Pretenţii. Decizia nr. 812/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 812/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 812/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 812
Ședința publică din data 27.10.2015
Completul constituit din:
Președinte: B. N. D.
Judecător: R. N.
Grefier B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de către apelantul-reclamant B. G., domiciliat în G., ., nr. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul–pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE G., cu sediul în G., .. 42, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamantul B. G., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C. DE A. DE SĂNĂTATE G., să oblige pârâtul la plata sumei de 1223 lei, reprezentând contribuție la asigurările de sănătate în perioada 2005-2007, și anularea penalităților aferente sumei de 692 lei. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost posesorul certificatului de revoluționar ., nr._/12.11.1996 prin care i s-a conferit calitatea de REMARCAT, confirmat prin Decretul Președințial, nr. 37/26.02.2000. Abia la data de 30.05.2012 i-a fost admis certificatul . nr._, iar la data de 13.06.2012 S.S.P.R. (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor) i-a înmânat adeverința nr. 18/65 în baza căreia putea obține efectiv drepturile legale după ce în prealabil a fost audiat de Comisia Parlamentară pentru Problemele Revoluționarilor care și-a data avizul favorabil.
A mai arătat reclamantul că în baza actelor respective s-a adresat pârâtei cu rugămintea de a-i restitui sumele reținute în condiții necunoscute.
A primit adresa nr._/14.01.2010 prin care i-a fost comunicat refuzul în sensul celor solicitate precum și faptul că datorează penalitățile menționate în petit. I s-a explicat că potrivit Legii 95/2006 art. 213, alin. 1, beneficiază numai cei care nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de Legea 341/2004, iar reclamantul fiind avocat avea altă sursă de venit.
În drept a invocat art. 3, pct. 3, art. 5, lit. l din Legea 341/2004.
În susținerea acțiunii a depus înscrisuri (f.6-21).
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță dar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune dar și excepția inadmisibilității acțiunii întrucât instanța a respins prin sentința civilă nr._/27.10.2011 dată în dosarul_/233/2009, contestația la executare privind obligațiile de plată aferente perioadei 2005-2007.
În motivare, a arătat că reclamantul este posesorul certificatului de luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, însă, conform art. 213, alin. 1, lit. c din legea 95/2006, beneficiază de asigurare fără plată numai persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 341/2004 dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute din drepturile bănești acordate de această lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri (f.27-29).
Prin sentința civilă nr._/10.11.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ , instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată și a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant B. G., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE G..
Față de excepția prescrierii dreptului la acțiune instanța a reținut că reclamantul solicită restituirea sumei de bani achitată cu titlu de contribuție socială a asigurărilor de sănătate întrucât are calitatea de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 susținând că potrivit art. 5, lit. i din Legea 341/2004 persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum și la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de următoarele drepturi: i). accesul gratuit al persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și la art. 4 alin. (1) - cu suportarea cheltuielilor de la bugetul ministerelor respective și de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate - la tratamente și medicamente în spitalele, policlinicile, bazele de tratament și stațiunile balneoclimaterice ale Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor;
Consideră reclamantul că, în lumina textului de lege anterior menționat nu ar trebui să plătească sumele de bani privitoare la contribuția la asigurările de sănătate iar plățile făcute cu acest titlu ar trebui restituite.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Dreptul la solicitarea restituirii sumelor achitate cu titlu de contribuție s-a născut în momentul în care i-a fost emis certificatul de luptător, respectiv data de 30.05.2012 (f.12), acesta fiind documentul pe baza căruia reclamantul își întemeiază pretențiile, afirmând că în virtutea acestei calități nu ar fi trebuit să achite obligația de plată. Astfel, potrivit acestui argument, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pârâta pretinde că această problemă a fost rezolvată prin acțiunea înregistrată sub nr._/233/2009.
