Validare poprire. Decizia nr. 864/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 864/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 864/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIE CIVILA NR.864

Ședința publică din 13.11.2015

Completul compus din:

Președinte: R. G. F.

Judecător: R. D.

Grefier: A. D.

Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de apelanții ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul in București Splaiul Independenței nr.294 Corp A sector 6 și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul in G. . jud.G., împotriva sentinței civile nr.4510/2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. C. cu sediul in G. . ..2 și M. I. cu domiciliul in Galati . ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care;

Tribunalul, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită si s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne in pronunțare asupra excepției tardivității invocate de B. C. C. si asupra apelurilor.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., B. C. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, să pronunțe o hotărâre prin care să valideze poprirea pe veniturile debitorului.

În motivarea cererii, a arătat că deși adresa de înființare a popririi a fost primită de terțul poprit la data de 11.12.2014 acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce i-au fost puse în vedere justificând incidența dispozițiilor art. XV din OUG 8/2014.

A mai precizat că prin acest act normativ este instituită o procedură suplimentară și ulterioară momentului la care s-a pronunțat instanța de judecată prin hotărâre irevocabilă, stabilind dreptul de creanță și obligația de restituire.

În drept, a invocat dispozițiile art. 780 și urm. C.pr.civ., art. 11 și 20 Constituția României.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

În dovedirea pretențiilor, a depus înscrisuri (f. 8-12).

Legal citat, terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivare a precizat că potrivit dispozițiilor OUG 8/2014 există o procedură de efectuare a plăților titlurilor executorii ce va fi stabilită prin ordin al ministrului.

Legal citat, debitorul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. a formulat întâmpinare, peste termenul pus la dispoziție în acest sens, motiv pentru care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 208, alin. 2 din C.pr.civ., decăzându-l pe debitor din dreptul de a propune probe și ridica excepții.

Prin sentința civilă nr. 4510/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. s-a admis cererea și s-a dispus validarea popririi înființate de B. C. C. în dosarul de executare nr. 143/2014, în limita creanței, asupra sumelor datorate de terțul poprit către debitor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 789 alin. 1 C.pr.civ. vechi dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Prin adresa nr. 4685/30.12.2014 terțul poprit comunică executorului judecătoresc că potrivit dispozițiilor OUG 8/2014 există o procedură de efectuare a plăților titlurilor executorii ce va fi stabilită prin ordin al ministrului.

Potrivit art. XV din OUG 8/2014 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Prin hotărârile pronunțate de Curtea Europeană în cauzele Ruianu vs. România, S. contra României, S. P. contra României, s-a stabilit că statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești, termenul rezonabil prevăzut de art. 6 fiind aplicat și în faza executării silite.

A observat instanța de fond că prin actul normativ adus în discuție de terțul poprit, legiuitorul stabilește că debitele stabilite prin hotărârile judecătorești vor fi puse în executare pe parcursul unui termen de 5 ani calendaristici.

Instanța de fond a apreciat că prin instituirea unui termen de 5 ani in favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată, constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. De asemenea, condiționarea achitării debitului de parcurgerea de către creditor a unei proceduri suplimentare celei impuse de legislația procesuală civilă, în condițiile în care acesta are deja un titlu executoriu și a solicitat executorului judecătoresc punerea lui în aplicare, constituie de asemenea o încălcare a prevederilor art. 6, alin. 1.

Mai mult decât atât, din jurisprudența CEDO se poate deduce că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un interval de timp rezonabil.

La aprecierea acestei situații de fapt instanța a avut în vedere faptul că deși în momentul impunerii în sarcina contribuabilului a acestei obligații de plată statul a încasat întreaga sumă de bani într-o singură tranșă prin actul normativ mai sus menționat s-a prevăzut posibilitatea achitării eșalonate pe parcursul a cinci ani, aspect de natură să încalce echilibrul dintre cele două obligații.

Împotriva sentinței civile a declarat apel debitorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și terțul poprit Administrația F. pentru Mediu, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea cererii, debitorul a arătat termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării nu a fost depășit, aceasta fiind depusă în a 13+a zi de la comunicarea cererii.

A mai precizat debitorul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, creând o nouă lege

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 790 C.pr.civ.

În motivarea cererii, terțul poprit a arătat în esență că instanța de fond și-a depășit limitele de competență privind judecarea pricinii, întrucât și-a argumentat întregul demers printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 8/2014 cu normele europene.

Mai arată că în mod greșit s-a reținut că terțul poprit a refuzat eliberarea sumelor datorate, având în vedere dispozițiile OUG nr. 8/2014, care reglementează modul de restituire a sumelor datorate, precum și procedura de efectuare a plăților stabilită prin Ordinul nr._ .

