Fond funciar. Decizia nr. 1407/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1407/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 253/267/2013
Cod operator: 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1407
Ședința publică din 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. B.
Judecător V. B.
Judecător A. E. S.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul- reclamant T. P.N. împotriva sentinței civile nr.454/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. de aplicare a Legii nr.18/1991 Săcelu, P. comunei Săcelu în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Săcelu și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurentul -reclamant fiind reprezentat de avocat D. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a constatat depusă la dosar întâmpinare de către intimata C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Săcelu ,prin președinte- Primar J. F. D., s-a depus de către avocat D. C. pentru recurentul-reclamant adresa nr.2749/2013 pentru a face dovada că și în prezent primarul comunei Săcelu refuză punerea în aplicare a sentinței judecătorești, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul părților.
Avocat D. C. pentru recurentul-reclamant T. N. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant,arătând că se impune obligarea Primarului comunei Săcelu, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar la plata daunelor cominatorii, având în vedere că s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate încă din anul 1991 în favoarea autorilor reclamantului și nici până în prezent, după aproximativ 22 ani reclamantul nu este în posesia titlului de proprietate.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 05.02.2013 sub nr. dosar_, reclamantul T. P. N. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Săcelu și C. Județeană de fond funciar Gorj, să se dispună obligarea Comisiei Locale de fond funciar Săcelu să întocmească și să înainteze Comisiei Județene de fond funciar Gorj documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44,sub sancțiunea obligării președintelui Comisiei Locale de Fond Funciar Săcelu la plata daunelor cominatorii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, reclamantul a arătat că este moștenitorul autorilor T. I. P. și T. Al. M., în calitate fiu, conform certificatului de moștenitor nr.782/26.12.1988.
Că,la data de 08.03.1991, mama sa – T. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 12,48 ha, suprafață care a fost validată prin HCJ nr.25/15.03.1991 și trecută în tabelul anexă la poziția 44.
A arătat reclamantul că prin cererea de reconstituire nr. 484/08.03.1991 mama sa a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul deținut anterior colectivizării de către autorii săi, respectiv soțul său T. I. P. și părinții săi Magherescu I. A. și Magherescu F., precum și de către Magherescu V., fratele său, decedat fără descendenți.
Că, prin HCJ Gorj nr.25/15.03.1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 12,48 ha, deținută în mai multe puncte, așa cum sunt descrise în cererea de reconstituire.
A mai arătat că prin cererea nr.488/08.03.1991 fratele reclamantului T. P. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele deținute de părinții T. Al. M. și T. I. P., dar până în momentul de față nu a fost emis titlu de proprietate, deși au formulat cereri ulterioare și au efectuat numeroase demersuri în acest sens.
Astfel, prin cererea nr.773/22.06.1995, mama reclamantului a solicitat deschidere de rol agricol separat pentru suprafețe de teren ce au aparținut, identificând prin puncte toponimice și dimensiuni, suprafețele solicitate, conform filei de registru agricol nr.133 pentru autorii Magherescu I. A., F. și V. și filei de registru agricol nr.157 pentru autorul T. I. P. din perioada 1959-1963.
Că,în urma demersurilor efectuate, la data de 28.02.2005 C. L. de fond funciar Săcelu a încheiat procesul - verbal nr.533, prin care urma să se deplaseze în teren în vederea efectuării măsurătorilor, iar la data de 09.11.2006 a încheiat un nou proces -verbal pentru a planifica măsurători la o dată ulterioară.
În anul 2012 reclamantul și fratele său au formulat o nouă cerere prin care au solicitat observarea dosarului de fond funciar, iar la data de 14.01.2013 au revenit cu o nouă cerere, în sensul efectuării măsurătorilor în vederea eliberării titlului de proprietate, demersuri rămase fără răspuns.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.18/1991, modificată și completată.