Instanța a constatat că sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria G. dosarul menționat privește contestația la executare formulată împotriva măsurilor de executare a debitului de 1724 lei reprezentând datorii restante la fondul de asigurări de sănătate. Prin pronunțarea acestei hotărâri instanța nu a analizat aspectele puse în discuție prin prezenta cerere apreciind doar că poprirea asupra veniturilor reclamantului este legal înființată.
În ceea ce privește temeinicia cererii de restituire instanța a reținut din cele relatate de către reclamant, dar și din considerentele reținute în sentința civilă nr._/2011, că reclamantul, în momentul achitării obligațiilor de plată avea calitatea de avocat.
Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia solvensul(reclamantul) devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar accipiensul (pârâtul) este debitorul aceleiași obligații.
Într-adevăr, potrivit art. 993 C.civ., acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului. Textul consacră, așadar, dreptul la restituire ce aparține solvensului. La rândul său, art. 992 C.civ. instituie obligația de restituire a accipiensului: cel ce, din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu-i este debit, este obligat a-1 restitui aceluia de la care 1-a primit.
Întinderea obligației de restituire a accipiensului este reglementată art. 994-997 C. civ.
Pentru a se admite o cerere de chemare în judecată în temeiul plății nedatorate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții.
Prima condiție se referă la calitatea prestației efectuate de solvens, aceasta trebuind să aibă semnificația unei plăți. A reținut instanța că această condiție este îndeplinită, dovada fiind făcută prin adresa emisă de C.N.A.S. (f.15).
A doua condiție este ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens.
Potrivit art. 213, alin. 1, lit. c din Legea 95/2006 următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: …
c) …. persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;
Reclamantul a menționat o hotărâre a Î.C.C.J. (f.19) care a stabilit că în concursul dintre legea specială și cea organică se rezolvă în favoarea legii speciale.
Instanța a reținut, dincolo de faptul că hotărârea respectivă a fost pronunțată într-o materie care nu are legătură cu prezenta cauză, că, prin dispozițiile legii 95/2006 sunt excluse de la acest beneficiu persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 care realizează și alte venituri decât cele provenite din drepturile acordate de această lege. Așa cum a precizat și reclamantul aceste contribuții au fost achitate de el ca urmare a realizării de venituri din prestarea activității de avocat, aceste venituri fiind diferite de cele prevăzute de legea specială.
Așadar, constatând că actul normativ exclude din categoria celor care beneficiază de asigurare fără plata contribuției persoanele care realizează alte venituri decât cele enunțate de legea în discuție și întrucât, reclamantul realizează venituri din desfășurarea activității de avocat, venituri care nu provin din drepturile bănești acordate potrivit Legii 95/2006, instanța a reținut că acesta este exclus de la aplicarea dispozițiilor art. 213, alin. 1, lit. c din Legea 95/2006.
Astfel, instanța a constatat că cea de-a doua condiție de operare a plății nedatorate nu este îndeplinită, aspect de natură să conducă la respingerea acțiunii ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ ,a declarat apel reclamantul B. G. A solicitat apelantul admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, apelantul a arătat că Legea nr. 341/2004 nu impune nicio condiționare în acordarea drepturilor indicate, iar legea nr. 95/2006 este o lege organică, pe când Legea nr. 341/2004 este o lege specială.
A invocat apelantul principiul general enunțat de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv acela potrivit căruia concursul dintre legea specială și cea organică se rezolvă în favoarea legii speciale.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 72 lei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE G. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În motivare, intimata a subliniat că, din petitul cererii de apel nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate a sentinței apelate. A precizat că, în calitate de beneficiar al legii speciale, reclamantul beneficiază de medicamente și tratamente în spitalele, policlinicile, bazele de tratament și stațiunile balneoclimaterice ale Ministerului Sănătății, costul acestora fiind suportat integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 5 lit. i și j din Legea nr. 341/2004.
