Anulare act. Decizia nr. 538/2015. Tribunalul GALAŢI

Tribunalul GALAŢI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 538/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 538/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Operator personal de date nr. 2949

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 538/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A.

Judecător R. G. F.

Grefier L. C.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de reclamantele B. E. prin procurist G. S. și I. D., împotriva sentinței civile nr. 2330 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul M. G. P. PRIMAR, având ca obiect anulare act .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015 când Tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea succesiv la data de 30.06.2015.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2011 la data de 31.05.2011, B. E. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul M. G., prin Primar, au solicitat instanței anularea ofertelor de donație a numitei V. S. E. V., autentificată sub nr. 1839/9.04.1985 (unică moștenitoare B. E., fostă V.) și a numitei L. S. D., autentificată sub nr. 4974/01.08.1985 (unică moștenitoare I. D., fostă L.), cu repunerea în situație anterioară, asupra imobilului situat în mun. G., ., jud. G., obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantelor imobilul menționat, ocupat în mod abuziv de familia Ș. C., M., M. și S., evacuarea pârâților Ș. C., M., M. și S. din imobil, obligarea acestora la daune pe fiecare zi de întârziere pentru ocuparea fără titlu a imobilului casă tern și a daunelor eventuale în situația în care vor mai produce pagube materiale. Au solicitat și cheltuielile de judecată pe care le vor face cu prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt unicele moștenitoare a numitelor V. S. E. V. și L. S. D., care au fost nevoite să formuleze câte o ofertă de donație către regimul comunist, însă, întrucât consimțământul lor nu a fost liber ofertele respective sunt nule absolut.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 953 și art. 963 cod civil 1864.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.922,07 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.

Legal citat, pârâtul M. G., prin Primar,a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât după . Legii nr. 10/2001, fostul proprietar numai are deschisă calea acțiunii în revendicare pe dreptul comun. Foștii proprietari sau moștenitorii acestora pot să obțină apărarea dreptului lor de proprietate numai în formele, condițiile și termenele prevăzute de Legea reparației. Imobilul situat în mun. G., ., se află în administrarea municipiului G., în baza celor două oferte de donație a căror anulare se solicită, acestea făcând obiectul art. 2 lit. c alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

A mai precizat pârâtul că reclamantele trebuie să facă dovada pozitivă, în sensul că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilului menționat, ori reclamantele nu au depus la dosar nici un act juridic din care să rezulte că sunt proprietarele imobilului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.

În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru reclamante proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor, proba cu expertiză tehnică imobiliară.

La data de 15.11.2012, numitul Ș. S. Ș. a formulat cerere de intervenție, arătând că locuiește în imobilul din mun. G., ., jud. G., în baza unui contract de închiriere cu Primăria G., invocând dreptul său de locațiune.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și următoarele C.pr.civ.

Pentru termenul de judecată din data de 16.01.2013 a fost depusă la dosar o completare a cererii de intervenție, prin care s-a menționat că se solicită admiterea acesteia pentru a se face dovada unor aspecte pe care Primăria mun. G. nu le cunoaște.

În ședința publică din data de 10.04.2013, instanța a respins cererea de intervenție.

În ședința publică din data de 10.07.2013, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare și a rămas în pronunțare și pe fondul cauzei.

P. sentința civilă nr. 7157/12.07.2013, Judecătoria G. a respins excepția inadmisibilității și a admis în parte acțiunea reclamantelor, obligând pârâta M. G. prin Primar să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantelor imobilul situat în G., ., astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză întocmit de expert M. D., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fără însă ca sentința să cuprindă considerentele pe care se sprijină.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs MUNICIPUL G. prin PRIMAR, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamante.

P. decizia civilă nr. 354/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în același dosar, instanța a admis recursul formulat de M. G. prin Primar și, constatând lipsa de motivare a sentinței civile nr. 7157/12.07.2013 a Judecătoriei G., a casat această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.09.2014, sub nr._ .

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului G. față de petitul de evacuare și pretenții, excepția lipsei de obiect a petitului de revendicare a construcției și excepția lipsei de interes a petitului de constatare a nulității donației cu privire la teren.

La termenele de judecată din data de 20.01.2015 și din data de 17.02.2015, aceste excepții au fost puse în discuția părților, alături de excepția inadmisibilității petitului de revendicare, invocată de pârâta M. G. în primul ciclu procesual, instanța lăsând cauza în pronunțare cu privire la toate excepțiile invocate.

