Partaj judiciar. Decizia nr. 1917/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1917/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 5502/318/2009

Dosar nr._ Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1917

Ședința publică din data de 03 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte G. D.

Judecător M. G.

Judecător N. U.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă P. Nicolița, împotriva încheierii de admitere în principiu din 26.04.2012 și a sentinței civile nr. 3677 din 09.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. A.,T. E., A. M. (O.).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă P. Nicolița, intimatele pârâte S. A., T. E., A. M. (O.) asistată de avocat B. C. Ș..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurenta reclamantă P. Nicolița a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii de admitere în principiu în sensul introducerii la masa de împărțit și a terenurilor descrise la punctul 1 și 8 din acțiunea principală, excluderea de la partaj a terenurilor din cererea reconvențională, includerea la partaj a beciului de sub imobilul casă de locuit.

A mai criticat încheierea și prin prisma includerii la partaj a unor bunuri mobile care nu au rămas la decesul autorilor.

Privitor la sentință a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind nemulțumită de evaluarea făcută de expert.

Avocat B. C. Ș. pentru intimata pârâtă A. M. a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că în ceea ce privește terenul de la punctul 1 din acțiune, acesta a făcut obiectul unui schimb, terenul fiind cumpărat de A. M., iar terenul de la punctul 8 este proprietatea lui V. Ș.. Astfel că în mod corect instanța de fond nu a procedat la includerea în masa partajară a acestor terenuri.

Privitor la terenurile solicitate la partaj prin cererea reconvențională a arătat că prin depozițiile martorilor și înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar s-a făcut dovada că aceste terenuri au rămas la decesul autorilor. A arătat că aceste terenuri, la solicitarea pârâtei A., au fost atribuite în lotul acesteia, fiind folosite de această parte, astfel că și dacă ar fi corecte susținerile reclamantei, în sensul că terenurile nu au rămas la decesul autorilor, singura afectată de introducerea acestor bunuri imobile la partaj ar fi pârâta A..

A mai arătat că beciul face corp comun cu casa de locuit, astfel că în mod corect expertul l-a evaluat, deși în încheierea de admitere în principiu nu este prevăzut în mod expres, fiind introdusă la partaj casa în integralitatea ei.

Intimatele pârâte S. A. și T. E. au solicitat admiterea recursului, fiind nemulțumite de cuantumul sultei ce trebuie să-l achite.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Tg-J. sub nr._, reclamanta P. Nicolița a chemat în judecată pe pârâtele S. A., T. E. și A. M. (O.), solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să se constate deschisă succesiunea autorilor M. G., decedat la dat de 05.10.1999 și M. A., decedată la data de 02.10.2005, având ca moștenitori, părțile din dosar, în calitate de fiice.

De asemenea, a solicitat ieșirea părților din indiviziune, asupra emolumentului succesoral rămas de pe urma autorilor, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că, în fapt, la data de 06.10.1999 a decedat autorul părților, M. G., iar la data de 02.10.2005 a decedat autoarea M. A., având ca moștenitori pe reclamantă și pe pârâta S. A., ca fiice rezultate din căsătoria autorilor, pe pârâta T. E., fiica autorului, rezultată dintr-o căsătorie anterioară și pe A. M., fiică rezultată dintr-o căsătorie anterioară a autoarei.

A precizat reclamanta că la decesul autorilor au rămas următoarele bunuri imobile:

1. teren arabil în suprafață de 1 ha, situat în punctul „În față”, comuna Negomir, . N – cu B. V., la S – C. C-tin, la E – cu pădurea comunală, laV – drum județean;

2. teren arabil și fânețe, în suprafață de 1, 25 hza, situat în comuna Negomir, .. „Valea Stejarului”, învecinat: la N – cu A. G., la S – P. I., la E – P. N., la V – cu hotar .> 3. teren arabil în suprafață de 20 ari, situat în pct. „La biserică”, învecinat la N – C. G., la S - B. G., la E – T. G., la V - drum sătesc;

4. teren arabil în suprafață de 45 ari, situat în pct. „Flămându”, învecinat la N – B. V., la S- B. C., la E – B. C- tin, la V – Bacâtea G.;

5. teren construcții, în suprafață de 1, 10 ari, situat în „Crivină”, învecinat la N – cu A. G., la S – cu A. A., la E – cu județean, la V – cu pârâul Jilț;

6. teren arabil în suprafață de 15 ari, situat în pct. „Crivină”, învecinat la N – cu C. C., A. N., A. V., la S – cu A. A., la E – cu râul Jilț, l a V - A. V.;

7. teren vie în suprafață de 0, 08 h, învecinat la N – cu T. G., la S – cu A. A., la E – cu rest proprietate, la V – rest proprietate;

8. teren arabil în suprafață de 22 ari, situat în punctul „La B.”, învecinat: la N – cu P. V., la S – cu Ț. D., la E – drum comunal Raci – B., la V – drum comunal;

9. teren arabil în suprafață de 50 ari, situat în comuna Negomir, .. „La păr”, învecinat la N- cu drum sătesc, la S – cu Mituleț G., la E – cu V. L., la V – P. A..

