Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 1872/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1872/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 4199/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1872/2013

Ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător Nicolița Ș.

Judecător N. U.

Grefier A. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții F. R. D. și F. M. împotriva sentinței civile nr.3363/23.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții F. R. D. și F. M., intimatul petent B.E.J. T. Anelin D. și intimații B.E.J. Z. I. – C., B. C. Carpatica SA Sibiu și intimatul C. L. al Municipiului Tg-J. - Direcția P. de Venituri, reprezentată de consilier juridic M. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este netimbrat .

Instanța pune în discuție excepția netimbrării recursului .

Consilier juridic M. A. pentru intimatul C. L. al Municipiului Tg-J. - Direcția P. de Venituri a solicitat anularea recursului ca netimbrat .

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J. sub nr._ petentul T. Anelin D. a solicitat conexarea executărilor silite începute împotriva debitorilor F. R. D. si F. M., B. Comerciala Carpatica SA si C. L. al Municipiului Tg J. – Direcția Publica de Venituri, la dosarul de executare nr. 1259/ex/2012 instrumentat de B.E.J. T. Anelin D..

În fapt, a arătat petentul că prin extrasul din data de 18.01.2013, nr. carte funciara_ Tg J., asupra imobilului - casă, anexe si teren, situate in Tg J., ., jud. Gorj, proprietatea F. R. D. si F. M., a fost începuta executarea silita de către B. T. Anelin D., B. Comerciala Carpatica Sibiu și C. L. al Municipiului Tg.-J., iar ca urmare a adreselor transmise către creditorii mai sus amintiți, aceștia si-au dat acordul de continuare a executării silite de către B. T. Anelin D., prin adresele nr. 18.02.2013, respectiv nr._/04.03.2013.

Că cererea de executare depusă de către creditorul Piraeus Bank România SA, a fost

înregistrată la biroul său la data de 10.10.2012, înainte de . noului Cod de

Procedura Civila și, prin urmare, având în vedere acordul creditorilor, a solicitat să se dispună, prin încheiere, conexarea executărilor începute de către B. T. Anelin - D., B. C. Carpatica SA si C. L. al Municipiului Tg J. - Direcția Publica de Venituri, împotriva debitorilor F. R. D. si F. M..

Continuarea executării silite de către B. T. Anelin D. mai este motivată și de faptul că, așa cum reiese din adresele nr._/18.02.2013, respectiv nr._/04.03.2013 ale creditorilor B. Comerciala Carpatica SA si C. L. al Municipiului Tg J. - Direcția P. de Venituri, aceștia urmăresc doar pe debitorul F. R. D., iar bunul urmărit casa, anexe și teren este bun comun al soților F. R. D. si F. M., ori, dispozițiile 493 C. stabilesc faptul ca creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu pot urmări partea acestuia din bunurile comune, decât după împărțeala acestuia.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 373 ind 4 alin. 1 si alin 2, art. 493 Cod procedură civilă, art. 24 NCPC.

Prin sentința civilă nr.3363/23.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc T. Anelin D., cu sediul în Municipiul C., .. 54 A, ., în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc Z. I. C., cu sediul în Municipiul C., .. 31, județul D., debitorii F. R. D. și F. M., ambii cu domiciliul în Tg.-J., ., ., județul Gorj și creditorii B. C. Carpatica SA, cu sediul în Municipiul Sibiu, ., județul Sibiu, C. L. al Municipiului Tg.-J. - Direcția P. de Venituri, cu sediul în Municipiul Tg.-J., județul Gorj.

S-a dispus conexarea executărilor silite începute în dosarul nr.30/E/2012 al B. Z. I. - C., respectiv în dosarul nr. 1259/EX/2012 al B. T. Anelin D., la acest din urmă dosar cu privire la debitorii F. R. D. și F. M., pentru executarea silită a imobilelor casă, anexă și teren, situate în Tg.-J., ., județul Gorj.

S-a dispus ca împotriva debitorilor F. R. D. și F. M. să se facă o singură executare de către B. T. Anelin D., la cererea creditorilor B. C. Carpatica și C. L. Tg.-J..

În temeiul art. 373 indice 4 alin.2 C.proc. civ., dosarul de executare nr. 30/E/2012, cu privire la debitorii menționați s-a dispus înaintarea de Biroul Executorului Judecătoresc Z. I. C. către Biroul Executorului Judecătoresc T. Anelin D..

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin cererea de executare formulata de Pireus Bank înregistrată sub nr._/13.09.2012 s-a solicitat începerea executării silite împotriva debitorilor F. R.-D. si F. M., iar prin încheierea nr. 4345/09.11.2012 a Judecatoriei Tg-J. a fost încuviințată executarea silită a dispozițiilor titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr.200002J_/08.05.2008, cu actele adiționale nr.1/21.04.2010, nr.2/30.12.2010, nr.3/20.10.2011, nr.4/14.03.2012, nr.5/19.03.2012 și contractele de ipotecă autentificate sub nr.2982/08.05.2008 și nr.2180/29.04.2010, privind pe creditoarea Piraeus Bank România SA, debitorul F. R. D. și garantul ipotecar F. M..

