Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 370/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 370/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR.370
Ședința publică din 30.06.2015
Completul compus din:
Președinte: R. N.
Judecător: N. D. B.
Judecător: A. P.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de către recurenții C. L. G. și M. G. ambii cu domiciliul ales la SCA D. si Asociatii in Galati . . jud.G. și de către recurenta-intervenientă în numele altei persoane U. ARTIȘTILOR PLASTICI DIN GALATI cu sediul in Galati . ..G. împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații T. C. A. cu domiciliul in Bucuresti . nr.26 sector 1 și S. E. cu domiciliul in Galati . . jud.G., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015 și ulterior la data de 23.06.2015 și 30.06.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ , C. L. G. a formulat, în contradictoriu cu T. C. A. și S. E., contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare reprezentate de somația de plată din 27.04.2014 și a raportului de evaluare întocmit de expert N. M..
De asemenea, contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, referitor la nelegalitatea actelor de executare contestate, a arătat contestatorul că executorul judecătoresc a încălcat prevederile art. 500 alin. 1 și 504 C.pr.civ, în sensul că a solicitat efectuarea unei expertize fără a emite somația de plată. Somația de plată a fost emisă ulterior efectuării raportului de expertiză, respectiv la 21.07.2014.
A mai susținut contestatorul că expertul nu a aplicat în mod corect metoda prețului de piață astfel încât imobilul a fost mult subevaluat
De asemenea, contestatorul arată că prețul de pornire a licitației este cu mult diminuat față de valoarea reală a imobilului.
În drept, contestatorul a invocat art. 399 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimaților.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare, inclusiv respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
Cu privire la motivele de nelegalitate, intimații au arătat că debitorul a fost inițial somat în anul 2010 pentru achitarea debitului, refuzând constant să-și execute obligațiile, astfel încât nu mai poate invoca nerespectarea termenului de 15 zile.
Cu privire la valoarea imobilului, au precizat intimații că expertiza efectuată în cadrul dosarului de executare silită este un judicioasă, metoda capitalizării directe fiind una bazată pe criterii obiective.
În drept, intimații au invocat art. 93 și 146 C.pr.civ.
În contradovadă, intimații au solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul din 29.08.2014, M. G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu.
În motivare, M. G. a arătat că executorul judecătoresc a solicitat evaluarea unui imobil care nu face parte din patrimoniul debitorului C. L. G., ci acest bun face parte din patrimoniul Municipiului G., fiind încheiat un contract de comodat cu U. Artiștilor Plastici din G..
A invocat M. G. prevederile HG 1280/04.11.2003 și Legii 550/14.10.2002, susținând că este urmărit un bun a cărui destinație nu poate fi schimbată.
În drept, M. G. a invocat art. 49-50 C.pr.civ.
În dovedire, M. G. a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică.
La același termen din 29.08.2014, contestatorul a formulat cerere modificatoare prin care a invocat excepția perimării executării silite.
În motivarea excepției, contestatorul a arătat că prin încheierea din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ a fost admisă cererea de recuzare a executorului judecătoresc M. P. L.. La 21.02.2013 intimații au solicitat executorului judecătoresc M. P. L. să nu mai întreprindă nici un act de executare întrucât este dezînvestită ca urmare a admiterii cererii de recuzare.
A mai precizat contestatorul că la data de 10.04.2013, intimații, după ce și-au retras titlul executoriu de la B. M. P. L., au formulat o nouă cerere de executare silită înregistrată sub nr. 549/2013 la B. Coțac D. C..
A arătat contestatorul că la data de 15.01.2014, urmare a casării încheierii de recuzare, intimații au solicitat B. M. P. L. să reia executarea silită de la data de 30.01.2013.
Susține contestatorul că executarea silită face obiectul dosarului de executare nr. 549/2013 la B. Coțac D. C. nu este o continuare a executării silite începută la B. M. P. L., ci este o nouă executare silită, invocând ca argumente faptul că cele două executări sunt guvernate de dispoziții procedurale diferite, precum de faptul că B. Coțac D. C. a solicitat o nouă încuviințare a executării silite.
A concluzionat contestatorul arătând că între data de 30.01.2013 și 15.01.2014 dosarul de executare nr. 138/2010 al B. M. P. L. a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, contrar dispozițiilor art. 389 C.pr.civ., fapt care atrage anularea executării silite.