Pentru dovada plângerii, reclamantul a depus la dosar în copie: cererile înregistrate sub nr.247/14.01.2013 formulată de T. P. N., nr.5887/29.11.2012 formulată de T. P. I., nr.484/08.03.1991 formulată de T. A. M., nr.773/22.06.1995 formulată de T. Al. M., nr.488/08.03.1991 formulată de T. P. I., certificatul de moștenitor nr.782/26.10.1988, registrul agricol al anilor 1959-1963, HCJ nr.25/15.03.1991, tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP, procesul verbal nr.533/28.02.2005, adresa nr.2865/31.10.2006 emisă de Primăria comunei Săcelu, procesul verbal încheiat la data de 09.11.2006, arborele genealogic al familiei T. și acte de filiație și a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martori.
La solicitarea instanței, C. L. de Fond Funciar Săcelu a comunicat că există înregistrată cererea nr.484/08.03.1991, formulată de T. A M., dar nu a fost eliberat titlu de proprietate, expunând și motivele pentru care procedura reconstituirii nu s-a finalizat.
Prin sentința civilă nr.454/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. P. N. în contradictoriu cu pârâtele C. locală fond funciar Săcelu-prin președinte P. . județeană fond funciar Gorj.
A fost obligată C. locală de fond funciar a comunei Săcelu să întocmească și să înainteze Comisiei județene de fond funciar Gorj, documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea Președintelui Comisiei locale de fond funciar Săcelu la plata daunelor cominatorii și a fost obligată intimata C. locală de fond funciar Săcelu la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub numărul 484/08.03.1991, numita T. A M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 12,48 ha pe raza .. Crasna, provenită din terenul deținut de titulara cererii și de soțul defunct T. P., în suprafață de 6,55 ha, cât și dreptul de moștenire cotă - parte în suprafață de 5,93 ha deținut de defuncții Magherescu I. A., Magherescu A F. în calitate de părinți și Magherescu V., în calitate de frate.
Că ,prin cererea nr. 488/08.03.199 și numitul T. P. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire al terenurile deținute de părinții săi T. Al. M. și T. D. P.,iar prin HCJ Gorj nr. 25/15.10.1991 a fost validată cererea numitei T. M. (anexa 2a, poz. 44), menționându-se, conform rubricației tabelului nominal ce constituie anexa respectivă la hotărârea de validare, că suprafața agricolă cu care s-a înscris în CAP este de 6,55 ha, suprafața agricolă solicitată în proprietate este de 12,48 ha iar suprafața agricolă atribuită în proprietate conform legii este de 3,79 ha (filele 16-18).
Potrivit relațiilor înaintate de C. locală de fond funciar a . nr. 802/13.02.2013 (fila 15), motivele pentru care nu s-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața validată sunt acelea că o mare parte din terenuri se află în extravilan, departe de . arie mare, pentru identificarea și amplasarea corectă a acestora pe planurile topografice fiind necesară convocarea în teren a mai multor proprietari din punctele respective, totodată acțiunea de întocmire a planurilor parcelare în format digital nefiind finalizată.
De asemenea,din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în vederea definitivării măsurătorilor, moștenitorii au fost convocați de primărie prin adrese emise în luna octombrie 2006 (fila 42) fiind încheiat în acest sens procesul - verbal din 09.11.2006 (fila 43), când s-a constatat că nu se pot identifica și măsura terenurile.
A reținut instanța că prin cererea nr. 247/14.01.2013, petentul a solicitat Primăriei . unei comisii în vederea efectuării măsurătorilor pentru eliberarea titlului de proprietate.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul, sub sancțiunea condamnării primarului la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, în caz de refuz.
În speță, s-a constatat că până în prezent nu a fost emis un titlu de proprietate pentru suprafața validată prin HCJ iar comisia locală nu și-a îndeplinit în totalitate atribuțiile ce-i reveneau potrivit art. 5 din HG nr. 890/2005, respectiv nu a întocmit întreaga documentație și nu a înaintat-o comisiei județene în vederea emiterii titlului de proprietate, fiind întemeiată cererea privind obligarea comisiei locale la îndeplinirea acestor atribuții.
