2520 bis /12.03.2010 a Judecătoriei G. a fost eliberată recurentei la data de 23.10.2012.

Apărătorul intimaților consideră că trebuia să existe o cerere de eliberare a copiei hotărârii înregistrată la Arhivă.

Apărătorul recurentei precizează că are reperul verificabil, apărătorul intimaților să facă dovada contrarie.

Apărătorul intimaților lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității recursului.

Apărătorul recurentei precizează că a făcut dovada solicitării și a luării la cunoștință de hotărâre, respectiv la 23.10.2012, solicitând respingerea excepției tardivității recursului.

Tribunalulpune în discuție calificarea căii de atac față de valoarea obiectului cererii .

Apărătorul recurentei consideră că apelul este calea de atac aplicabilă în cauză, raportat la valoarea de 108.000 lei a obiectului cererii.

Apărătorul intimaților lasă la aprecierea instanței.

Tribunalul califică în baza disp.art. 282 ind.1 C.pr.civ. prezenta cale de atac apelul, dosarul urmând a fi soluționat de primii doi membri ai completului,

Președinte – R. G. F.

Judecător – M. A.

Apărătorul apelantei apreciază că excepția tardivității față de părțile care au figurat în proces la instanța de fond nu poate fi invocată întrucât părțile erau decedate la momentul soluționării procesului, iar față de momentul la care partea pe care o reprezintă a dovedit că este moștenitoarea legală a defuncților, a făcut dovada declarării în termen a apelului, prin depunerea copiei legalizate a sentinței civile nr. 2520 bis /12.03.2010.

Tribunalul,deliberând, respinge excepția tardivității formulării apelului invocată de intimata M. G. și de către intimații-reclamanți ca nefondată, întrucât data la care apelanta a luat cunoștință de sentința apelată este 23.10.2012, iar apelul a fost declarat la 29.10.2012.

Tribunalulpune în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant formulată de intimații-reclamanți prin întâmpinare.

Față de excepția invocată, apărătorul intimaților-reclamanți consideră necesar ca apărătorul apelantei să depună la dosar originalul procurii întrucât cea existent la dosar este din 2008. Nu neagă nimeni că părțile sunt decedate însă pentru a se vedea în clar adresa lui T. M. pentru a porni o altă acțiune, pe o adresă clară și evidentă. Apărătorul apelantei trebuie să depună la dosar procura în limba greacă precum și o traducere a acesteia făcută de un traducător autorizat. La dosar este o procură din 2008 înm care se menționează că domnul avocat A. este mandatat doar pentru a face cereri la M. G. și pentru a vinde. Nici nu era pe rolul Judecătoriei pentru a avea un mandat pentru acest dosar.

Apărătorul apelantei depune la dosar originalul traducerii procurii care poartă viza Ministerului Afacerilor Externe G..

Apărătorul intimaților arată că procura depusă la dosar ar trebui să fie dată pentru formularea apelului.

Apărătorul apelantei învederează instanței că pe baza procurii a început demersurile pentru obținerea dreptului de moștenitor. În momentul în care a ajuns la verificarea situației imobilului de la OCPI și a aflat că bunul nu mai aparține acesteia. Telefonic a fost angajat de apelantă pentru a o reprezenta în instanță. Există contract de asistență juridică încheiat, pe care îl poate depune, nu se află în posesia lui acum.

Apărătorul intimaților arată că nu se încearcă altceva decât clarificarea acestor două aspecte. Vor relua o altă acțiune cu moștenitorii din această cauză. Această procură este dată în 2008, față de anul 2013, este necesar a se afla dacă apelanta mai este în viață.

Tribunalul, deliberând, constată că în fila a doua a procurii se mandatează domnul avocat A. D. R. să semneze și să depună orice cerere, să probeze și să semneze în numele mandantei, să efectueze sau să demisioneze de la orice acțiuni de atac împotriva hotărârii ce se va pronunța conform intereselor sale judiciare și să efectueze toate formalitățile care nu sunt menționate expres în prezenta procură privind dreptul său succesoral de pe urma părinților săi, sens în care respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de intimații-reclamanți.

