Întoarcere executare. Decizia nr. 1980/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1980/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 7817/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA nr. 1980/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât G. S. împotriva sentinței civile nr. 147 din 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . București și intimatul pârât B. T. E., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât G. S., reprezentat fiind de avocat M. A., intimata reclamantă . București și intimatul pârât B. T. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat M. A. pentru recurentul pârât G. S. a solicitat, într-o primă teză admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii sau a excepției necompetenței teritoriale, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța competentă, Judecătoria Sectorului 1 București unde se află sediul unității bancare la care s-a făcut poprirea.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg.-J. petenta - creditoare S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată intimatul – debitor G. S. și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatii G. S. și B. T. S., să se dispună întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinței nr. 6232/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008, prin restabilirea situației anterioare, în sensul obligării intimatului restituirea sumei de 9198,4 lei, actualizată la data plății efective .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 6232/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost obligată să plătească intimatului contravaloarea drepturilor bănești prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Reclamanta a menționat că pentru executarea silită a sentinței pârâtul s-a adresat B. T. S., care a întocmit dosarul de executare nr. 1110/E/2008, iar la data de 04.12.2008 s-a extras din conturile debitoarei suma de 9198,4 lei.
Reclamanta a arătat că, prin decizia nr.3026/14.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., sentința a fost modificată, în sensul respingerii acțiunii, astfel că în temeiul art. 4041 alin.1 C.pr. civ., are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare, respectiv prin restituirea sumei de 9198,4 lei.
În drept, au fost invocate prev. art. 404 2 alin. 3 C.pr. civ.
Pârâtul G. S., legal citat, a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și excepția prescripției dreptului la acțiune. Instanța a respins aceste excepții ca neîntemeiate, cu motivarea că executarea silită s-a realizat prin poprire, sediul terțului poprit este în Tg-J., fiind incidente dispozițiile art. 373 alin.2 și art. 4042 alin.3 C.pr.civ.
Prin sentința nr. 147 din 10.01.2013 a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate, de intimatul G. S.
A fost admisă acțiunea având ca obiect întoarcere executare formulată de petenta – creditoare S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1 „P. CITY” împotriva intimatului - debitor G. S., domiciliat în Tg-J., ..4, ., județul Gorj și B.E.J.T. S., cu sediul în Tg.-J., județul Gorj..
S-a dispus întoarcerea executării silite a sentinței civile nr. 6232/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj și obligă pârâtul G. S. la plata către reclamanta . sumei de 9198,4 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art. 404 1alin.1 C.pr. civ, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia .
Potrivit art. 404 2 alin. 1 C.pr. civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării .
Potrivit art. 404 2 alin. 3 C.pr. civ dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin.1, cel îndreptățit o va putea cerere instanței judecătorești competente potrivit legii, respectiv Judecătoriei în circumscripția căreia s-a efectuat executarea.
Totodată, în virtutea principiului simetriei, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe judecătorești, atunci și revocarea unei executări - înțeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obține doar prin ordinul aceleiași instanțe, fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită.
Din această perspectivă, a caracterizării întoarcerii executării ca "o contestație specială la executare", sunt de amintit și dispozițiile Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, prin care s-a statuat că: "Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea...".
Or, în condițiile în care judecătoria, ca instanță de executare, este competentă să soluționeze contestația, atât împotriva executării, cât și a titlului executoriu, aceeași competență aparține aceleiași instanțe, judecătoria, atunci când se pune problema restabilirii situației anterioare executării (întoarcerea executării), ca urmare a anulării executării și, respectiv,a desființării titlului executoriu în baza căruia a fost efectuată executarea silită, sens în care s-a pronunțat ÎCCJ prin decizia nr. 5/2012.
Cum executarea a fost începută de creditorului G. S., la B. T. S. din Tg-J., acesta aflându-se în circumscripția Judecătoriei Tg-J., iar terțul poprit are de asemenea sediul în Tg J., instanța de executare este Judecătoria Tg-J.