Se susține și faptul că această procedură reglementată de dreptul intern nu este contrară dispozițiilor CEDO, întrucât instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 CEDO, limitarea fiind permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite.

Astfel, arată că în cauză măsura contestată urmărește un scop legitim, respectiv asigur5area stabilității economice a țării, și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, respectiv eșalonarea executării hotărârilor judecătorești.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei motivat de faptul că Tribunalul T. a formulat cerere de decizie preliminară la CJUE.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția tardivității apelurilor, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelurilor.

A precizat intimatul că în mod corect a constatat instanța de fond conflictul dintre OUG 8/2014 și dreptul comunitar și practica CEDO.

La termenul din 13.11.2015, instanța a rămas în pronunțare pe excepția tardivității și pe fondul apelurilor.

Verificând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține că apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

1. Față de excepția tardivității, instanța o va respinge pentru următoarele motive:

Potrivit art. 791 NCPC, hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.

În cauză, instanța constată că hotărârea a fost comunicată apelantei AJFP G. la data de 11.05.2015, iar apelantei AFM la data de 12.05.2015.

AJFP G. a formulat apelul la data de 13.05.2015, iar AFM a formulat apelul la data de 14.05.2015.

În aceste condiții, instanța constată că apelurile au fost formulate înăuntrul termenului de 5 zile, motiv pentru care va respinge excepția tardivității.

2. Pe fondul apelurilor, s-a reținut că prin dispozițiile OUG nr. 8/2014 și Ordinul nr. 365/2014 sunt reglementate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect restituire taxă de poluare pentru autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, în sensul că se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, dispoziții care intră în contradicție cu CEDO.

Cu toate acestea nu se poate reține susținerea apelantelor în sensul că făcând aplicarea dispozițiilor art. 6 CEDO această ordonanță a fost apreciată de instanța de fond ca fiind nelegală, deși nu a fost declarată neconstituțională, depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești. În acest sens, se reține că în situația în care s-ar constata existența unui conflict intre dispozițiile interne din OG nr. 8/2014 și prevederile art. 6 CEDO, instanța, în baza art. 11 și art. 20 alin. 2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, este obligată să dea prioritate dispozițiilor CEDO, fără a se putea reține că verifică legalitatea unui act normativ intern.

Se reține că instanța de fond a constatat că ar fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenție, apreciind că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului, să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație pe o durată îndelungată, însă pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, trebuie să ia în considerare comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național.

În consecință, se reține că măsurile luate prin OUG nr. 8/2014 pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică, având în vedere criza economică și financiară(aceeași criză determinând plata eșalonată și a drepturilor salariale obținute de diferite categorii sociale) și sunt proporționale cu scopul urmărit, respectiv restabilirea echilibrului bugetar, prin aceasta evitându-se totodată înrăutățirea situației sociale. În acest context, instanța constată că limitarea exercițiului dreptului intimatului este una temporară, expres și concret legiferată, printr-o normă care se bucură de atributul predictibilității, care nu aduce atingere dreptului pe fond și care, în temeiul art. 44 din Constituție se bucură de toate garanțiile Statului.

Prin urmare, având în vedere și faptul că pentru sumele ce vor fi restituite trebuie calculată și dobânda legală până la momentul achitării integrale a debitului, instanța consideră că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. XV din OUG nr. 8/2014 este reglementată modalitatea de restituire a sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect restituire taxă de poluare pentru autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, în sensul că se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

În acest sens, trebuie formulată o cerere de restituire care se soluționează în termen de 45 zile de la înregistrare, stabilindu-se un grafic, menționându-se totodată că pe toată această perioadă este suspendată de drept orice procedură de executare.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada formulării unei astfel de cereri, pentru a se putea verifica dacă a început să curgă termenul de 5 ani calendaristici și dacă a existat un refuz din partea autorităților obligate la restituire, care să justifice cererea de validare poprire, instanța reține că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite apelurile, va schimba în tot sentința civilă nr. 4510/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. și în rejudecare va respinge cererea de validare poprire ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității ca nefondată.

Admite apelurile formulate de apelanții ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul in București Splaiul Independenței nr.294 Corp A sector 6 și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul in G. . jud.G., impotriva sentintei civile nr.4510/20.04.2015 pronuntata de Judecatoria Galati in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. C. cu sediul in G. . ..2 și M. I. cu domiciliul in Galati . . ..

Schimbă în tot sentinta apelata si in rejudecare respinge actiunea ca nefondata.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica astazi 13.11.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

R. G. F. R. D. A. D.

Red.RD/04.12.2015

Tehn.AD/04.12.2015

Fond A. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 864/2015. Tribunalul GALAŢI