Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 644/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 644/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.644/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. A.
Judecător – D. G. B.
Grefier - V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului formulat de apelantul C. N. în contradictoriu cu intimata C. (L.) E.-V., împotriva sentinței civile nr.1631/18.06.2015, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u. procedură specială.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de 02.06.2015, reclamanta C. E. V. a chemat în judecată pe pârâtul C. N. solicitând, conform procedurii instituite de art. 1033 și următoarele C.pr.civ., evacuarea acesteia din imobilul proprietatea reclamantei situat în T., ., județul G..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în T., ., județul G., conform contractului de donație autentificat sub nr. 6506/26.10.2006, că în acest imobil a locuit împreună cu pârâtul, care este fostul ei soț, divorțul fiind pronunțat prin sentința civilă nr. 356/2014 a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 101/2015 a Tribunalului G..
A mai arătat că pârâtul a promovat la rândul lui o acțiune de partaj de bunuri comune, în care a solicitat și contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobil,precum și faptul că pârâtul locuiește fără drept în imobil, de la data de 06.02.2015, când s-a respins calea de atac formulată de ea împotriva sentinței de divorț. Deși l-a somat de mai multe ori să părăsească imobilul proprietatea sa, pârâtul nu s-a conformat, ba mai mult a început să sustragă bunuri din imobil.
A mai susținut reclamanta că pe perioada divorțului pârâtul a avut încheiat un contract de comodat pentru un alt imobil din T., că în prezent locuiește în imobilul reclamantei deși impozitele și taxele locale sunt plătite de aceasta.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1033 și următoarele din NCPP.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei.
Legal citatul, pârâtul C. N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea cererii, pârâtul a susținut faptul că el nu are statut de tolerat, că a locuit împreună cu reclamanta în imobilul în litigiu timp de 20 ani, perioadă în care a efectuat îmbunătățiri care au schimbat radical imobilul, că între părți nu s-a soluționat definitiv partajul bunurilor comune, că la divorț, i s-a încredința minorul C. D. A. rezultat din căsătorie, în vârstă de 11 ani și s-a stabilit domiciliul lui la pârât, că în eventualitatea evacuării sale din imobil, minorul nu ar avea locuință, soarta locativă a acestuia fiind legată de cea de pârâtului.
Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe procedura specială reglementată de art. 1033 C.pr.civ., el neavând calitatea nici de locatar, nici de persoană care ocupă fără drept imobilul.
S-a mai solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunii de partaj.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1037 C.pr.civ.
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1631/18.06.2015 Judecătoria T. a respins excepția inadmisibilității ca nefondată, a respins cererea de suspendare a judecății ca nefondată, a respins cererea de evacuare ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria T. au fost reținute dispozițiile art. 1033 C.pr.civ., potrivit cărora „(1)Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane. (2)În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au următorul înțeles: a) locațiune-orice locațiune scrisă sau verbală, incluzând și sublocațiunea; b)locatar - locatarul principal, chiriaș sau arendaș, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacă persoana care solicită evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului; c)locator-locatorul principal, sublocatorul, cesionarul și dobânditorul imobilului; d)imobil-construcția, terenul cu sau fără construcții, împreună cu accesoriile acestora; e)ocupantul-oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului; f) proprietar-titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.”
Potrivit art. 1037 C.pr.civ. „(1)Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării. (2)Dacă locațiunea este pe durată nedeterminată, denunțarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată și notificare de evacuare a imobilului, în condițiile prezentului articol. (3)Când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel. (4)Locatarul poate renunța la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoașterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locațiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.”
Potrivit art. 1038 C.pr.civ. „Atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.”
Din interpretarea textelor enunțate anterior a rezultat că pentru a fi întemeiată o cerere de evacuare formulată în procedura specială reglementată de art. 1033 și următoarele C.pr.civ. este necesar să se facă dovadă că pârâtul ocupă fără drept imobilul și că aceasta a fost notificat, fie conform art. 1037, fie conform art. 1038 C.pr.civ.