Tot la termenul din 29.08.2014, U. Artiștilor Plastici a formulat cerere de intervenție în interesul contestatorului arătând că folosesc spațiul de aproximativ 50 de ani, ultimul contract de comodat încheiat fiind cel cu nr. 4944/15.01.2014.
A mai precizat U. Artiștilor Plastici că executarea silită se îndreaptă împotriva unei persoane care nu este proprietarul imobilului supus executării silite, acesta fiind statul, C. L. având doar calitatea de administrator.
În drept, s-au invocat prevederile art. 49 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din 29.08.2014 instanța a admis în principiu cererile de intervenție formulate de M. G. și U. Artiștilor Plastici G..
Prin aceeași încheiere, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică imobiliară de evaluare.
La termenul din 29.08.2014, instanța a pus în discuția părților cererea de suspendare a executării silite, iar prin încheierea din 05.09.2014 instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Față de raportul de expertiză tehnică (filele 287-322), părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr._/19.12.2014 Judecătoria G. a respins excepția perimării executării silite. A admis în parte contestația la executare formulata de contestatorul C. L. G., in contradictoriu cu intimatii T. C. A. si S. E.. A fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de M. G. precum și cea formulată de U. Artiștilor Plastici din G..
A fost anulat raportul de evaluare întocmit în dosarul de executare nr. 138/2010 al B. M. P. L. de către expert N. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut cu privire la excepția perimării executării silite că împotriva contestatorului a început executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 804/2009 a Tribunalului G., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 42/A/10.02.2010 a Curții de Apel G., formându-se dosarul de executare nr. 138/2010 al B. M. P. L..
Având în vedere data începerii executării silite, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de Procedură Civilă de la 1865.
Potrivit art. 389 alin. 1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Perimarea executării silite este supusă condițiilor generale prevăzute de art. 248-254 C.pr.civ. Aceste condiții se referă la: învestirea organului de urmărire cu o cerere de executare silită, rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni și rămânerea în nelucrare din culpa creditorului.
A reținut că sancțiunea perimării se aplică doar dacă procedura execuțională a rămas în nelucrare din vina creditorului. Chiar dacă această cerință nu este enunțată în mod expres de art. 389 C.pr.civ., necesitatea ei decurge din însăși rațiunea perimării, aceea de a sancționa neglijența părții. Pe de altă parte, dispozițiile art. 389 C.pr.civ. se completează în mod corespunzător cu prevederile art. 248 C.pr.civ. De altfel, doctrina și jurisprudența au făcut o aplicare constantă a principiului potrivit căruia perimarea executării se întemeiază pe culpa creditorului.
În cauză prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile perimării executării silite, respectiv nu este îndeplinită condiția culpei creditorilor, respectiv a intimaților S. E. și T. C. A..
A constatat că prin încheierea din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ a fost admisă cererea de recuzare a B. M. P. L., nefiind păstrat nici unul din actele de executare întocmite în dosarul nr. 138/2010 (filele 112-114).
La data de 21.02.2013, ca urmare a admiterii cererii de recuzare, intimații au solicitat B. M. P. L. să nu mai întreprindă nici un act de executare (fila 96).
Intimații și-au retras titlul executoriu de la B. M. P. L., iar la data de 10.04.2013 s-au adresat unui alt executor judecătoresc, respectiv B. Coțac D. C., solicitând executarea silită a aceluiași titlu executoriu, formându-se dosarul nr. 549/2013 (fila 97).
La data de 18.11.2013, prin decizia nr. 90A, Curtea de Apel G. a desființat încheierea din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ (filele 117-121).
La data de 15.01.2014, intimații au solicitat B. Coțac D. C. suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 549/2013, precum și predarea titlurilor executorii, cerere care a fost admis prin încheierea nr. 3/15.01.2014 (fila 99).
La aceeași dată, 15.01.2014, ca urmare a desființării încheierii de recuzare, intimații au solicitat B. M. P. L. reluarea executării silite de la momentul încetării acesteia, respectiv 30.01.2013 (fila 100).
În aceste condiții, contrar susținerilor contestatorului, prima instanță a apreciat nu poate reține culpa creditorilor-intimați pentru faptul că în perioada 30.01._13 nu s-a întocmit nici un act de executare în dosarul de executare nr. 138/2010 al B. M. P. L., deoarece înăuntrul acestei perioade își producea efectele încheierea din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ care împiedica B. M. P. L. să întocmească vreun act de executare.
