Contestaţie la executare. Decizia nr. 180/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 180/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 180/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 180

Ședința publică din data 06.03.2015

Completul constituit din:

Președinte: R. G. F.

Judecător: A. M.

Grefier B. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta-contestatoare C. JUDEȚEANĂ PENTRU RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, REPREZENTATĂ PRIN PREFECTUL JUDEȚULUI G., împotriva sentinței civile nr. 605/12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR, B..C. M. C. și P. E., având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2015, iar ulterior la data de 27.02.2015 și data de 06.03.2015, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B., sub nr._, contestatorul: O. D., Prefectul Județului G., în calitate de Președinte al Comisiei Județene privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc C. Miștoi C., P. E. și C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G., a formulat contestație la executarea prin poprire în dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014 al B. C. Miștoi C., pentru recuperarea cheltuielilor de executare în cuantum de 8149, 20 lei.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea arată că prin adresa nr. 7/26.06.2014, emisă de B. C. Miștoi C., și înregistrată la Instituția Prefectului-județul G. sub nr. 5417/30.06.2014, s-a comunicat că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor de bani aflate în conturile deschise la Trezoreria G., pentru recuperarea cheltuielilor de executare în cuantum de 8149, 20 lei, aferente dosarului execuțional nr. 7/CMC/2014 și că s-a dispus înființarea unei popriri asupra tuturor conturilor (în lei și valută) pe care debitoarea contestatoare le are deschise la Trezorerie până la încasarea sumei mai sus-menționate, conform Încheierii nr. 7/1/04.02.2014 privind cheltuielile de executare silită.

Contestatoarea arată că împotriva somației din dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014, a încheierii de încuviințare a executării silite din 23.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Târgu B. și a încheierii nr. 7/04.02.2013 a B. C. Miștoi C. a formulat contestație la executare ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Târgu B., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 336/14.05.2014 prin care a fost respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.

Contestatoarea arată că prin încheierea nr. 48/28.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Târgu B., s-a suspendat provizoriu executarea silită începută în dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014, iar prin încheierea nr. 65/15.04.2014 pronunțată în dosarul nr. 316/CMC/2014 de Judecătoria Târgu B. s-a suspendat executarea silită până la soluționarea cererii de acordare a termenului de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu B. sub nr._, în cadrul căreia, prin încheierea din 22.04.2014, a fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ .

Contestatoarea arată, față de cele menționate anterior, că este lipsită de legalitate executarea silită prin poprire în condițiile în care s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea cererii de acordare a termenului de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate.

Totodată, contestatoarea arată că, privitor la cheltuielile de executare, datoria sau creanța se împarte în atâtea fracțiuni câți debitori sau creditori există în raportul juridic dedus judecății, astfel că aceasta trebuie să fie împărțită în două fracțiuni, față de existența a doi debitori, respectiv: C. județeană de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Prefecturii G. și C. locală de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul municipiului G..

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare si anularea formelor de executare date cu încălcarea legii. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 411 alin.1 pct. 2 teza 2 C.pr.civ.

În drept, a invocat prevederile art. 712 alin 1 C. pr.civ., art. 650 și art. 678 C.pr. civ.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

La data de 05.08.2014, B. C. Miștoi C. a depus la dosarul cauzei precizări scrise și copii de pe actele de executare din dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014.

În precizările scrise, B. C. Miștoi C. arată că prin sentința civilă nr. 336/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu B. s-a respins contestația la executare a contestatoarei, ca neîntemeiată, motiv pentru care prin adresa din data de 26.06.2014 a înființat poprirea pe conturile deschise la trezorerie pentru recuperarea cheltuielilor de executare, conform încheierii nr. 7/1/04.02.2014.

B. C. Miștoi C. arată că, după verificarea dosarului, s-a constat că prin Încheierea nr. 65/15.04.2014, pronunțată în dosarul nr. 316/CMC/2014 de Judecătoria Târgu B., s-a suspendat executarea silită până la soluționarea cererii de acordare a termenului de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu B., motiv pentru care prin Încheierea nr. 7/4/15.07.2014, emisă de B. C. Miștoi C., s-a dispus suspendarea executării silite pornite la cererea creditoarei intimate P. E., iar prin Încheierea nr. 7/5/22.07.2014, emisă de B. C. Miștoi C., s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că executarea silită va continua pe obligația de face, sistându-se doar executarea silită în privința cheltuielilor de executare stabilite prin Încheierea nr. 7/1/04.02.2014.

