Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 512/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 512/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 512/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 512/2015
Ședința publică din data de 22.06.2015
Completul constituit din:
Președinte: R. N.
Judecător: N. D. B.
Grefier: I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de către apelant – intimat O. - L. ROMANIA IFN SA, cu sediul în București, sect. 1, .. 79, în contradictoriu cu intimații C. C., C. SĂNDIȚA, cu domiciliul în com. Siliștea, Mărtăcești, ., jud. B. și intervenient ., cu sediul în București, sect. 1, N. C. nr. 79, . civile nr. 8367/13.08.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2015, 11.06.2015, respectiv 22.06.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data 25.11.2013 sub nr._, contestatorii C. Săndița și C. C. au formulat în contradictoriu cu intimata O. L. ROMANIA IFN SA contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 581/2013 al B. P. Ș..
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că prin adresa din 7.11.2013, contestatorul C. C. a fost înștiințat de angajatorul său cu privire la reținerea unor sume ca urmare a înființări popririi pe drepturile sale salariale până la concurența sumei de 83.415,16 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare.
Contestatorii au arătat că nu au avut cunoștință de existența executării, actele de executare fiind comunicate la adresa din Lacul Sărat însă, din luna august 2010, aceștia domiciliază în ..
S-a invocat prescripția dreptului de a solicita executarea silită a contractului de leasing motivat de faptul că bunul ce a făcut obiectul acestui contract a fost predat de mai bine de 3 ani.
În drept a invocat dispozițiile art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri sens în care a depus în copie dispoziția de înființare a popririi, încheierea nr. 2/7.10.2013, copie act identitate, adresa ., extras bancar.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței investită cu soluționarea contestației la executare raportat la prevederile art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă. Intimata a mai invocat excepția tardivității formulării contestației la executare având în vedere data încuviințării executării silite precum și data la care debitorii au formulat contestația la executare. Pe fondul cauzei, intimata a arătat că nu a intervenit prescripția executării silite având în vedere că în speță este vorba de un contract de leasing iar creditoarea a cunoscut întinderea creanței pe care o avea de recuperat de la debitori abia la data de 7.02.2011- momentul înstrăinării bunurilor.
În drept a invocat dispozițiile art. 715, art. 713 alin 1, art. 714 Cod procedură civilă, art. 969 Cod Civil, OG 51/1997.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 1608/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria B., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale judecătoriei B. investită cu soluționarea cererii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. la data de 16.05.2013 cu termen de judecată la data de 6.06.2014.
În ședința publică din data de 06.06.2014 instanța a pus în discuție excepția tardivității pe care a soluționat-o în sensul respingerii prin încheierea din 20.06.2014 cu motivarea acolo arătată.
În ședința publică din 1.08.2014 instanța a luat act de renunțarea contestatorilor la cererea de suspendare a executării silite și a încuviințat în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă cu nr. 8367/13.08.2014 Judecătoria G. a admis contestația la executare formulată de contestatorii C. Săndița și C. C., în contradictoriu cu intimata S C O. L. ROMÂNIA IFN SA. A constatat prescrisă executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 581/2013 al B. P. Ș. și a anulat executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 581/2013 al B. P. Ș..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 15.09.2008, între contestatoarea C. SĂNDIȚA și intimata O. L. a intervenit contractul de leasing nr. 9233 ce a avut ca obiect transmiterea de către Finanțator către Utilizator a dreptului de folosință asupra unui autoturism TOYOTA AURIS. Prin contractul de garanție personală din data de 15.09.2008, contestatorul C. C. a garantat executarea obligațiilor ce reveneau contestatoarei C. Săndița conform contractului de leasing nr. 9533/15.09.2008.