Așadar, în perioada 30.01._13, instanța de fond a constatat că termenul de perimare nu a curs, dată fiind imposibilitatea B. M. P. L. de a întocmi acte de executare.
Deci, un nou termen de perimare a început să curgă din data de 18.11.2013 și, având în vedere cererea de reluare a executării silite formulate de intimați la data de 15.01.2014, Judecătoria a constatat că nu s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 389 alin. 1 C.pr.civ.
Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat că se impune respinge excepția perimării executării silite.
Cu privire la fondul contestației, prima instanță a reținut că debitorul contestator a invocat nelegalitatea actelor de executare arătând că executorul judecătoresc ar fi trebuit ca mai întâi să emită somația de plată, iar ulterior, în cazul în care în termenul de 15 zile nu s-ar fi conformat obligației de plată, ar fi trebuit să stabilească prețul de vânzare și, eventual, să apeleze la un expert.
Instanța de fond a apreciat că nu poate reține aceste apărări ale contestatorului.
Astfel, executarea silită a început în anul 2010. În perioada 2010-2014 contestatorul a primit numeroase somații de plată, însă nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile prevăzute în titlul executoriu.
Faptul că executorul judecătoresc a solicitat expertului N. M. evaluarea mai multor imobile (adresa din 11.06.2014 – fila 16 verso), iar după întocmirea raportului de evaluare primit în data de 14.07.2014 (filele 8-16) a emis o nouă somație de plată, respectiv cea din 21.07.2014 (fila 21), nu este de natură să atragă nulitatea actului de executare reprezentat de somația de plată din 21.07.2014.
În cauză, nu este vorba despre o nulitate prevăzută expres de lege, în cazul căreia vătămarea se presupune până la proba contrarie. Așadar, numai în situația în care contestatorul ar fi invocat o vătămare care nu s-ar fi putut înlătura decât prin anularea actului de executare, instanța ar fi putut declara nul actul de executare (art. 105 alin. 2 C.pr.civ).
Or, contestatorul nu a dovedit o vătămare prin „inversarea” ordinii de întocmire a actelor de executare. Faptul că nu se poate respecta termenul de 5 zile prevăzut de art. 504 alin. 1 C.pr.civ nu este de natură să creeze o vătămare contestatorului, întrucât acest termen nu este un termen imperativ, ci este un termen de recomandare.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu se impune anularea somației de plată din 21.07.2014.
În ceea ce privește raportul de evaluare, contestatorul a criticat modalitatea aleasă de expert pentru stabilirea valorii de piață a imobilului, modalitate care a dus la o subevaluare a acestuia.
Pentru evaluarea imobilului, instanța a admis proba cu expertiză imobiliară.
Potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză, valoarea imobilului supus executării silite a fost stabilită la suma de 90.000 EUR. Această valoare diferă substanțial față de valoarea stabilită de expert N. M. în cadrul dosarului de executare silită, respectiv 74.822 EUR.
Având în vedere această diferență semnificativă, precum și faptul că potrivit Deciziei nr. 153/18.06.2013 expertul N. M. a fost suspendat, la cerere, din calitatea de expert tehnic judiciar, nemaiavând astfel competența de a întocmi expertize judiciare, instanța a dat prioritate expertizei efectuate în cauză și a apreciat că se impune anularea raportul de evaluare întocmit de expert N. M..
Cu privire la cererile de intervenție, având în vedere că motivele invocate sunt asemănătoare, instanța de fond le-a analizat împreună. A reținut că s-a invocat în cererile de intervenție faptul că bunul care face obiectul executării silite nu aparține contestatorului C. L. G., ci el este în proprietatea Municipiului G..
A reținut că sunt reale susținerile conform cărora, potrivit Legii 215/2001, C. L. nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu, el fiind doar un administrator al patrimoniului unității administrativ-teritoriale.
Însă, instanța a mai reținut că în conformitate cu jurisprudența CEDO, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți, fiind de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și imprevizibil, care ar putea afecta chiar substanța acestuia, atât timp cât nu s-au oferit explicații rezonabile.
