Contestaţie la executare. Decizia nr. 819/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 819/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal:2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr. 819
Ședința publică de la 28.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: F. D.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de către apelantul-intimat C. O. I., cu domiciliul procesual ales la C.I.A. S. S., în G., ., nr.48, ., . cu intimata-contestatoare . G., cu sediul în comuna P., . a, jud. G. împotriva sentinței civile nr. 8428/21.08.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta când instanța, pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise de părți, a amânat pronunțarea la data de 28.10.2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.03.2014, sub dosar nr._, contestatoarea . G. a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 9/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați (B.) M. C. și B. F., solicitând anularea încheierii nr. 9/2014 din 25.02.2014, a procesului verbal de constatare creanță, a încheierii de încuviințare a executării silite precum și desființarea tuturor actelor de executare silită.
În motivarea în fapt a acțiunii, contestatoarea a arătat că a fost somată, la cererea creditorului C. O. I., la plata sumei de 54.616 lei, din care 44.205 lei debit și 10.411 lei cheltuieli de executare, titlul executoriu fiind reprezentat de un contract de arendare.
A susținut contestatoarea că executorul nu a arătat calculele avute în vedere pentru stabilirea debitului, în plus, sumele percepute cu titlu de cheltuieli de executare, îndeosebi onorariul de avocat, sunt excesiv de mari față de munca presupusă. În opinia contestatoarei munca avocatului care îl reprezintă pe creditor a constat în redactarea cererii de executare silită, activitate care nu justifică un onorariu de 4.500 lei.
A mai susținut contestatoarea că nici cheltuielile de executare percepute de executor nu sunt în totalitate justificate, cum ar fi cheltuielile de transport, în plus ele sunt consemnate printr-un proces verbal, iar nu prin încheiere, cum prevede expres codul de procedură civilă.
Referitor la valoarea debitului principal pretins de creditor, contestatoarea debitoare a învederat că, în toamna anului 2013, contractul de arendare încheiat de părți la data de 22.06.2010 a fost reziliat și că la calculul sumelor datorate în baza acestui contract trebuie avut în vedere că suprafața real cultivată este mai mică cu 9 ha decât cea indicată în contractul de arendă, că terenul nu a fost predat cu indicarea hotarelor și că în anul 2012 cultura a fost afectată de calamitate în proporție de 75%, pagubele fiind constatate și de o comisie a Direcției pentru Agricultură G..
În drept, au fost invocate prevederile art. 711, 622, 928, 665 și 669 C.proc.civ.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 400 lei, stabilită de instanță ca urmare a admiterii cererii de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru formulată de contestatoare.
Legal informat asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, intimatul C. O. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.
În motivare intimatul a învederat că în primul an de derulare a contractului de arendă, anul agricol 2010-2011, debitoarea a înțeles să își respecte obligațiile asumate, achitând prețul arendei, fără a face vreo discuție legată de suprafața agricolă dată în arendă, însă în următorii ani, deși a continuat să exploateze terenul, nu a mai achitat arenda.
Referitor la consemnarea de către executor a cheltuielilor executării într-un proces verbal, intimatul a susținut că, potrivit art. 678 C.proc.civ.,regula în materia actelor întocmite de executorul judecătoresc rămâne procesul-verbal.
În ceea ce privește valoarea creanței, intimatul a arătat că aceasta a fost calculată potrivit prevederilor contractuale la suprafața de teren de 42,10 ha teren date în arendă și producția medie rezultată de la Direcția pentru Agricultură. A susținut intimatul că nu există vreo dovadă a pretinsei calamități a producției, în plus, pentru astfel de situații arendașul avea obligația de a încheia contracte de asigurare. Or, neîncheierea asigurării reprezintă o încălcare a obligațiilor contractului de arendă, iar debitoarea nu își poate invoca propria culpă pentru exonerarea de la plata obligațiilor.
Intimatul a apreciat ca neîntemeiate și susținerile contestatoarei referitoare la cheltuielile de executare, în condițiile în care onorariul avocatului a fost stabilit raportat la munca sa și valoarea creanței, iar onorariul cuvenit expertului respecta prevederile Ordinului MJ nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
La solicitarea instanței s-a depus copia dosarului execuțional nr. 9/2014 al B. M. C. și B. F. (filele 84-105 d.f.).
