Pretenţii. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 278/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 278
Ședința publică din data de 20.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: R. G. F.
Judecător: D. G. N.
Grefier: F. D.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții-pârâți C. R. A. și C. T., ambii domiciliați în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4553/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIATIA DE P. NR.602 G., cu sediul în G., ., ., jud. G., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2015 și ulterior la datele de 13.05.2015 și 20.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2012, sub nr._, pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 602 a chemat în judecată pe pârâta C. R., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 3.476,91 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada 2005 – 2011 si la plata sumei de 5.961,4 lei, reprezentând penalități de întârziere. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta locuieste in apartamentul nr.22, situat în mun. G., ., . al asociației, și a beneficiat de furnizarea de utilități, însă, deși avea obligația, nu a achitat serviciile aferente locuinței sale la scadență. La debitul restant s-au calculat majorări de întârziere conform dispozițiilor legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230-2007, art. 25, 32, 43, 48 și 49 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate: fișa de cont a pârâtului, fișa de calcul a penalităților, listele de plată (f. 4-84 d-f).
Legal citata, pârâta C. R., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Prin intampinare pârâta C. R. a invocat excepția prescripției dreptului material la actiune, pentru sumele neachitate și prescrise, respectiv pentru perioada 01.01.2005 – 10.04.2009, făcând referire la prescripția dreptului material la acțiune, prevăzută de art. 18 din Decretul nr. 167/ 1958.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ. si art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
A depus in sustinere inscrisuri (f. 91 d.f.), chitanta de plata in suma de 300 lei.
La termenul din data de 07.03.2013 aparatorul paratei a depus la dosar, actul de proprietate al imobilului si o chitanta in suma de 200 lei (f. 97 si 100 d.f.).
Prin incheierea din data de 25.04.2013 instanta a dispus suspendarea cauzei in temeiul disp. art 1551 C.pr.civ. In data de 18.06.2014 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei (f. 106 d.f.) A depus la dosar tabel calcul penalitati si fisa cont (f. 107-113 d.f.).
La termenul din data de 26.09.2013 aparatorul reclamantei a aratat ca intelege sa se judece in contradictoriu si cu paratul C. T., iar instanta a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a numitului C. T., coproprietar al imobilului. In data de 27.09.2013 reclamanta a depus si cerere scrisa de introducere in cauza a numitului C. T., care are calitatea de coproprietar al apartamentul nr.22, situat în mun. G., ., . cerere, reclamanta a solicitat modificarea actiunii introductive, in sensul in care solicita obligarea paratilor la plata sumei de 6.071,36 lei reprezentand penalitati de intarziere pentru neplata in termen a cheltuielilor de intretinere, calculate pentru perioada 31.10.2006 – 15.02.2013, atașând înscrisuri (f. 124-128 d.f.).
La termenul din data de 24.10.2013, aparatorul paratilor, fata de cererea modificatoare a catimii, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 31.10.2006 – 10.04.2009.
La solicitarea instantei, reclamanta a depus la dosar tabel penalitati intarziere pentru perioada 31.10.2006 – 10.04.2009 si separat pentru perioada 10.04.2009 – 15.02.2013 (f. 139-142 d.f).
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu inscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4553/06.05.2014, Judecătoria G. a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de catre parati, și a admis acțiunea. Au fost obligați pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 6.071,36 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate in perioada 31.10.2006 – 15.02.2013, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâti, instanța a reținut că excepția a fost invocată prin întâmpinare, iar ulterior s-a invocat prescriptia dreptului material la actiune pentru penalitatile de intarziere calculate in perioada 31.10.2006 – 10.04.2009.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 158/1967, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. În sensul art. 3 din Decretul nr. 158/1967, termenul de prescripție este de 3 ani, iar, potrivit art. 7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În consecință, dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâților pentru neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari s-a născut, pentru fiecare cotă în parte, la 90 de zile de la scadența acesteia.
Analizând fișa de cont a pârâtului (f. 4-9 d.f.), depusă la dosar de reclamantă, instanța a reținut că pârâții, au efectuat în mod constant plăți, chiar dacă într-un cuantum mai mic decât cel al cheltuielilor de întreținere. Imputația acestor plăți a fost realizată de către creditoarea-reclamantă, care a stins debitele restante, în ordinea vechii lor.
