Anulare act administrativ. Decizia nr. 809/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 809/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 809/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 809
Ședința publică din data 27.10.2015
Completul constituit din:
Președinte: B. N. D.
Judecător: R. N.
Grefier B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr._/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. G., cu domiciliul procesual ales la CIA S. D., situat în G., ., ., . obiect „anulare act”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015, iar ulterior la data de 27.10.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ 3.01.2014 pe rolul Judecătoriei G., contestatoarea C. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună suspendarea executării silite pentru suma de 73 lei/lună reprezentând contravaloarea sporului de stres aferent anului 2009; suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea primului capăt de cerere; anularea executării silite și a actelor dispuse pentru recuperarea sumei de 2.627 lei, începând cu graficul de eșalonare nr.581/10.01.2014; desființarea actelor de executare care au stat la baza emiterii graficului de eșalonare nr.581/10.01.2014; întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esență, contestatoarea a invocat faptul că în anul 2009, în executarea contractului de muncă a încasat un spor de stres pentru anul 2009. La data de 10.01.2014, intimata a emis un grafic de eșalonare, cu nr. 573/10.01.2014 privind reținerea la sursă a sumei totale de 2.627 lei cu titlu de spor de stres acordat în anul 2009. La data de 15.01.2014, în momentul încasării salariului pe luna decembrie 2013, a observat pe statul de plată că i s-a reținut suma de 73 lei cu titlu de spor de stres acordat în anul 2009.
În drept, a invocat dispozițiile art. 662, 665-667, 672-674, 685, 711 și următoarele din C.pr.civ.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
La termenul din data de 05.06.2014, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., în favoarea Tribunalului G.- Secția C. Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 5807/05.06.2014, Judecătoria G. a admis excepția invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței materiale de soluționare în favoarea Tribunalului G.- Secția C. Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 1335/14.07.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu; a declinat cauza în favoarea Judecătoriei G.; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel G. în vederea soluționării acestuia.
Prin sentința civilă nr. 160/06.08.2014 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel G. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Dosarul a fost înregistrat, din nou, pe rolul Judecătoriei G. la data de 22.08.2014, cu nr._ .
La termenul de judecată din 09.10.2014, instanța a pus în discuția părților excepțiile perimării executării silite și a tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de contestatoarea C. G., pe care le-a respins ca nefondate. De asemenea, instanța a pus în discuția părților capetele de cerere privind suspendarea provizorie a executării silite și suspendarea executării silite, solicitate de contestatoare, pe care le-a respins ca nefondate.
Instanța a reținut că, deși contestatoarea a formulat acțiunea pe calea contestației la executare, potrivit dispozițiilor de drept comun reglementate de noul Cod de procedură civilă, în cauză nu sunt aplicabile aceste norme, întrucât executarea nu este efectuată de un executor judecătoresc, în temeiul dispozițiilor art. 623 C.pr.civilă.
De asemenea, instanța a mai reținut că suma de 2.184 lei, dispusă a fi recuperată de intimată de la contestatoare nu reprezintă o creanță fiscală în sensul dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr.571/2003 (întrucât nu privește impozitele, taxele și contribuțiile sociale reglementate de legislația fiscală). Prin urmare, nu sunt aplicabile nici dispozițiile OG nr.92/2003 privind contestația la executare fiscală.
S-a apreciat că, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuție de către instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de contestatoare prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de contestatoare, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii. Deci instanța nu este ținută de temeiul de drept al cererii precizat de contestatoare, ci trebuie să dea, din oficiu, o calificare juridică acțiunii promovate.
Prin urmare, având în vedere că intimata a procedat la poprirea lunară a salariului contestatoarei, în temeiul raporturilor contractuale de muncă, instanța a apreciat că cererea contestatoarei se încadrează între cele care au ca natură un conflict de muncă, respectiv reprezintă un conflict de drepturi, născut în exercitarea raportului de serviciu încheiat între contestatoare și intimat, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 rep.- privind Statutul funcționarilor publici coroborate cu dispozițiile art. 169, 256-257 din Legea nr. 53/2003 rep.- Codul muncii.
Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile procedurale de drept comun privitoare la suspendarea provizorie a executării silite, suspendarea executării silite, prevăzute de art. 718 C.pr.civilă și perimarea executării silite, prevăzută de art.696 și următoarele din C.pr.civilă, neexistând o executare silită, ci o măsură de recuperare dispusă de angajator - instituție publică.
Cât privește excepția tardivității emiterii deciziei de imputare, invocată de contestatoarea C. G., ținând cont de faptul că aceasta a făcut obiectului controlului de legalitate, fiind menținută prin sentința civilă nr. 947/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ **, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4514/03.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ **, în respectarea principiului autorității de lucru judecat prevăzut de art. 430 C.pr.civilă, instanța nu a mai pus în discuție aspecte ce țin de fondul acestei decizii de imputare.