10. teren arabil situat în comuna Negomir, .. „La păr”, învecinat: la N- drum sătesc, la S –drum sătesc, la E – S. C., la V – P. A.;

11. o casă bătrânească, compusă din două camere, construită din lemn, acoperită cu țiglă, situat pe terenul descris la punctul 5 din acțiune;

12. un fânar, construit din lemn, acoperit cu țiglă;

13. un pătul și un grajd construite din lemn, acoperite cu țiglă;

În drept, au fost invocate disp. art. 729 și următoarele C.pr.civ.

În dovedire, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtelor.

Cererea a fost legal timbrată.

S-au depus la dosar, în copie xerox, acte de stare civilă.

Pârâta A. M. a formulat în cauză întâmpinare prin care a arătat că este de acord să se dispună partajul averii succesorale privind bunurile rămase la decesul autorilor M. G. și M. A., urmând să se stabilească masa bunurilor de împărțit, cotele ce li se cuvin părților în calitate de copărtași și ieșirea din indiviziune, prin atribuirea bunurilor cuvenite, cu cheltuieli de judecată prin compensare.

A menționat pârâta că este fiica ambilor autori, M. G. și M. A., susținerea reclamantei din acțiunea principală, în sensul că ar fi fiica doar a autoarei M. A., fiind eronată.

Pârâta a recunoscut bunurile menționate în acțiune ca aparținând ambilor autori, însă a arătat că exisă și alte bunuri ce provin de la aceștia.

Pârâta a arătat că a efectuat demersuri sub aspectul dovedirii existenței bunurilor ulterioare ce vor intra la masa de împărțit, sens în care, prin adresa nr. 2163/17.05.2009 emisă de Primăria Comunei Negomir i-a fost comunicat faptul că în registrul agricol, defuncții M. G. și M. A. figurează cu suprafața de 3, 4 ha, în satul Nucet, jud. Gorj.

În drept, a invocat disp. art. 115 – 117 C.pr.civ.

A arătat că în susținere, înțelege să se folosească de proba cu acte, martori și interogatoriul reclamantei.

A depus la dosar copia actului său de identitate, a certificatului de naștere și de căsătorie, adresa nr. 2163/19.05.2009.

La termenul de judecată din 07.07.2009, instanța, reținând că părțile nu și-au îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor, de a indica numele corect al autorilor, respectiv, dacă este vorba despre „Morenci” sau „M.”, a suspendat cauza conform art. 155 ind. 1 C.pr.civ.

Ulterior cauza a fost repusă pe rol, iar prin completarea la întâmpinare, depusă la dosar la data de 09.02.2010, pârâta A. M. a solicitat scoaterea de la masa de împărțit a terenului cu suprafața de 1 ha, situat în punctul „ În față”, din comuna Negomir, . N – B. V., la S – C. C., la E – pădurea comunală, la V – drum județean, descris la punctul 1 din acțiune.

A arătat pârâta că, în fapt, acest teren a fost deținut de tatăl lor, în baza unei înțelegeri verbale cu adevăratul proprietar, L. I. și că ulterior acesta din urmă a înstrăinat terenul, prin acte de vânzare - cumpărare numiților P. E., V. Ș. și A. M..

A precizat, de asemenea, pârâta că bunul imobil arătat de reclamantă la punctul 11 din acțiune, respectiv, o casă bătrânească, este compus din trei camere, iar nu două cum menționează reclamanta, casa având și un beci, curte de ciment și porți de fier, rămase la decesul autorilor.

Pârâta A. M. a formulat în cauză cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa de împărțit a următoarelor bunuri mobile și imobile:

1. teren arabil în suprafață de 25 ari, situat în punctul „Ogrăzi”, ., învecinat: la N – A. G., la S – P. G., la E – P. G., la V – C. A.;

2. teren arabil în suprafață de 25 ari, situat în punctul „în . Valea Racilor, învecinat: la N- Bodei V., la S – Mituleț G., la E – B. D., la V – P. I.;

3. teren arabil cu suprafața de 3 ari, situat în punctul „ în . Valea Racilor, învecinat: la N- pârâu, la S – drum comunal, la E – Mituleț G., la V- S. C.;

4. teren arabil cu suprafața de 20 ari, situat în punctul „ Merișori”, comuna Negomir, .: la N – Califantu I., la S – Jilț, la E – Borunga Staiche, la V – S. Gigiana;

5. teren arabil în suprafață de 10 ari, situat în punctul „Paltinu”, învecinat la N - drum comunal Paltinu, la S – drum județean, la E – P. I., la V – P. I.;

6. teren arabil în suprafață de 16 ari, situat în punctul „Paltinu”, vecin: la N – O. Vișinel, la s – drum județean, la S – drum județean, la E – P. I., la V – P. G..

Ca bunuri mobile au fost enumerate: 2 bovine, un cazan țuică de capacitate 100 kg, o mașină de cusut „Singer”, o putină capacitate 800 kg, un butoi de 100 kg, un butoi de 200kg.

