Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-11-2013, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 15881/318/2010

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2366/2013

Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. S.

Judecător V. B.

Judecător N. B.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6860 din 8.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta contestatoare . SA fiind reprezentată de consilier juridic V. E., au lipsit intimații F. N., B. B. F. și S. L. Minierul Rovinari SA reprezentații de avocat D. A. și intimatul terț poprit B. București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul:

Consilier juridic V. E. pentru recurenta contestatoare . SA a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată potrivit motivelor scrise.

Avocat D. A. pentru intimații Săliște C., B. B. F. și S. L. Minierul Rovinari SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că factura pentru cheltuielile de judecată a fost emisă în temeiul unui contract de asistență juridică, că sumele sunt dovedite cu chitanțele existente chiar pe formularul facturi, că sumele reprezentând cheltuieli de judecată datorate B. - ului nu au fost achitate, ci doar cele avansate de intimatul S. L. Minerul Rovinari SA, că recurenta este în culpa procesuală ca urmare a formulării contestației la executare și a cererii de suspendare. Solicită cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 100 lei.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.J. sub numărul_, contestatorul Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1946/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 2122/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat F. N., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care stabilește cheltuieli de executare în procent de 50% din total sumei executate silit, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ.

Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Minerul EMC Rovinari de a formula cererea de executare silită în temeiul căreia a fost pornită executarea silită contestată, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I. iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.

În cauză intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 6860 din 8.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția perimării.

S-a constatat perimată contestația la executare silită formulată de contestatorul Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva intimaților S. L. „Minerul” Rovinari Pinoasa, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, F. N. citată la sediul S. L. Minerul Rovinari din Rovinari, ., județul Gorj, B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj și în contradictoriu cu terțul poprit Banca Comercială Română, cu sediul în București, ., sector 3.

A fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost suspendată cauza la data de 30.11.2011 potrivit art. 183 C.pr.civ. iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.

Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen. iar împotriva acestei rezoluți nu s-a formulat plângere conform art. 278 ind. 1 C.pr.pen.

Potrivit art. 248 C.pr.civ. „ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu”

Constatând că de la data soluționrării cauzei penale prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.pr.civ., a constatat perimată acțiunea de față.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta contestatoare . SA.

Recurenta invocă achitarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, motivând că acestea au fost incluse în cheltuielile de executare ridicate din conturile societății odată cu celelalte cheltuieli de executorul judecătoresc, fapt dovedit cu împuternicirea avocațială și cu procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare; faptul că acestea nu au fost dovedite întrucât factura fiscală nu face dovada primirii onorariului.

O altă critică se referă la nesoluționarea cauzei pe fond, astfel că nu s-a stabilit care parte este căzută în pretenții, iar dispozițiile art. 248 – 254 Cod procedură civilă nu cuprind dispoziții privind cheltuielile de judecată, mai ales că oricare dintre părți, în temeiul art. 245 Cod procedură civilă, putea cere reînceperea cursului judecății.

S- depus alăturat cererii de recurs practică judiciară.

Analizând recursul, se constată că motivele nu sunt întemeiate, astfel că se impune respingerea acestuia.

Aspectele invocate de recurentă nu sunt întemeiate.

Recurenta, eronat a susținut că au fost onorate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat avansate de B. B. F. în sumă de 248 lei și că acest fapt este dovedit cu procesul verbal de stabilire a cheltuielilor și cu împuternicirea avocațială a apărătorului ales.

Din procesul verbal de stabilire al cheltuielilor de executare invocat de recurentă nu rezultă că recurenta ar fi achitat cheltuielile de judecată datorate B. B. F..

Din acest înscris rezultă că s-a stabilit un onorariu de avocat de 124 lei inclusiv TVA, dar pentru creditorul S. L. Minerul EMC Rovinari și nu onorariu perceput pentru intimatul B. B. F..

Din factura depusă la dosarul cauzei de fond și delegația de substituire a apărătorului, rezultă că s-au stabilit cheltuieli de judecată pentru intimatul B. B. F. în sumă de 248 lei și nu s-a făcut dovada achitării lor.

Nu este fondată nici critica prin care se invocă nedovedirea cheltuielilor de judecată, deoarece pe lângă formularul facturii prin care s-au stabilit cheltuielile de judecată există și chitanța prin care se face dovada că apărătorul ales a primit suma de la intimatul B. B. F. în cuantum de 248 RON.

Nici critica privind nedatorarea de către recurentă a cheltuielilor de judecată deoarece nu este parte căzută în pretenții, neavând loc o judecată a fondului nu este întemeiată.

Sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către reclamant (contestator), deci, de partea care a formulat cererea care ulterior s-a perimat.

Prin motivele de recurs nu este criticată sentința pentru reținerea excepției perimării contestației la executare, ci este criticată doar dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată.

Raportul de drept procesual s-a născut ca urmare a cererii introductive a contestatoarei . SA și în sensul dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, aceasta este partea din vina căreia cererea a rămas în nelucrare timp de un an, astfel încât culpa procesuală există în sarcina recurentei și, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, aceasta datorează cheltuielile de judecată suportate de partea adversă.

Cauza a fost suspendată la cererea contestatoarei pentru a fi înaintat înscrisul defăimat procurorului, pentru efectuarea de cercetări penale și de la data soluționării cauzei penale litigiul a rămas în nelucrare mai mult de un an, astfel că perimarea a operat din culpa contestatoarei și aceasta datorează cheltuielile de judecată așa cum corect a stabilit instanța de fond.

Față de aceste considerente, tribunalul în baza art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta la cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 100 lei către intimatul B. B. F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6860 din 8.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.11.2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. E. S.

Judecător,

V. B.

Judecător,

N. B.

Grefier,

E. C.

Red V.B.

06 Decembrie 2013

Thn. 2 ex/Jud. fond L. B. / Thn.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-11-2013, Tribunalul GORJ