Întrebate fiind părțile, arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în apel.

În susținerea apelului apărătorul apelantei arată că în mod evident, cu rea credință în raport de considerentele deciziei Curții de Apel G. pronunțată în Dosar nr._/2002, reclamanții deși au cunoscut că soții C. S. și C. I. erau decedați au promovat o acțiune în contradictoriu cu aceștia care a fost admisă. Este evident că reclamanții s-au judecat cu persoane lipsite de capacitate de exercițiu, sens în care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate iar în rejudecare respingerea acțiunii pentru lipsa capacității de de folosință a pârâților.

Apărătorul intimaților-reclamanți lasă la aprecierea instanței față de apelul declarat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria G., sub nr._, reclamanții M. V., A. M. și M. B., în contradictoriu cu pârâții C. I. si M. Galati prin Primarul municipiului Galati, au solicitat constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 136,53 mp situat în G., ..

În fapt, în motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt copiii defunctei M. V., mama lor, care a dobândit și folosit terenul mai bine de 30 de ani, până la data de 04.08.2008, când a decedat. Mai susțin reclamanții că ei s-au născut și au crescut în acest imobil și nimeni nu a revendicat terenul.

De asemenea, reclamanții au arătat că mama lor și apoi ei au fost cei care au plătit toate taxele și impozitele aferente dreptului de proprietate, exercitând public, continuu, neîntrerupt și netulburat sub nume de proprietar, atributele dreptului de proprietate.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 1890 si urm. C. civ.

In dovedirea acțiunii s-au folosit de proba cu acte și martori.

Reclamanții au depus la dosar, in copie, adresă Primăria mun. G., decizia civilă nr. 1293/A a Curții de Apel G., contract de vânzare-cumpărare, documentație tehnic cadastrală.

De asemenea au solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii M. V. și M. T..

Pârâta M. G. a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că pentru imobilul în litigiu figurează în calitate de titulari de rol numiții C. S. și C. I..

La termenul de judecată din 22.01.2010, reclamanții și-au modificat acțiunea, precizând că nu înțeleg să se judece cu Mun. G., prin Primar, ci doar cu pârâții C. S. și C. I., solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C. S..

În aceste condiții, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Mun. G. a rămas fără obiect.

Prin sentinta civila nr. 2520 BIS/12.03.2010, Judecatoria Galati a admis actiunea civila având ca obiect uzucapiune formulata de reclamantii M. V., A. M. si M. B. in contradictoriu cu paratii C. I. si C. S. si a constatat ca reclamanții au dobândit, prin intervenirea termenului de prescripție achizitivă, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 136,53 mp. situat in G., ., identificat în documentația tehnic-cadastrală întocmită de R. D. prin punctele de contur 1-4, cu nr. cadastral_, având vecinătățile: la Nord – . - V. M., la Sud – G. I., la Vest – Lifteriu F..

Pentru a pronunța această hotarare, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții sunt succesorii, în calitate de fii, defunctei M. V., decedată la data de 04.08.2008. Până la data decesului, reclamanta a locuit în imobilul construit pe terenul în litigiu. Această situație de fapt rezultă din depozițiile matorilor audiați în cauză, M. V. și M. T.. Aceștia, fiind vecini cu defuncta, au relatat că atunci când s-au mutat în G., . 1977, defuncta M. V. locuia în imobilul construit pe terenul în litigiu. De asemenea, martorii au arătat că îi cunoaște și pe reclamanți ca fiind copiii defunctei M. V., iar aceștia au copilărit în același imobil.

Rezultă așadar că posesia reclamanților si a autoarei acesteia a fost pașnică, utilă, publică și sub nume de proprietar. Pentru intervenția prescripției achizitive de 30 de ani nu se cere existenta unui just titlu ci numai ca posesia sa fie neîntrerupta, utila, netulburata, publica si sub nume de proprietar.