La cererea reconvențională au fost atașate, în copie, Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.5715/1994.

Valoarea bunurilor din masa de împărțit a fost precizată la suma de 3000 de Ron.

La termenul din 09.03.2010 au fost depuse la dosar Adeverința nr. 1041/2010, Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale.

Reclamanta – pârâtă reconvențional a formulat în cauză răspuns la întâmpinarea, cererea reconvențională formulate de pârâta A. M., prin care a arătat că bunurile menționate în completarea la întâmpinare au fost înstrăinate în timpul vieții autorilor.

Astfel, s-a arătat că bunurile menționate în cererea reconvențională, punctele 1 – 6 au fost înstrăinate de autori, la decesul acestora nerămânând aceste bunuri.

Cât privește bunurile mobile nominalizate în cererea reconvențională, s-a precizat că a rămas un butoi de 70 lei pe care, arată reclamanta că este dispusă să-l dea pârâtei.

Relativ la terenul menționat în completarea la întâmpinare, s-a solicitat scoaterea acestuia de la masa de împărțit, reclamanta arătând că nu are nici o legătură contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5715/21.04.1994 cu terenul descris de ea la punctul 1 din acțiune, nici sub aspectul punctului de amplasament, nici sub aspectul vecinătăților.

De altfel, a menționat reclamanta, în certificatul de moștenitor nr. 10/1994, se atestă un teren în suprafață de 3260 m. p, situat în punctul „Lângă Bibanul”, iar terenul descris de reclamantă în acțiune este situat în punctul „ În Față”, astfel că punctele de amplasament sunt total diferite.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 rap. la art. 119 și 729 C. civ.

Odată cu acest răspuns au fost depuse la dosar, în copie, înscrisul olograf intitulat „Chitanță” autentificat sub nr. 3317/1993, Chitanța nr. 1200, înscrisul olograf intitulat „Act de schimb” chitanța emisă în dosarul nr. 2098/1965, Certificatul de moștenitor nr. 10/1994.

În cauză a fost încuviințată și administrată și proba cu martori, fiind audiați în acest sens, martorii A. I., Mituleț V., V. G., A. V., Ț. D., B. C..

În vederea justei soluționări a cauzei, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Comunei Negomir, prin care s-a solicitat ca, având în vedere Sesizarea nr. 850/2.03.2004 pentru deschiderea procedurii succesorale și Adeverința nr.1041/5.03.2010, eliberate de această instituție, să completeze datele privind suprafețele de teren indicate în actele enunțate, terenuri ce au aparținut autorilor Morenci A. și Morenci G., cu indicarea, pentru fiecare lot de teren, a suprafeței, vecinătăților și amplasamentului, răspunsul fiind comunicat conform adresei nr. 2576/2010 emisă de Primăria Negomir.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, pe care instanța a apreciat-o ca fiind necesară identificării terenurilor aduse la masa de împărțit și care a avut ca obiective:

1.Individualizarea terenurilor din acțiune, respectiv, din cererea reconvențională aflată la fila 62 din dosarul cauzei.

2. Să se verifice dacă terenul din contractul de vânzare cumpărare nr. 5715/21.04.1994 (aflat la fila 63 din dosar) se regăsește între cele menționate în acțiune.

3.Să se precizeze dacă terenul adresa nr. 850/2004, emisă de Primăria Comunei Negomir privind deschiderea succesiunii pentru autorul Morenci G. se regăsește în terenurile din cererile părților, respectiv, dacă se regăsește în registrul agricol al părților.

4.Să se precizeze dacă terenurile din actele sub semnătură privată (filele 79,80,81,82) se regăsesc între terenurile din acțiune, respectiv, din cererea reconvențională.

5. Identificarea, dacă este posibil, a terenurilor ce rezultă din declarațiile martorilor ascultați în cauză(filele 85,86, 87, 92, 93) și să se precizeze dacă aceste terenuri se regăsesc în cele înscrise în părți în acțiune, respectiv, în cererea reconvențională.

Lucrarea a fost întocmită de expert M. G..

Prin încheierea de admitere în principiu din 26.04.2012, s-a dispus admiterea în parte în principiu a acțiunii, admiterea în parte în principiu a cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamant reconvențional A. M., s-a constatat deschisă succesiunea autorului Morenci G., la data de 05.10.1999.

De asemenea, s-a constatat că la succesiunea autorului Morenci G. aveau vocație succesorală, M. A., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼ din masa succesorală, respectiv 4/16, precum și reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., T. E., A. M., în calitate de fiice, cu o cotă egală din restul de ¾ din succesiune, respectiv, 3/16 pentru fiecare dintre ele.