S-a reținut că dispozițiile enunțate nu fac referire la calitatea de foști soți ai părților, astfel că s-a apreciat că excepția de inadmisibilitate invocată de pârât prin întâmpinare este neîntemeiată.
Analizând în concret însă probele și situația de fapt din speța de față, s-a observat că totuși, condiții prevăzute de art. 1033 și 1037 C.pr.civ. nu sunt îndeplinite. Astfel, deși aparent, pârâtul locuiește fără titlu în imobilul în litigiu s-a reținut că aceasta este fostul soț al reclamantei, iar imobilul din care se solicită evacuarea a avut destinația de locuință comună a părților, respectiv de locuință a familiei, timp de 20 ani, astfel cum aceasta este definită de art. 321 C.civ. „(1)Locuința familiei este locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii.”
În aceste condiții nu s-a putut reține că pârâtul are calitatea de ocupant fără drept al imobilului, câtă vreme el a ocupat imobilul în calitate de soț al reclamantei, dobândind practic un drept locativ special.
Potrivit art. 365 C.civ. „la încetarea regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul față de celălalt.”
În speță, s-a constatat că între părți nu s-a soluționat definitiv partajul, că pârâtului i s-a încredințat minorul rezultat din căsătorie, că potrivit sentinței civile nr. 356/18.02.2014 a Judecătoriei T., locuința minorului a fost stabilită la pârât, arătându-se că aceasta locuiește împreună cu pârâtul și că părțile intenționau să locuiască împreună și pe viitor.
Instanța a apreciat că evacuarea doar a pârâtului din imobilul proprietatea reclamantei ar conduce pe de o parte la nerespectarea sentinței nr. 356/18.02.2014 a Judecătoriei T., prin care s-a stabilit ca minorul rezultat din căsătorie să locuiască împreună cu pârâtul, iar pe de altă parte că s-ar aduce atingerea interesului superior al minorului, care ar rămâne fără o locuință stabilă și ar fi lipsit de îndrumarea și ocrotirea celui căruia i-a fost încredințat.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1033 și următoarele C.pr.civ. și în consecință urmează a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, întemeiată pe aceste dispoziții.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria T. a declarat apel pârâtul C. N., arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, întrucât dispozițiile art. 1033 și urm. C.pr.civ. nu îi sunt aplicabile.
Mai arată că nu are doar un simplu drept de locațiune, ci are un drept de coproprietate pe care și-l revendică în cadrul acțiunii de partaj care face obiectul dosarului nr._ care se află pe rolul Tribunalului G., iar minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare și are aceeași soartă locativă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1041 C.pr.civ.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a formula apărări.
În calea de atac a apelului nu s-a administrat nicio probă.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1033 și urm. din C.pr.civ., care reglementează o procedură specială de evacuare și prin urmare a respins cererea ca fiind neîntemeiată și nu ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității formulării cererii de evacuare, se constată că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond, întrucât se reține că această excepție se referă la un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins încălcat neregăsindu-și ocrotire în sfera juridicului și care îl pune pe magistrat în imposibilitate să o analizeze. Analizând prezenta cerere, instanța constată că nu se încadrează în această categorie, fiind reglementată în mod expres prin dispozițiile art. 1033-1048 C.pr.civ., și prin urmare, instanța sesizată cu o astfel de cerere va proceda la verificarea condițiilor stabilite în mod expres și, funcție de îndeplinirea acestora, o poate admite sau respinge.
Față de toate acestea, se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul C. N., cu domiciliul procesual ales în G., . nr.45, ., jud.G., în contradictoriu cu intimata C. (L.) E.-V., cu domiciliul procesual ales în T., . nr.56, jud.G., împotriva sentinței civile nr.1631/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, M. A. D. G. B. V. Ț.
Red.M.A/Tehnored.V.Ț.
4ex./01.10.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 642/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 386/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