Intimata a invocat și dispozițiile art. 213 alin. 1 lit. c din Legea nr. 95/2006 care, în opinia sa, este tot o lege specială și a arătat că interpretarea dată de prima instanță textului de lege invocat este corectă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ..
În susținerea întâmpinării formulate, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata a solicitat judecata în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 C.proc.civ..
A fost pusă în discuție, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, pe perioada preschimbării, maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, își păstrează valabilitatea.
Legea nr. 341/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20.07.2004 și a intrat în vigoare la data de 23.07.2004.
Rezultă, astfel, că ulterior împlinirii termenului de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, certificatul doveditor emis anterior în favoarea apelantului – reclamant B. G., respectiv certificatul . nr._ (f. 6) și-a pierdut puterea doveditoare și nu a mai putut fi folosit în fața instituțiilor competente pentru justificarea drepturilor recunoscute prin Legea nr. 341/2004.
Pe de altă parte, deși a făcut demersurile necesare obținerii noului certificat, conform dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, apelantului i-a fost recunoscut dreptul de a obține certificatul menționat abia prin sentința civilă nr. 172/07.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel G. (f. 9), iar certificatul . – BNR_ a fost eliberat efectiv la data de 30.05.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Tribunalul reține că, până la momentul eliberării certificatului . – BNR_, ulterior împlinirii termenului de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, apelantul – reclamant a fost împiedicat în mod obiectiv de a-și exercita drepturile recunoscute de Legea nr. 341/2004, astfel încât dreptul la acțiune cu referire la aceste drepturi, născute ulterior împlinirii termenului de 6 luni menționat anterior, s-a născut abia ulterior eliberării certificatului . – BNR_.
Față de considerentele anterioare și, dată fiind data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei G. ( 05.06.2014), tribunalul apreciază că acțiunea a fost exercitată în termenul de prescripție de 3 ani indicat de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
În consecință, va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, ca nefondată.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/10.11.2014, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ , prin prisma motivelor de apel instanța de control judiciar reține următoarele:
În fapt, potrivit adresei nr. 12/_/14.01.2010, emise de Casa de Asigurări de Sănătate G. (f. 14), în privința apelantului – reclamant, conform Protocolului nr. P5282/_/2007 încheiat între ANAF și CNAS, ANAF a transmis veniturile din activități independente realizate și, astfel, a fost calculată contribuția la fondul de sănătate pe anii 2005 – 2007 ca fiind în cuantum de 1223 lei, fiind emise somație și titlu executoriu pentru recuperarea sumei menționate și a dobânzilor de întârziere în cuantum de 501 lei. Potrivit aceleiași adrese, la data de 13.01.2010, apelantul – reclamant figura cu o datorie de 198 lei reprezentând dobânzi (majorări de întârziere.
Cu titlu prealabil, tribunalul reține că, în împrejurarea în care Legea nr. 95/2006 a fost publicată în monitorul Oficial la data de 28.04.2006 și a intrat în vigoare la data de 30.04.2006, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii menționate, contribuția la asigurările sociale de sănătate era reglementată de dispozițiile OUG nr. 150/2002.
În consecință, pentru contribuții calculate în ceea ce îl privește pe apelantul - reclamant în perioada 01.01.2005 – 30.04.2006, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. c din OUG nr. 150/2002, potrivit cărora (atât în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, cât și în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004), beneficiază de asigurare fără plata contribuției persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de această lege, precum și cele provenite din pensii.
În ceea ce privește contribuții calculate pentru apelantul - reclamant în perioada 30.04.2006 – 01.01.2008, sunt incidente dispozițiile art. 213, alin. 1, lit. c din Legea 95/2006 potrivit cărora beneficiază de asigurare, fără plata contribuției persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de această lege.
Este de remarcat că, în ambele reglementări, beneficiarii drepturilor recunoscute de Legea nr. 42/1990, respectiv de Legea nr. 341/2004 sunt și beneficiari ai asigurărilor de sănătate fără plata contribuției, cu excepția situațiilor în care realizează alte venituri decât cele acordate de legile menționate.