S-a reținut că la data de 29.03.2012 B. C. Carpatica SA formulează cerere de executare silită adresată B. Z. I. – C., prin care se solicită începerea executări silite împotriva garanților – avaliști F. D. R., F. M. și P. M. pentru titlurile executorii reprezentate de contractele de credit nr. 145/2007 și nr. 146/2007, prin care s-a contractat un credit în valoare de_ lei și pentru care s-au emis o . bilete la ordin. În acest sens, s-a deschis dosarul de executare silită nr. 30/E/2012.

În actele înaintate de B. Z. I. C. apare o cerere de încuviințare a executării silite adresată Judecătoriei Tg.-J. în dosarul nr.30/E/2012 pentru trei titluri executorii reprezentate de trei bilete la ordin, insă se poate constata că încuviințarea executării silite a acestor titluri executorii a fost făcută încă din anul 2009.

Practic, anexat cererii de executare silită, B. C. Carpatica SA a depus și restul actelor de executare întocmite de executorii bancari ai acestei instituții, iar B. Z. I. C. nu a emis alte acte de executare.

Analizându-se comparativ stadiul executărilor, raportat la solicitarea petentului, instanța a reținut că în 15.01.2013 petentul organ de executare emite și proces verbal de situație și înaintează somație de plată către debitori F. R. D. și F. M., același executori primind adresă din partea Băncii Comerciale Carpatica pentru ca executarea silită a bunurilor garantului F. R. D. să fie continuată de B. T. Anelin D.. În același sens, este și adresa nr._/04.03.2013 emisă de Direcția P. de Venituri Tg.-J., prin care se dă acordul ca executarea silită începută împotriva debitorului F. R. D. să fie continuată de executorul T. Anelin D..

Având în vedere că din adresele nr._/18.02.2013, respectiv nr._/04.03.2013 emise de B. C. Carpatica SA și C. L. al Mun. Tg.-J. – Direcția P. de Venituri reiese că debitorul urmărit este F. R. D., însă bunul supus executării silite este bun comun al soților F. R. D. și F. M. și, raportat la dispozițiile art. 373 ind.4 alin.1 și alin.2 C.proc. civ., instanța constată că cererea formulată de B. T. Anelin D. este întemeiată, având în vedere că același bun este supus la două executări silite concomitente.

Astfel, instanța a reținut că, potrivit textelor de lege menționate mai sus, când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea, chiar dacă au fost pornite de organe de executare diferite.

În concluzie, raportat la actele emise de executorul judecătoresc care a sesizat instanța, s-a reținut că acesta a emis actul de executare cel mai înaintat, respectiv s-a emis somație, precum și adrese de înființare a popririi, astfel că acesta trebuie să continue ambele executări, ținându-se cont și de acordul creditorilor.

Deși art. 373 ind.4 alin.2 C.proc. civ. prevede că instanța se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării, dispunând trimiterea dosarelor conexate la executorul judecătoresc desemnat potrivit alineatului 1, în dosarul instrumentat de B. Z. I. C. se continuă executarea împotriva celorlalți debitori și pentru alte bunuri, astfel că nu este cazul ca instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de executare, nefiind o procedură finalizată. Deși în concluziile pe fond reprezentantul Direcției Publice de Venituri a apreciat că, în ceea ce privește cheltuielile de executare menționate în procesul verbal preliminar întocmit de organul de executare petent, acestea sunt exagerate, instanța reține că nu a fost învestită cu o cerere de contestație la executare, astfel că nu se poate analiza pe această cale legalitatea stabiliri onorariului executorului judecătoresc ce va continua executarea.

Împotriva sentinței au declarat recurs recurenții debitori F. R. D. și F. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

În ședința publică din 30.09.2013 s-a ridicat din oficiu excepția netimbrării recursului și examinând cu prioritate această excepție, s-au constatat următoarele;

Prin art.1 din Legea 146/1997 așa cum a fost modificată a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 20 aliniat 3 din Legea 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Din actele dosarului rezultă că recurenții debitori nu au timbrat anticipat recursul, astfel că pentru termenul de judecată din 30.09.2013 li s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citați pentru acest termen cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la filele nr. 11,13 ale dosarului de recurs.

La termenul menționat, tribunalul a constatat că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, astfel că făcând aplicațiunea dispozițiilor Legii 146/1997 și art.312 c.pr.civilă, recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții debitori F. R. D. și F. M. împotriva sentinței civile nr.3363/23.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

M. B.

Judecător,

Nicolița Ș.

Judecător,

N. U.

Grefier,

A. P.

Red. MB

Ex. 2

SL . 07 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 1872/2013. Tribunalul GORJ