P. sentința civilă nr. 2330/24.02.2015 Judecătoria G. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta M. G., pentru petitul privind revendicarea terenului de 426,09 mp(real măsurat 407,40 mp) din G., ., jud. G. și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor privind revendicarea terenului, a admis excepția lipsei de interes cu privire la petitului de anulare a ofertelor de donație autentificate sub nr. 1839/09.04.1985 și nr. 4974/01.08.1985 și a respins petitul de anulare a ofertelor de donație autentificate sub nr. 1839/09.04.1985 și 4974/01.08.1985 ca lipsit de interes.

De asemenea, a admis excepția lipsei de obiect a petitului de revendicare a construcției din G., ., jud. G. și a respins ca lipsită de obiect cererea reclamantelor privind revendicarea construcțiilor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului G. pentru petitele de evacuare și daune și a respins cele două petite de evacuare și daune ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt că potrivit certificatului de moștenitor nr. 680/20.11.1975, imobilul situat în mun. G., ., a fost proprietatea numitelor V. S. E. V. și L. S. D., iar prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1651/01.04.1985, imobilul a fost împărțit în două loturi, după cum urmează: lotul nr. I-format din suprafața de teren de 221,23 mp și construcția din cărămidă și paiantă, formată din două camere, două holuri, o bucătărie și o magazie, a revenit în exclusivitate numitei L. S. D., în timp ce lotul nr. II-format din suprafața de 204,86 mp teren și construcție din paiantă, formată dintr-o cameră, un hol, o bucătărie cu un hol și trei magazii, a revenit în exclusivitate numitei V. S. E. V..

Autoarea reclamantei B. E.(fostă V.) numita V. S. E. V., a formulat oferta de donație autentificată sub nr. 1839/9.04.1985 pentru suprafața de 204,86 mp teren liber de construcții către Consiliul Popular al Municipiului G., în timp ce reclamanta I. S. D.(fostă F., fostă L.) a formulat oferta de donație autentificată sub nr. 4974/01.08.1985 pentru suprafața de teren de 221,23 mp teren liber de construcții către același Consiliul Popular al Municipiului G..

Potrivit adreselor trimise de Primăria Municipiului G.,instanța a reținut că această instituție nu deține în arhivă acceptări ale ofertelor de donație. Consiliul Județului G. a comunicat instanței că imobilul situat în mun. G., ., nu figurează în documentele instituției din perioada 1974-1989, în timp ce Arhivele Naționale-Serviciul Județean G. a transmis că limita cronologică a documentelor pe care le deține este anul 1972.

Reclamantele au locuit în construcția din G., ., neîntrerupt până la o dată neprecizată, ulterioară anului 1989, dar nu mai târziu de 1995, astfel cum a rezultat din declarația martorului I. Măgdălin, coroborată cu afirmațiile reclamantelor, a numitului Ș. S. Ș. și ale Municipiului G..

În prezent, s-a reținut că în imobilul situat în mun. G., . locuiește familia Ș., potrivit contractului de închiriere provizoriu nr. 806/25.11.1998.

Potrivit raportului de expertiză evaluare imobiliară întocmit în cauză de expert M. D., construcția identificată la momentul întocmirii raportului pe terenul din G., ., a fost edificată în anii 2000-2006 din cărămidă și BCA, cu fundații reduse, șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă și are ca utilități instalații electrice, sanitare și apă, canalizare. Tot în raport s-a menționat că planșa pusă la dispoziție de reprezentantul reclamantei nu corespunde cu situația din teren, persoana care ocupă în prezent construcția, Ș. S. Ș. arătând că imobilul inițial a suferit două incendii, iar construcțiile actuale au fost ridicate de el și de familia sa.

De asemenea, în conținutul raportului de expertiză s-a menționat că suprafața real măsurată a terenului din G., . este de 407,40 mp.

Deliberând cu prioritate în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului și obligației corelative ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În speța de față, instanța a constatat că în justificarea calității lor procesuale active, reclamantele au depus la dosar acte de stare civilă abia la termenul de judecată din 17.02.2015, deși dosarul se afla pe rolul instanțelor de 3 ani și jumătate. Astfel, abia la acest termen s-a putut constata că reclamanta I. D. este identică cu L. S D. (fostă F.) persoana care a formulat oferta de donație autentificată sub nr. 4974/01.08.1985, în timp ce reclamanta B. E. este fiica lui V. S. E. V., cea care a formulat oferta de donație autentificată sub nr. 1839/9.04.1985.

