Fond funciar. Decizia nr. 352/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 352/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 2835/317/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 352

Ședința publică din data de 12 februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. R.

Judecător V. N.

Judecător M. T.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul reclamant C. A.-Primarul Comunei Scoarța împotriva sentinței civile nr.3724/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant reprezentat de consilier juridic S. I. A., intimatele-pârâte R. M., C. I., D. O. reprezentate de avocat Menchenie G., lipsă intimatele C. L. de Fond Funciar Scoarța și C. Județeană de fond funciar Gorj.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic S. I. A. pentru recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță în vederea administrării de probatorii.

Avocat Menchenie G. pentru intimatele pârâte R. M., C. I., D. O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că sentința instanței de fond este temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Tg-Cărbunești sub nr._ reclamantul C. A. - primarul comunei Scoarța, în contradictoriu cu pârâții R. M., C. I., D. O., C. L. de Aplicare a Legii 18/1991 a comunei Scoarța, județul Gorj și C. Județeană Gorj, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a adeverinței de proprietate nr.69 din 21.07.2000 și a procesului verbal de punere în posesie aferent acesteia, ambele eliberate de C. L. Scoarța pârâților în calitate de moștenitori ai defunctului P. G.I. pentru suprafața de 0,1308 ha.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2000 C. L. Scoarța a emis adeverința de proprietate nr.69 din 21.07.2000 și procesul verbal de punere în posesie moștenitorilor P. G. I., respectiv pârâților pentru suprafața de 0,1308 ha teren situat pe raza comunei Scoarța, tarlaua 2, . vecinii la N- P. C-tin, la E- D.C. Salcia, V- C. M. și S- M. S. M., având lungimea de 62, 80 m și lățimea de 20 m în partea de Sud și 21,90 m în partea de Nord.

Că adeverința amintită a fost emisă în baza cererii de reconstituire formulată de P. Ghe.I. având numărul 6010 din 01.04.1991 validată în anexa HCL 11 din 20.09.1991 cu suprafața de 4,04 ha.

A mai arătat că în cererea formulată de numitul P. Ghe.I., terenul ce face obiectul prezentului litigiu, se găsește solicitat la pct.c și are o lățime solicitată de 18 m față de lățimea de 20 m respectiv 21,90 m reconstituită prin adeverința de proprietate nr.69 din 21.07.2000 și procesul verbal de punere în posesie.

Că emiterea adeverinței de proprietate în neconcordanța cu hotărârea comisiei județene de validare conduce la constatarea nulității absolute a actului respectiv, iar reconstituirea unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată conduce la concluzia că acesta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe un teren care nu i-a aparținut, fapt ce atrage constatarea nulității absolute a adeverinței de proprietate.

Soluționând cauza Judecătoria Tg-Cărbunești prin sentința civilă nr.3724/21.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ a respins acțiunea pentru constatare nulitate absolută a adeverinței de proprietate și procesului verbal de punere în posesie, formulată de reclamantul C. A. - primarul comunei Scoarța, cu sediul în comuna Scoarța, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții R. M., domiciliată în Tg-J., ., ., județul Gorj, C. I., domiciliată în Tg-J., ., ., D. O. domiciliată în Novaci – Hirisesti, județul Gorj, C. L. de Aplicare a Legii 18/1991 a comunei Scoarța cu sediul în . și C. Județeană Gorj cu sediul în Tg-J., județul Gorj.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin HCJ nr.11/20.09.1991 au fost validate propunerile de stabilire a dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtelor, P. Gh. I. pentru suprafața de 4,04 ha.

Că în baza acestei hotărâri au fost emise adeverința de proprietate nr.69/21.07.2000 și procesul-verbal de punere în posesie din 21.07.2000 pentru suprafața de 1308 m.p., suprafață ce a fost înstrăinată de către pârâte prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3404/24.07.2000.

Că, pârâtelor, în calitate de moștenitoare ale autorului P. Gh. I., le-a fost emis și titlul de proprietate pentru o diferență în suprafață de 3,5679 ha teren agricol.

S-a reținut că în cauza de față reclamantul a solicitat anularea parțială a adeverinței de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie eliberate în anul 2000 invocând că pârâții nu erau îndreptățiți la reconstituire dreptului de proprietate decât pentru o lățime de 18 metri, întrucât nu s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o lățime mai mare.