În speță, titlul executoriu îl reprezintă sentința nr 6232/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008. În condițiile debitoarea nu a înțeles să execute de bună voie titlul executoriu, creditorul G. S. s-a adresat B. T. S. în vederea executării silite. Astfel s-a format dosarul de executare nr 1110/E/2008. în cadrul dosarului de executare, s-a întocmit procesul verbal de cheltuieli de executare în sumă de 1598,4 lei. Astfel, debitorului O. P. i-au fost poprite conturile pentru suma de 9198,4 lei din care 7600 lei debit aferent titlului executoriu și 1598,4 lei cheltuieli de executare. Potrivit procesului verbal din 29.12.2008 sentința civilă 6232/12.11.2008 a fost executată și finalizată efectiv, debitorul O. P. achitând suma datorată.
Titlul executoriu a fost desființat prin decizia nr. 3026/14.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., fără să se pronunțe instanța cu privire la restabilirea situației anterioare.
Așadar, cum reclamanta a făcut dovada că a plătit suma pentru care s-a început executarea silită respectiv 9198,4 lei, iar titlul executoriu a fost desființat, aceasta este îndrituită la restabilirea situației anterioare executării silite și la restituirea sumei de 9198,4 lei pe care a dovedit că a efectuat-o.
Apărarea pârâtului G. S. potrivit căreia el nu a beneficiat de întreaga sumă pretinsă de reclamantă a fost apreciată ca neîntemeiată de instanța, în condițiile în care aceasta sumă este compusă din debit datorat plus cheltuieli de executare, sumă ce a fost plătită efectiv de către reclamanta. Deși pârâtul nu a beneficiat decât de debitul ce îi revenea în temeiul titlului executoriu ce a fost pus în executare, tot lui ii revine obligația de a restitui și cheltuielile de executare în condițiile în care titlul executoriu - sentința civilă nr. 6232/2008 a fost desființat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât G. S. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că greșit au fost respinse excepțiile invocate privind necompetența teritorială a Judecătoriei Tg-J. și împlinirea termenului de prescripție de 3 ani în care intimata putea să solicite întoarcerea executării, precum și că nu a fost verificată apărarea pârâtului privind suma încasată de acesta comparativ cu suma pentru care se solicită întoarcerea executării.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului, constată neîntemeiate criticile formulate de recurent.
În mod corect instanța de fond a reținut că este competentă în soluționarea cauzei în raport de dispozițiile art. 373 alin.2 și art. 4042 alin.3 C.pr.civ., întrucât din adresele de înființare a popririi de la filele 18-19 dosar fond, rezultă că poprirea a fost înființată pe contul reclamantei deschis la Raiffeisen Bank cu sediul în Tg-J., deci, executarea s-a făcut în raza teritorială a Judecătoriei Tg-J..
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu putea fi admisă, întrucât dreptul la acțiune pentru întoarcerea executării s-a născut la 14.05.2009, când, prin decizia Curții de Apel C. nr. 3026, s-a desființat titlul executoriu, iar cererea de întoarcere a executării a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J. la 14.05.2012, cu respectarea termenului de 3 ani impus de lege.
Referitor la suma pentru care s-a dispus întoarcerea executării, tribunalul constată că din actele de executare existente la filele 14, 18 rezultă că în cadrul executării silite a fost debitat contul reclamantei cu suma de 9198,4 lei, sumă ce include atât suma cuvenită creditorului în baza sentinței 6232/2008 a Tribunalului Gorj, cât și cheltuielile ocazionate de executarea silită.
Ca urmare, restabilirea situației anterioare pentru debitoarea ., în sensul art. 4041 C.pr.civ., impune a aduce în patrimoniul acesteia a întregii sume preluate, inclusiv a cheltuielilor de executare.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 teza II C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât G. S. împotriva sentinței civile nr. 147 din 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . București și intimatul pârât B. T. E., având ca obiect întoarcere executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. B. | Judecător, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. |
Grefier, A. P. |
Red.C.M./Tehnored. M.O.
Jud. fond M.P.
2 ex./16 Octombrie 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 2141/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 683/2013. Tribunalul GORJ → |
---|