Prin aceeași încheiere, instanța a constatat că masa succesorală a autorului Morenci G. se compune din: una casă cu două camere, un pătul, un grajd, un cazan de 100 l, 2 vaci, un butoi de 70 l și următoarele terenuri:

- terenul de la pct. 2 din acțiune: punctul „Valea Stejarului”, în suprafață totală de 2, 0835 ha, pe o curea ce traversează Pârâul Jilț și un drum comunal, având vecinătățile la N- drum comunal, E- P. I., S – hotar . G., compusă din 8 suprafețe de teren, individualizate în anexa la raportul de expertiză, respectiv: S1 – în suprafață de 0, 1722 ha, arabil, S2 – în suprafață de 0, 1809 ha, arabil, S3 – în suprafață de 0,0700 ha fânețe, S4 - în suprafață de 0,2173 ha fânețe, S5 – în suprafață de 0, 0837 ha, vie hibridă, S6 – în suprafață de 0, 0823 ha fânețe, S7 - în suprafață de 0,3996 ha, arabil, S8 - în suprafață de 0,8775 ha, fânețe, individualizate conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 2 - fila 180).

- terenul de la pct. 3 din acțiune: punctul „La Biserică”, compus din două parcele dispuse pe cureaua ce însumează 0, 1998 ha, cu vecinătățile: N – C. C., E – Tănasa I., S – B. V., V – drum exploatare, respectiv, S 1 - în suprafață de 0,1098 ha fânețe, și S 2 - în suprafață de 0,0900 ha fânețe, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 3 - fila 181).

- terenul de la pct. 4 din acțiune: pct. „Flămându”, teren în suprafață totală de 0, 3066 ha, compus din trei parcele dispuse pe cureaua ce traversează pârâtul Jilț, învecinată la N – B. I., la E - B. C-tin, la S - Băcîtea G., la V – I. I., în care S1 în suprafață de 0, 0360 ha arabil, S 2, în suprafață de 0, 2400 ha arabil, S3 - în suprafață de 0, 0306 ha arabil, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 4 - fila 181)

- terenul de la pct. 5 din acțiune: pct. „La Crivină” (locul cu casa), în suprafață totală de 0, 5020 ha, învecinată la N – O. S. Motru, la E – A. A., la S – drum comunal, la V – A. G., respectiv, S1 în suprafață de 0,0945 ha pășune, S2 - în suprafață de 0,0630 ha, vie hibridă (inclusă în pct. 7 din acțiune), S3 în suprafață de 0,1113 ha, S4 - în suprafață de 0, 0693 ha, S5 în suprafață de 0,0708 ha, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 5 - fila 182)

- terenul de la pct. 6 din acțiune: punctul „Crivină”, în suprafață de 0, 1836 ha, o singură parcelă, cu vecinii: la N – drum comunal, la E – A. G., la S - Pârâul Jilț, la V – A. A., conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 6 - fila 182).

S-a constatat deschisă succesiunea autoarei Morenci A., la data de 10.02.2005 și că la succesiunea autoarei Morenci A., au vocație succesorală reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., A. M., în calitate de fiice, cu cote egale, respectiv de 1/3 fiecare, din masa succesorală rămasă de la autoarea Morenci A..

De asemenea, s-a constatat că masa succesorală a autoarei Morenci A., se compune din următoarele terenuri:

- terenul de la pct. 9 și 10 din acțiune: punctul „La păr”, cu o suprafață totală de 0, 3090 ha, învecinată: la N - drum exploatare, la E - V. L., la S – Mituleț G., la V – P. A., compusă din S1 – în suprafață de 0,1218 ha, arabil, S2 - în suprafață de 0,1235 ha arabil, S3 - în suprafață de 0, 0377 ha arabil, S4 - în suprafață de 0, 0260 ha vie hibridă, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. 9 și 10 din acțiune - fila 184).

- terenul de la pct. 1 din cererea reconvențională, punctul „Ogrăzi” cu suprafața totală de 0, 1845 ha, învecinată la N – A. G., la E – P. G., la S – P. G., la V – C. A., compus din S 1 – în suprafață de 0,0580 ha fânețe, S2 - în suprafață de 0, 0045 ha, drum, S3 - în suprafață de 0,1220 ha fânețe, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct.1 - fila 183).

- terenul de la pct. 2 din cererea reconvențională: punctul „Valea Racilor”, în suprafață de 0, 2460 ha, învecinat la N – B. V., la E – B. D., la S – Mituleț V., la V – Mituleț V., conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct.2 - fila 183).

- terenul de la pct.3 din cererea reconvențională, punctul „. suprafață de 0, 0445 ha învecinat la N – Valea Racilor, la E – Mituleț V., la S – drum comunal, la V – S. C., conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct.3 - fila 183).

- terenul de la pct. 4 din cererea reconvențională: punctul „Merișori”, în suprafață de 0, 1394 ha, arabil, învecinat la N – Califantu Speranța, la E - S. G., la S – drum comunal, la V – B. Sache, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct.4 - fila 184).

- terenul de la pct. 5 din cererea reconvențională: punctul „Paltinu”, în suprafață totală de 0, 1597 ha, cu vecinătăți: la N – drum comunal DC Paltinu, la E – P. I., la S – drum județean, la V- P. I., compus din două suprafețe: S 1, în suprafață de 0,1235 ha arabil vie și Pdt și S2 în suprafață de 0, 0362 ha, teren ocupat de P. I. cu construcții, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct.5 - fila 184).