Chiar dacă imobilul apare în rolul fiscal al pârâților, reclamanții au arătat ca in mod constant au plătit atât ei cât și autorul lor impozitul pe teren si clădiri.

Terenul a fost identificat prin documentația tehnic cadastrală întocmită de R. D. prin punctele de contur 1-4, cu nr. cadastral_, având vecinătățile: la Nord – . - V. M., la Sud – G. I., la Vest – Lifteriu F..

F. de cele de mai sus instanța a constatat ca reclamanții și autorul lor au posedat continuu cel puțin din anul 1977 imobilul situat in G., . și că posesia a fost utilă, netulburată, publică și sub nume de proprietar astfel încât a admis acțiunea și pe cale de consecință a constatat că reclamanții au dobândit prin intervenirea termenului de prescripție achizitiva, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 136,53 mp. situat in Galati, ..

Impotriva acestei hotarari a formulat recurs, recalificat apel, T. M., fiica pârâților C. I. si C. S.. Arata apelanta că ambii pârâți au decedat, C. S. la data de 03.12.1987 iar C. I. la data de 23.12.1997. Mai arată că părinții săi au locuit în imobilul respectiv, tatăl sau până la data decesului, iar mama sa până în anul 1995, când apelanta a luat-o în G., apelanta fiind maritată în aceasta țară.

Apelanta arată că a luat cunostință de existența prezentului dosar si de sentința apelată la data când a solicitat o copie a acestei sentințe, adică 23.10.2012.

Mai arată ca reclamantii aveau cunostinta de faptul că la data introducerii prezentei actiuni paratii erau decedati și cunosteau și pe mostenitoarea acestora, întrucat prin decizia nr. 25/16.01.2006 a Tribunalului Galati, acelorasi reclamanti le-a fost respinsă în mod irevocabil actiunea promovata în contradictoriu cu aceeasi parați, prin care au solicitat să se constate perfectă vanzarea aceluiasi imobil, pentru lipsa capacitatii de folosința a pârâtilor, recursul fiind declarat de apelanta din prezenta cauză.

Intimatii reclamanti au invocat în aparare, exceptia tardivitatii formularii caii de atac si lipsa calitații de reprezentant al apelantei a d-lui avocat A. D. R., exceptii respinse de catre tribunal în ședința din data de 23.04.2013.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată că reclamantii au chemat în judecata doi parati, C. S. si C. I., decedați înainte de data promovării acțiunii.

Astfel C. S. a decedat la data de 03.12.1987 iar C. I. a decedat la data de 23.12.1997, prezenta actiune fiind promovata la data de 29.06.2009.

Mai mult, reclamantii cunosteau acest lucru din dosarul nr. 30/2004 al Curții de apel G. si cunosteau de asemenea care este moștenitoarea celor doi defuncți.

Față de aceste considerente tribunalul constată că în fața instanței de fond judecata s-a purtat în contradictoriu cu două persoane decedate deci fără capacitate de folosință.

Pe cale de consecința tribunalul urmeaza să admită apelul, să schimbe în tot sentința apelată și în rejudecare să admita excepția lipsei capacitații de folosința a pârâților și să respingă acțiunea ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta T. S.M. moștenitoarea def. C. M. și C. S. cu domiciliul procesual ales în G., .. 12, .. 42 împotriva sentinței civile nr. 2520 bis/12.03.2010 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. V., M. B. și A. M. domiciliați în G., ., ..33 și intimatul-pârât M. G. prin PRIMAR cu sediul în G., . pe care o schimbă în tot și în rejudecare:

Admite excepția lipsei calității de folosință a pârâților C. I. și C. I..

Respinge cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de capacitate de folosință.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2013.

PREȘEDINTE,JUDECATOR,

R. G. FloreaMihaela A.

GREFIER,

L. C.

Red.R.G.F.

CL/7 ex.

12.07.2013

Fond: R.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul GALAŢI