La termenul de judecată din data de 08.08.2014, intimatul a invocat excepția tardivității contestației formulate împotriva încheierii de executare silită, precum și excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea încheierii de încuviințare executare silită, motivat de faptul că nu s-ar fi respectat termenele legale de formulare a acțiunii. Excepțiile au fost unite de instanță cu fondul.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Prin sentința civilă nr. 8428/21.08.2014, Judecătoria G. a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva Încheierii nr. 9/25.07.2013 a B. M. C. și B. F., invocată de intimat. A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimat privind cererea contestatoarei de anulare a încheierii de încuviințare executare silită pe calea contestației la executare.
A admis în parte contestația la executare și a dispus anularea procesului verbal de constatare creanță emis la data de 25.02.2014 de B. M. C. și B. F. în dosarul execuțional nr. 9/2014 și a tuturor actelor de executare silită subsecvente acestuia.
A respins ca neîntemeiată cererea de anulare a încheierii de încuviințare executare silită nr. 658 din 14.02.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17.01.2014, intimatul creditor C. O. I., prin reprezentant convențional avocat S. S., a solicitat executarea silită prin toate formele a obligațiilor rezultate din titlul executoriu reprezentat de contractul de arendă nr. 973 din 23.06.2010, împotriva debitoarei contestatoare ., pentru anii agricoli 2011-2013.
Prin contractul de arendare înregistrat la Consiliul Local al Comunei Șendreni sub nr. 973 la data de 23.06.2010, debitoarea contestatoare luase în arendă suprafața de 42,10 ha teren agricol intravilan, proprietatea creditorului intimat. Nivelul arendei a fost stabilit în bani, la contravaloarea a 700 kg grâu la hectar, la prețul oficial al grâului la kg, plus plata impozitului anual pentru întreaga suprafață. Plata arendei s-a convenit a se face după recoltarea culturii, dar nu mai târziu de 45 de zile, pentru neplata la timp a arendei arendașul urmând a plăti penalități de întârziere de 3% pe zi din suma datorată (art. 6 alin. 2 și art. 9 alin. 2 din contract – filele 85 – 87 d.f.).
Prin încheierea nr. 9/2014 din 20.01.2014, B. a admis cererea creditorului și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 9/2014 (fila 87 d.f.).
Prin încheierea nr. 658 din 14.12.2014 emisă de Judecătoria G., instanța a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de arendare nr. 973/23.06.2010 (fila 92 d.f.).
Prin încheierea nr. 9/2014 din 25.02.2014. executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită la suma totală de 10.411 lei, din care 5.481 lei onorariu executor, 4.500 lei onorariu avocat, 82 lei taxe timbru și taxe poștale, 100 lei cheltuieli transport și 248 lei alte acte sau operațiuni (filele 93 verso-94 d.f.). La aceeași dată, 25.02.2014, executorul judecătoresc a emis procesul verbal de constatare a creanței principale, în sumă de 44.205 lei (fila 94 verso d.f.).
La data de 27.02.2014 au fost comunicate debitoarei contestatoare . primele acte de executare silită emise de B., constând în somație, înștiințare, copie titlu executoriu și încuviințare, procese verbale de cheltuieli și constatare creanță (fila 99 d.f.).
În drept, instanța a reținut că potrivit art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, împotriva încheierilor executorului judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați pot face contestație la executare, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită atrăgând nulitatea actului nelegal.
Conform art. 248 C.proc.civ., instanța a analizat și soluționat cu prioritate excepțiile invocate la ultimul termen de judecată.
