Fond funciar. Hotărâre din 05-06-2013, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 17115/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1389/2013

Ședința publică de la 05 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. F. T.

Judecător V. G.

Judecător M. B.

Grefier C. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant T. C., împotriva sentinței civile nr. 2496/21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant T. C., lipsă fiind intimatele C. Județeană Gorj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. L. Turceni Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, reprezentată de avocat I. C., intimata Direcția S. Tg-J. și intimatul pârât M. A. V., reprezentat de avocat A. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Recurentul reclamant T. C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a susținut că sentința primei instanțe este nemotivată fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat la dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., că prin cererea cu care a învestit instanța a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8970 mp având în vedere, C. locală de fond funciar Turceni nu i-a soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate ,iar capătul doi al acțiunii se referă al constatarea nulității titlului de proprietate emis lui M. A. V. pentru suprafața de 8970 mp, suprafață ce aparține autorului recurentului și pentru care a solciiatt reconstituirea prin mai multe cereri ultima fiind înregistrată sub nr. 229/2005.

Avocat A. G. pentru intimatul pârât M. A. V. a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

Avocat I. C. pentru intimata C. L. Turceni Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J. sub nr._ petentul T. C., în contradictoriu cu intimatele C. L. Turceni pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția S. Gorj și pârâtul M. A. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea intimatelor la validarea cererii de reconstituire înregistrată sub nr.229/20.09.2005 prin care, în baza Legii 247/2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru suprafața de teren forestier de 8970 mp, situat in punctul Ogăsel-Pietris, din localitatea Turceni, . si, in consecința, emiterea titlului de proprietate si punerea in posesie pentru suprafața de teren forestier mai sus indicata.

De asemenea, a solicitat anularea parțiala a titlului de proprietate emis pentru M. A.-V., ca moștenitor al autorului M. I., pentru suprafața de 8970 mp teren forestier, situat in punctul Ogășel-Pietris din localitatea Turceni, ., susținând că terenul a aparținut mamei sale, T. E., ca moștenitoare a autorului Mataca llie, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că la data de 20.09.2005, prin cererea nr. 229, a solicitat Consiliului Local Turceni reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8970 mp teren forestier, situat in punctul Ogasel-Pietris, din localitatea Turceni, ., teren ce a aparținut mamei sale, T. E., ca moștenitoare a autorului Matala llie, astfel cum reiese si din certificatul de moștenitor nr.457 din data de 09 iulie 1968, atașat cererii.

Că, deși cererea de reconstituire a fost înregistrata în termenele prevăzute de Legea nr. 18/1991, modificata si completata prin Legea nr. 169/1997, intimatele nu au soluționat-o nici până în prezent, încăcând astfel disp. art. 8 și 9 din actul menționat.

Precizează petentul că terenul forestier in suprafața de 8970 mp a fost deținut de către bunicul său, Mataca llie, așa cum rezulta din BAP-ul din 1948 al satului Garbovu, ., acesta având in proprietate o suprafața totala de 7 ha și 6622 mp, reprezentând 16 parcele, din care suprafața de 8970 mp reprezintă, pădure, terenul forestier fiind moștenit de mama sa, T. E..

Învederează că în baza actului menționat a solicitat, împreuna cu mama sa, reconstituirea dreptului de proprietate, primind titluri de proprietate pentru terenul de categorie agricol si curți construcții, nu insa si pentru suprafața de 8970 mp teren forestier, pentru care C. Locala Turceni a refuzat si refuza in continuare nejustificat sa analizeze cererea nr. 229/20.09.2005.

Menționează că, drept urmare, s-a adresat Judecătoriei Tg.-J. și, astfel, prin sentința civilă nr 4811/ 27.05.2011 s-a dispus obligarea Comisiei Locale Turceni la soluționarea cererii nr. 229/20.09.2005 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul forestier in suprafața de 8970 mp situat in punctul Ogasel-Pietris din ., jud Gorj si înaintarea către C. Județeană cu propunerea de validare sau invalidare.

Că, deși dispozițiile instanței au fost foarte clare, nici la momentul de față, paratele nu au procedat la respectarea acestora, dând astfel dovadă de rea credință în îndeplinirea atribuțiilor ce le incumbă.

Mai arată că a primit mai multe adrese, respectiv nr. 3609/04.03.2012 și 2612/24.03.2012, prin care i-au solicitat documentele prevăzute la art. 9 alin.4 și 5 din Legea nr. 18/1991, precum și adresa nr. 5614/17.05.2012, în care se face mențiunea că pe vechiul amplasament s-a emis titlul de proprietate pentru autorul M. I., propunându-i-se validarea pe un alt amplasament pentru suprafața de 8970 mp și, în consecință, se deduce că i se recunoaște dreptul de proprietate.

Referitor la cel de-al doilea petit al cererii, respectiv anularea parțiala a titlului de proprietate emis pentru M. A.-V., arată că intimata C. L. Turceni, la momentul emiterii titlului nu a efectuat expertizele necesare in vederea identificării parcelelor deținute de către autorul M. I. și, astfel, i s-a creat un prejudiciu prin faptul ca pentru terenul forestier in suprafața de 8970 mp, la a cărui reconstituire era îndreptățit, s-a emis titlu de proprietate în favoarea unei alte persoane.