Față de înscrisurile depuse la termenul din 17.02.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată din oficiu.

Deliberând cu prioritate în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., asupra celorlalte excepții ridicate de pârâtă și de instanță din oficiu, care fac de prisos cercetarea fondului cauzei, instanța le-a admis după cum urmează:

S-a reținut că prezenta speță necesită o analiză distinctă a cererilor reclamantelor în funcție de obiectul lor: una este situația terenului ce a făcut obiectul ofertelor de donație din 1985 și alta este cea a construcției edificate pe acest teren, cuprinsă în actul de partaj din anul 1985, mai exact construcția din cărămidă și paiantă, formată din două camere, două holuri, o bucătărie și o magazie, edificată pe suprafața de teren de 221,23 mp și construcția din paiantă, formată dintr-o cameră, un hol, o bucătărie cu un hol și trei magazii edificată pe terenul în suprafață de 204,86 mp.

Situația juridică a celor două imobile suportă o analiză diferită tocmai datorită faptului că terenul a fost preluat de stat în 1985 în baza celor două oferte de donație, în timp ce reclamantele au eliberat construcțiile, după 1989, cel mai probabil în 1995, când în casă a fost lăsată familia Ș..

Or, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat de legile de restituire, în special Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001, în timp ce imobilelor preluate fără titlu ulterior anului 1989 le este aplicabil dreptul comun, respectiv art. 480 C.civ. din 1864 și art. 563 noul C.civ.

Ca atare, instanța a procedat la analiza separată a cererii reclamantelor de revendicare a terenului și respectiv a cererii de revendicare a construcției existente în 1985 și în care au încetat să locuiască la o dată neterminată între 1990 și 1995.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 426,09 mp(real măsurat 407,40 mp), ce a făcut obiectul celor două oferte de donație din 1985, instanța a procedat la analiza excepției inadmisibilității cererii de revendicare, invocate de pârâta M. G. prin Primar.

În primul rând, instanța a constatat că, deși reclamantele au formulat două petite distincte în ceea ce privește terenul, cererea în constatarea nulității ofertelor de donație din 1985 și cererea în revendicare, în esență finalitatea acestei acțiuni o reprezintă recunoașterea unui drept de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 426,09 mp din G., ., real măsurat în suprafață de 407,40 mp.

În aceste condiții, s-a impus cu forța evidenței constatarea faptului că petitul principal al acțiunii este cel de revendicare, cu privire la care instanța a analizat excepția inadmisibilității invocate de pârâtă.

Legea nr. 10/2001 reglementează restituirea în natură sau prin echivalent atât cu referire la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil(art. 2) și reglementează relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite sa păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțeleg printre altele și imobilele ce au făcut obiectul unor oferte de donație formulate anterior anului 1989, neurmate de acceptare, în esență imobile preluate fără titlu de Statul Român.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă, a rezultat că terenul în discuție a făcut obiectul ofertelor de donație din 1985 către Consiliul Local G., ca atare intra sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001.

Așadar, reclamantele se află în situația de a solicita direct în instanță prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea pârâtei să le restituie în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 426,09 mp, situat în G., . invocând nulitatea absolută a ofertelor de donație încheiate în 1985.

În sensul deciziei nr. 33/09.06.2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că și în cauză concursul dintre legea specială si legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres in legea specială.

Instanța a apreciat că, în acord cu principiul mai sus menționat,dispozițiile Legii nr. 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun, se aplică în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codul civil.

Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

S-a reținut că existența procedurii administrative prealabile nu este o simplă condiție de exercițiu a acțiunii, ci însăși calea sau modalitatea legală de restituire în natură a imobilelor revendicate, astfel încât, în caz de nerespectare a termenului de formulare a notificării, persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor respective.

Privarea persoanelor îndreptățite de bunurile lor, ca urmare a nerespectării termenelor și a procedurilor de restituire este, așadar, o măsură legală care sancționează, pentru rațiuni de ordine publică, pasivitatea ori neglijența foștilor proprietari, fiind, totodată, compatibilă și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, prevăd că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".

Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, nici dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios. În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/09.06.2008 indicând faptul că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 si Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, însă această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, doar în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Or, reclamantele nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor legii speciale și nu au invocat niciun motiv independent de voința lor de a nu putea să fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificării.

Susținerea reclamantelor în sensul că au fost plecate mai mulți ani în străinătate și din acest motiv nu au apelat la procedurile stabilite de Legea nr. 10/2001, chiar adevărată fiind, s-a apreciat că nu constituie un motiv independent de voința lor în sensul deciziei nr. 33/09.06.2008.

Cu referire la invocarea de către reclamante în susținerea poziției lor, a prevederilor CEDO, instanța a reținut că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis, însă, că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere (Golder împotriva Marii britanii, 21 februarie 1975, par. 38). În același timp, instanța de contencios european a statuat că limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii, respectiv trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului

Este de reținut că legiuitorul român a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, prin restituirea în natură a imobilelor sau prin stabilirea de despăgubiri.

Aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 nu conduce la privarea persoanelor de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, fiind pe deplin asigurat accesul la justiție.

S-a apreciat că existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.

Astfel, reclamantele puteau obține măsuri reparatorii pentru teren(respectiv restituirea în natură sau despăgubiri), dacă formulau notificare în termen legal, fiind în măsură să dovedească atât dreptul lor de proprietate, dar și preluarea abuzivă de către stat.

Pentru toate argumentele de mai sus, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și a respins cererea de revendicare a terenului în suprafață de 426,09 mp (real măsurat 407,40) ca inadmisibilă.

Analizând excepția lipsei de interes cu privire la petitul de constatare a nulității absolute a ofertelor de donație din 1985, prin prisma soluției adoptate pentru petitul de revendicare a terenului, excepție invocată din oficiu, instanța a constatat că și această excepție este întemeiată.

S-a reținut că interesul procesual este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, scopul instituirii acestei condiții fiind înlăturarea acelor cereri care nu aduc părții nici un avantaj legal, pur vexatorii, de natură a încărca în mod abuziv rolul instanțelor.

Interesul procesual trebuie să întrunească mai multe condiții, prin care să fie legitim, adică să urmărească realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, să fie în concordanță cu prevederile legale în vigoare și mai ales cu scopul său economic și social și să fie actual, respectiv să ducă la evitarea unui prejudiciu în persoana titularului dreptului.

Este real că reclamantele sunt una fosta proprietară, iar cealaltă succesoarea în drepturi a fostei coproprietare a terenului din G., ., însă s-a reținut că terenul menționat în aceste oferte de donație a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamantele nu au uzat de procedura instituită de acest normativ.

Ca atare, instanța a constatat că în prezent reclamantele nu justifică un interes legitim pentru constatarea nulității ofertelor de donație, întrucât chiar și în cazul în care ar fi produs dovezi pentru intervenirea acestei sancțiuni, sunt în situația de a nu mai obține un folos practic, cererea lor de restituire a terenului sau de acordare de despăgubiri fiind inadmisibilă în acest moment.

În concluzie, instanța a admis cele două excepții invocate și a respins cele două petite din acțiunea reclamantelor cu privire la terenul de 426 mp(real măsurat 407,40 mp) din G., ..

Analizând excepția lipsei de obiect cu privire la petitul de revendicare a construcției edificate pe terenul de 426,09 mp(real măsurat 407,40 mp) din G., ., instanța a constatat că și această excepție este întemeiată.

Astfel, s-a reținut că reclamantele au formulat cerere de revendicare a casei de locuit din G. ., jud. G. ocupată în mod abuziv și nelegal de familia Ș..

Potrivit art. 563 noul C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel, iar hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.

Acțiunea în revendicare reprezintă acea acțiune în justiție prin intermediul căreia reclamantul-care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia-solicită instanței să i se recunoască dreptul său exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecința obligării pârâtului-care stăpânește bunul respectiv-la restituirea acestuia.

Reclamantele au făcut dovada că au deținut în proprietate o construcție, descrisă în actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1651/01.04.1985, mai exact construcția din cărămidă și paiantă, formată din două camere, două holuri, o bucătărie și o magazie, edificată pe suprafața de teren de 221,23 mp și construcția din paiantă, formată dintr-o cameră, un hol, o bucătărie cu un hol și trei magazii edificată pe terenul în suprafață de 204,86 mp.