Instanța a admis și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ , instanța a admis, în parte, cererea formulată de C. G. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., a anulat poprirea înființată de pârâta DSVSA G. în baza deciziei nr. 167/25.02.2011 asupra veniturilor salariale ale reclamantei C. G., precum și toate actele subsecvente întocmite începând cu data de 27.09.2014, a obligat pe pârâta DSVSA G. să plătească reclamantei C. G. sumele reținute cu titlu de recuperare spor de stres acordat în anul 2009 și calculate începând cu data de 27.09.2014 până la plata efectivă a acestora și a respins, ca nefondate, capetele de cerere privind suspendarea provizorie a executării silite și suspendarea executării silite.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în anul 2009, contestatoarea C. G. era angajată în cadrul Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., în calitate de consilier superior și a încasat un spor de stres în cuantum de 2.184 lei.
Prin decizia nr.49/17.11.2010, Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi a Județului G. a constatat că intimata Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. a procedat, în mod nelegal, la plata către angajați a unui spor de stres de 15% din salariul de bază (exceptând lunile septembrie și octombrie 2009, pentru care a aplicat un procent de 1%), fără a avea la bază buletine de determinare prin expertizarea locurilor de muncă; fără acte de decizie și documente justificative. Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi a Județului G. a stabilit, în sarcina intimatei Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., obligația de a calcula întinderea prejudiciului rezultat din acordarea sporului de stres către angajați și recuperarea acestuia.
Prin decizia nr.167/25.02.2011, intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. a dispus recuperarea sumei de 2.184 lei cu titlu de spor de stres încasat necuvenit de către contestatoarea C. G., angajată în cadrul intimatei în calitate de consilier superior I, clasa 59, gradația 5.
Contestatoarea C. G. a contestat în instanță măsura dispusă de intimată, dar aceasta a fost menținută prin sentința civilă nr. 947/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ **, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4514/03.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ **.
Intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. a dispus efectuarea unor rețineri asupra veniturilor salariale ale contestatoarei C. G. începând cu luna decembrie 2013, în sumă de 73 lei/lună, până în luna noiembrie 2016 inclusiv.
Potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 124/2014 - privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, ... se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
Conform art. 1 lit.a din Legea nr. 124/2014, ... prezenta lege se aplică: ... personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 alin.1 din Legea nr. 124/2014, ... la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pentru care Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii.
Potrivit art. 12 alin.1 din Legea nr. 24/2000 rep.- privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ... legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.
Instanța a reținut că, prin amnistia salarială adoptată prin Legea nr. 124/2014, contestatoarea C. G. a fost exonerată de la plata, pe viitor, a sumelor ce fac obiectul deciziei nr.167/25.02.2011 emisă de intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G.. Această amnistie salarială nu semnifică faptul că sumele reținute până la data intrării în vigoare a legii au fost reținute în mod nelegal, ci înseamnă, practic, faptul că prin efectul legii, contestatoarea nu mai este obligată să le plătească.
Conform art. 15 alin.2 din Constituția României, ... legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Prin urmare, legea de amnistie salarială are efecte pe viitor și se aplică pentru sumele ce urmau a fi reținute de la contestatoare începând cu data intrării în vigoare a legii. Ținând cont de dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 24/2000 rep. și de faptul că Legea nr. 124/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 700/24.09.2014, instanța apreciază că dispozițiile de amnistie salarială au intrat în vigoare începând cu data de 27.09.2014, ora 0000. Astfel, de la această dată, contestatoarea nu mai are obligația de restitui către contestatoare sumele ce fac obiectul deciziei nr.167/25.02.2011. De asemenea, intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. nu are obligația de a restitui contestatoarei C. G. sumele deja reținute acesteia pe statul de plată, anterior datei de 27.09.2014, ci numai cele calculate și reținute începând cu această dată. Astfel, amnistia salarială are un caracter de exonerare de la o plată viitoare a unor obligații încasate în mod nelegal de angajat, dar nu dă dreptul acestuia de repetițiune, respectiv de restituire a obligațiilor deja încasate de pârâtă de la angajat. Evident este vorba doar de obligațiile încasate de la angajat până la data de 27.09.2014, întrucât cele încasate ulterior acestei date nu mai au suport legal, reclamantul fiind exonerat de la plată, în baza Legii nr. 124/2014 și îndreptățit la restituirea acestora de către pârâtă.
Împotriva sentinței civile nr._/20.11.2014, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, a declarat apel pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G.. A solicitat apelanta admiterea apelului și casarea hotărârii primei instanțe.