La data de 23.10.2009 intimata a notificat contestatoarei C. Săndița rezilierea contratului de leasing nr. 9233/15.09.2008 conform prevederilor art. 4 punctul 4.1 din contract și a pus în vedere acesteia să predea autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing acela mai târziu la data de 06.11.2009. (f. 29)
La data de 4.03.2010 autoturismul a fost predat intimatei astfel cum rezultă din Procesul verbal de predare - primire încheiat cu această ocazie. (f. 134)
La data de 21.08.2013, intimata s-a adresat B. P. Ș., în temeiul titlurilor executorii Contract de L. financiar nr. 9233/15.09.2008 și Contract de garanție personală din 15.09.2008 cu cerere de executare silită a debitorilor C. Săndița și C. C. în vederea recuperării creanței în sumă de 76.157,16 lei (f. 27)
Prin Încheierea nr. 5362/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria G. în cadrul dosarului nr._/233/2013 instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de B. P. Ș. în cadrul dosarului execuțional nr. 581/2013 și a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul titlurilor executorii Contract de L. financiar nr. 9233/15.09.2008 și Contract de garanție personală din 15.09.2008 până la concurența sumei de 76.157,16 lei.(f.55 verso)
Prin somația emisă la data de 7.10.2013 (f. 57) executorul judecătoresc a pus în vedere debitoarei să achite suma de_,16 lei din care suma de_,16 lei reprezentând debit și suma de 5890 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Cu referire la prescripția executării silite invocată de contestatori, prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 705, alin. 2 C.pr.civ., termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
În speța de față, instanța a constatat că intimata a notificat rezilierea contractului de leasing la data de 23.10.2009 în conformitate cu dispozițiile art. art. 4 punctul 4.1 din contract și a pus în vedere acesteia să predea autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing acela mai târziu la data de 06.11.2009. (f. 29)La data de 4.03.2010 autoturismul a fost predat intimatei astfel cum rezultă din Procesul verbal de predare - primire încheiat cu această ocazie. (f. 134).
Astfel, instanța a apreciat că data nașterii dreptului de a cere executarea silită este 23.10.2009 și începând cu această dată creditoarea avea posibilitatea punerii în executare a titlului executoriu, contractul de leasing financiar nr. 9233/15.09.2008 întrucât la această dată exista posibilitatea determinării întregului debit. Având în vedere data nașterii dreptului de a obține executarea silită, respectiv data de 23.10.2009 precum și data formulării cererii de executare silită, respectiv data de 21.08.2013 instanța a constatat că intimata a formulat cererea de executare silită cu depășirea termenului prevăzut la art. 705 alin 1 Cod procedură civilă.
Deși intimata a apreciat că termenul care ar trebui avut în vedere de instanță pentru curgerea termenului de prescripție ar fi reprezentat de data valorificării autovehiculului, respectiv 7.02.2011 instanța a constatat că o asemenea ipoteză este inadmisibilă întrucât, astfel, creditoarea ar putea stabili curgerea acestui termen de prescripție în funcție de propriile interese și potrivit voinței sale exclusive, aspect incompatibil cu dispozițiile art. 705, alin. 2 C.pr.civ. Determinarea cu întârziere deliberată a debitelor nu poate stabili un alt moment de începere a prescripției executării silite. A apreciat că, privită dintr-un alt punct de vedere, această atitudine a creditoarei, de a vinde autoturismul, nu poate fi interpretată ca un act întrerupător de executare, întrucât nu se încadrează pe niciuna dintre prevederile art. 7072 C.pr.civ.
Având în vedere argumentele de mai sus, prima instanță a apreciat că executarea silită a contractului de leasing financiar 9233/5.09.2008 pornită în dosarul 581/2013 este prescrisă motiv pentru care instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorii C. Săndița și C. C. și a constatat prescrisă executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 581/2013 al B. P. Ș. și a anulat executarea silită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata . IFN SA, solicitând în principal admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar modificarea sentinței apelate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, solicitând și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului formulat a arătat că prima instanță a interpretat eronat data de la care a început să curgă termenul de prescripție în cazul creanței pe care o datorau contestatorii, apreciind că prima instanță nu a avut în vedere disp. art. 662 C., apreciind că nu putea demara procedura executării silite anterior înstrăinării bunului deoarece până la acea dată societatea nu deținea o creanță certă lichidă și exigibilă. A apreciat că apelanta a avut cunoștință de întinderea prejudiciului doar la data de 07.02.2011 data la care s-a reușit înstrăinarea bunului, diminuând creanța. A arătat că prima instanța nu a avut în vedere faptul că bunul a fost recuperat de la intimata contestatoare abia la 04.03.2010, la aproximativ 6 luni de la data rezilierii.