În drept cererea este întemeiată pe disp. Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005.

Legal citat în cauză, pârâtul M. A. V. a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție lipsa interesului legitim al reclamantului în promovarea capătului de cerere privind anularea titlului de proprietate. Arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991, pentru a putea solicitat anularea sau constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, reclamantul trebuie să justifice un interes legitim ceea ce presupune să opună paratului un drept real, concurent, de natura celui contestat, respectiv de proprietate si să pretindă că prin titlul eliberat paratului, i s-a încălcat acest drept.

Că, în speță, simpla cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant, nu îi conferă acestuia dreptul de a ataca titlul său de proprietate, din moment ce aceasta cerere nu a fost încă soluționată de C. locală de fond funciar si nu s-a emis o hotărâre de validare a cererii de către C. Județeană.

Învederează că interesul care întemeiază demersul judiciar, trebuie sa prezinte următoarele caracteristici: sa fie protejat de lege, născut si actual, personal si direct și, în speță, reclamantului nu i s-a recunoscut un drept de proprietate asupra terenului pentru care s-a eliberat titlul, astfel că el nu justifică un interes legitim, născut si actual, pentru promovarea cererii privind constatarea nulității titlului de proprietate.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că potrivit dispozițiilor art.2 din Legea 1 / 2000 restituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost legal atribuite altor persoane, iar în cauza de fată, amplasamentul terenurilor cu vegetație forestieră menționate in titlul său de proprietate, a fost stabilit prin procesul verbal de punere in posesie din 7.12.2007, in baza schițelor si a planurilor de amplasament întocmite si avizate atât de Primăria Turceni, cat si de Ocolul Silvic Turceni.

Referitor la titlul de proprietate ,a menționat că acesta a fost eliberat cu respectarea procedurii speciale prevăzută de Legea 18/1991, si Legea si 1/2000, in concordantă cu actele premergătoare si nu există motive dintre cele limitativ prevăzute de art. III din legea 169/1997 modificată prin Legea 247/2005, pentru a se constata nulitatea acestuia.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Tg.-J. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4811/27.05.2011.

Prin sentința civilă nr. 2496/21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei interesului legitim al reclamantului, invocată prin întâmpinare privind cererea de anulare parțială a titlului de proprietate nr._/14.02.2008 emis în favoarea pârâtului M. A. V..

Au fost respinse celelalte capete ale cererii formulată de petentul T. C., domiciliat în Tg.-J., ., nr. 4, ., ., în contradictoriu cu intimatele C. L. Turceni pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția S. Gorj și pârâtul M. A. V., domiciliat în 2 Square de la Chablee_ Emerain Ville – Franța, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. G., cu sediul în ., ., ., cod

_, Tg. J., județul Gorj.

Instanța, analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea capătului de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/14.02.2008 emis pentru M. A. V., domiciliat în Franța a apreciat că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:

Reclamantul solicită nulitatea titlului de proprietate emis pârâtului, pe considerentul că în ceea ce privește suprafața de 8970 mp teren cu vegetație forestieră este îndreptățit la reconstituire, întrucât acesta a aparținut mamei sale, T. E. și deși reclamantul a solicitat teren spre reconstituire prin cererea înregistrată sub nr. 229/20.09.2005, această cerere nu a fost soluționată până în prezent de comisia locală, așa cum reiese chiar din susținerile petentului din cererea de chemare în judecată.

În consecință, instanța a reținut că până în prezent comisia locală nu a înaintat o propunere de validare sau invalidare a cererii, comisiei județene și până la acest moment nu există o hotărâre de validare, iar în lipsa unei hotărârii de validare a dreptului de proprietate în natură, reclamantul nu poate justifica folosul practic urmărit în atacarea titlului de proprietate emis pârâtului M. A. V., întrucât chiar dacă s-ar proceda la anularea titlului, reclamantul nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren. În atare situație, chiar dacă reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cuprins în titlul contestat nu s-a făcut pe vechiul amplasament, cererea dedusă judecății nu poate fi primită, reclamantul neputând justifica folosul practic urmărit în promovarea cererii, aceasta fiind una din condițiile de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată .

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4811/27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ s-a dispus obligarea Comisiei Locale Turceni să soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 229/20.09.2005 formulată de petentul T. C. pentru terenul situat în punctul Ogășel – pădure și să o înainteze comisiei județene cu propunerea de validare sau invalidare, sub sancțiunea de daune cominatorii de 50 lei/zi întârziere de către primarul orașului – președinte al comisiei locale.

Prin cererea formulată în prezenta cauză, petentul solicită obligarea intimatelor la validarea cererii nr. 229/20.09.2005, emiterea titlului de proprietate și punerea sa în posesie pentru suprafața de 8970 mp teren cu vegetație forestieră.

Instanța a reținut că validarea sau invalidarea cererii de reconstituire este atributul comisiei județene, la propunerea comisiei locale, în funcție de actele de proprietate prezentate, iar în cazul invalidării cererii, petentul are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată cu o plângere împotriva hotărârii comisiei județene de invalidare.

