Fond funciar. Decizia nr. 1185/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1185/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 107/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1185
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător A. E. S.
Judecător N. B.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți T. V., T. E., T. O. împotriva sentinței civile nr.2539 din 22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. L. Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea legii 18/1991.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant T. E. și consilier juridic H. C. L. pentru intimata C. L. Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991, lipsă fiind recurenții reclamanți T. V. și, T. O. și reprezentantul legal ai intimatei C. Județeană Gorj pentru aplicarea legii 18/1991.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul nu a fost motivat în termen.
Recurentul reclamant T. E. solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de către recurentul reclamant T. E. și pune în discuție excepția nemotivării recursului de față.
Recurentul reclamant T. E. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic H. C. L., pentru intimata C. L. Bălănești pentru aplicarea legii 18/1991, a solicitat respingerea recursului ca nemotivat în termen.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., reclamanții T. V., T. E. și T. O., au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatele C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991 și C. Județeană de fond funciar Gorj, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea intimatei C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991 la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de daune interese urmare a obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50/zi de întârziere până la realizarea obligației de a face, stabilită prin sentința civilă nr. 6992 din 15.09.2011 a Judecătoriei Tg-J., pronunțată în dosarul nr._/318/2010, obligație nerealizată până în prezent din culpa exclusivă a pârâtei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, intimata C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991, a fost obligată de Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă nr. 6992 din 15.09.2011 la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinței(19.01.2012) până la întocmirea și înaintarea documentației Comisiei Județene de Fond Funciar Gorj, pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,25 ha validată prin HCJ nr. 78 încă din anul 1992.
Că, nici până la această dată nu a înaintat documentația, împiedicându-i să vândă terenul situat în orașul Bumbești-J., încă din anul 1992 când intimata C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991, a solicitat validarea inclusiv a celei situate pe raza orașului Bumbești-J..
Au menționat reclamanții că, încă de la începutul anului 2010 au avut solicitări de cumpărare a terenului de peste 30.000 lei, neputând vinde întrucât nu dețineau titlu de proprietate și proces - verbal de punere în posesie.
În drept, au invocat Decizia nr. XX/2005 a Î.C.C.J, OG. 22/2002 aprobată prin Lg.110/2007 și modificată cu motivarea că daunele cominatorii nu pot fi executate silit, nu se cuvin creditorului fără dovada prejudiciului suferit prin neexecutarea obligației și fără transformarea în daune interese.
Consilier juridic H. C. L., pentru intimata C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în totalitate, arătând că prin cererea de chemare în judecată, petiționarii T. V., T. O. și T. E. din ., județul Gorj au solicitat instanței să se dispună obligarea Comisiei Locale de aplicare a LFF Bălănești, Gorj, la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune interese, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere până la realizarea obligației de a se face stabilită prin sentința civilă nr. 6992 din 15. 09. 2011 a Judecătoriei Tg-J., pronunțată în dosarul nr._/318/2010, obligație ce se pretinde nerealizată până în prezent, din culpa exclusivă a pârâtei comisia locală Bălănești de aplicare a LFF.
A arătat, de asemenea, că prin HCJ nr.78/03.02.1992, în baza poziției de rol deținute de autor V. E. în perioada 1959-1963 s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 2,25 Ha teren agricol în favoarea moștenitorilor acestui autor.
Ulterior acestei HCJ, pentru anumite terenuri din această suprafață totală de 2,25 Ha teren agricol au intervenit litigii ce au ajuns pe rolul instanțelor judecătorești, precizând că pentru suprafața de 13.372 mp a mai fost emisă o altă HCJ nr. 3136/2002, iar prin sentința civilă nr. 7536/2009, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._/318/2009 s-a dispus obligarea comisiei locale Bălănești de aplicare a LFF să întocmească documentație în vederea emiterii titlului de proprietate pentru această suprafață de 13.372 mp, deși, comisia locală a precizat faptul că suprafața de 13.372 mp face parte din întreaga suprafață totală de 2,25 Ha validată deja pentru reconstituire prin HCJ 78/1992, întrucât este vorba de o singură poziție de rol deținută înainte de cooperativizare de către autor V. E..
Mai mult decât atât, s-a învederat faptul că moștenitori de drept ai autoarei V. E. nu sunt numai petenții T. V., T. O. și T. E., ci și I. M., sora defunctei T. L. având calitatea de fiică a autoarei V. E. și care prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 2004/20.03.1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile provenite de la autor-mama sa, anume V. E..