Faptul că creditorii-intimați sau instanța de judecată nu au avut abilitatea să introducă în cauza în care s-a pronunțat titlul executoriu și M. G., în calitate de pârât, nu poate avea drept consecință lipsirea de finalitate și eficacitate a unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care s-a statuat irevocabil că o autoritate publică administrativă datorează intimaților suma de 4.200.000 EUR.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor legale, acest titlu executoriu nu ar putea fi pus în executare, atât timp cât consiliile locale nu dispun de patrimoniu propriu. A reținut că este de domeniul evidenței că, în realitate, M. G. și C. local G. nu sunt două entități distincte însă, din cauza redactărilor confuze din legislație s-a ajuns în situația ca și practica judiciară să fie neunitară cu privire la entitatea care trebuie să stea în judecată în cazurile în care obligațiile legale sau convenționale revin consiliilor locale.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că se impune respingerea apărările invocate de intervenienți.
Însă, având în vedere admiterea în parte a contestației la executare, doar cu privire la raportul de evaluare, instanța a apreciat că soluția legală este cea de admitere în parte a celor două cereri de intervenție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorul C. L. G. și intervenientul M. G..
În motivarea recursului formulat au arătat că instanța de fond și-a asumat rolul de a crea legea, întrucât o persoana lipsită de patrimoniu, așa cum este C. local G. nu poate fi executată silit.
A arătat că în mod greșit s-a apreciat că poate fi executat silit o altă persoană.
A arătat că au fost încălcate mai multe principii de drept, respectiv:
- Principiul disponibilității;
- Principiul nemo censetur ignorare legem
- Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans
- Principiul iura novit curia
- Principiul autorității de lucru judecat
- Principiul contradictorialității, arătând că în cadrul executării silite, o persoana care nu este debitor suporta toate consecințele unei proceduri care nu se desfșoară și în contradictoriu cu el;
- Principiul dreptului la un proces echitabil, arătând că nefiind parte în dosarul de executoare, cel executat silit, deși nu este debitor, nu poate beneficia de garanțiile pe care legislația le oferă debitorului, menționând și faptul că dacă are dreptul creditorul la îndeplinirea obligațiilor din titlu, întocmai și la timp, debitorul are și el drepturi, întrebându-se retoric daca aceste drepturi sunt și pentru cel executat silit, care nu este parte in dosarul de executare.
A arătat că există un creditor care și-a formulat acțiunea în contradictoriu cu o persoana lipsită de capacitate de folosință iar pe de altă parte, o persoană, posesoarea unei hotărâri judecătorești potrivit căreia nu datorează nimic creditorului iar instanța de fond a apreciat că echitatea impune ca acesta din urma să acopere lipsa de abilitate a creditorului prin a suporta din patrimoniul propriu creanța dintr-un titlu pronunțat în contradictoriu cu altă entitate.
A apreciat că este o încercare palidă de a repara o . greșeli care au dus la pronunțarea unui titlu executoriu ce nu poate fi pus în executare, greșeli care în nicio interpretare nu pot fi puse în sarcina unei alte persoane.
A pus întrebarea retorică dacă prin proces echitabil trebuie să se înțeleagă posibilitatea unui reclamant de a se plânge că o instanță națională a pronunțat o hotărâre astfel cum el însuși a solicitat.
A arătat că și instanța de fond recunoaște prin hotărârea criticată faptul că între C. L. și M. G. există o distincție ce nu poate fi contestată, apreciind că judecătorul s-a plasat deasupra legii, și că, modificând o hotărâre judecătorească irevocabilă, obligă o persoană să execute o obligație ce revine altei persoane, face abstracție de culpa evidentă a creditorului și de prescripțiile legii, nu poate invoca echitatea.
A arătat că deși judecătorul fondului nu arată în mod clar faptul că apreciază M. G. ca având calitatea de debitor, acest lucru se desprinde fără echivoc, deși chiar creditorul, în dosarul cu numărul_/233/2013, invoca faptul că acesta este terț poprit.
Au menționat că prin hotărârea judecătorească a cărei imposibilitate de executare justifică obligarea Municipiului G. nu s-a statuat că o autoritate publică administrativă datorează intimaților suma de 4.200.000 de euro ci s-a statuat că recurentul C. L. G. datorează suma.