Cu toate acestea, instanța a reținut că s-au făcut demersuri la nivelul comisiei locale pentru întocmirea acestei documentații, potrivit adresei înaintate, respectiv pentru identificarea terenurilor și măsurarea lor, îngreunate de atitudinea pasivă a moștenitorilor care nu s-au prezentat în teren la data convocării potrivit înscrisurilor amintite mai sus, iar cererea adresată comisiei pentru continuarea demersurilor a survenit după o perioadă de aproximativ 6 ani, astfel încât s-a apreciat că nu se impune ca această obligație să fie instituită sub sancțiunea primarului, în calitate de președinte al comisiei, la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile în care îndeplinirea atribuțiilor depindea și de participarea celor interesați.
În consecință, acțiunea a fost admisă în parte și a fost obligată C. locală de fond funciar a comunei Săcelu să întocmească și să înainteze Comisiei județene de fond funciar Gorj, documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44, iar capătul de cerere privind obligarea Președintelui Comisiei locale de fond funciar Săcelu la plata daunelor cominatorii a fost respins, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 și 277 C.p.civ., intimata C. locală de fond funciar a . obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în raport de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.rp.civ. și art.3041 C.pr.civ., recurs prin care a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
În recursul formulat recurentul - reclamant a criticat sentința sub aspectul soluționării eronate a capătului de cerere privind obligarea Primarului C. Săcelu ,în calitate de președinte al Comisiei Locale de aplicarea Legii nr.18/199 Săcelu la plata daunelor cominatorii.
A arătat recurentul-reclamant că încă din anul 1991 autoarea sa T. M. și fratele său T. I. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 12,48 ha, suprafață ce a fost validată prin HCJ nr.25/15.03.1991 și cu toate că au făcut o . demersuri pentru emiterea titlului de proprietate nici până în prezent nu sunt în posesia titlului de proprietate pentru suprafața validată.
Că prin cererea înregistrată sub nr.1269/31.07.2003 s-a solicitat Comisiei Locale Săcelu eliberarea titlului de proprietate, iar ulterior prin cererile nr.1943/08.10.2004, nr.463/17.02.2005, nr.1488/09.06.2006 s-au adresat Prefectului Județului Gorj în speranța obligării Comisiei locale de fond funciar Săcelu să procedeze la îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin acestei instituții, însă în ciuda tuturor acestor demersuri nici până în prezent nu s-au eliberat acte de proprietate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., iar în susținerea recursului recurentul reclamant a depus la dosar în xerocopie cererile înregistrate sub nr.484/18.03.1991, nr.488/08.03.1991, 1269/31.07.2003, 1943/2008, 463/2006, 533/28.02.2005, 1488/2006, 5887/29.11.2012, procesul -verbal încheiat la data de 09.11.2006 și răspunsurile adresate de către Primăria comunei Săcelu și Prefectul Județului Gorj fratelui recurentului T. I..
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține că recursul este fondat din următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul T. P.N. a investit instanța de judecată cu o acțiune civilă de fond funciar prin care a solicitat să fie obligată C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Săcelu să întocmească și să înainteze Comisiei Județene Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ nr.25/1991, anexa 2 A, poziția 44, sub sancțiunea obligării președintelui comisiei locale de fond funciar la plata daunelor cominatorii de câte 20-30 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligației.
Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. P.N. ,a fost obligată C. locală de fond funciar a comunei Săcelu să întocmească și să înainteze Comisiei județene de fond funciar Gorj, documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44 și a fost respins capătul de cerere privind obligarea Președintelui Comisiei locale de fond funciar Săcelu la plata daunelor cominatorii , instanța de fond reținând în esență că până în prezent nu a fost emis titlu de proprietate pentru suprafața validată, iar comisia locală nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau art.5 din HG.890/2005. totodată a apreciat că nu se impune ca această obligație să fie instituită sub sancțiunea primarului, în calitate de președinte al comisiei, la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile în care îndeplinirea atribuțiilor depindea și de participarea celor interesați.
Observând actele dosarului, tribunalul constată că prin cererea înregistrată sub nr.480/08.03.1991 autoarea recurentului-reclamant T. A M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 12,48 ha pe raza comunei Săcelu și .> Prin cererea înregistrată sub nr.488/08.03.1991 și fratele reclamantului T. P.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren provenită de la părinții săi T. M. și T. D P..
