Fond funciar. Decizia nr. 1602/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1602/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 555/317/2013
Cod operator: 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1602
Ședința publică din 05 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. S.
Judecător N. B.
Judecător V. B.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr.1242/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații -pârâți G. V. și G. E. și intimatele C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 Săulești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- reclamant B. I. și intimata-pârâtă G. E., lipsă fiind intimatul-pârât G. V. și reprezentanții legali ai intimatelor C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 Săulești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul părților asupra acestuia.
Recurentul-reclamant B. I. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că G. E., sora mamei sale a renunțat la succesiunea autorului său ,așa cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei.
Intimata-pârâtă G. E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 05.02.2013, sub nr._, reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâții C. L. de Fond Funciar Săulești, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, G. V. și G. E., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea de drept a titlului de proprietate eliberat pârâților.
A precizat că reconstituirea dreptului de proprietate pârâților G. V. și G. E. asupra terenului și a casei de locuit evidențiată în titlul de proprietate nr._/03.10.2008 de către membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Săulești-Gorj s-a realizat fără respectarea normelor imperative ale HG nr. 890/2005.
A arătat că pârâții nu au nici un drept de proprietate sau de succesiune din partea autorului S. R., bunicul reclamantului, motivat de faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 22.05.1984 și prin contractul de donație din data de 07.07.1987 autorii acestuia i-au transmis dreptul de proprietate asupra patrimoniului ce le revenea.
În plus, a arătat că din autorizația de construcții nr. 17/04.09.1997 rezultă că nu pârâții G. V. și G. E. au edificat construcția, astfel reconstituirea dreptului de proprietate către aceștia s-a realizat în mod ilegal de către C. L. de Fond Funciar Săulești.
Prin adresa nr. 1223/27.02.2013 C. L. de Fond Funciar Săulești, județ Gorj, a solicitat conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ pentru identitate de obiect și de părți, dosar ce a fost conexat prin încheierea de ședință din data de 04.04.2013.
Prin Serviciul Registratură, la data de 28.02.2013 C. L. de Fond Funciar Tg. Cărbunești a depus titlul de proprietate nr._/2008 și documentația ce a stat la baza emiterii acestuia, menționând că pentru terenurile înscrise în titlul de proprietate au depus cereri în baza Legii nr. 18/1991 G. E. – cererea nr. 593/16.03.1991 – și S. M. – cererea nr. 479/14.03.1991 (filele 13-22).
În ședința publică din data de 04.04.2013 pârâții G. V. și G. E. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, solicitând obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată pârâții G. V. și G. E. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii, motivat de faptul că acesta nu este moștenitorul legal al autorului S. R., iar acesta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite să primească în proprietate terenul din litigiu pentru că nu este moștenitorul legal al autorului S. R. și nu a urmat procedura specială prevăzută de legea fondului funciar, nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și nu există nicio hotărâre HCJ emisă în favoarea acestuia.
Au invocat și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât reclamantul nu justifică un interes legitim, direct, născut și actual, iar acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care nu se contestă actele premergătoare emiterii titlului de proprietate, ci doar titlul de proprietate.
Pârâtul G. V. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în favoarea sa nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar asupra terenului în litigiu, astfel că se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii în ceea ce îl privește pe acesta.
Au mai precizat că acțiunea nu este fondată întrucât asupra terenului în litigiu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în indiviziune în favoarea pârâtei G. E. și a sorei acesteia B. M., în calitate de moștenitoare ale autorului comun S. R., tatăl acestora, iar HCJ de validare ce stă la baza acestui titlu de proprietate nu a fost contestată până în prezent de nicio persoană.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115-118 și 274 Cod procedură civilă, iar în dovedire au depus titlul de proprietate nr._/03.10.2008, sentința civilă nr. 733/12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 2302/07.07.2010 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ .
Instanța a procedat la luarea unei declarații reclamantului, care a învederat că S. R. este bunicul acestuia, mama reclamantului fiind fiica lui S. R., la decesul acesteia, aceasta trăind.