Prin recursul formulat au mai criticat faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția perimării, arătând că la 30.01.2013 Tribunalul G. a admis cererea de recuzare a executorului judecătoresc iar intimații creditori au formulat o nouă cerere de executare silită, fiind format un alt dosar de executare, la alt executor, fiind întreprinse alte acte de executare, ce au fost contestate, apoi a fost reformată o încheiere irevocabilă, cea de admitere a cererii de recuzare. A arătat că în perioada 30.01._14 nu au fost întocmite acte de executare iar actele de executare întreprinse în dosarul 549/2013 al B. Coțac D. C. au o existență distinctă, separată de cele din dosarul 138/2010. Au precizat că admiterea cererii de recuzare nu duce la suspendarea executării, creditorii fiind îndreptățiți să ceară continuarea executării silite.
Au mai critic hotărârea primei instanțe și sub aspectul neanalizării susținerilor referitoare la destinația specială a imobilului supus executării, arătând că imobilul are potrivit legii o afectațiune specială, ceea ce îl face insesizabil, arătând că prima instanță nu și-a motiva soluția în ceea ce privește susținerile recurenților.
În drept a apreciat că potrivit disp. art. 304 C. de la 1865 instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât în loc să urmeze și să interpreteze legea, a creat-o, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, paralizând dreptul recurenților de a critica în mod eficient raționamentul logico-juridic ce a stat la baza deciziei luate și că, hotărârea este lipsită de temei legal.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în parte, admiterea în tot a contestației la executare în sensul desființării în tot a executării silite ce face obiectul dosarului nr. 138/ES-MPL/2010, ca urmare a admiterii excepției perimării.
Au solicitat admiterea în tot a cererii de intervenție formulată de M. G..
Au solicitat la judecarea recursului și în lipsă și la obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, formate din onorariul de avocat, pentru toate ciclurile procesuale, precum și din onorariul de expert achitat în fața instanței de fond.
Au solicitat proba cu înscrisuri.
A declarat recurs și intervenienta U. ARTIȘTILOR PLASTICI din G..
În motivarea recursului a arătat, față de soluția de respingere a excepției perimării executării silite, că deși în perioada 30.01._13 a operat încheierea prin care s-a admis recuzarea executorului judecătoresc, nu înseamnă că au fost împiedicați creditorii să depună diligențe pentru îndeplinirea executării. A arătat că lăsarea în nelucrare prevăzută de art. 389 C. nu face diferența dintre lăsarea în nelucrare în mod voluntar sau fortuit, determinată de un alt eveniment și că, indiferent de motivul care a dus la lipsa diligențelor, sancțiunea trebuie să fie perimarea.
A criticat recurenta și faptul că instanța de fond a apreciat că inversarea ordinii actelor de procedură trebuie să producă un prejudiciu pentru a fi anulate, arătând că succesiunea actelor de procedură este reglementată prin lege și trebuie urmată strict. A apreciat că prin aprecierea termenului de 5 zile prev. de art. 504 al. 1 C. ca un termen de recomandare, în loc de un termen imperativ, de către prima instanță, aceasta a depăsit limitele în care judecătorul poate interpreta un text de lege.
A criticat și faptul că prima instanță nu a făcut nici o referire și nici o apreciere față de susținerile recurentului, privitor la faptul că imobilul ce face obiectul executării silite nu aparține nici Consiliului L. G., nici Primarului Municipiului G. și nici Municipiului G., ci este proprietatea statului roman, în speță neavând loc o altă posibilă interpretare. A apreciat că în condițiile în care prima instanță nu a făcut nici o referire la regimul bunului supus executării și la adevăratul proprietar al acestuia reprezintă o necercetare a fondului.
A apreciat că prin analizarea cererilor de intervenție împreună constatările primei instanțe sunt contradictorii. A constatat că recurentul C. L. nu are personalitate juridică și nici patrimoniu, fiind un simplu administrator dar, cu toate acestea, a reținut instanța că nici creditorii intimați și nici instanța de judecată nu au avut „abilitatea „ să introducă în cauză și M. G., ceea ce nu poate avea drept consecință lipsa de finalitate a unei hotărâri judecătorești. A arătat că intimații creditori au beneficiat de asistență juridică astfel că nu se pot scuza că nu au știu împotriva cui să formuleze cererea, acest lucru neînsemnând că titlul executoriu trebuie pus în executare oricum, în paguba unui terț care nu a fost parte în proces.