- terenul de la pct. 6 din cererea reconvențională: punctul „Paltinu”, în suprafață de 0, 0877 ha, învecinat la N - cu A. C. I., la E - P. I., la S - drum comunal, la V – P. I., compusă din două suprafețe, S 1 – în supraf. de 0, 0268 ha, arabil și S 2, de 0, 0609 ha arabil, conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmite în cauză de expert M. G. (pct. B, pct 6 - fila 184).

Totodată, s-a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune și, văzând disp. art. 201 și art 673 C.pr. civ. s-a dispus efectuarea de expertize de specialitate, în vederea evaluării și lotizării bunurilor succesorale, lucrarea fiind întocmită de expert S. M. și P. N..

Pentru a pronunța încheierea instanța de fond a reținut că la data de 05.10.1999 a decedat autorul Morenci G., dată la care, potrivit disp. art. 651 C.civ.,conform cărora succesiunile se deschid prin moarte, s-a deschis și succesiunea acestuia.

Din probatoriile administrate rezultă că succesiunea autoarei Morenci A. s-a deschis, în aceleași condiții, la data de 10.02.2005.

Date fiind disp. art. disp. 652 ,art .654 raportat la art. 659 și art 669. C.civ. și disp. art. 1 din L 319/1944,care definesc ordinea succesiunilor și vocația succesorală, la succesiunea autorului M. G. aveau vocație succesorală, M. A. în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼ din masa succesorală ,respectiv 4/16, precum și reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., T. E., A. M.,în calitate de fiice, cu o cotă egală din restul de ¾ din succesiune, respectiv, 3/16 pentru fiecare dintre ele.

Vocația succesorală a părților rezultă din actele de stare civilă, ,în ce privește pe descendente acestea fiind toate fiicele autorului ,inclusiv A. M. care este fiica lui Morenci G. și P. A., devenită ulterior nașterii fiicei sale Morenci A., conform certificatului de căsătorie și certificatului de naștere al pârâtei.

În ce privește cotele succesorale, instanța a avut în vedere gradul de rudenie și disp. 659,669 C. civ. și art. 1 L 319/1944, conform cărora soțul supraviețuitor are drept la ¼ din succesiune când vine în concurs cu descendenții, iar descendenții succed în părți egale între ei, acte normative în vigoare la data deschiderii succesiunilor și la data sesizării instanței și deci aplicabile în cauză, cf. dispozițiilor art. 3 raportat la disp. art. 223 din Lg. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului cod civil.

Aceleași dispoziții legale urmează să fie avute în vedere și la stabilirea vocației succesorale și cotelor pentru succesiunea autoarei Morenci A., deschisă la 10.02.2005.

Astfel, la această succesiune au vocație succesorală reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., A. M., în calitate de fiice, cu cote egale, respectiv de 1/3 fiecare, din masa succesorală rămasă de la autoarea Morenci A..

Cât privește pe pârâta T. E., se reține că aceasta este fiica lui Morenci G. și Morenci M., astfel că nu are vocație succesorală la succesiunea autoarei Morenci A..

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta A. M. a fost de acord cu partajarea bunurilor rămase de la autori și compensarea cheltuielilor de judecată și a recunoscut bunurile din cererea de chemare în judecată ca fiind rămase de la cei doi autori .

Cât privește ceilalți pârâți, se reține că ei nu s-au prezentat în instanță și nu au contestat în nici un fel bunurile din acțiune, doar pârâta T. Elene a susținut că dorește să nu fie aduse la masa de împărțit terenurile moștenite de ea de la mama sa, respectiv cele din pct. Flămându, 27 de ari, pct. Valea Stejerului, 35 de ari, Via lui C. sau Valea Grânelor, 25 de ari.

Din analiza actelor dosarului, respectiv adeverința de la registrul agricol, schița de deschidere a succesiunii, cererile părților, rezultă că în ce privește terenul de la Via lui C. sau Valea Grânelor, 25 de ari, nu este înscris în registrul agricol al autorilor și deci instanța apreciază că nu face obiectul partajului celor doi autori.

Referitor la terenurile din pct. Flămându, 27 de ari, pct. Valea Stejerului, 35 de ari, se constată că ele erau înscrise în registrul agricol al autorului Morenci G. iar pârâta nu face o individualizare concretă a acestora, nici chiar după întocmirea lucrării de specialitate astfel că ele nu pot fi scoase din patrimoniul autorului ,care și el la rândul său a fost moștenitor, ca soț supraviețuitor al mamei pârâtei T. Elen, iar aspectul că provin de la mama lui T. E., nefiind dezbătută vreo succesiune după decesul mamei acestei pârâte, nu este suficient pentru a le reține numai în patrimoniul acesteia, ci acest aspect poate fi avut în vedere doar la lotizare, pentru a se repartiza eventual în lotul acesteia, având în vedere că lucrează aceste terenuri de mai mulți ani și că a făcut investiții pe ele.

