Contestaţie la executare. Decizia nr. 781/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 781/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 46/263/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr.781
Ședința publică din data de 22 martie 2013
Completul compus din:
Președinte V. B.
Judecător A. E. S.
Judecător N. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta contestatoare PFA C. R. împotriva sentinței civile nr.290/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, având în vedere solicitarea intimatei de soluționare a cauzei în lipsă, tribunalul a pus în discuție excepția netimbrării recursului, luând dosarul în pronunțare pe excepția netimbrării.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ contestatorul C. R. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, contestație la executare împotriva somației nr.18/_ /_ emisă de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și împotriva titlului executoriu nr._ emis de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că în cauză se poartă un litigiu cu casa de Asigurări de Sănătate Gorj referitor la suma ce se arată în somația menționată mai sus, litigiu înregistrat sub nr._/95/2012 pe rolul Tribunalului Gorj–Secția C. Administrativ și Fiscal cu termen de judecată la data de 11.01.2013 și solicită întreruperea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate în această cauză.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând că somația emisă și titlul executoriu au fost emise în vederea stingerii creanței în valoare totală de 2751 lei datorată bugetului general consolidat de către contestator și reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Prin sentința civilă nr.290/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de contestatorul C. R. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 din legea nr.146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se taxează, iar art.20 din legea nr.146/1997 stabilește că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea cererii.
În speță, contestatorul a fost citat pentru termenul din 30.01.2013 cu mențiunea de depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 194 lei și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată și cum contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru instanța a anulat ca netimbrată cererea.
Împotriva sentinței a formulat recurs recurenta contestatoare PFA C. R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și arătând că soluția din dosarul nr._ contravine legilor în vigoare, întrucât în dosarul nr._/95/2012 al Secției de C. Administrativ și Fiscal nu s-s dat o hotărâre definitivă și irevocabilă și nu a primit nici o citație pentru dosarul de față.
În ședința publică din 22.03.2013 s-a ridicat din oficiu excepția netimbrării recursului, tribunalul examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 C.pr.civ. această excepție.
Astfel, prin art.1 din Legea nr.146/1997 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță în acest sens și care este, de regulă, primul termen de judecată. Potrivit art.20 aliniat 3 din Legea nr.146/1997 și art.30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate cererea părții se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului rezultă că recurenta contestatoare nu a timbrat anticipat recursul, astfel că pentru termenul de judecată din 22.03.2013 i s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila nr.8 a dosarului de recurs.
La termenul menționat tribunalul a constatat că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr.146/1997 menționate anterior, recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatoarea PFA C. R. împotriva sentinței civile nr.290/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. B. | Judecător, A. E. S. | Judecător, N. B. |
Grefier, A. P. |
Red.N.B.
Tehnored.L.M.
Jf.D.C.B.
ex.2/08.04.2013
← Fond funciar. Hotărâre din 20-11-2013, Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 69/2013. Tribunalul GORJ → |
---|