A arătat că nu poate fi invocată redactarea confuză a legislației, titlul executoriu reprezentat de sentința civilă 804 din 14.05.2009 fiind pronunțată la opt ani de la prima publicare a legii nr. 215/2001 care reglementează autoritățile publice locale, legislația încă din anul 2001 definind foarte clar autoritățile deliberative, executive, atribuțiile și limitele de competență ale consiliilor locale, și cine deține în patrimoniu bunurile de interes public sau privat și obligațiile cu caracter patrimonial. A precizat că este în dezacord cu aprecierea instanței că M. G. și C. local nu ar fi doua unități distincte, contrariul fiind dovedit de dispozițiile Legii 215/2001.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în tot a contestației formulate de C. L. G., precum și a cererii de intervenție formulată de recurent.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 - 316 C., ART. 1, 23, 36, 62, 119 din legea nr. 215/2001.
A solicitat judecarea și în lipsă.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
A fost atașat dosarul nr. 549/2013 al B. Coțac D. C..
Deliberând asupra recursului civil de față, Tribunalul reține următoarele:
Recurentul C. local G. a formulat contestație la executare împotriva somației de plată din 21.07.2014 emisă de B. M. P. L. în cadrul dosarului de executare cu numărul 138/ES-MPL/2010, precum și împotriva raportului de evaluare a imobilului din G., ., . de expert N. M. la solicitarea executorului judecătoresc.
Apărările contestatorului, astfel cum au fost formulate în contestația formulată inițial în fața primei instanțe, vizează împrejurarea că executorul judecătoresc a solicitat efectuarea raportului de expertiză anterior emiterii somației de plată, încălcându-se prevederile art. 504 al. 1 C., care impun ca publicația de vânzare să fie afișată în termen de 5 zile de la stabilirea prețului, apreciind în același timp că expertul nu a stabilit corect metoda prețului de piață, chiria propusă de expert fiind derizorie.
Prin cererea modificatoare formulată de către contestator s-a invocat excepția perimării executării silite desfășurate în dosarul 138/ES-MPL/2010
În fața instanței de fond M. G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, formulând critici referitoare la faptul că executorul judecătoresc a dispus evaluarea unui imobil care nu face parte din patrimoniul debitorului C. local G. și a emis somație cu privire la acesta și arătând că imobilul este inclus în anexa HG 1280/04.11.2003, fiind destinat creației artistice, menționând că sunt urmărite bunuri care nu aparțin părții debitoare și a căror destinație nu poate fi schimbată, sub sancțiunea nulității, prin urmărirea silită putându-se cauza o schimbare a destinației acestuia contrar prevederilor legale cuprinse în legea 550/2002, art. 3 ind. 1.
Cererea de intervenție în interes formulată de U. Artiștilor Plastici din G. este motivată prin faptul că dețin spațiul din ., . destinație sala de expoziții N. Mantu, conform contractului de comodat încheiat cu UAT mun. G., calitatea de proprietar aparținând statului și nu Consiliului local G., conform HG 1280/2003, criticând și faptul că actele de executare nu au fost efectuate conform dispozițiilor procedurale, expertiza fiind realizată anterior emiterii somației.
Criticile aduse de către toți recurenții hotărârii instanței de fond se pot sintetizate ca reprezentând critici vizând motivarea realizată cu privire la analiza cererilor de intervenție formulate în cauză precum și critici privind admiterea doar în parte a contestației, apreciindu-se de către recurenți că prin întocmirea raportului de expertiză anterior emiterii somației de plată au fost încălcate norme imperative, precum și critici cu privire la soluția pronunțată în privința excepției perimării, apărare invocată prin cererea completatoare.
Contestația la executare vizează o executare silită pornită potrivit codului de procedură civilă de la 1865, deci și contestația la executare va fi guvernată de aceleași norme procedurale.
Criticile aduse în recursul formulat de către contestatorul C. local G., privind posibilitatea executării silite a acestui debitor puteau fi analizate în cadrul unei contestații la executarea însăși, în măsura în care ar fi format obiectul judecății fondului. Ori, potrivit dispozițiilor 316 rap. la art. 294 al. 1 și 295 al. 1 C. de la 1865 în recurs nu se pot formula cereri noi, instanța de recurs verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Prin contestația la executare formulată în fața instanței de fond au fost contestate actele de executare mai sus menționate (somația de plată din 21.07.2014 și raportul de expertiză), astfel încât în recurs nu pot fi analizate alte aspecte, care vizează executarea însăși, executare începută în anul 2010.
