Acţiune în constatare. Decizia nr. 956/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 956/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 956/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 956
Ședința publică din data 03.12.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. G. N.
Judecător: L. B.
Grefier: B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil promovat de către apelanta-reclamantă D. X. M. împotriva sentinței civile nr. 2426/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. G. PRIN PRIMAR, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în data de 20.03.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei G., reclamanta D. X. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin Primar, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate existența dreptului de chiriaș al reclamantei și a valabilității contractului de închiriere nr._/ 18.10.2012. A solicitat și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Reclamanta a arătat că a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., Cartier Micro 21, . D14 – D16, compus din construcție P+E+M, pentru care a încheiat cu paratul, în calitate de proprietar al terenului pe care se găsește amplasata aceasta, contractul de închiriere nr._/18.10.2012 cu valabilitate pana la data când una dintre parți își exprima intenția de reziliere.
A arătat ca prin adresa nr._/13.03.2014 a fost notificată despre încetarea contractului de închiriere în termen de 20 de zile, măsura fiind întemeiata pe dispozițiile Capitolului III alin. 2 și 3, Cap. V art. 6, Cap. IX art. 20, art. 21 lit. 2 din contract, cât și pe existenta Raportului nr._/04.02.2014 privind situația construcțiilor provizorii situate pe domeniul public în zona cavoului roman situat în . D14 – D16, a Hotărârii Consiliului Local nr. 447/25.08.2009 privind aprobarea Proiectului „Modernizarea . Gh. A. din M. G.” și a Hotărârii nr. 341/30.09.2010 privind „ Modificarea și completarea HCL nr. 447/25.08.2009”.
A invocat că rezilierea contractului dispusa de parat este lipsita de orice temei legal sau contractual.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 1170, art. 1786 alin.1 lit. e și art. 1817 cod civil și art. 35 C.pr.civ.
Legal citat, pârâtul M. G. prin Primar, a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii ca nefondata. A invocat și excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat ca terenul în litigiu se afla în proprietatea Municipiului G. în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991. Prin Ordinul Prefectului nr. 519, la data de 14.12.2009, s-a confirmat calitatea paratului de proprietar pentru suprafața de 1027 mp teren intravilan situat în G., Micro 21, aferent . prin HCL nr. 314/07.09.2010 terenul a fost trecut în proprietatea privata a Municipiului G..
S-a precizat că inițial suprafața de 39,40 mp din terenul menționat mai sus a fost închiriată către .., societate care a realizat un edificiu cu caracter provizoriu. Astfel, la data de 16.07.1998, .. a obținut o autorizație de construire provizorie cu numărul 56, prin care i s-a permis executarea lucrărilor de construcție spațiu comercial P+1, St =39,4 mp construcție provizorie.
La data de 14.01.2002 aceeași societate comerciala a obținut autorizația de construire nr. 505 prin care i s-a permis executarea lucrărilor de construcție acoperiș, mansarda la spațiul comercial existent P+1, St =39,4 mp. La data de 16.08.2004 .. a vândut construcția provizorie cutre numiții D. X. și D. V. P..
La data de 14.12.2005 numitul D. V. P. a obținut autorizația de construire nr. 1459 prin care i s-a permis sa execute lucrări de construire a unei scări exterioare pentru acces cabinet medical.
Totodată, paratul a aratat ca ultimul contract încheiat cu reclamanta pentru terenul aferent construcției deținute este contractul de închiriere nr._, a cărui perioada de valabilitate a fost de la data de 01.01.2012 pana la data de 21.12.2012.
Ulterior, la data de 01.01.2013 a expirat contractul de închiriere menționat, însă a operat tacita relocațiune, ambele parți manifestându-și tacit intenția de menținere a valabilității actului încheiat.
La data de 13.03.2014 paratul si-a exprimat intenția de denunțare unilaterală a contractului prin notificare.
Cu privire la excepția inadmisibilității, raportat la situația invocata, a aratat ca reclamanta avea la dispoziție o acțiune în realizare.
Paratul a arătat ca reclamanta nu mai are calitatea de detentor precar, nu mai este chiriaș, nu mai are un drept de folosința asupra terenului, deoarece contractul de închiriere a încetat, astfel ca nu se poate constata existenta unor drepturi pe care acesta nu le deține.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 59/1991, C.civil si Legii nr. 422/2001 și O.G. 43/2000.
La data de 10.09.2014 reclamanta depus cerere de completare a acțiunii introductive cu un nou capăt de cerere, prin care solicita sa se constate existenta dreptului de folosința asupra terenului proprietatea paratului, teren pe care se afla construcția, pe toata durata existentei acesteia. În motivare a aratat ca reclamanta nu poate pierde acest drept decât prin expropriere pentru cauza de utilitate publica și pe baza acordării unei despăgubiri corespunzătoare.
La termenul din data de 11.09.2014 apărătorul reclamantei a depus un înscris prin care a indicat temeiul de drept al cererii modificatoare, respectiv art. 555, art. 693, art. 695 alin. 4 C.civil și art. 35 C.pr.civ. La același termen de judecata, apărătorul reclamantei a precizat ca dorește sa se constate un drept de folosința asupra terenului, conform art. 875 C.civil, și nu drept de superficie.
La data de 06.11.2014 paratul a depus întâmpinare la cererea completatoare a reclamantei prin care a precizat ca reclamanta nu are un drept de folosința asupra terenului în litigiu.
La termenul din data de 05.02.2014 instanța a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind o apărare de fond.
