Anulare act. Decizia nr. 148/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 148/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 148/2015

Dosar nr._ *

ROMÂNIA

Operator personal de date nr. 2949

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 148/2015

Ședința publică de la 24 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G. N.

Judecător A. F.

Judecător L. B.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții G. S. D. și G. V. C. împotriva sentinței civile nr. 829 din 25.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. B. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat M. I. M., intimat M. P. L., având ca obiect anulare act +evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, recurentul-reclamant G. D. identificat cu CNP_, asistat de avocat M. A. care depune împuternicire la dosar și care o reprezintă și pe recurenta-reclamantă G. C., lipsă la acest termen de judecată, lipsă fiind și intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează prim termen de judecată, recurs motivat, timbrat, după care:

Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

În susținerea recursului, recurenții prin apărător arată că excepția invocată din oficiu de instanță este nesusținută raportat la faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. B. sub imperiul vechiului cod de procedură civilă. S-a efectuat raportul de expertiză iar părțile urmau să formuleze cererea de repunere a cauzei pe rol, instanța apreciind greșit că termenul de perimare ar fi de 6 luni și nu de 1 an de zile conform vechiului cod de procedură civilă. Oricum nu ar fi putut opera perimarea întrucât suspendarea cauzei fusese dispusă până la depunerea raportului de expertiză. Părțile nu au o relație foarte bună și a fost dificil să se ajungă și la acest compromis. Suspendarea s-a dispus la cererea ambelor părți pentru efectuarea raportului de expertiză extrajudiciară, fiind destul de greu să fie găsit un expert care să se deplaseze la Judecătoria Tg. B.. Consideră că aplicabile în cauză sunt disp.art. 248 VCPC în sensul că se perimă cauza dacă a rămas în nelucrare mai de 1 an din vina părților. Fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B., sub nr._, reclamanții G. S. D. și G. V. C., soți, au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. I. M. și M. P. L., anularea contractului de vânzare cumpărare și evacuarea din imobil a pârâților.

În motivare, au arătat că au vândut pârâților, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1684/1997 la BNP E. C. și transcris la Judecătoria Tg. B., sub nr. 1477/1997, imobilul situat în oraș Tg. B., .. 20, compus din suprafața de 1.720 mp, din care 115 mp – teren arabil, 858 mp – teren plantat cu vie și 747 mp – curți construcții, estimate la suma de 48.000.000 lei vechi, la acea dată, sumă ce s-a transformat într-o obligație de întreținere a reclamanților, care consta în alimente, îmbrăcăminte, medicamente, încălzit, iluminat, etc., urmând ca pârâții cumpărători să intre în drept în stăpânirea imobilului, odată cu semnarea contractului, iar în stăpânirea în fapt, după data decesului vânzătorilor, întrucât aceștia și-au rezervat dreptul de habitație viageră asupra întregului imobil.

P. sentința civilă nr. 1279/30.10.2012 Judecătoria Tg.B. a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G. S.D. și G. V. C. la data de 13.11.2012.

P. decizia civilă nr. 432/19.04, Tribunalul G. a admis recursul promovat de reclamanții G. S. D. și G. V. C., a casat sentința civilă nr. 1279/30.10.2012 a Judecătoriei Tg.B. și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B. sub nr._ * la data de 12.06.2013.

La termenul de judecată din 16.04.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ, până la efectuarea raportului de expertiză extrajudiciară.

P. sentința civilă nr. 892/2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B. a fost admisă excepția perimării cauzei, invocată din oficiu și s-a constatat perimată cererea formulată de reclamantul G. S. D. și G. V. C.în contradictoriu cu pârâții M. I. M. și M. P. L. având ca obiect ,,anulare act,,.

Instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că având în vedere că de la data de 16.04.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu s-a reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, a constatat că a intervenit perimarea .

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției, întrucât, în mod greșit instanța de fond a reținut că ar fi intervenit perimarea întrucât cauza a rămas în nelucrare un termen de 6 luni, termenul de perimare fiind de 1 an potrivit disp.art. 248 C.pr.civ. aplicabil speței.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, din prisma motivelor invocate cât și din oficiu potrivit disp.art. 3041 C.pr.civ., constată că recursul este întemeiat și va fi admis ca atare, dispozițiile legale aplicabile speței fiind art. 248 C.pr.civ., având în vedere că acțiunea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 18.09.2012.

Pentru considerentele expuse, va admite recursul declarat de reclamanții G. S. D. și G. V. C. împotriva sentinței civile nr. 829 din 25.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. B. în Dosar nr._ * în contradictoriu cu intimații-pârâți M. I. M. și M. P. L., va casa sentința civila nr. 829/25.11.2014 pronunțata de Judecătoria Tg. B. și în consecință va respinge excepția de perimare, va menține măsura suspendării judecații dispusă prin Încheierea din data de 16.04.2014 pronunțata de Judecătoria Tg. B. și va dispune restituirea dosarului spre conservare in arhiva Judecătoriei Tg. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții G. S. D. și G. V. C. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. A. din G., ., ..1, . civile nr. 829 din 25.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. B. în Dosar nr._ * în contradictoriu cu intimații-pârâți M. I. M. și M. P. L., ambii domiciliați în oraș Tg. B., .. 20, având ca obiect anulare act +evacuare.

Casează sentința civila nr. 829/25.11.2014 pronunțata de Judecătoria Tg. B. și în consecință:

Respinge excepția de perimare.

Menține măsura suspendării judecații dispusă prin Încheierea din data de 16.04.2014 pronunțata de Judecătoria Tg. B..

Dispune restituirea dosarului spre conservare in arhiva Judecătoriei Tg. B..

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.

Președinte,

D. G. N.

Judecător,

A. F.

Judecător,

L. B.

Grefier,

L. C.

Red.A.F.

L.C. /21.05.2015

Fond: jud. A.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 148/2015. Tribunalul GALAŢI