De asemenea, că până în prezent, au fost în imposibilitatea de a întocmi documentația în vederea emiterii titlului de proprietate, datorită numeroaselor litigii pe rolul instanțelor judecătorești pentru terenuri parte din suprafața totală de 2,25 Ha, privind pe petenți, enumerând în acest sens :Dosar nr.8816/2002- Judecătoria Tg-J.- sentința civilă nr._/26.11.2002; Dosar nr._/2002-Judecătoria Tg-J.-sentința penală nr 3979/21.10.2002, definitivă prin nerecurare; Dosar nr. 3 573/2003-Judecătoria Tg-J.-sentința penală nr. 2974/05.05.2003, prin care s-a constatat că actul de partaj voluntar din 1914 a fost falsificat de către T. V. și s-a dispus anularea acestui act și în baza art. 291 CP condamnă pe inculpat T. V. la 6 luni de închisoare.
Petenții T. V., T. E. și T. O. nu fac dovada vocației succesorale nici până în prezent, cu privire la terenul în litigiu, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea defunctei T. L. (soția petentului T. V.; mama petenților T. E. și T. O.), respectiv, în calitatea sa de fiică a autoarei V. E..
De asemenea, s-a învederat că, un alt impediment în întocmirea și înaintarea către OCPI Gorj a documentației pentru emiterea titlului de proprietate, este faptul că, suprafața validată de 2,25 Ha teren agricol, nu se află integral pe teritoriul comunei Bălănești, ci și pe teritoriul loc. Curtișoara care este localitate componentă a orașului Bumbești J., precum și pe raza municipiului Tg-J., localitate componentă Drăgoieni, potrivit poziției de rol a autoarei și că s-au făcut demersuri către aceste unități administrativ-teritoriale să se comunice cu ce suprafețe de teren figurează înregistrați petenții, dacă s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și dacă s-a reconstituit până în prezent și pentru ce suprafețe acest drept, până în prezent nefiind în posesia vreunui răspuns oficial.
Că, nu poate fi vorba de faptul că petenții au fost prejudiciați din culpa lor pentru că nu au putut înstrăina un teren situat în localitatea Curtișoara, oraș Bumbești-J. în anul 2010, datorită faptului că în această perioadă( anterior datei de 19.01.2012) terenurile erau în litigiu pe rolul instanțelor judecătorești, iar C. L. Bălănești Gorj de Aplicare a L.F.F., nu are competența legală de a întocmi documentații în vederea emiterii titlului de proprietate decât raza administrativ – teritorială a comunei Bălănești, Gorj și nu și pe raza altor UAT din Județul Gorj.
Intimata a menționat că, s-a solicitat prezența petenților la sediul Comisiei Locale Bălănești de Aplicare a Legii Fondului Funciar pentru identificarea terenurilor ce fac obiectul sentinței civile nr.6992/15.09.2011, definitivă, irevocabilă prin decizia nr. 111/ 19.01.2012 a Tribunalului Gorj, în vederea întocmirii documentației pentru emiterea titlului de proprietate, discuțiile fiind consemnate în procesele – verbale de comisie locală din data de 15.01.2013; 24.01.2013, respectiv: 28.01.2013.
Alt impediment în necomunicarea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate către OCPI Gorj este faptul că se dețin terenuri și în extravilan, ori, potrivit adresei nr. 3/634 din 15.05.2003 a O.C.P.I. Gorj”pentru terenurile din extravilan retrocedate, conform legilor fondului funciar, se impune existența planului parcelar cu situația imobilelor dintr-o . L. de fond funciar și recepționat de OCPI Gorj, cu respectarea normelor tehnice în vigoare”, respectiv”… pentru dosarele ce urmează a fi depuse și validate în cadrul ședințelor Comisiei Județeane pentru Stabilirea dreptului de proprietate, este obligatorie atașarea planului parcelar în original…”
Că, acest lucru necesită volum mare de lucru, din punct de vedere tehnic, o . terenuri fiind în litigii nefinalizate încă, în acest moment, la nivelul localității lucrându-se cu specialiști la aceste planuri parcelare.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. l 15-118 C. procedura civilă.
In dovedirea acțiunii a depus în copii la dosar: sentința civilă nr. 6992 din 15 septembrie_ a Judecătoriei Tg-J., note scrise, act încheiat la data de 7 iunie 1914, Lotul I, Lotul al III –lea, Lotul al IV- lea, citație nr._/318/2012, cerere de chemare în judecată din data de 16.07.2012, citație nr._/318/2012, sentința civilă nr. 6992 din 15 septembrie 2011 a Judecătoriei Tg-J., sentința civilă nr._ din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei Tg-J., sentința civilă nr. 7536 din 19 noiembrie 2009 a Judecătoriei Tg-J., hotărârea nr. 3136 din 05.04.2002.