A apreciat că dacă ar fi început procedura executării silite pentru o creanță mai mare debitorii ar putea formula contestații la executare cu privire la întinderea creanței. A arătat că prima instanță nu a avut în vedere faptul că daunele interese nu se limitează doar la ratele de leasing ci conțin și sumele necesare pentru reintrarea în posesie a obiectului leasingului, putând dovedi și prejudicii mai mari. A solicitat ca această clauză să fie avută în vedere în integralitatea sa și a apreciat că termenul de prescripție a fost întrerupt prin chiar înstrăinarea bunului, fiind ultima sumă scăzută din totalul creanței.
A arătat că nu putea cunoaște întinderea prejudiciului deoarece a fost obligată să suporte cheltuieli și după recuperarea bunului până la înstrăinarea acestuia, costuri legate de depozitarea bunului, de valorificarea acestuia, având în vedere că obiectul său de activitate este acordarea de credite și nu recuperarea și valorificarea bunurilor. A arătat că potrivit disp. art. 105 al. 3 lit. c din legea 85/2014 la momentul întocmirii tabelului de creanțe, în cazul unor contracte de leasing, cu bunuri recuperate, se va înregistra diferența dintre valoarea întregii creanțe și valoarea de vânzare a bunurilor ce fac obiectul contractului, arătând că prin această reglementare este stabilit momentul devenirii creanței certe, lichide și exigibile la data înstrăinării bunului recuperat în cadrul derulării contractului de leasing.
A apreciat că nu a intervenit prescripția arătând că potrivit clauzei penale prevăzute de art. 4.2 din Anexa D, în urma rezilierii contractului de leasing contestatoarea este obligată să achite cu titlu de daune interese ratele de leasing viitoare iar ultima rată avea scadența în septembrie 2013.
A precizat că art. 4.2. nu prevede obligativitatea intimaților contestatori de a achita integral de la data rezilierii o sumă egală cu totalul ratelor de leasing ci stipulează exclusiv obligația acestora ca în cazul rezilierii contractului să predea bunul și să continue plata ratelor de leasing conform înțelegerii părților. A menționat că obligația de restituire a bunului și continuarea plății ratelor de leasing, ca și cum contractul ar fi în vigoare, reprezintă două obligații interdependente. A apreciat că recuperarea bunului și valorificarea acestuia reprezintă acțiuni juridice menite să întrerupă cursul prescripției.
A mai arătat că dacă daunele interese ar fi devenit exigibile integral și deodată la momentul la care a notificat încetarea folosinței bunului, ar fi notificat debitoarea și despre obligația de a achita cuantumul total al creanței.
A apreciat că dacă ar fi demarat procedura de executare silită la momentul rezilierii contractului, fără a recupera bunul și fără a-l valorifica în prealabil, s-ar fi aflat într-o îmbogățire fără justă cauză, motiv pentru care nu este de acord cu soluția pronunțată de prima instanță.
A indicat disp. art. 15 din OG 51/1997 care dispune că dacă în contract nu se prevede altfel în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, apreciind deci că această obligație a contestatorilor este o obligație legală. A apreciat că din interpretarea acestei norme legale rezultă că termenul de la care începe să curgă dreptul de a solicita executarea silită este cel puțin data de la care bunul a fost recuperat, fiind create norme derogatorii de la dreptul comun aplicabil în materia prescripției extinctive.
A mai apreciat că în mod greșit a apreciat prima instanță faptul că a intervenit prescripția extinctivă pentru ambii contestatori având în vedere că procedura executării silite se desfășoară în baza contractului de leasing financiar în cazul contestatoarei C. Săndița și în baza contractului de garanție independentă în cazul contestatorului C. C., fiind vorba de două raporturi juridice distincte atât prin obiect cât și prin valoare, părți și cauză și apreciind că C. C. nu putea contesta valoarea creanței, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune.