Referitor la emiterea titlului de proprietate și punerea sa în posesie pe terenul cu vegetație forestieră, această cerere se privește a fi prematur formulată, întrucât punerea în posesie și emiterea titlului nu pot avea loc decât după validare.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant T. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

S-a susținut că sentința primei instanțe este nemotivată fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat la dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., că prin cererea cu care a învestit instanța a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8970 mp având în vedere, C. locală de fond funciar Turceni nu i-a soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, iar capătul doi al acțiunii se referă la constatarea nulității titlului de proprietate emis lui M. A. V. pentru suprafața de 8970 mp, suprafață ce aparține autorului recurentului și pentru care a solicitat reconstituirea prin mai multe cereri, ultima fiind înregistrată sub nr. 229/2005.

Analizând motivele de recurs, instanța de control judiciar reține că sentința pronunțată în cauză este nelegală, cu următoarea motivare ;

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că, cererea petentului prin care a solicitat direct la instanță reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8979 mp teren cu vegetație forestieră nu poate fi primită, deoarece validarea sau invalidarea cererii de reconstituire este atributul comisiei județene și numai în cazul invalidării cererii petentul are posibilitatea de a se adresa instanței cu o plângere împotriva hotărârii de invalidare .

Motivarea instanței este greșită în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de susținerile recurentului, de probele administrate în cauză, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de dreptul intern prin articol 20 alin. 2 din Constituție și art. 6 din CEDO și Protocolul nr. 1 la CEDO.

Astfel, este adevărat că procedura instituită prin Legea 18/1991 este una specială cu caracter obligatoriu, subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, însă nesoluționarea cererii de către comisia locală deschide posibilitatea celui îndreptățit de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor sale subiective.

Chiar dacă prin dispozițiile speciale nu este prevăzut un termen înlăuntrul căruia comisia locală să procedeze al soluționarea cererii, acest lucru trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil, astfel încât să nu se ajungă la crearea unor prejudicii pentru cei interesați, deoarece se încalcă accesul la un tribunal independent garantat de articolul 20 din Constituție și din articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

Pe cale de consecință, instanțele naționale funcționează potrivit principiului subsidiarității, având obligația de a invoca și aplica dispozițiile Convenției, atunci când acestea contravin dreptului intern, ele prevalând dreptului intern conform articolului 20 alin. 2 din Constituție, în virtutea dreptului la un proces echitabil și de a se adresa unui tribunal independent, prevăzut de Convenție .

Sub acest aspect din datele speței și din actele dosarului rezultă că recurentul reclamant a formulat o cerere înregistrată sub numărul 229/20.09.2005 în calitate de moștenitor al autoarei sale T. E. prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în punctul ,, Ogășel” ( fila 6 din dosar_ ).

Recurentul reclamant își dovedește calitatea de succesor al autoarei sale fiind depuse la dosar actele de stare civilă ale lui, cât și ale autoarei sale, copie de pe registrul agricol și copie de pe BAP-ul din 1948 în care este trecută suprafața de 8970 mp pădure ( filele 13-14 dosar_ ).

De reținut este că deși cererea de reconstituire a fost înregistrară în anul 2005, comisia locală de fond funciar nu a luat în discuție această cerere și nu a soluționat-o, motiv pentru care prin sentința civilă 4811/27 mai 2011 a fost admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu C. L. Turceni, Primarul orașului Turceni, în calitate de președinte al comisiei locale, fiind obligată comisia să soluționeze cererea de reconstituire formulată de petent, să o înainteze comisiei județene cu propunerea de validare sau invalidare, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei/zi de întârziere aplicată primarului în calitate de președinte al comisiei locale.

De reținut că nici după pronunțarea acestei sentințe comisia locală nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, motiv pentru care în asemenea situație în mod corect recurentul reclamant s-a adresat instanței de judecată cu cererea care are două capete: reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8970 mp pe vechiul amplasament și anularea parțială a titlului de proprietate emis lui M. A. V., recurentul reclamant pretinzând că reconstituirea dreptului de proprietate pentru acesta din urmă pentru suprafața de 133 ha și 9259 mp făcându-se cu încălcarea amplasamentului solicitat de petent.

Mai este de reținut că prin Legea 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament, aspect ce trebuie verificat de instanța de fond .

Se impune așadar în baza dispozițiilor art. 315 alin. 1 c.pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să analizeze pe fond cererea cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate și în cazul în care din probele administrate rezultă că recurentul reclamant este îndreptățit la reconstituirea dreptului pentru suprafața de 8970 mp, să verifice și cel de-al doilea capăt de cerere cu privire la amplasament și în raport de acestea să se pronunțe cu privire la constatarea nulității titlului de proprietate deținut de intimatul M. A. V. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant T. C., împotriva sentinței civile nr. 2496/21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 Iunie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

D. F. T.

Judecător,

V. G.

Judecător,

M. B.

Grefier,

C. B.

red. VG

j.f.S. M E.

ex. 3

SL. 07 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 05-06-2013, Tribunalul GORJ