Instanța a constatat că bunul revendicat de reclamante, respectiv casa de locuit din G., ., astfel cum a fost ea descrisă în actul de partaj din 1985, nu mai există în materialitatea sa.

Astfel, potrivit raportului de expertiză evaluare imobiliară întocmit în cauză de expert M. D., construcția identificată la momentul întocmirii raportului pe terenul din G., ., a fost edificată în anii 2000-2006 din cărămidă și BCA, cu fundații reduse, șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă și are ca utilități instalații electrice, sanitare și apă, canalizare. Tot în raport s-a menționat că planșa pusă la dispoziție de reprezentantul reclamantei nu corespunde cu situația din teren, persoana care ocupă în prezent construcția, Ș. S. Ș. arătând că imobilul inițial a suferit două incendii, iar construcțiile actuale au fost ridicate de el și de familia sa.

În aceste condiții, în care construcția ce a fost proprietatea reclamantei I. D. și a autoarei reclamantei B. E., s-a reținut că nu mai există în materialitatea sa, instanța observând că însuși obiectul revendicării acestora nu mai este în ființă și nu era nici la momentul formulării prezentei acțiuni.

Contrar susținerilor reclamantelor, instanța a apreciat lipsit de relevanță existența sau absența unor autorizații de construire pentru noua clădire edificată pe terenul din G., ., fiind imposibil de constatat o subrogație intervenită între construcția ce a fost proprietatea reclamantelor și cea existentă în prezent.

În consecință, instanța a admis excepția lipsei de obiect a petitului de revendicare a construcției proprietatea reclamantelor și a respins acest capăt de cerere ca lipsit de obiect.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului G. în raport cu ultimul petit al cererii, de evacuare a numiților Ș. C., Ș. M., Ș. M. și Ș. Ș. din imobil și obligarea acestora la plata de daune, excepție invocată din oficiu, instanța a admis-o.

Așa cum a rezultat din chiar petitul reclamantelor, acestea au solicitat în contradictoriu cu municipiul G. evacuarea numiților Ș. C., Ș. M., Ș. M. și Ș. Ș. și obligarea acestora la plata de daune.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Întrucât reclamantul este cel care pornește acțiunea, acestuia îi revine sarcina de a justifica atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă.

S-a reținut că este de netăgăduit că în prezent construcția din G., . este ocupată de familia Cașin, aspect recunoscut de toate părțile. Însă, deși instanța a acordat două termene de judecată în soluționarea aceste excepții, reclamantele nu au înțeles să întregească cadrul procesual astfel încât să corespundă cererilor lor, continuând să se judece doar cu M. G., în ceea ce privește cererea de evacuare a chiriașilor acestei instituții.

Or, în mod evident, capătul de cerere de evacuare trebuia formulat în contradictoriu cu persoanelor a căror evacuare s-a solicitat, tot astfel ca și cererea de acordare daune, care oricum, nu a fost cuantificată de reclamante pe o perioadă de 3 ani și jumătate.

În concluzie, instanța a admis toate excepțiile mai sus analizate, mai puțin cea a calității procesuale active a reclamantelor în formularea acțiunii și a respins toate capetele de cerere formulate în consecință.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs reclamantele B. E. și I. D., care au criticat-o sub aspectele nelegalității și netemeiniciei acesteia.

În motivarea cererii, au arătat că în mod greșit s-a apreciat decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ și s-a admis excepția inadmisibilității, în condițiile în care dacă s-ar admite cererea nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate.

Mai arată, în ceea ce privește casa de locuit și raportul de expertiză întocmit în cauză, că imobilul este în mare măsură la fel cu cel revendicat, că acesta se găsește în perimetrul autoarelor lor, precum și faptul că au fost ridicate pe vechile construcții, fără un accept legal al autorităților.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului G., arată că acesta avea posibilitatea de a formula o cerere de arătare a titularului dreptului și, de altfel, nici instanța nu a constatat că municipiul nu deține imobilul revendicat.

În drept, cererea nu a fost motivată.

A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 961,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.

Legal citat, intimatul-pârât M. G., prin primar, nu a formulat întâmpinare prin care să invoce apărări.

La termenul de judecată din data de 18.06.2015 instanța a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel.