Că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art.III alin.1 litera a (ii) din legea 169/1997 deoarece defunctului P. Gh. I. i-a fost recunoscută îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 4,04 ha teren agricol, conform HCJ nr.11/20.09.1991 și, cum această hotărâre, nu a fost contestată în procedura specială instituită de Legea fondului funciar, nu se poate solicita constatarea nulității actelor de reconstituire emise ulterior, cât timp suprafața înscrisă în acestea nu este mai mare decât cea înscrisă în hotărârea de validare și nu se poate reține, astfel, că ar exista neconcordanță între aceste acte.

În ceea ce privește amplasamentul înscris în actele de reconstituire contestate s-a reținut că reclamantul nu a susținut că nu ar fi aparținut defunctului P. Gh. I., invocând doar că nu a fost solicitat prin cererea de reconstituire, susținere nerelevantă în situația necontestării hotărârii prin care a fost validată reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea înscrisă în adeverința de proprietate și titlul de proprietate emis ulterior.

Împotriva sentinței Primarul Comunei Scoarța C. A. a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A susținut că în mod greșit acțiunea formulată în cauză a fost respinsă, deoarece terenul ce face obiectul prezentului litigiu se găsește solicitat la punctul c din cererea formulată de P. Ghe I. și are o lățime de 18 m față de lățimea de 20 m, respectiv 21,90 m, reconstituită prin adeverința nr.69 din 21 iulie 2000 și procesul verbal de punere în posesie.

Că adeverința de proprietate a cărei constatare nulitate se solicită este în neoncordanță cu hotărârea comisiei județene de validare.

Arată că s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului pentru o suprafață mai mare decât cea solicitat și care nu i-a aparținut, fapt ce atrage constatarea nulității absolute a adeverinței de proprietate.

Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul formulat în cauză este nefondat și în baza art.312 alin.1 C.pr.civ. se va respinge ca atare cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în recurs către intimat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din probele administrate în cursul cercetării judecătorești rezultă că prin HCJ nr.11 din 20.09.1991rămasă definitivă prin necontestare au fost validate propunerile de stabilire a dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtelor P. Ghe. I. pentru suprafața de 4,04 ha.

În baza acestei hotărâri au fost emise adeverința de proprietate nr.69/21.07.2000 și procesul-verbal de punere în posesie din 21.07.2000 pentru suprafața de 1308 m.p., suprafață ce a fost înstrăinată de către pârâte prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3404/24.07.2000.

Întrucât defunctului P. Gh. I. i-a fost recunoscută îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 4,04 ha teren agricol, conform HCJ nr.11/20.09.1991 și, cum această hotărâre, nu a fost contestată în procedura specială instituită de Legea fondului funciar, în mod corect nu s-a constatat nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise ulterior, cât timp suprafața înscrisă în acestea nu este mai mare decât cea înscrisă în hotărârea de validare, neexistând astfel neconcordanță între aceste acte și respectiv nefiind incidente în cauză dispozițiile art.III din Legea 169/1997.

În ceea ce privește amplasamentul înscris în actele de reconstituire a căror constatare nulitate se solicită, reclamantul nu a susținut că nu ar fi aparținut defunctului P. Gh. I., invocând doar că nu a fost solicitat prin cererea de reconstituire, susținere nerelevantă în situația necontestării hotărârii prin care a fost validată reconstituirea dreptului de proprietate, pentru o suprafață mai mare decât cea înscrisă în adeverința de proprietate și titlul de proprietate emis ulterior.

Mai mult, din datele comunicate de C. L. de Fond Funciar Scoarța rezultă că pentru terenurile pentru care au fost emise adeverința de proprietate și procesul verbal de punere în posesie contestate în cauză nu a fost solicitat sau reconstituit în favoarea altor persoane dreptul de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant C. A.-Primarul Comunei Scoarța împotriva sentinței civile nr.3724/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .

Obligă recurentul la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.02.2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. R.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. T.

Grefier,

E. C.

Red.V.N.

Tehnored.L.M.

Jf.C.V.

ex.2/18 februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 352/2013. Tribunalul GORJ