Astfel, referitor la excepția tardivității formulării acțiunii împotriva Încheierii nr. 9/25.07.2013 a B., instanța a reținut că această încheiere emisă de executorul judecătoresc a fost comunicată contestatoarei la data de 27.02.2014 (fila 99 d.f.), iar acțiunea a fost formulată de contestatore și transmisă instanței prin poștă la data de 05.03.2014 (fila 26 d.f.), în ultima zi a termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 714 alin. 2 C.proc.civ. și calculat potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.. Prin urmare, excepția tardivității invocată de intimată a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a încheierii de încuviințare executare silită în procedura contestației la executare, instanța a reținut că art. 711 alin. 3 C.proc.civ. din 2010 (aplicabil speței prin raportare la data deschiderii procedurii de executare silită), prevede expres faptul că după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați, pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite. În consecință, argumentele intimatului și excepția inadmisibilității invocate de acesta au fost apreciate neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 1845 C.civ. din 2009, aplicabil cauzei prin raportare la prevederile art. 129 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil, contractele de arendare înregistrate la consiliul local constituie titlu executoriu pentru plata arendei, la termenele și în modalitățile stabilite în contract.
Prin acțiunea formulată, contestatoarea a invocat atât apărări legate de actul emis de executor în stabilirea creanței principale (proces-verbal în loc de încheiere), cât și legate de modul de calcul al acesteia (fără indicarea valorilor la care s-a raportat și a sumei reprezentând penalități), apărări pe care instanța le-a apreciat ca parțial întemeiate.
Astfel, instanța a reținut că, deși executorul judecătoresc a emis procesul verbal de constatare creanță la data de 25.02.2014, constatând că debitul principal datorat de debitoare în baza contractului de arendare pentru anii 2011-2013 este de 44.205,00 lei (fila 94 verso d.f.), conform art. 628 alin. 2 și 4 C.proc.civ. coroborat cu art. 678 alin. 1 C.proc.civ., în stabilirea creanței ar fi trebuit emisă o încheiere.
Instanța a reținut că, potrivit art. 628 alin.1 și 2 C.proc.civ., în cazul obligațiilor al căror obiect constă în plata unei sume de bani și care pot fi executate silit, cu indicarea faptului că atunci când prin titlul executoriu au fost stabilite penalități, fără indicarea cuantumului, acestea vor putea fi calculate de executorul judecătoresc potrivit legii. Art. 628 alin. 4 C.proc.civ. arată însă expres că încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu pentru sumele stabilite conform art. 628. Prin urmare, pentru stabilirea și constatarea creanței instanța a reținut că trebuia emisă o încheiere de către executorul judecătoresc iar nu proces-verbal. De altfel art. 656 C.proc.civ. prevede și el situațiile exprese în care se emit încheieri de către executorul judecătoresc. Sancțiunea care intervine în cazul emiterii acestui act, este, conform prevederilor art. 656 alin. 2 coroborate cu prevederile art. 174 C.proc.civ., anularea.
Instanța a apreciat că prin modul de emitere a acestui act, prin lipsa motivelor de fapt și de drept și a modului de calcul al debitului rezultat, s-a creat o vătămare contestatoarei, aceasta fiind lipsită de posibilitatea concretă de verificare a veridicității celor cuprinse în procesul verbal de constatare a creanței. Pentru aceste motive instanța a admis în parte contestația formulată de debitoare și a dispus anularea procesului verbal de constatare creanță emis la data de 25.02.2014 de B. M. C. și B. F. în dosarul execuțional nr. 9/2014. A apreciat că și actele de executare silită ulterioare emiterii acestui act sunt lovite de aceeași sancțiune și urmează a fi anulate.
Mai mult, instanța a reținut că executorul și implicit creditorul ar fi trebuit să detalieze calculul debitului principal, indicând valoarea și/sau actul emis de autoritatea competentă cu privire la valoarea kilogramului de grâu în perioada pentru care se calculează valoarea arenzii.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei privind faptul că arenda nu ar trebui calculată la suprafața de 42,10 ha teren, întrucât nu toată această suprafață a putut fi utilizată, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată în condițiile în care în contract se specifică faptul că toată această suprafață este teren arabil și nici nu s-a făcut vreo dovadă în sensul contrar.