Cu privire la excepția perimării executării silite, instanța de control judiciar reține că potrivit disp. art. 389 al. 1 C. de la 1865 „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”.
Perimarea este o sancțiune care vizează comportamentul nediligent al creditorului, ceea ce nu se poate reține în sarcina intimaților creditori, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că aceștia au solicitat continuarea executării silite începute de B. M. P. L., neputându-le fi imputabilă împrejurarea că noul executor judecătoresc a procedat la solicitarea unei noi încuviințări a executării silite.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul de executare silită cu nr. 549/2013 al B. Coțac D. C. (f. 28-194 dosar) rezultă că intimații creditori s-au adresat acestui executor la data de 10.04.2013, după ce, la data de 30.01.2013 Tribunalul G. a dispus recuzarea executorului judecătoresc M. P. L.. În cererea formulată se face referire la faptul că a mai fost începută executarea silită însă s-a dispus recuzarea executorului de către tribunalul G. (f. 28). Așa cum rezultă din adresa emisă de B. Coțac D. D., adresată Judecătoriei G. (f. 32) pentru dosarul de executare nr. 138/ES-MPL72010 nu a fost desemnat un alt executor judecătoresc, apreciind executorul că această procedură nu este prevăzută de dispozițiile legale.
Rezultă așadar că intimații creditori nu au avut un comportament nediligent, ci, în accepțiunea lor, au înțeles să continue executarea silită începută inițial, neputându-le fi imputabilă modalitatea în care executorul judecătoresc Coțac D. C. a înțeles să procedeze, respectiv să formeze un nou dosar de executare silită. Tribunalul reține că, după desființarea în calea de atac a hotărârii de recuzare a executorului judecătoresc M. L. intimații au solicitat predarea titlurilor executorii pentru a continua executarea silită în cadrul dosarului de executare inițial (f. 36 dosar).
Pentru aceste considerente instanța de control judiciar apreciază că soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția perimării este legală și o va menține.
Cu privire la efectuarea raportului de expertiză anterior emiterii somației de plată, tribunalul reține că expertiza, în sine, nu este un act de executare apt să producă o vătămare.
Art. 504 al. 1 C. de la 1865 invocat de către recurenți, într-adevăr dispune că în termen de 5 zile de la stabilirea prețului imobilului executorul va întocmi și va afișa publicația de vânzare a acestuia, care trebuie să cuprindă anumite mențiuni, printre care și prețul imobilului, din coroborarea dispozițiilor art. 497 al. 1 și a art. 500 al. 1și 2 C. rezultând că într-adevăr, stabilirea prețului se realizează ulterior emiterii somației. Mai reține însă că termenul de 5 zile este un termen de recomandare, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, iar stabilirea prețului la un moment anterior nu este în sine apt să producă un prejudiciu debitorului.
În fața instanței de fond a fost efectuată o expertiză care a determinat un preț al imobilului semnificativ mai mare decât cel stabilit prin expertiza realizată în cadrul executării silite, motiv pentru care, dealtfel, prima instanță a și dispus anularea raportului de expertiză astfel realizat.
Simpla stabilire a prețului imobilului într-un termen mai mare de 5 zile față de cel al emiterii publicației de vânzare nu este în sine apt să producă o vătămare debitorului sau altei persoane interesate, nefiind vorba de o nulitate absolută, și nici de o nulitate prevăzută de lege, pentru care vătămarea se presupune. De altfel, între somația de plată și raportul de expertiză nu există o legătură, prețul stabili prin expertiză fiind eventual reflectat în publicația de vânzare, act de executare cu nu a fost însă contestat în prezenta cauză.
Cu privire la somația de plată din 21.07.2014 Tribunalul reține că această somație de plată a fost emisă împotriva debitorului C. L. G..
Se susține în același timp că bunul cu privire la care se realizează executarea silită, respectiv imobilul din G., ., . aparține debitorului, ci statului român, fiind invocat HG 1280/04.11.2003 de către intervenienta U. Artiștilor Plastici din G., apărare care nu a fost verificată de către prima instanță.
Așa cum rezultă din certificatul emis de OCPI G. (f. 17 dos. fond) imobilul, menționat în certificat ca fiind proprietatea Consiliului L. G., nu figurează înscris în cartea funciară iar în dosarul de executare silită depus în copie, nu există înscrisuri din care să rezulte cui aparține dreptul de proprietate asupra acestui imobil, dosarul de executare comunicat necuprinzând și actele de executare silită realizate ulterior datei de 15.01.2014, data la care intimații creditori au solicitat reluarea executării silite (f. 1863 vol. 6 dosar executare nr. 138/ES-MPL/2010).