A apreciat că prima instanță nu a analizat și acest raport juridic.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că prescripția dreptului de a solicita executarea silită nu este o excepție a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.
A arătat că a demarat executarea silită în temeiul unei creanțe certe, lichide și exigibile și că în raport cu clauza penală prevăzută in art. 4.2 din contract utilizatorul va plăti cu titlu de daune interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi fost executat în totalitate și va despăgubi finanțatorul pentru toate cheltuielile inclusiv costurile de urmărire legală împreună cu orice sumă cerută de către Finanțator pentru reintrarea în posesia obiectului leasingului, sumă pe care finanțatorul o va fi suportat ca o consecință directă sau indirectă a oricărui caz de încetare a contractului de leasing financiar.
A arătat că prin înscrisurile depuse a dovedit că prejudiciul este cert, suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale din partea contestatorilor și că este îndreptățită să ceară repararea prejudiciului conform art. 1073 și 1077 cod civil.
A menționat că pentru a da dovadă de bună credință și pentru a diminua creanța datorată de către contestatori societatea a valorificat bunul, scăzând prețul de vânzare din creanța datorată de către contestatori.
În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. C., art. 969 cod civil, OG 51/1997.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
A depus înscrisuri (f. 15-40).
La termenul de judecată din 27.03.2015, având în vedere contractul de cesiune de creanță încheiat între apelanta O. L. ROMANIA IFN SA și . Budapesta, aceasta din urmă a fost introdusă în cauză în calitate de intervenient, în temeiul disp. art. 39 C., nefiind scos din cauză apelantul inițial.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar reține următoarele:
Prin cererea înregistrată al B. P. Ș. la data de 21.08.2013 sub nr. 581, . IFN SA a solicitat executarea silită împotriva debitorilor C. Săndița și C. C. în temeiul titlurilor executorii Contractul de L. Financiar nr. 9233/15.09.2008 și a contractului de garanție personală din 15.09.2008.
Potrivit art. 1 din contractul de garanție independentă C. C. se obliga să plătească O. L. Romania IFN SA toate sumele datorate de către utilizatorul C. S. din sau în legătură cu Contractul de leasing 9233 din 15.09.2008 până la suma maximă de_,59 euro, potrivit art. 3 din contract această obligație de plată fiind valabilă și în cazul în care suma solicitată reprezintă despăgubiri datorate de către utilizator rezultând din încetarea înainte de termen a contractului de leasing.
Rezultă din clauzele contractului de garanție independentă din 15.09.2008 faptul că există o legătură indisolubilă între sumele datorate de către garant și cele datorate de către utilizatorul C. S., garantul obligându-se să plătească sumele datorate de aceasta în temeiul contractului de leasing menționat.
Potrivit contractului de leasing nr. 9233/15.09.2008 (art. 4.1 din Anexa D la contract) în cazul în care intervine un caz de culpă Finanțatorul poate opta, la aprecierea sa suverană,
(i)între a cere executarea silită a obligațiilor ce-i revin utilizatorului prin prezentul contract de leasing financiar și pe care acesta nu le-a îndeplinit în conformitate cu prevederile contractului de L. Financiar, cu plata de daune interese de către utilizator sau a lua orice măsură (cumulativ sau alternativ) pe care, la aprecierea sa exclusivă o va considera necesară și
(ii)a rezilia (respectiv denunța unilateral atunci când condițiile rezilierii nu sunt întrunite) Contractul de leasing Financiar (…) cu plata de daune interese de către utilizator.