Și susținerile privitoare la faptul că în anul 2012 producția a fost calamitată au fost apreciate ca irelevante cu privire la valoarea arenzii datorate în anul 2012 în condițiile în care prin contract nu se prevedea vreo împărțire a riscurilor în caz de calamitate, ci doar exonerarea arendașului de plata arenzii în cazurile de forță majoră neincluse în asigurarea pe care arendașul se obliga să o încheie. Cum nu era incident vreun caz de forță majoră, a reținut că nu se poate concluziona că arendașul este exonerat de la plata amenzii aferente anului agricol 2012.
În privința obligației de plată a impozitului aferent terenurilor arendate, instanța a reținut că prin art. 7 lit. f din contract și respectiv art. 8 lit. l din același contract s-a prevăzut această sarcină între obligațiile fiecăreia dintre părți. Cum impozitul nu se poate plăti de două ori, aplicând regulile generale de interpretare a clauzelor contractuale, instanța a apreciat că cele două clauze trebuie interpretate în favoarea celui ce se obligă, în speță a arendașului, astfel că obligația de plată a impozitului pe terenul arendat revine proprietarului acestuia, respectiv creditorului C. O. I..
Față de cele reținute anterior, instanța a apreciat că debitul principal trebuie recalculat de către creditor și/sau executor conform clauzelor contractuale, având în vedere prețul oficial al kg de grâu pentru anul agricol pe care se datorează arenda și lămuririle de mai sus.
În privința penalităților de întârziere pretinse de creditor, instanța a apreciat că nu există niciun dubiu în privința caracterului lor cert lichid și exigibil, fiind prevăzute prin art. 9 alin. 2 din contractul de arendare, iar conform art. 628 alin. 2 C.pr.civ., executorul judecătoresc poate proceda el însuși la calcularea lor.
Referitor la cererea contestatoarei de anulare a Încheierii de încuviințare silită nr. 658 din 14.02.2014, instanța a reținut că nu a fost invocat niciun motiv concret de anulare a acesteia, iar la verificarea din oficiu a îndeplinirii condițiilor legale la emiterea acesteia, instanța a constatat că respectiva încheiere nu a fost dată fără îndeplinirea vreuneia dintre acestea.
Ca o consecință însă a nulității actului de constatare creanță întocmit de executor și a valorii creanței indicate în acesta, instanța a apreciat că și toate actele de executare silită subsecvente acestui act – procesul verbal de constatare creanță emis de B. M. C. și B. F. la 25.02.2014 - sunt lovite de aceeași nulitate, urmând a fi refăcute.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul C. O. I., solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii contestației la executare și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Apelantul a prezentat pe scurt situația de fapt și considerentele primei instanțe, arătând că instanța a reținut, în lipsa unor susțineri exprese ale contestatoarei, că vătămarea produsă prin emiterea procesului verbal, în loc de încheiere, ar consta în imposibilitatea de verificare a veridicității celor cuprinse în procesul verbal de constatare a creanței. A învederat că instanța a apreciat că executorul ar fi trebuit să detalieze cum a calculat debitul principal, dar a omis să observe că un astfel de calcul există în cuprinsul cererii de executare silită.
A mai invocat apelantul că instanța de judecată a interpretat eronat prevederile contractuale referitoare la persoana în sarcina căreia revine obligația de a achita impozitul pe teren.
Apelantul a detaliat cele două motive de apel, arătând că dispozițiile art. 628 alin.2 și 4 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, cel puțin nu cu privire la debitul principal, deoarece se referă la penalități și dobânzi calculate de executorul judecătoresc. Potrivit art. 678 C.pr.civ. regula în materia actelor de executare este procesul verbal, act care a și fost întocmit în cauză, pentru debitul special neexistând o dispoziție specială care să impună emiterea unei încheieri, apreciind că ar fi un formalism excesiv să se anuleze procesul verbal.
A învederat că debitoarea nu a invocat vreo pagubă produsă prin forma actului prin care s-au constatat debitul principal și penalitățile, iar în cererea de executare silită era detaliat expres debitul principal, cu referire la hotărârea nr. 245/31.01.2013 emisă de Consiliul Județean G. pentru aprobarea prețului mediu la grâu din recolta 2011-2012, la adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură G. nr. 2530/17.12.2013. A arătat că intimata cunoștea prețul grâului în raport de care s-a formulat cererea de executare silită, precum și actele oficiale la care s-a raportat executorul judecătoresc, dar nu a completat contestația cu privire la veridicitatea celor cuprinse în procesul verbal.