Cu adresa nr. 2263/12.04.2013 C. L. de Fond Funciar Săulești, Gorj a înaintat la dosarul cauzei sentința civilă nr. 733/12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._, tranzacția încheiată de părți, sentința civilă nr. 2302/07.07.2010 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._, certificatul de moștenire nr. 364/25.06.1982, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 425/22.05.1984 de notariatul de Stat local Tg. Cărbunești, actul de donație autentificat sub nr. 1395/07.07.1987 de Notariatul de Stat local Tg. Cărbunești (filele 41-51).
Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamant, acesta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, solicitând obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Pârâții G. V. și G. E. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
Prin sentința civilă nr.1242/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea având ca obiect fond funciar formulată de reclamantul B. I., aflat în stare de deținere în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., județ D., în contradictoriu cu pârâții C. L. de Fond Funciar Săulești, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, G. V. și G. E., și a fost obligat petentul la 600 lei cheltuieli judiciare către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în judecată pârâții, solicitând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/03.10.2008, emis pe numele pârâtei G. E. și a mamei reclamantului, B. M., susținând că cei doi pârâți nu sunt îndreptățiți la reconstituire, dat fiind că prin contractul de vânzare -cumpărare din 22.05.1984 și prin actul de donație autentificat sub nr. 1995/7 iulie 1987 la Notariatul de Stat Tg- Cărbunești, autorii reclamantului i-ar fi înstrăinat acestuia imobilul casă de locuit și terenul aferent acesteia.
Verificând înscrisurile existente la dosar, instanța a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă, dat fiind că acesta nu este moștenitorul legal al autorului S. R., astfel că acțiunea a fost respinsă pe acest considerent.
Astfel, s-a reținut că la decesul lui S. R., bunicul reclamantului, au rămas ca moștenitoare pârâta G. E. și mama reclamantului, B. M., acestora fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate după autorul lor. În baza titlului de proprietate, acestea au încheiat o tranzacție, prin care terenul la care face referire reclamantul, a fost atribuit prin înțelegere pârâtei, dat fiind că aceasta, împreună cu soțul ei, edificaseră un imobil casă de locuit pe acest teren.
Date fiind aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii și a respins acțiunea, pe excepție, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 600 lei către pârâți, cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond cu ocazia soluționării litigiului nu a ținut cont de actele depuse la dosarul cauzei, respectiv de testamentul autentificat sub nr. 1389/28.02.1972 al Notariatului de Stat D. prin care, sora sa, B. A., a primit întreaga moștenire de la V. I..
Că, la rândul său, el a primit toată averea de la sora sa, B. A., și, totodată, G. M. a renunțat conform certificatului de moștenitor nr. 364/25.06.1982 la succesiunea autorului său .
A invocat recurentul reclamant că sentința recurată a fost pronunțată de un judecător incompatibil conform art.48 și 49 din Codul de procedură Civilă, întrucât judecătorul învestit cu soluționarea cauzei avea obligația să se abțină în condițiile în care reclamantul s-a judecat cu soacra acesteia, care este notar public în dosarele nr._ și nr._/318/2010. Că, deși a formulat cerere de recuzare împotriva acestui magistrat, cererea sa a fost respinsă.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, tribunalul reține că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul B. I. a învestit instanța de judecată cu o acțiune civilă de fond funciar prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtei G. E. și mamei reclamantului, B. M., pentru suprafața de 7178 mp situată în tarlaua 48, .>
Ca motiv de nulitate, reclamantul a invocat că cei doi pârâți nu sunt îndreptăți la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât prin contractul de vânzare - cumpărare din data de 22.05.1984 și prin actul de donație autentificat sub nr.1995/07.07.1987 de fostul Notariat de Stat Tg-Cărbunești, autorii acestuia i-au înstrăinat reclamantului imobilul casă de locuit și terenul aferent acestuia.
Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I., reținându-se că reclamantul nu are calitate procesuală activă, întrucât nu este moștenitorul legal al autorului S. R..
Observând actele dosarului, se constată că prin cererile înregistrate sub nr.479/14.03.1991 și nr.593/16.03.1991 S. M. și G. E. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, aparținând autorului S. R. și prin HCJ nr.28/1991 s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafața de 3,75 ha.