La termenul de judecată din data de 11.09.2014, cu procedura legal îndeplinită, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a B. C. Miștoi C., având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta neputând fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, excepție pe care a pus-o în discuția părților, după care a admis-o, dispunând radierea din citativ a B. C. Miștoi C. ca intimat.

Reprezentantul convențional al intimatei C. locală de aplicare a fondului funciar G., a solicitat admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare prin poprire întrucât sunt nelegale, iar privitor la motivele contestatoarei de divizare a cheltuielilor de executare, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 605/12.09.2014, Judecatoria Tg. B. a respins contestația la executare prin poprire în dosarul de executare nr. 7/CMC/2014 al B. C. Miștoi C., formulată de contestatorul O. D., Prefectul Județului G., în calitate de Președinte al Comisiei Județene privind restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în contradictoriu cu intimații P. E. și C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G., ca rămasă fără obiect si a respins ca fiind tardiv formulate motivele de contestație la executare privind cheltuielile de executare.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B., contestatorul O. D., Prefectul Județului G., în calitate de Președinte al Comisiei Județene privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în contradictoriu cu intimații P. E. și C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G., a formulat contestație la executarea prin poprire în dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014 al B. C. Miștoi C., pentru recuperarea cheltuielilor de executare în cuantum de 8149, 20 lei.

Instanța a constatat că prezenta contestație la executare este formulată de aceeași contestatoare împotriva acelorași intimați din dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, pentru motive care nu au existat la data primei contestații, și anume pentru contestația la executarea prin poprirea înființată asupra tuturor conturilor (lei și valută) pe care debitoarea-contestatoare le are deschise la Trezorerie până la încasarea sumei de 8149, 20 lei, reprezentând cheltuielile de executare, conform Încheierii nr. 7/1/04.02.2014, aferente dosarului execuțional nr. 7/CMC/2014 al B. C. Miștoi C..

Contestatoarea-debitoare a primit comunicarea privind înființarea popririi prin adresa nr. 7/26.06.2014 a B. C. Miștoi la data de 30.06.2014 (fila 8 ds. fond).

Cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., contestatoarea-debitoare a formulat contestație la executarea prin poprire a cheltuielilor de executare la data de 02.07.2014, pe rolul Judecătoriei Târgu B..

În dosarul civil nr._ al Judecătoriei Târgu B., a fost pronunțată sentința civilă nr. 336/14.05.2014 prin care s-a respins contestația la executare promovată de contestatoarea-debitoare din prezenta cauză, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 336/14.05.2014 a Judecătoriei Târgu B., contestatoarea debitoare a formulat apel pe rolul Tribunalului G., contestația la executare nefiind soluționată în mod definitiv.

Contestatoarea-debitoare a formulat cerere de acordare a termenului de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B. sub nr._, în cadrul căreia, prin încheierea din data de 22.04.2014, a fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ .

Prin Încheierea nr. 65/15.04.2014, pronunțată în dosarul nr. 316/CMC/2014, de Judecătoria Târgu B., s-a suspendat executarea silită în dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014 până la soluționarea cererii de acordare a termenului de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate, înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu B. sub nr._ .

Având în vedere precizările scrise ale B. C. Miștoi C., dovedite cu înscrisurile din dosarul execuțional nr. 7/CMC/2014, respectiv, Încheierea nr. 7/4/15.07.2014, emisă de B. C. Miștoi C., prin care s-a dispus suspendarea executării silite pornite la cererea creditoarei-intimate P. E. împotriva debitorilor, C. Județeană de aplicare a legii fondului funciar din cadrul Prefecturii G. și C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G., precum și Încheierea nr. 7/5/22.07.2014, emisă de B. C. Miștoi C., prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că executarea silită va continua pe obligația de face din titlul executoriu, sistându-se doar executarea silită în privința cheltuielilor de executare în cuantum de 8149, 20 lei stabilite prin Încheierea nr. 7/1/04.02.2014, instanța a constatat că prezenta contestație la executarea prin poprire a cheltuielilor de executare a rămas fără obiect.

Cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de 8149,20 lei, conform Încheierii nr. 7/1/04.02.2014, emisă de B. C. Miștoi C., contestatoarea-debitoare invocă motive noi, respectiv că obligația de plată a cheltuielilor de executare este divizibilă între debitorii din raportul juridic obligațional.