În privința cuantumului penalităților, având în vedere că însăși instanța a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței accesorii, a învederat că nu se poate susține că debitoarea ar fi fost în imposibilitate de a formula critici. Determinarea cuantumului acestora presupune o simplă operațiune matematică, debit stabilit împărțit la 3%/zi de întârziere, astfel încât debitoarea nu a suferit nicio vătămare prin procesul verbal raportat la așa-zisa lipsă a detalierii modului de calcul al penalităților.
A apreciat apelantul că hotărârea instanței de fond este eronată și prin prisma prevederilor art. 177 C.pr.civ., care impun salvgardarea actului de procedură cu neregularități, prin menținerea procesul verbal de constatare a creanței s-ar da prevalență dreptului său de creditor.
În privința impozitului pe teren a apreciat apelantul că instanța a aplicat greșit principiul in dubio pro reo, întrucât prevederile contractuale sunt neîndoielnice, prin art. 7 lit. f din contract stabilindu-se că arendatorul are obligația de a achita taxele și impozitele datorate pentru terenurile arendate, cu excepția impozitului pe teren, pe care trebuie să-l achite arendașul, conform art. 8 lit. l din contract. A arătat că trebuia aplicat principiul specialul derogă de la general, nicidecum să se înțeleagă că s-ar fi creat o suprapunere de obligații.
În drept au fost invocate disp. art. 717 și urm. C.pr.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 500 lei.
Intimata . a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A arătat că a invocat nulitatea absolută a procesului verbal de constatare creanță deoarece suma trebuia stabilită printr-o încheiere, potrivit art. 628 alin.2 C.pr.civ. A învederat că a arătat în contestația la executare că este nemulțumită de cuantumul onorariului de avocat, de cuantumul cheltuielilor de executare și mai ales de cuantumul debitului pretins, raportat la suprafața pe care a cultivat-o, la cultura calamitată din 2012 și la includerea impozitului pe care l-a plătit în locul arendatorului.
Intimata a învederat că din contractul de arendă nu rezultă suma pretinsă de creditor și nici cuantumul penalităților, fiind necesar să fie explicitat calcul matematic prin care executorul a ajuns la valoarea de 44.205 lei, să fie menționat prețul oficial al grâului pentru fiecare an și cantitatea de grâu cu care s-a înmulțit acest preț și la ce sumă s-a aplicat procentul de 3% pentru stabilirea penalităților. Neprocedând astfel, a apreciat că executorul i-a lipsit de posibilitatea de a se apăra.
A considerat că încheierea unui proces verbal în loc de o încheiere nu este o simplă eroare, întrucât o încheiere trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni prevăzute la art. 656 alin.1 C.pr.civ., motivele de fapt și de drept care au determinat darea încheierii, ceea ce nu se prevede în cazul proceselor verbale. Or, încheierile se comunică părților și pot fi atacate pe calea contestației la executare, iar procesele verbale nu se comunică. A apreciat că nu e vorba doar de denumirea greșită a actului, cât timp acesta nu cuprinde mențiunile obligatorii pe care ar fi trebuit să le conțină încheierea, iar detalierea calculelor în cererea de executare silită nu poate înlătura nulitatea absolută a procesului verbal deoarece acesta nu se completează cu alt act.
În privința celui de al doilea motiv de apel, a apreciat că este tot nefondat, deoarece din art. 7 lit. f din contractul de arendă rezultă că arendatorul trebuie să plătească impozitul pentru terenul arendat, în acest sens fiind și prevederile Legii nr. 16/1994, iar arendașul trebuia să plătească doar impozitul pe veniturile realizate din exploatarea terenului agricol conform art. 8 lit. l din contract.
A mai arătat că a plătit impozitul pentru terenul agricol pentru anii 2010 – 2012, sume care trebuiau scăzute din arenda datorată în fiecare an.
Judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea din 23.09.2015, în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la cererea apelantului prin încheierea din 21.10.2015.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu disp. art. 479 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele următoare:
În privința primului motiv de apel, instanța de apel reține că are mai puțină importanță dacă actul de executare prin care s-a constatat debitul a fost intitulat „proces verbal” sau „încheiere”, o asemenea neregularitate putându-se îndrepta. Ceea ce are însă relevanță este că în mod corect a reținut prima instanță că executorul ar fi trebuit să detalieze în cuprinsul actului de executare calculul debitului principal, atât timp cât în actul întocmit în data de 25.02.2014 s-a menționat doar că s-a constatat „44.205 lei reprezentând debit lei”.
În mod justificat a apreciat instanța că executorul ar fi trebuit să detalieze cum a calculat debitul principal, pe ce perioadă este stabilită această sumă, la ce preț al grâului, pentru ce suprafață de teren, doar astfel putându-se analiza dacă sunt întemeiate celelalte apărări ale contestatoarei, referitoare la determinarea debitului prin raportare la suprafața cultivată sau la includerea sau nu a impozitului în această valoare, întrucât titlul executoriu fiind contractul de arendă se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, în condițiile art. 712 alin.2 C.pr.civ.
Nu poate fi reținută solicitarea apelantei, în sensul că această omisiune a executorului judecătoresc poate fi complinită prin raportare la cuprinsul cererii de executare silită, întrucât modalitatea de stabilire a debitului nu poate fi controlată din punct de vedere al legalității și temeiniciei decât prin raportare la actele emise de executor. Or, cererea de executare silită nu este un act de executare silită și nu se comunică debitorului odată cu somația pentru ca acesta să poată invoca apărări.
Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că se impune anularea procesului verbal de constatare creanță emis la data de 25.02.2014 de B. M. C. și B. F. în dosarul execuțional nr. 9/2014 și a tuturor actelor de executare silită subsecvente acestuia, iar debitul principal trebuie calculat de către executor conform clauzelor contractuale, având în vedere prețul oficial al kg de grâu pentru anul agricol pe care se datorează arenda.
Referitor la al doilea motiv de apel, respectiv aplicarea greșită de către prima instanță a principiului in dubio pro reo, întrucât prevederile contractuale sunt neîndoielnice, prin art. 7 lit. f din contract stabilindu-se că arendatorul are obligația de a achita taxele și impozitele datorate pentru terenurile arendate, cu excepția impozitului pe teren, pe care trebuie să-l achite arendașul, conform art. 8 lit. l din contract, instanța de apel reține că aprecierile primei instanțe în legătură cu partea în sarcina căreia este instituită obligația de plată a impozitului pe teren nu au determinat și nu au influențat soluția pronunțată în cauză, după cum nu determină nici soluția pronunțată în apel.
Este adevărat că prima instanță a reținut că în contractul de arendă nr. 973 din 23.06.2010 s-a prevăzut această sarcină între obligațiile fiecăreia dintre părți, precum și că impozitul nu se poate plăti de două ori, astfel încât a apreciat că cele două clauze trebuie interpretate în favoarea celui ce se obligă, în speță a arendașului, astfel că obligația de plată a impozitului pe terenul arendat revine proprietarului acestuia, respectiv creditorului C. O. I..
Aceste considerente nu au o reflectare în dispozitivul sentințe apelate, în sensul că nu dezleagă un capăt de cerere cu care a fost învestită instanța de judecată. Într-adevăr, potrivit art. 461 alin.2 C.pr.civ., calea de atac poate viza numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă apelantul nu a formulat apelul împotriva sau și împotriva considerentelor, solicitând înlăturarea lor, ci doar împotriva soluției pronunțate de prima instanță.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către apelantul-intimat C. O. I., cu domiciliul procesual ales la C.I.A. S. S., în G., ., nr.48, ., . cu intimata-contestatoare . G., cu sediul în comuna P., . a, jud. G., împotriva sentinței civile nr. 8428/21.08.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.10.2015.
PreședinteJudecător
L. BenescuDaniel G. N.
Grefier,
F. D.
Red. jud. D.G.N./19.11.2015
Tehnored. gref. F.D./19.11.2015
Jud. fond: A.M.M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 479/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