În același timp, așa cum rezultă din HG 1280/2003 privind aprobarea Inventarului spațiilor destinate creației artistice, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea consiliilor județene, consiliilor locale sau a altor instituții ori autorități publice sau în patrimoniul regiilor autonome, pentru care există contracte de închiriere încheiate cu uniunile de creatori, care sunt folosite de artiștii plastici sau de alte categorii de artiști și oameni de cultură, membri ai uniunilor naționale de creatori legal constituite în România și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, la punctul 44 al anexei 1 - tabelul Teritoriu - este menționat și spațiul situat în G., ., parteneri de contract fiind menționați ca fiind Primăria Municipiului G. și U.A.P. din România, cu destinația S. de expoziții N. Mantu, conform contractului_/29.10.2002.
Ipotetic, este posibil ca de la data emiterea hotărârii de Guvern mai sus menționate să se fi schimbat titularul dreptului de proprietate, dar din înscrisurile existente în dosarul de executare silită nu rezultă cum a stabilit executorul sau creditorul împrejurarea că imobilul aparține debitorului.
Văzând că nu există înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului, în temeiul disp. art. 312 C. de la 1865 va admite recursul declarat de contestator și de intervenienți și va casa în parte sentința civilă recurată, în ceea ce privește contestația la executare formulată împotriva somației de plată din 21.07.2014, reținând cauza spre rejudecare cu privire la acest aspect, menținând celelalte dispoziții privind respingerea excepției perimării executării silite și anularea raportului de evaluare.
Văzând însă că sunt necesare administrarea unor probatorii suplimentare, instanța de control judiciar va fixa termen de judecată, urmând a se solicita intervenientului M. G. precizări privind dreptul de proprietate al imobilului precum și să depună titlul de proprietate, intimaților urmând a le fi solicitate precizări privind documentele avute în vedere la demararea executării silite cu privire la acest imobil.
De asemenea, văzând că dosarul de executare silită este incomplet, se va solicitat B. M. P. L. să depună actele de executare realizate ulterior datei de 15.01.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de contestatorul C. L. G. cu domiciliul ales la SCA D. si Asociatii in Galati . . jud.G., intervenientul M. G. cu domiciliul ales la SCA D. si Asociatii in Galati . . jud.G. și intervenienta U. Artiștilor Plastici din G. cu sediul in Galati . ..G. împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații T. C. A. cu domiciliul in Bucuresti . nr.26 sector 1 și S. E. cu domiciliul in Galati . . jud.G..
Casează în parte sentința civilă nr._/19.12.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ numai în ceea ce privește contestația la executare formulată împotriva somației de plată din data de 21.07.2014 emisă în dosarul de executare nr. 138/ES – MPL/2010 al B. M. P. L. și reține cauza spre rejudecare cu privire la acest aspect.
Menține dispozițiile cuprinse în sentința civilă nr._/19.12.2014 referitoare la respingerea excepției de perimare a executării silite și la anularea Raportului de evaluare întocmit de expert N. M. nr. 138/ES – MPL/2010 al B. M. P. L..
Stabilește termen de judecată pentru rejudecare la data de 25.09.2015 pentru când se vor cita părțile, intervenientul M. G. cu mențiunea de a preciza dacă imobilul situat în G., ., . în patrimoniul M. G. sau în patrimoniul Statului Român și cu mențiunea de a depune, la dosar, titlul de proprietate cu privire la imobilul în cauză, iar intimații cu mențiunea de a indica documentele avute în vedere pentru a demara executarea silită cu referire la imobilul situat în G., ., . class="NoSpacing"> Se va emite o adresă către B. M. P. L. pentru a ne comunica, în copie, toate actele de executare întocmite în dosarul nr. 138/ES – MPL/2010 ulterior cererii formulate de creditori la data de 15.01.2014.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2015.
Președinte,Judecător, Judecător, Grefier,
R. N. N. D. B. A. P. A. D.
Red.NDB/18.09.2015
Tehn.AD/18.09.2015
Fond R. D.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 367/2015. Tribunalul GALAŢI | Anulare act. Decizia nr. 538/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