În aceste condiții, instanța a apreciat că prescripția dreptului material la acțiune a fost întreruptă prin fiecare plată realizată, ulterior începând să curgă o nouă prescripție, sens în care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea, ca neîntemeiată.
În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, coroborate cu fișa de cont, instanța a reținut că pârâții nu au achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând debit restant. Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 10.10.2005, s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere (f. 12 d.f.), coeficient de penalitate mentinut prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 22.12.2009 (f. 11 d.f.).
La stabilirea penalităților s-a ținut cont de faptul că datorită întârzierilor la plata cheltuielilor de întreținere s-au achitat cu întârziere facturile către toți furnizorii, care la rândul lor percep penalități.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
Potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, deoarece prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din anul 2005 (f. 12 d.f.) s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, coeficient de penalitate mentinut prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 22.12.2009, iar cuantumul penalităților, calculate pentru perioada 31.10.2006 – 15.02.2013, este în sumă de 6.071,36 lei.
Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța a apreciat că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâților de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce le revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța l-a obligat pe pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariu avocat, conform chitanței . nr._ din 17.07.2013 (f. 146 d.f.).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. R. A. și C. T., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea excepției prescripției extinctive și admiterea acțiunii doar în parte, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Au arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că excepția este nefondată, deoarece fișa de cont indicată vizează doar cheltuielile de întreținere, nu penalitățile de întârziere, astfel încât întreruperea cursului prescripției nu viza penalitățile de întârziere, cât timp imputația plății s-a făcut asupra debitului restant. A mai arătat că tabelul analitic de calcul al penalităților nu a fost corect întocmit, sumele rezultate fiind greșite.
În drept au fost invocate disp. art. 2811, art. 312 alin.1 teza întâi rap. la art. 3041 C.pr.civ., solicitându-se judecata cauzei și în lipsă.
În dovedirea recursului s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă, la care s-a renunțat la termenul din 29.04.2015.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 237,64 lei.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus la dosar, la solicitarea instanței, calculul penalităților de întârziere începând cu data de 10.04.2009.
Verificand in cadrul controlului de legalitate și temeinicie sentința recurată, in raport de criticile formulate si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, Tribunalul constata ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:
În mod corect a reținut instanța de fond că pârâții au efectuat în mod constant plăți, chiar dacă într-un cuantum mai mic decât cel al cheltuielilor de întreținere, iar imputația acestor plăți a fost realizată de către reclamantă, care a stins debitele restante, în ordinea vechii lor.
Plățile parțiale echivalează cu recunoasterea din partea pârâților, voluntara, neindoielnica si pura si simpla nefiind afectata de nicio conditie sau rezerva din partea autorilor ei, prin urmare sunt de natura sa produca efectul intreruptiv al cursului prescriptiei dreptului material la actiune, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, asa cum corect a constatat instanta de fond.
Conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Penalitățile de întârziere fiind un drept accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea creanței ar atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata penalităților, fiind de principiu că accesoriul este supus principalului. Totodată, întreruperea termenului de prescripție în privința debitului principal are ca efect și întreruperea termenului de prescripție în privința penalităților aferente.
În aceste condiții, în mod corect a respins instanța de fond excepția prescripției invocată de pârâți.
În privința celei de a doua critici din recurs, referitoare la calculul penalităților de întârziere, care în opinia recurenților nu a fost corect întocmit, sumele rezultate fiind greșite, instanța de recurs constată că nici în fața instanței de fond, nici în cererea de recurs, nu au fost indicate concret motivele pentru care calcul intimatei nu este corect întocmit. Astfel, instanța de recurs nu poate exercita un control cu privire la aspectul invocat, critica recurenților fiind una generică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți C. R. A. și C. T., ambii domiciliați în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4553/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIATIA DE P. NR.602 G., cu sediul în G., ., ., jud. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. M. R. G. F. D. G. N. F. D.
Tehnored. D.G.N.
2 ex./12.06.2015
Jud. fond: I.D.C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 269/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 506/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