Instanța a constatat că prin contestația la executare înregistrată sub nr._ la data de 12.02.2014, contestatoarea a contestat și aceste cheltuieli de executare, astfel că, în privința motivelor noi invocate de contestatoare în prezenta contestație la executare prin poprire, nu a fost respectat termenul de exercitare a contestației la executare înregistrate la data de 12.02.2014.

Prin urmare, instanța, raportându-se la data cererii inițiale, a respins acest capăt de cerere ca fiind tardiv formulat.

Impotriva acestei hotarari a formulat apel contestatoarea C. Județene privind restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin O. D., Prefectul Județului G. în calitate de Președinte al comisiei. Arata ca instanta de fond in mod gresit a respins contestatia la executare in ceea ce priveste poprirea ca fiind ramasa fara obiect, atat timp cat au fost emise acte de executare in momentul cand, de fapt, executarea silita era suspendata. Mai arata ca si respingerea contestatiei in ceea ce priveste cheltuielile de executare ca fiind tardiva este nelegala, deoarece data de la care a inceput sa curga termenul pentru contestarea acestor cheltuieli este data cand a luat cunostinta de infiintarea popririi.

Legal citata, intimata C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G. a formulat intampinare, prin care a solicitat admiterea apelului, cu plata cheltuielilor de judecata.

Intimata, P. E., legal citata, a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului, cu cheltuieli de judecata. Arata ca poprirea a fost infiintata in luna iunie 2014 si comunicata contestatoarei la data de 30.06.2014, asa cum chiar aceasta arata in motivele de apel, iar suspendarea executarii silite a avut loc prin incheierea din data de 15.07.2014, deci ulterior popririi.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constata urmatoarele:

Contestatia Comisiei Județene privind restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, viza faptul ca executorul judecatoresc a trecut la executarea silita a cheltuielilor de executare fara sa tina seama de termenul de gratie. De asemenea a solicitat esalonarea la plata a acestor cheltuieli.

Or, atat timp cat executarea silita a cheltuielilor de executare este suspendata, contestatia la executare, care urmarea existenta unui termen de gratie este intradevar ramasa fara obiect.

In cea ce priveste contestarea cheltuielilor de executare, tribunalul apreciaza ca acestea pot fi intradevar contestate in termen de 15 zile de la data comunicarii primei somatii care include si obligatia la plata a acestor cheltuieli.

Or, somatia initiala, care cuprinde si cheltuielile de executare, a fost emisa de executorul judecatoresc la data de 04.02.2014 si comunicata contestatoarei la data de 06.02.2014, asa cum rezulta din dovada de comunicare de la fila 58 a dosarului de executare.

De altfel, asa cum corect a retinut si instanta de fond, aceste cheltuieli fac si obiectul nr._, inregistrat la data de 12.02.2014, astfel incat este clar ca despre aceste cheltuieli contestatoarea avea cunostinta din data de 06.02.2014. Pe cale de consecinta, acest capat de cerere al prezentei contestatii la executare este tardiv formulat.

F. de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, astfel incat urmeaza sa respinga apelul ca nefondat, cu obligarea apelantei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecata efectuate de catre intimata P. E. in apel.

F. de cererea intimatei C. L. de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul mun. G., tribunalul urmeaza sa o respinga deoarece, pe de o parte aceasta inimata nu a facut dovada existentei acestor cheltuieli iar pe de alta parte, aceasta intimata a solicitat admiterea apelului contestatoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelanta-contestatoare C. JUDEȚEANĂ PENTRU RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, REPREZENTATĂ PRIN PREFECTUL JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 605/12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR G., cu sediul procesual ales la SCA C. și Asociații, situat în G., .. 56, B..C. M. C., cu sediul în Tg. B., .. 28, . și P. E., domiciliată în G., .. 3, ., ca nefondat.

Obligă apelanta la plata către intimata P. E. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea intimatei C. L. de aplicare a legilor fondului funciar de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2015

Președinte,Judecător, Grefier,

R. G. F. A. M. B. V.

Red. Jud. RGF/29.06.2015

Tehnored. B.V./ 29.06.2015 /6ex

Comunicat 4ex..

Jud. Fond: V. E. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 180/2015. Tribunalul GALAŢI