Instanța a admis pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2426/26.02.2015, Judecătoria G. a respins acțiunea având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamanta D. X. în contradictoriu cu pârâtul M. G., PRIN PRIMAR, și a admis în parte cererea paratului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, pe care a obligat-o la plata către parat a sumei de 3.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reclamanta D. X. M. a formulat apel prin care a criticat doar dispoziția instanței de fond privind obligarea sa la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A invocat că din examinarea dovezilor pe baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată nu rezultă în mod cert că acestea au fost achitate de pârât pe baza unui contract de asistență juridică, ci doar un extras de cont în care figurează ca plată suma de 5.208 lei, însă nu și dovada că suma reprezintă chiar prestația convenită pentru acest dosar.
Apelanta a mai învederat că suma de 3.000 lei stabilită de prima instanță este vădit disproporționată în raport de valoarea sau complexitatea cauzei și activitatea depusă pentru asigurarea asistenței juridice. Astfel, a precizat că acțiunea modificată a avut ca obiect constatarea existenței dreptului de folosință a terenului proprietatea pârâtului, în suprafață de 39,40 mp, adică o cerere cu un obiect de mică valoare și care nu ridica probleme de drept deosebite.
A invocat prevederile art. 480 alin.2 C.pr.civ. și a solicitat anularea în parte a sentinței apelate, în partea referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, în sensul reducerii cheltuielilor acordate la un nivel corespunzător valorii și complexității cauzei și activității desfășurate de apărătorul pârâtului, la suma de 1.500 lei.
Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Intimatul M. G., prin Primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
A arătat că instanța de fond a acordat în mod justificat cheltuielile de judecată în cuantum de 3.000 lei, dovedite prin factura fiscală, extras de cont, în care este evidențiată o sumă mai mare deoarece au fost achitate mai multe facturi fiscale.
Intimatul a învederat că onorariul apărătorului a fost stabilit prin raportare la activitățile întreprinse, respectiv cercetare și documentare juridică (destul de laborioasă raportat la legislația în materia emiterii certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcții), redactare întâmpinare și depunere la dosar, studierea dosarului reclamantei pentru emiterea autorizației de construcție, solicitare lămuriri de la arhitectul-șef, invocare excepții și apărări de fond, reprezentare juridică în fața Judecătoriei G..
A mai apreciat că prin acordarea despăgubirilor pentru cheltuielile efectuate s-a respectat dreptul său la apărare, garantat de art. 24 Constituția României și art. 6 CEDO.
Verificând sentința apelată prin prisma motivului de apel invocat, în conformitate cu disp. art. 479 C.proc.civ.,Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele următoare:
Obiectului litigiului cu care a fost învestită prima instanță l-a reprezentat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate existența dreptului de chiriaș al reclamantei și a valabilității contractului de închiriere nr._/18.10.2012, precum și sa se constate existenta dreptului de folosința asupra terenului proprietatea paratului, teren pe care se afla construcția, pe toata durata existentei acesteia
Acțiunea a fost respinsă ca nefondată, iar pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat în sumă de 5.208 lei, iar prima instanță a apreciat că se impune includerea în cuantumul cheltuielilor de judecată doar a sumei de 3.000 lei.
Procedând astfel, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 451 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus in sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu a intervenit in contractul de asistenta judiciara si nu l-a modificat, in sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar a apreciat in ce măsura onorariul achitat avocatului său de partea care a castigat procesul trebuie suportat de partea care se afla in culpa procesuala, după cum se prevede expres în teza a II-a a alin.2 a art. 451 C.pr.civ. („Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”).
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o fapta ilicita, ca orice drept civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Dispozițiile art. 451 alin.2 C.pr.civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuziva a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea intre avocat si client a unor onorarii in mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de munca pe care îl presupune pregătirea apărării.
În speță, onorariul convenit a fost de 4.200 lei plus TVA, adică 5.208 lei, conform mențiunilor din factura . nr. 1438/07.05.2014, depuse în copie la f. 124 d.f., în care se mai arată că onorariul este datorat în temeiul contractului de asistență nr._/06.05.2014, pentru Dosarul nr._ .
În aceste condiții nu se poate reține susținerea apelantei potrivit căreia nu ar rezulta în mod cert că onorariul a fost achitat de pârât pe baza unui contract de asistență juridică, întrucât prima instanța nu a avut în vedere doar extrasul de cont. În extrasul de cont depus în copie la f. 125 d.f. se evidențiază plata sumei de 46.872 lei, aferentă facturilor nr. 1430-1438 din 07.05.2014, astfel încât pârâtul a făcut dovada plății sumei aferente dosarului de față.
Apelanta a mai învederat că suma de 3.000 lei stabilită de prima instanță este vădit disproporționată în raport de valoarea sau complexitatea cauzei și activitatea depusă pentru asigurarea asistenței juridice.
Instanța de apel apreciază că prima instanță a redus în mod legal și temeinic partea din onorariul de avocat care se include în cheltuielile de judecată suportate de partea adversă la suma de 3.000 lei, având în vedere activitățile întreprinse de apărătorul ales al pârâtului, respectiv cercetare și documentare juridică, redactare întâmpinare, invocare excepții și apărări de fond, reprezentare juridică în fața Judecătoriei G. la patru termene de judecată, neimpunându-se reducerea și mai mult a acestei sume.
În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către apelanta-reclamantă D. X. M., cu sediul procesual ales la CIA A. D. R., situat în G., .. 12, ., împotriva sentinței civile nr. 2426/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. G. PRIN PRIMAR, cu sediul social situat în G., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. N. L. B. V. B.
Red. Jud. NDG/08.01.2016
Tehnored. B.V./ 08.01.2016/4ex
Comunicat 2ex..
Jud. Fond: I. D. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 976/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