În motivare, apelanta a arătat că buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 279/22.07.2008, nr. 450/19.12.2008 și nr. 320/26.08.2009 nu se referă la locurile de muncă pentru care ar fi trebuit să se acorde sporul de stres, ci fac referire la personalul care îndeplinește condițiile pentru a beneficia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase în muncă, prevăzut de Anexa 1, lit. 1 pct. 1 din Ordinul nr._/2007.
A mai subliniat apelanta că, potrivit deciziei nr. 4514/03.10.2013, pronunțate de Curtea de Apel G., în dosarul nr._ *, drepturile salariale reprezentând spor de stres acordate necuvenit reclamantei C. G. nu au fost stabilite în condițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012 și, astfel, se poate constata că reclamanta nu poate beneficia de această măsură de amnistie fiscală.
În opinia apelantei, creanța contestată este certă și rezultă din Decizia de imputare emisă, ce a fost menținută prin hotărâri judecătorești, respectiv prin sentința civilă nr. 947/26.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. și nr. 4514/03.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel G., în dosarul nr._ *.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.proc.civ..
Apelanta a solicitat judecata în lipsă.
Prin Încheierea din data de 12.06.2015, pronunțată de Tribunalul G. – secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, instanța a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Secției I Civilă din cadrul Tribunalul G..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I Civilă din cadrul Tribunalului G. sub nr._ .
Legal citată, intimata – contestatoare C. G. nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/20.11.2014, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ , prin prisma motivelor de apel instanța de control judiciar reține următoarele:
Fără a aduce atingere considerentelor deciziei civile nr. 4514/03.10.2013, pronunțate de Curtea de Apel G., în dosarul nr._ *, care au putere de lucru judecat față de părțile din prezenta cauză, tribunalul reține că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, dispozițiile Legii nr. 124/2014 au instituit, cu titlu general, exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
Astfel, Legea nr. 124/2014 vizează situațiile în care personalul plătit din fonduri publice, (conform dispozițiilor art. 1 din același act normativ), a fost obligat la restituirea unor sume încasate cu titlu de venituri de natură salarială drept consecință a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.
Or, situația intimatei – contestatoare se încadrează exact în circumstanțele descrise de Legea nr. 124/2014, în împrejurarea în care, în anul 2009, aceasta era angajată în cadrul Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., în calitate de consilier superior, iar, prin decizia nr.167/25.02.2011, intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G. a dispus recuperarea sumei de 2.184 lei cu titlu de spor de stres încasat necuvenit de către contestatoare, ca parte dintr-un prejudiciu constatat conform Deciziei nr.49/17.11.2010, pronunțate de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului G. cu referire la apelanta Direcției S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G..
Considerentele Deciziei nr.49/17.11.2010, pronunțate de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului G. referitoare la modalitatea greșită de acordare a sporului de stres nu au relevanță în ceea ce privește incidența în cauză a exonerării de la plată consacrată prin Legea nr. 124/2004, aceasta privind practic scutirea de la plata unor sume care au fost constatate ca fiind datorate.
Este de remarcat că Legea nr. 84/2012 făcea referire exclusiv la personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.
Legea nr. 124/2014 reprezintă un act normativ subsecvent ce are o sferă de aplicare mai largă referindu-se la toate persoanele obligate la restituirea unor sume încasate cu titlu de venituri de natură salarială drept consecință a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.
De altfel, prin decizia civilă nr. 4514/03.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ **, lipsa de relevanță a dispozițiilor Legii nr. 84/2012, a fost reținută doar în ceea ce privește sancțiunea nulității Decizei de imputare, apreciindu-se că Legea nr. 84/2012 ar putea determina, eventual, un incident la executare. Astfel, putere de lucru judecat a deciziei menționate nu este contrazisă prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 124/2014 în faza de executare a deciziei de imputare.
În mod corect a reținut prima instanță că, prin amnistia salarială adoptată prin Legea nr. 124/2014, contestatoarea C. G. a fost exonerată de la plata, pe viitor, a sumelor ce fac obiectul deciziei nr.167/25.02.2011 emise de intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., astfel încât, pentru sumele calculate și reținute începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, contestatoarea este îndreptățită la restituire. Prin prisma dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 124/2004, sumele menționate anterior reprezintă o plată nedatorată.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul disp9ozițiilor art. 480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr._/20.11.2014, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimata C. G., cu domiciliul procesual ales la CIA S. D., situat în G., ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
Pentru Președinte, Judecător, Grefier,
B. N. D. R. N. B. V.
Aflată în C.O., semnează conf.art.426 alin.4 C.p.c.,
Președintele instanței, A. P.
Red. Jud. RN/20.11.2015
Tehnored. B.V./23.11.2015 /4ex
Comunicat 2ex..
Jud. Fond: N. G. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 815/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