Potrivit art. 4.2. din anexa D la contract, în cazul în care Finanțatorul optează pentru rezilierea/denunțarea unilaterală a Contractului de L. Financiar, Contractul de L. financiar încetează de drept de la data manifestării de voință în acest sens a finanțatorului (deci, la data manifestării unilaterale de voință a Finanțatorului iar nu la data ajungerii acestei manifestări de voință la cunoștința Utilizatorului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a Utilizatorului sau notificarea rezilierii și fără nici o altă formalitate (pact comisoriu de gradul IV), cu plata de daune interese și cu predarea obiectului leasingului către finanțator. În acest caz Utilizatorul va plăti Finanțatorului cu titlu de daune interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul de leasing ar fi fost executat în totalitate și cumulativ va despăgubi finanțatorul, la cerere pentru toate cheltuielile (…) pentru reintrarea în posesia obiectului leasingului (..).
Potrivit disp. art. 8.2 din anexa D la contract acesta precum și garanțiile reale și personale constituite constituie titluri executoriu, conform art. 8 din OG 51/1997.
Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului apelantul a înțeles să procedeze la rezilierea contractului, reziliere în temeiul căreia avea dreptul la plata daunelor interese (respectiv toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul de leasing ar fi fost executat în totalitate precum și alte cheltuieli menționate în contract) precum și la reintrarea în posesia obiectului leasingului.
Împrejurarea că prin notificarea din 23.10.2009 apelanta a înțeles să solicite doar restituirea bunului nu și plata daunelor interese nu are semnificația faptului că dreptul la plata daunelor interese nu s-a născut.
Contractul de leasing precum și contractul de garanție independent reprezintă titluri executorii în sensul art. 8 din OG 51/1997 ca atare dreptul de a cere executarea silită a celor două titluri executorii s-a născut la momentul rezilierii contractului.
Susținerea apelantei în sensul că obligația de plată a daunelor interese era eșalonată potrivit graficului inițial nu este susținută de clauzele contractuale menționate, care fac referire la faptul că în ipoteza rezilierii contractului pentru un caz de culpă daunele interese datorate de utilizator sunt reprezentate de toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul de leasing ar fi fost executat în totalitate, o simplă analiză gramaticală a clauzei contractuale conducând la această concluzie. Chiar dacă s-ar accepta că această clauză reprezintă o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 codul civil anterior, aceasta trebuie interpretată în favoarea celui care se obligă, respectiv al utilizatorului și al garantului (intimații contestatori din prezenta cauză) iar interpretarea în sensul mai sus arătat este cea mai favorabilă acestora, din perspectiva intervenției instituției prescripției extinctive.
De altfel, la momentul încheierii contractului de leasing, potrivit disp. art. 15 din OG 51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. În contractul de leasing încheiat între părți nu se face nici o referire la eșalonarea plății potrivit scadențarului, ci dimpotrivă, se face referire la obligația de plată a tuturor ratelor de leasing.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită era reglementat la momentul rezilierii de dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, care la art. 405 al. 1 și 2 arată că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Aceste dispoziții sunt preluate și în Noul cod de procedură civilă, în disp. art. 705 și 706 NCPC.
Dreptul de a cere executarea silită împotriva utilizatorului precum și împotriva garantului s-a născut pentru apelant la data rezilierii contractului iar nu la data valorificării bunului, obiect al contractului de leasing.
Art. 15 din OG 51/1997 nu reglementează o altă dată, așa cum susține apelantul ci doar reglementează dreptul locatorului/finanțatorului de a rezilia contractul în anumite situații și obligațiile corelative ale utilizatorului/locatarului în această ipoteză.
Obligația de predare a bunului, obiect al leasingului, este o obligație distinctă, care a fost îndeplinită de către utilizator la data de 04.03.2010, cu mai mult de 3 ani anterior formulării cererii de executare silită. Valorificarea obiectului leasingului nu întrerupe termenul de prescripție, acest termen putând fi întrerupt doar pentru cauze prevăzute în mod expres de dispozițiile legale. La momentul nașterii dreptului de a cere executarea silită cauzele de întrerupere a termenului de prescripție erau reglementate de disp. art. 405 ind. 2 cod proc. civilă de la 1865, preluate în disp. art. 708 NCPC, respectiv:
a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;
b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. 2;
d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 371^6 alin. 1;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
(În varianta disp. art. 708 NCPC „ 1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;
2. pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
3. pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;
4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
5. pe data depunerii cererii de reluare a executării;
6. în alte cazuri prevăzute de lege.”).