În calea de atac a apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând și coroborând întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut prima instanță că reclamantele nu au urmat procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 și că se află în situația de a solicita direct în instanță prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea pârâților de a le restitui în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 426,09 mp, situat în G., ., invocând preluarea abuzivă, fără titlu valabil.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată indicat, vizează dispozițiile art. 563 C.civ. (2009), art. 480 C.civ.(1864), dar și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ce privește îngrădirea accesului la instanță.

Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că, în acord cu decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică în mod prioritar în concurs cu normele dreptului comun, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codul civil.

Se reține, pe de altă parte, că dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, prevăd că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".

S-a reținut în mod corect că Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent, Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În aceste condiții, numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 indicând faptul că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 si Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, însă această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, doar în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

În acest context, instanța de fond a reținut în mod corect că, în fapt, condiționarea impusă de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr._ nu a reprezentat un obstacol absolut în formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, mai ales în condițiile în care, potrivit art. 22 din același act normativ, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 25 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv până la data de 14.03.2003. Este de reținut că o hotărâre în constatarea nulității ofertei de donație, respectiv a donației reprezintă o probă în dovedirea titlului de proprietate în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Perioada de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001(februarie 2011) și până în martie 2003, ar fi permis soluționarea unei cereri în constatarea nulității ofertei de donație cu titlu definitiv și irevocabil.

Mai mult, chiar în situația în care această perioadă ar fi fost insuficientă, este de remarcat că, potrivit art. 24 și următoarele din Legea nr. 10/2001, o eventuală dispoziție de respingere a cererii formulate ar fi putut fi atacată în instanță, iar, în acest cadru procesual, reclamantele ar fi dispus de mai multe mijloace pentru valorificarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 10/2001.

În acest context, trebuie subliniat că acțiunea în constatarea nulității donației a fost formulată la data de 31.05.2011, la aproximativ 10 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deși legea menționată indica, în mod expres, posibilitatea formulării unei astfel de acțiuni. Or, aplicabilitatea legii speciale, respectiv alegerea acesteia sau a dreptului comun pentru recuperarea unor bunuri ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu poate fi lăsată la latitudinea persoanelor interesate pentru o perioada semnificativă de timp, fără încălcarea principiului securității juridice.

Este adevărat că dispozițiile art. 46 și art. 47 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile exclusiv actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, ulterioare anului 1989. Față de argumentele invocate anterior, instanța apreciază, însă, că acest aspect nu mai are relevanță în cauză.

Faptul că imobilul în cauză nu a fost înstrăinat unor terțe persoane, respectiv faptul că acesta s-ar afla în patrimoniul Municipiului G. nu sunt de natură să indice admisibilitatea acțiunii în revendicare. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Or, pe de o parte, în speță, nu a fost constatată o neconcordanță între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, limitările aduse dreptului de acces la instanță fiind prevăzute de lege și fiind recunoscute ca fiind proporționale cu scopul urmărit.

Pe de altă parte, în condițiile în care terenul ce face obiectul cauzei este în circuitul civil și chiar face obiectul contractului de închiriere nr. 806/25.11.1998(file 152-155 dosar nr._/233/2011), nu se poate susține că revendicarea nu ar aduce atingere securității raporturilor juridice. Simplul fapt că dreptul de proprietate ar aparține în prezent unor persoane de drept public, iar nu unor persoane de drept privat, nu constituie un argument suficient în sprijinul unei admisibilități necondiționate a acțiunii în revendicare.

În aceste condiții, se apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care nu se impune a fi reformată, astfel că în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantele B. E. prin procurist G. S. cu domiciliul în G., ., ..86 și I. D., cu același domiciliu împotriva sentinței civile nr. 2330 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul M. G. P. PRIMAR, cu sediul în G., . având ca obiect anulare act .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECATOR,

M. AlexaRobert G. F.

- Pentru judecator R. G. F.

Aflat în C.O. cf.art. 261 VCPC semnează

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI GALATI

Judecator A. P.

GREFIER,

L. C.

Red.M.A.

CL/5 ex.

31.08.2015

Fond: judecator G.N.C.

← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art....		Evacuare. Decizia nr. 357/2015. Tribunalul GALAŢI →

Anulare act. Decizia nr. 538/2015. Tribunalul GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 538/2015. Tribunalul GALAŢI