Din adeverința nr. 2129/04.05.2010, fila 102, emisă de Primăria Negomir, rezultă că autorii figurau la registrul agricol cu 340 ari teren astfel, în Valea Stejerului, 125 de ari, în PCT. „În Față”, 100 de ari, „La Biserică”45 de ari, pct. Flămându 45 de ari, pct. Crivină 25 de ari.

Potrivit expertizei de specialitate, de la autorul Morenci G., a rămas suprafața de teren de 3,2755 ha, iar de la Morenci A., suprafața de 1,1708 ha, terenuri ce se regăsesc în cererea inițială, în cererea reconvențională și în depozițiile martorilor.

Din lucrarea de specialitate rezultă că terenurile ce fac obiectul litigiului sunt situate pe teritoriul comunei Negomir și se regăsesc înscrise în cererea pentru deschiderea succesiunii, iar cele de la pct. 1 și pct. 8 din acțiune nu au putut fi identificate, deoarece au făcut obiectul unor schimburi în timpul vieții autorilor.

Față de această constatare din teren, și coroborând acest aspect cu răspunsul la obiectivul nr. nr. 4 în care expertul precizează că terenurile din actele sub semnătură privată (filele 79,80,81,82) se regăsesc între terenurile din acțiune, respectiv, din cererea reconvențională, instanța nu va reține la masa de împărțit terenurile de la pct. 1 și 8, ele nemaifiind în patrimoniul autorilor la deces,fiind în patrimoniul acestora terenurile obținute în schimb.

Se mai reține că în ce privește terenul de la pct. 1 din acțiune, acesta se regăsește în contractul de vânzare cumpărare nr. 5715/21.04.1994 aflat la fila 63 din dosar, așa cum precizează expertul în lucrare, pct. 2 fila 179, ceea creează concluzia certă că acest teren nu se regăsește în patrimoniul autorilor la deces.

Cum potrivit depozițiilor legale mai sus citate masa succesorală se compune din bunurile existente efectiv în patrimoniul defunctului la momentul decesului, instanța nu va reține aceste terenuri la masa succesorală, ele nemaifiind în patrimoniul acestora la momentul decesului, fiind înstrăinate de autor în timpul vieții.

Cât privește casa și anexele, instanța a reținut că ele au fost recunoscute parțial de părți, respectiv casa și butoiul, iar cazanul de fabricat țuică și cele 2 vaci rezultă din depozițiile martorilor A. V. (fila 87) și Morenci G. (fila 86 ).

S-a mai reținut astfel, deoarece casa în forma veche de 2 camere, grajdul și pătulul sunt bunuri ce existau în patrimoniul autorului la deces, potrivit sesizării de deschidere succesiune nr. 850/2.03.2004, întocmită de Primăria Comunei Negomir, necontestată de niciuna dintre părți(fila 71).

Din aceleași probatorii, rezultă că la decesul autoarei Morenci A., a rămas suprafața de 1,1708ha, identificate în rap. de exp. lit. A, pct. 9 ,10, lit. B, pct. 1,2,3,4,5,6,(filele 177, 179) .

Cât privește celelalte bunuri imobile se reține că reclamanta și reclamanta reconvențional, care potrivit disp. art. 1169 C. civ., aveau sarcina probei, nu au făcut dovada existenței lor în patrimoniul autorilor la momentul decesului.

Din motivele expuse și văzând disp. art. 652, art .654 raporta la art. 659 și urm. C.civ. instanța urmează să admită în parte în principiu acțiunea și cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențional A. M. și să constate deschisă succesiunea autorului Morenci G., la data de 05.10.1999, iar succesiunea autoarei Morenci A. s-a deschis, în aceleași condiții, la data de 10.02.2005.

Date fiind disp. art. disp. 652 ,art .654 raportat la art. 659 șiart 669. C.civ. și disp. art. 1 din L 319/1944,care definesc ordinea succesiunilor și vocația succesorală,instanța va constata că la succesiunea autorului M. G. aveau vocație succesorală, M. A. în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼ din masa succesorală ,respectiv 4/16, precum și reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., T. E., A. M.,în calitate de fiice, cu o cotă egală din restul de ¾ din succesiune, respectiv, 3/16 pentru fiecare dintre ele.

În aceleași condiții și văzând aceleași disp. mai sus citate, se va reține că la succesiunea autoarei Morenci A., au vocație succesorală reclamanta P. Nicolița și pârâtele S. A., A. M.,în calitate de fiice, cu cote egale, respectiv de 1/3 fiecare, din masa succesorală rămasă de la autoarea Morenci A..

Având în vedere cele expuse mai sus cât și art.728 și următoarele C.civ,conform cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanța a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune.

Văzând disp. art 201 și art 673 C.pr. civ. în cauză s-a dispus efectuarea unor lucrări tehnice de evaluare bunuri .

Prin sentința civilă nr. 3677 din 9.05.2013 pronunțată de Judecătoria Tg J. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P. Nicolița, domiciliată în Tg-J., ., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtele S. A., domiciliată în comuna B., ., T. E., domiciliată în comuna B., ., A. M. (O.), domiciliată în comuna Negomir, ..

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamanta reconvențional A. M..