La termenul de judecată din data de 25.01.2013, consilier juridic H. C. L., pentru intimatul C. L. Bălănești de aplicare a Legii 18/1991, a depus la dosar delegație și a solicitat amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru a pregăti apărarea și de a formula întâmpinare.
La termenul din data de 08.02.2013, instanța, din oficiu a pus în discuție comunicarea intimatei C. Județeană de fond funciar Gorj, a unui exemplar de pe întâmpinarea formulată de către intimata C. L. Bălănești de aplicare a Legii 18/1991.
La termenul din data de 01.03.2013, apărătorul intimaților a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că; în ceea ce privește moștenitorii C. trebuie sa elibereze titlul de proprietate in conformitate cu dispozițiile legale si a actelor existente la comisie.
Că, în ceea ce privește litigiile existente la instanțele judecătorești vinovăția aparține Comisiei deoarece nu și-a făcut datoria si culpa comisiei nu li se poate imputa lor. Actul falsificat se refera la suprafața de 13.372 m.p.
Instanța, din oficiu, a dispus comunicarea către intimatele C. L. Bălănești de aplicare a legii 18/1991și C. Județeană de fond funciar Gorj, a câte unui exemplar de pe răspunsul la întâmpinare, formulat de avocat B. V. pentru reclamanți și pentru a se observa înscrisurile de la dosar.
Prin sentința civilă nr.2539 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanții T. V., T. E. și T. O., domiciliați în ., împotriva pârâtelor C. L. de Fond Funciar Bălănești și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 111/2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în ședința publică din 19 Ianuarie 2012,în soluționarea dosarului nr._/318/2010*, s-a admis recursul declarat de recurenta intimată C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bumbești J., împotriva sentinței civile nr.6992 din 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg J. în dosarul nr._/318/2010*, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. L. Bălănești de Fond Funciar, intimații reclamanți T. V., T. E. și T. O. și intimații pârâți C. Județeană Gorj de Fond Funciar și Primarul Comunei Bălănești în calitate de Președinte al C. Locale,modificându-se sentința civile nr. 6992 din 15.09.2011 în sensul că s-a obligat C. L. Bălănești să întocmească documentația și să o înainteze Comisiei Județene Gorj pentru suprafața de 2,25 ha validată conform HCJ 78/1992, respingându-se cererea în contradictoriu cu C. L. Bumbești J..
S-a avut în vedere că prin sentința civilă nr.8354/2011, pronunțată de Judecătoria Târgu J. în ședința publică din 20 octombrie 2011, în soluționarea dosarului nr._ ,s-a respins acțiunea formulată de reclamanții T. V., T. E. V. și T. O. V., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Bălănești pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, C. Județeană Gorj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și I. M., acțiune prin care se ceruse de reclamanții T. V., T. E. V. și T. O. V. să se constate nulitatea procesului verbal de punere în posesie din 04.06.2009, întocmit în baza HCJ nr. 3136/05.04.2002 pentru suprafața de_ m.p. validată, având lățimea de 12 m plus terenul din mejdinătatea de miazănoapte și în continuare din râul Amaradia până în punctul „Stanciovei” cu o lățime de 16 m plus terenul din mejdinătatea de miazănoapte cuvenit proprietate cu o lățime de 5 m, respectiv terenul ce le-a provenit în baza actului de partaj nr. 121/1914.
De asemenea, Judecătoria Tg-J., prin sentința civilă nr. 9663, pronunțată în ședința publică de la 18.11.2011 în soluționarea dosarului nr._/318/2011, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul T. I. O. prin apărător, respingându-se cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. V. împotriva pe pârâților T. I.O., C. L. Bălănești de Fond Funciar și C. Județeană Gorj de Fond Funciar, prin care se solicitase să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/1993, respectiv pentru suprafața de 1166 m .Orice hotărâre trebuie respectată iar celor cărora le este opozabilă trebuie să se supună forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești și să o execute întrutotul, în cel mai scurt timp posibil.
D. fiind faptul că executarea silită constituie parte integrantă a unui proces civil, Curtea Europeană a drepturilor omului, în jurisprudența sa a considerat că alături de accesul la prima instanță sau la instanțele din căile de atac, articolul 6 protejează și dreptul la executarea silită.
Despăgubirile civile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor, pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere ori necorespunzătoare, a obligației de către debitorul său, acestea putând fi daune interese compensatorii, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației și daune interese moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Trebuie însă să existe un prejudiciu,iar în cazul de față petenții au cerut instanței ca, în contradictoriu cu intimatele C. L. Bălănești de Aplicare a Legii 18/1991și C. Județeană De Fond Funciar Gorj, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea intimatei C. L. Bălănești de Aplicare a Legii 18/1991 la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de daune interese urmare a obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50/zi de întârziere până la realizarea obligației de a face, stabilită prin sentința civilă nr.6992 din 15.09.2011 a Judecătoriei Tg-J., pronunțată în dosarul nr._/318/2010, obligație nerealizată până în prezent din culpa exclusivă a pârâtei.