În baza acestei HCJ la data de 25.08.2008 a fost emis procesul - verbal de punere în posesie pentru autorul S. R. cu privire la suprafața de 1,1026 ha, iar la data de 03.10.2008 s-a emis titlul de proprietate nr._/2008 pe numele pârâtei G. E. și B. M., în calitate de moștenitoare ale autorului S. R., titlul de proprietate ce face obiectul dosarului de față.
Prin sentința civilă nr.733/2009 a Judecătoriei Tg-Cărbunești s-a luat act de tranzacția încheiată între pârâta G. E. și mama reclamantului B. M. și a fost atribuit în lotul pârâtei G. E. suprafața de 7178 mp situată în tarlaua 48, . având ca vecinătăți la Nord- moștenitori V. R., la Est- moștenitori Furnigel N., la Sud- DC 2783 și la Vest- S. N., teren pe care pârâta G. E. și G. V. au ridicat o construcție compusă din 6 camere, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.2302/07.07.2010 a Judecătoriei Tg-Cărbunești.
În mod corect s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în indiviziune pentru pârâta G. E. și mama reclamantului B. M. în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Legea 18/1991.
Susținerile recurentului, în sensul că pârâta G. E. nu era persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât era renunțătoare la succesiunea autorului S. R., sunt nefondate in următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit certificatului de moștenitor din 25.06.1982 eliberat de fostul Notariat de Stat Tg-Cărbunești la decesul autorului S. R. au rămas ca moștenitori legali, Smărădnoiu M., în calitate de soție supraviețuitoare și B. M., în calitate de fiică, G. E. fiind menționată ca fiind străină de succesiune în conformitate cu dispozițiile art. 700 Cod Civil,
Conform dispozițiilor legilor fondului funciar au fost repuși în drepturi moștenitorii care nu au acceptat succesiunea prin formularea cererii de reconstituire în baza Legii 18/1991.
A astfel,art.13 din Legea 18/1991 republicată, repune în termenul de acceptare a succesiuni prin formularea cererii de reconstituire ,numai pe moștenitorii autorului(acceptanți și neacceptanți ),noțiune ce exclude pe renunțători, tocmai pentru că nu mai au calitatea de moștenitori,în temeiul art.696 Cod civil
În speța de față, pârâta G. E. nu a fost renunțătoare expresă la succesiunea autorului său, Sămărăndoiu R. și formulând cererea de reconstituire a fost repusă de dispozițiile legilor fondului funciar în termenul de acceptare a succesiuni autorului S. R..
Mai mult, pârâta G. E. nu a renunțat la succesiunea mamei sale, S. M. care a acceptat succesiunea soțului S. R., și prin urmare cota culeasă de S. M. de la soț a fost dobândită în indiviziune de mama pârâtului, B. M. și pârâta G. E..
Corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă și nici interes în promovarea acțiunii civile de față în condițiile în care acesta nu este moștenitor legal al autorului S. R., persoana de la care provine terenul în litigiu.
Susținerile acestuia potrivit cărora este proprietarul terenului în litigiu conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 425/1984 de fostul Notariat de Stat Tg-Cărbunești și actului de donație autentificat sub nr. 1595/07.07.1987 încheiat de fostul Notariat de Stat Tg-Cărbunești, sunt și acestea nefondate, întrucât potrivit înscrisurilor menționate, reclamantul face dovada că este proprietarul unui imobil casă de locuit construit din lemn compusă din 2 camere, acoperită cu tablă și unui șopru din lemn acoperit cu tablă, având ca vecini: la răsărit-drumul comunal, apus și miazăzi- P. C. și miazănoapte- S. P., iar cu privire la terenul aferent construcțiilor nu a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate așa cum rezultă din adresa nr. 2263/12.04.2013 emisă de C. L. Săulești(filele 41-42 din dosarul de fond).
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 Cprciv., urmează a fi respins recursul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.11-13 din Legea 18/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr.1242/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. V. și G. E. și intimatele C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 Săulești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 Iulie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. E. S. | Judecător, N. B. | Judecător, V. B. |
Grefier, L. G. C. I. |
Red. judA.S. /tehn.E.C.
Jud fond M. M.
10 Iulie 2013/2 ex.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 377/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 1185/2013. Tribunalul GORJ → |
---|