Or, în perioada 2005 – 2007, reclamantul a beneficia de venituri din activități independente și, astfel, față de dispozițiile legale citate anterior, acesta datorează contribuția la asigurările sociale de sănătate.
Cu referire la argumentele apelantului – reclamant, tribunalul reține, pe de o parte, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008 se referă la conflictul dintre legea generală și legea specială, iar nu la conflictul dintre legea organică și legea specială, așa cum, în mod greșit, susține apelantul. Totodată, este de reținut că legea organică se deosebește de legea ordinară, conform dispozițiilor art. 73 alin. 3 și art. 76 din Constituția României, prin domeniul de reglementare și prin modalitatea de adoptare, iar nu prin caracterul special sau general al normelor conținute.
De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile OUG nr. 150/2002, reține că acestea au același caracter obligatoriu, modalitatea de adoptare a ordonanțelor de urgență de către Guvernul României fiind reglementată de Constituție.
Nu există vreo incompatibilitate între Legea nr. 341/2004, respectiv Legea nr. 42/1990 și Legea nr. 95/2006, respectiv OUG nr. 150/2002, fiind necesar ca dispozițiile art. 5 lit. din legea nr. 341/2004 și dispozițiile art. . 213, alin. 1, lit. c din Legea 95/2006, respectiv dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. c din UG nr. 150/2002 să fie interpretate împreună pentru determinarea drepturilor concrete ale persoanelor vizate.
Astfel, așa cum în mod corect a arătat intimata – pârâtă, în calitate de beneficiar al Legii nr. 341/2004, reclamantul beneficiază, în mod gratuit, de medicamente și tratamente în spitalele, policlinicile, bazele de tratament și stațiunile balneoclimaterice ale Ministerului Sănătății, costul acestora fiind suportat integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 5 lit. i și j din Legea nr. 341/2004. În situația în care veniturile reclamantului ar fi reprezentate exclusiv de veniturile reglementate de Legea nr. 42/1990, respectiv Legea nr. 341/2004, inclusiv Legea nr. 95/2006, respectiv OUG nr. 150/2002 recunosc faptul că acesta ar beneficia de asigurare fără contribuție. În schimb, potrivit actelor normative menționate, realizarea unor venituri din alte surse impune și plata contribuțiilor aferente.
Nu se poate susține că legea nr. 341/2004, respectiv Legea nr. 42/1990 ar avea caracter special față de Legea nr. 95/2006 și OUG nr. 150/2002 în condițiile în care aceste din urmă acte normative fac trimitere expresă la dispozițiile Legii 42/1990 și cele ale Legii nr. 341/2004 și oferă, practic, un mod de interpretare a acestora prin corelare cu dispozițiile OUG nr. 150/2002 și cele ale Legii nr. 95/2006.
Totodată, reține, că, așa cum am arătat anterior, caracterul de lege ordinară al Legii nr. 341/2004 nu implică, în mod necesar și un caracter special cu aplicabilitate prioritară a dispozițiilor legii, față de Legea nr. 95/2006.
Pentru toate argumentele de mai sus, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legal și întemeiată, în temeiul dispozițiilor art. 480 C.proc.civ., va respinge apelul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, ca nefondată.
Respinge apelul declarat de apelantul B. G., domiciliat în G., ., nr. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul–pârât Casa de Asigurări de Sănătate G., cu sediul în G., .. 42, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
Pentru Președinte, Judecător, Grefier,
B. N. D. R. N. B. V.
Aflată în C.O., semnează conf.art.426 alin.4 C.p.c.,
Președintele instanței, A. P.
Red. Jud. RN/20.11.2015
Tehnored. B.V./23.11.2015 /4ex
Comunicat 2ex..
Jud. Fond: A. T.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 815/2015. Tribunalul GALAŢI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 487/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