Prin HCJ nr.25/15.10.1991 la propunerea comisiei locale de fond funciar a fost validată cererea autoarei T. M., iar din relațiile comunicate la dosar de C. L. de Fond Funciar rezultă că până în prezent moștenitorilor autoarei T. M. nu le-a fost emis titlu de proprietate pentru suprafața validată.
Deși de la data validării dreptului de proprietate în favoarea autoarei reclamantului a trecut o perioadă de 22 ani, C. locală de aplicarea Legii 18/1991 Săcelu nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau potrivit art.5 din HG nr. 890/2005, respectiv nu a procedat la punerea în posesie cu suprafața validată,nu a întocmit documentație și nu a înaintat-o comisiei județene de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate.
Argumentele invocate de către organul local (referitoare la faptul că o mare parte din terenuri se află în extravilan, departe de . arie mare, pentru identificarea și amplasarea corectă a acestora pe planurile topografice fiind necesară convocarea în teren a mai multor proprietari din punctele respective, totodată acțiunea de întocmire a planurilor parcelare în format digital nefiind finalizată, iar în momentul de față Oficiul de cadastru și Publicate Imobiliară Gorj solicită întocmirea planurilor parcelare pentru orice suprafață validată) nu sunt de natură a exonera organul local de îndeplinirea acestei obligații. Acest lucru deoarece, după cum rezultă din dispozițiile Legii 18/1991, organul local avea obligația de a întocmi documentația în vedere emiterii titlului de proprietate pentru suprafața validată încă din anul 1991, iar lipsa unui plan parcelar nu-i este imputabilă recurentului -reclamant, întocmirea acestui plan parcelar fiind de asemenea obligația organului local instituită prin legea 18/1991.
Sub acest aspect, tribunalul reține că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor Legii 18/1991 și HG nr.890/2005 în ceea ce privește obligația organului local de a întocmi și înainta Comisiei județene de fond funciar Gorj, documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44, cu atât mai mult cu cât reaua -credință a organului local rezultă din faptul că a fost nevoie de pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pentru a fi obligat să-și îndeplinească obligația instituită de lege referitoare la întocmirea și înaintarea către C. Județenă de Fond Funciar Gorj, a documentației necesare în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei T. M. pentru suprafața validată prin HCJ Gorj nr.25/1991, anexa 2a, poziția 44,deși au trecut 22 de ani de la data validării .
Fiind vorba despre o obligație personală, care nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin faptul personal al Comisiei Locale de fond funciar Săcelu pentru aplicarea Legii 18/1991 și nu prin intermediul executării silite, singura modalitate aflată la dispoziția reclamantului pentru a-l constrânge pe debitor este obținerea obligării acestuia la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației.
În consecință, apreciind că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 18/1991, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ.va fi admis recursul de față și în baza art.312 alin.3 Cod pr.civ. va fi modificată sentința instanței de fond, în sensul că va fi admis capătul de cerere privind daunele cominatorii și obligat P. comunei Săcelu, în calitate de președinte al Comisiei Locale Săcelu pentru aplicarea Legii 18/1991 la plata de daune cominatorii în cuantum de 30 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr.454/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul_, daunele cominatorii fiind stabilite începând cu data pronunțării prezentei decizii.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței și se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant T. P.N. împotriva sentinței civile nr. 454/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu C. L. de aplicarea Legii 18/1991 Săcelu și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Modifică sentința în sensul că admite capătul de cerere privind daunele cominatorii și obligă P. comunei Săcelu,în calitate de președinte al Comisiei Locale de aplicarea Legii 18/1991 Săcelu la plata de daune cominatorii în cuantum de 30 de lei pentru fiecare zi de întârziere cu executarea obligației de întocmire a documentației începând cu data de 07.06.2013 și până la îndeplinirea obligației.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 iunie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. B. | Judecător, V. B. | Judecător, A. E. S. |
Grefier, L. G. C. I. |
Red.A.S.
Tehnored.L.M.
Jf.P.C.
Ex.3/17 iunie 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1185/2013. Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 58/2013. Tribunalul GORJ → |
---|