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert P. N. și S. M., în varianta a II - a și atribuie părților bunurile conform acestei variante .

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat și obligă pe pârâta S. A. să plătească reclamantei suma de 227 lei, cheltuieli de judecată și pârâtei A. M. suma de 372 lei, cheltuieli de judecată.

A fost obligată pârâta T. E. să plătească în favoarea pârâtei A. M., suma de 599 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că acțiunea este întemeiată sub aspectul ieșirii părților din starea de indiviziune, conform disp.art.728 C.civ. de la 1864, aplicabil în cauză conform art. 6 din N.C.C., care recunoaște dreptul fiecărui ere de de a cere oricând împărțeala succesiunii.

În ce privește lucrările de specialitate realizate în cauză, instanța a apreciat că acestea răspund obiectivelor stabilite și, văzând și disp. art. 734,739 -743 C. civ. de la 1864, rap. la art. 673 C.P.C. de la 1865, urmează să omologheze raportul de expertiză întocmit de expert P. N. și S. M., în varianta a II- a(filele 67-71) și să atribuie părților bunurile, conform acestei variante.

La alegerea variantei de împărțire s-a avut în vedere atât poziția părților, cât și disp. art 741 și urm. C civ. de la 1864.

Cu privire la cheltuielile de judecată, s-au compensat în parte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat și a obliga pe pârâta S. A. să plătească reclamantei suma de 227 lei, cheltuieli de judecată și pârâtei A. M. suma de 372 lei, cheltuieli de judecată.

De asemenea, a fost obligată pe pârâta T. E. să plătească în favoarea pârâtei A. M., suma de 599 lei cheltuieli de judecată.

În acest sens, au fost avute în vedere disp. art. 774 C. civ, raportate la art. 274 C.pr.civ., potrivit cărora, cheltuielile succesiunii trebuie suportate în părți egale cotelor cuvenite, de către moștenitori. Astfel, au fost compensate cheltuielile personale efectuate cu deplasările la instanță și onorarii avocat, urmând a fi împărțite doar cele cu expertiza, suportate în totalitate de reclamantă și de pârâta A. M..

Împotriva încheierii de admitere în principiu din 26.04.2012 și a sentinței civile nr.3677/09.05.2013 a declarat recurs recurenta reclamantă P. Nicolița, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamanta a criticat raportul de expertiză întocmit de expert M. G., afirmând că cele constatate de acesta nu sunt conforme cu realitatea.

A motivat că expertul nu a identificat terenurile de la punctele 1 și 8 din acțiune pe considerentul că aceste terenuri au alți proprietari, fără să arate însă cine sunt acești proprietari.

De asemenea nu au fost măsurate nici terenurile de la punctele 5 și 6 din acțiune și nici terenurile solicitate la partaj prin cererea reconvențională de către pârâta A. M..

A arătat că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, dar instanța le-a respins pe considerentul că ar fi fost tardiv formulate.

O altă critică a vizat evaluarea și lotizarea beciului, deși acesta nu a fost enumerat în IAP.

A criticat raportul de expertiză întocmit de expert P. N. pe considerentul că acesta a supraevaluat bunurile imobile.

De asemenea a criticat și raportul de expertiză întocmit de expert S. M. pe considerentul că a procedat la evaluarea la a două bovine, un cazan pentru țuică și un butoi de lemn, fără ca aceste bunuri să existe fizic, aceste bunuri nerămânând la decesul autorilor.

A solicitat în concluzie admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata A. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, instanța de recurs reține recursul ca fiind nefundat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

Deși, în recursul declarat, recurenta reclamantă nu arată în mod expres că înțelege să declare recurs și împotriva încheierii de admitere în principiu, din motivele recursului rezultă că aceasta este nemulțumită și de componența masei succesorale stabilită de instanța de fond, astfel că tribunalul procedează la verificarea legalității și temeiniciei încheierii în raport de criticile formulate în recurs.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta P. Nicolița a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase la decesul autorilor M. G. decedat la data de 05.10.1999 și M. A. decedată la data de 02.10.2005.

Reclamanta a susținut că la decesul autorilor au rămas mai multe suprafețe de teren, o casă de locuit și anexe gospodărești.

Pârâta A. M., prin întâmpinarea formulată (fila 61) a arătat că terenul de la punctul 1 din acțiune nu a rămas la decesul autorilor, proprietarul terenului fiind L. I., care a înstrăinat terenul prin acte de vânzare cumpărare mai multor cetățeni printre care și pârâtei A. M., depunând în acest sens contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.5715 din 12.04.1994.

Instanța a încuviințat în cauză o expertiză tehnică preliminară, stabilindu-se ca obiective identificarea terenurilor descrise în acțiunea principală și cererea reconvențională, verificându-se dacă aceste terenuri se regăsesc în actele depuse de părți la dosarul cauzei, fiind numit expert domnul M. G..

Raportul de expertiză a fost depus pentru termenul din 12.04.2012 și deși reclamanta beneficia de apărare calificată nu au fost formulate obiecțiuni la lucrarea tehnică întocmită în cauză.