Predarea autovehiculului era o obligație distinctă de cea a plății daunelor interese și orice act de recunoaștere a obligației de predare nu valorează întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită în privința creanței bănești reprezentată de daunele interese. Valorificarea bunului de către apelantă nu întrerupe termenul de prescripție în privința creanței bănești, întrucât aceasta este o obligație distinctă, de sine stătătoare. Nu se poate susține că apelanta nu putea solicita executarea silită asupra creanței bănești decât ulterior valorificării bunului ce constituia obiectul leasingului, neexistând nici un temei contractual în acest sens.
Actul voluntar de recunoaștere al debitorului sau actul de executare trebuia să vizeze creanța bănească datorată pentru a avea efectul întrerupător al termenului de prescripție.
Împrejurarea că prin valorificarea bunului s-a redus creanța datorată de către intimații contestatori nu constituie un argument valid din perspectiva instituției prescripției dreptului de a cere executarea silită, eventualitatea formulării unei contestații la executare de către debitori în cazul executării silite începute pentru o sumă mai mare neputând fi, nici acesta, un argument relevant.
În materia prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită nu au relevanță motivele subiective care au determinat inactivitatea creditorului (spre deosebire de situația prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, unde pot constitui cauze de suspendare a cursului prescripției), având relevanță doar cauzele legale de întrerupere sau suspendare a cursului acestei prescripții, cauze legale care nu se regăsesc în speță.
În privința cheltuielilor de depozitare și valorificare a bunului, invocate de către apelantă, justificate cu facturi din perioada aprilie 2010 - martie 2011 instanța reține că aceste cheltuieli nu reprezintă cheltuieli reglementate de clauzele contractuale la art. 4.2, pentru a beneficia de dreptul de a executa silit intimații contestatori în temeiul celor două contracte. Potrivit clauzei contractuale menționate la art. 4.2 din anexa D la contractul de leasing pus în executare, în cazul rezilierii /denunțării unilaterale a contractului daunele interese sunt compuse din ratele de leasing precum și din sumele solicitate de către Finanțator pentru reintrarea în posesia obiectului leasingului. Clauza contractuală nu face referire la dreptul de a executa silit utilizatorul cu privire la sumele cheltuite pentru depozitarea sau valorificarea obiectului leasingului ci numai cu privire la daunele interese cauzate de întârzierea în predare, predare care a avut loc la 04.03.2010, astfel încât și cu privire la aceste eventuale cheltuieli termenul de prescripție era împlinit în luna august 2013, când a fost formulată cererea de executare silită.
Argumentele referitoare la culpa intimaților contestatori privind alte prejudicii decât cele reglementate în cadrul contractului de leasing drept daune interese puteau fi valorificate de către apelant în cadrul unei acțiuni civile în pretenții.
Instanța de control judiciar, având în vedere aceste considerente, reține că în mod corect prima instanță a soluționat cauza și a apreciat asupra intervenirii prescripției extinctive a dreptului de a solicita executarea silită, excepție care, în materia contestațiilor la executare apare ca o apărare de fond, nu ca o excepție procesuală, motiv pentru care, văzând și disp. art. 480 NCPC, urmează să respingă apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către apelant – intimat O. - L. ROMANIA IFN SA, cu sediul în București, sect. 1, .. 79, în contradictoriu cu intimații C. C., C. SĂNDIȚA, cu domiciliul în com. Siliștea, Mărtăcești, ., jud. B. și intervenient ., cu sediul în București, sect. 1, N. C. nr. 79, . civile nr. 8367/13.08.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare ”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.06.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. N. N. D. B. I. A. T.
- pentru grefier aflat în C.O. cf .426 al.4 C. semnează
P. GREFIER
Red. B.N.D.
Tehnored. LC/7 ex / 3.09. 2015
.>
Fond- judecator N. V. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 513/2015. Tribunalul GALAŢI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 515/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