Prin decizia Nr.111/2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în ședința publică din 19 Ianuarie 2012, în soluționarea dosarului nr._/318/2010*, însă s-a admis recursul declarat de recurenta intimată C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bumbești J., împotriva sentinței civile nr.6992 din 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010*, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. L. Bălănești de Fond Funciar, intimații reclamanți T. V., T. E. și T. O. și intimații pârâți C. Județeană Gorj de Fond Funciar și Primarul Comunei Bălănești în calitate de Președinte al C. Locale,modificându-se sentința civile nr. 6992 din 15.09.2011 în sensul că s-a obligat C. L. Bălănești să întocmească documentația și să o înainteze Comisiei Județene Gorj pentru suprafața de 2,25 ha validată conform HCJ 78/1992,respingându-se cererea în contradictoriu cu C. L. Bumbești J., fără însă a se mai menține obligarea intimatei C. L. Bălănești de aplicare a Legii 18/1991 la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50/zi de întârziere până la realizarea obligației de a face.
Mai mult prin declarațiile date la termenul din 22.03.2013 în fața instanței, reclamanții T. V. și T. E. V. au arătat că au avut oferte de cumpărare pentru terenul din Bumbești J. și nu pentru cel din Bălănești,iar terenul de la Bălănești nu doresc să-l vândă,stăpânindu-l efectiv.
În aceste condiții, pentru un teren aflat pe raza localității Bumbești J.,doar C.L.Bumbești J. de Aplicarea Legii nr.18/1991 putea înainta documentația și nu C. L. Bălănești de Aplicare a Legii 18/1991.
Petenții au făcut mai multe precizări, unele practic ilizibile în care cu greu se distinge că sunt nemulțumiți și de validarea de către C. Județeană Gorj de Fond Funciar a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane pentru terenuri la care erau îndreptățiți reclamanții(fila 8),motiv pentru care s-a citat în cauză și C. Județeană Gorj de Fond Funciar.
Prejudiciul reclamanților ar fi trebuit să fie reprezentat de faptul că în favoarea acestora s-a recunoscut îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață, deci i s-a recunoscut existența unui ,,bun” în patrimoniul său, așa cum este interpretată această noțiune în jurisprudența izvorâtă din aplicarea dispozițiilor art.1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor omului, iar ulterior acest lucru este confirmat de către instanță prin sentință, astfel că procedura de reconstituire trebuie să fie concretă și efectivă și nu doar teoretică și iluzorie.
În virtutea garantării dreptului de proprietate privată, orice proprietar trebuie să se bucure de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv: ius utendi (posesia), ius fruendi (folosința) și ius abutendi (dispoziția), iar prin întârzierea nejustificată de-a fi pus în posesie și prin întârzierea înaintării documentației pentru eliberarea titlului de proprietate.
Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care conferă titularului său cele trei atribute, respectiv: posesia, folosința și dispoziția, motiv pentru care instanța constată că reclamantul nu a putut să-și exercite cele trei atribute ale dreptului de proprietate pentru suprafața ce le fusese validată, iar în atare situație aceștia au suferit în mod incontestabil un prejudiciu,dar s-a arătat că nu au intenționat să vândă ori au fost împiedicați să folosească terenul ca urmare a faptului că nu lis-a eliberat titlul de proprietate, reclamanții arătând că terenul este situat pe raza orașului Bumbești J. și nu în . class="BodyText"> Împotriva sentinței au declarat recurs recurenții reclamanți T. V., T. E., T. O., recurenții arătând că va depune motivele de recurs într-un memoriu separat.
Potrivit art.302 alin 1 C procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării hotărârii, prevăzut de art. 301 C procedură civilă.
În speță, recurenților li s-a comunicat hotărârea la data de 02.04.2013 și cu toate că recursul a fost declarat în termenul legal, acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 C procedură civilă, ceea ce atrage nulitatea lui, potrivit art. 306 C procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul ca nemotivat recursul declarat de recurenții reclamanți T. V., T. E.,T. O. împotriva sentinței civile nr.2539 din 22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. L. Bălănești pentru aplicarea legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea legii 18/1991.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. B. | Judecător, A. E. S. | Judecător, N. B. |
Grefier, L. G. C. I. |
Red. V.B/Tehn. C.I.L
Jud. fond S. P.
2ex/14 Mai 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1602/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 1407/2013. Tribunalul GORJ → |
---|