A reținut expertul că terenurile descrise la punctul 1 și 8 din acțiune au făcut obiectul unor schimburi, acestea nerămânând la decesul autorilor, iar terenurile descrise în cererea reconvențională se regăsesc în înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar și sunt descrise în depozițiile martorilor audiați în cauză.

În raport de probatoriul administrat, în mod corect instanța de fond a reținut că terenul descris la punctul 1 din acțiune se regăsește în contractul de vânzare cumpărare nr.5715/21.04.1994 și este proprietatea pârâtei A. M., iar în ceea ce privește terenul de la punctul 8 din acțiune, acesta nu a putut fi identificat, astfel că instanța nu a inclus la masa partajară aceste două bunuri imobile, reținând că nu s-a făcut dovada că acestea ar fi rămas la decesul autorilor.

De asemenea în mod corect, instanța de fond a introdus la masa partajară terenurile descrise în cererea reconvențională, acestea fiind identificate de expert care a concluzionat că terenurile se regăsesc în înscrisurile sub semnătură privată depus e la dosarul cauzei.

Critica recurentei referitoare la respingerea ca tardiv formulate a obiecțiunilor formulate de aceasta împotriva lucrării întocmite de expert M., este nefondată, partea nemulțumită de lucrarea tehnică având posibilitatea să formuleze obiecțiuni la primul termen de judecată, după depunerea raportului de expertiză.

În prezenta cauză, lucrarea tehnică a fost depusă pentru termenul din 12.04.2012, când s-a acordat termen pentru observarea raportului de expertiză, la următorul termen de judecată din 26.04.2012 părțile și apărătorii acestora nu au învederat instanței că au obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiunile formulate de reclamantă și depuse la fila 197 fiind formulate pentru termenul din 10.05.2012, ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu.

Constatându-se că obiecțiunile nu au fost formulate în termen, în mod corect instanța de fond le-a respins ca tardiv formulate.

Privitor la susținerea recurentei că nu s-au respectat dispozițiile încheierii de admitere în principiu, expert P. procedând la evaluarea beciului, deși în încheiere acesta nu este menționat ca făcând parte din masa partajară, și aceasta este apreciată ca nefondată, la masa partajară a autorului Morenci G., fiind introdus imobilul casă de locuit compus din 2 camere, iar cu ocazia identificării imobilului, expert P. a constatat că sub aceste două camere este edificat și un beci, motiv pentru care a procedat la evaluarea întregului imobil așa cum a fost găsit în teren.

Nu se poate reține că în încheierea de admitere în principiu ar fi trebuit menționat în mod expres acest beci, câtă vreme beciul și camerele de locuit constituie un tot unitar și compun imobilul casă de locuit care a fost reținut la partaj.

În ceea ce privește susținerea recurentei că în mod greșit au fost introduse la masa partajară ca bunuri mobile două bovine, cazan de țuică și un butoi și aceasta este nefondată, martorii audiați în cauză relatând că aceste bunuri mobile au rămas la decesul autorului Morenci G.. Astfel, martorii Mituleț V. ( fila 85),V. G. ( fila 86), A. V. ( fila 87) au relatat că autorii aveau în gospodărie cazan pentru fabricat țuică, butoaie și animale, bunuri ce au rămas la decesul autorilor.

Împrejurarea că bunurile mobile au fost evaluate fără a fi vizualizate de expert nu conduce la concluzia că acestea au fost supraevaluate, expertul raportându-se la prețul de piață ca nou a bunurilor respective și uzura morală pe care bunul ar fi înregistrat-o, elemente care fac posibilă evaluarea bunurilor, fără a fi necesară vizualizarea lor. De altfel ,această împrejurare nu este imputabilă expertului ori instanței, ci datorită unor împrejurări externe, bunurile nu au putut fi prezentate acestuia, părțile susținând că acestea nu mai există în materialitatea lor, însă martorii audiați în cauză au relatat că aceste bunuri au rămas la decesul autorului, astfel că în mod corect ele au fost introduse la masa partajară.

Referitor la supraevaluarea bunurilor, instanța constată că reclamanta a formulat obiecțiuni la lucrările tehnice întocmite în cauză, iar experții P. N. și S. M. și-au menținut concluziile lucrărilor tehnice, lucrări în care se explică în mod tehnic criteriile avute în vedere la evaluarea bunurilor.

Concluzionând, reține instanța că în prezenta cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile de recurs prevăzute de art.304 C.pr.civ. și în raport de disp.art.312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul.

În temeiul art.274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata A. M., reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă P. Nicolița, împotriva încheierii de admitere în principiu din 26.04.2012 și a sentinței civile nr. 3677 din 09.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. A., T. E., A. M. (O.).

Obligă recurenta la 800 lei către intimata A. M. reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.10.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. D.

Judecător,

M. G.

Judecător,

N. U.

Grefier,

Firuța Ș.

Red.G.D. /Tehnored.L.M.

Jf.J.P.

Ex.2/ 11 octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1917/2013. Tribunalul GORJ