Fond funciar. Decizia nr. 1274/2013. Tribunalul GORJ

Ca motiv de nulitate s-a invocat că prin sentința civilă nr. 842 din 03.06.2010 a Judecătoriei Novaci ,definitivă și irevocabilă a fost admisă cererea formulată de P. de pe lingă Judecătoria Novaci și s-a dispus anularea adeverinței nr. 692 din 08.08.1992, eliberată de Consiliul Local Săcelu.

Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. N., reținându-se pe de o parte că titlul de proprietate contestat s-a eliberat în baza HCJ nr. 25/15.10.1991, prin care s-a validat suprafața de 4,06 ha autoarei M. E. și pe de altă parte că reclamantul nu a justificat îndreptățirea asupra terenului pentru care a solicitat nulitatea parțială a titlului.

Observându-se înscrisurile depuse la dosar, în ciclurile procesuale anterioare și având în vedere adresele nr.647 din 05.02.2013 și nr. 1550 din 14.03.2013, înaintate de Primăria comunei Săcelu în recurs, se reține că, prin cererea înregistrată sub nr. 1914/1991, autoarea reclamantului C. D., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren, iar la data de 26.04.2005 s-a eliberat pe numele autoarei reclamantului C. D. titlul de proprietate nr._ din 2005, în baza căruia s-a formulat acțiune pentru ieșire din indiviziune și prin sentința civilă nr. 1435 din 14.10.2005 a Judecătoriei Novaci, definitivă și irevocabilă, a fost consfințită tranzacția încheiată între părți, în lotul fratelui reclamantului, C. I I., fiind atribuită suprafața de 1969 mp, compusă din teren construcții - 571 mp, teren arabil -391 mp, vii -529 mp, livezi -471 mp, situate în Tarlaua 4 ,Parcelele 165,164, 163 și 162.

Prin sentința menționată, recurentului - reclamant C. N. nu i-a fost atribuită nicio suprafață de teren situată în Tarlaua 4, . se află situată suprafața de teren în litigiu, pentru care se solicită nulitatea titlului de proprietate contestat.

Așa cum rezultă din adresele emise de C. L. de Fond Funciar Săcelu mama reclamantului C. D. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu

Prin cererea înregistrată sub nr. 1915 din 02.04.1991, recurentul - reclamant C. N., la rândul său, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren la punctul 2 din cerere, menționându-se și terenul siliște casă, situat în satul „Gurani V. ” conform autorizației de construcție eliberată în anul 1990 și actului de -cumpărare a terenului nr. 642 din 17.04.1990, potrivit Decretului nr. 44/1990,.

Din răspunsurile înaintate la dosar în recurs, de către C. L. de Fond Funciar Săcelu, a rezultat că, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 1915/1991, a fost luată în discuție în ședința de lucru a Comisiei Locale de Fond Funciar Săcelu, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 19.11.2008, însă, propunerea făcută de comisia locală privind constituirea dreptului de proprietate în favoarea recurentului C. N., pentru suprafața de 500 mp, așa cum rezultă din conținutul procesului- verbal menționat, nu a fost validată printr-o hotărâre a Comisie Județene de Fond Funciar.

Ulterior, recurentul –reclamant prin cererea înregistrată sub nr. 336 din 30.11.2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2640 mp- curtea și grădina casei din satul Gurani V. și prin HCJ nr. 5270 din 20.02.2009, s-a validat propunerea comisiei locale privind atribuirea în proprietatea recurentului -reclamant a suprafeței de 500 mp, în temeiul art. 24 din legea 18/1991 republicată, și s-a invalidat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2140 mp, diferența de suprafață solicitată până la 2640 mp reținându-se că nu prezintă acte sau alte probe cu care să facă dovada proprietății.

În ce privește titlul de proprietate contestat, s-a reținut că, prin cererile de reconstituire înregistrate sub nr. 173/1991 și 1542/1991, autoarea recurenților reclamanți M. E., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren cu care s-a înscris în CAP și prin HCJ nr. 25/1991, a fost validată cu suprafața de 4,06 ha.

În baza acestei HCJ, s-a emis titlul de proprietate nr._ din 29.12.2008, pentru suprafața de 1,4071 ha, din care face parte și suprafața de 1045 mp, situată în Tarlaua 4, .> Conform înscrisurilor depuse la dosar, suprafața de 1045 mp situată în Tarlaua 4 ,. din cei 0,20 ha cu care autoarea a intrat în CAP.

Față de motivele invocate pentru nulitatea parțială a titlului de proprietate în raport de susținerile părților, corect instanța a apreciat că este necesar mai întâi să fie analizată natura juridică a înscrisului anulat prin sentința civilă nr. 842/2010 a Judecătoriei Novaci, ca urmare a sesizării instanței civile de către P. de pe lângă Judecătoria Novaci și a reținut corect în raport de conținutul actului anulat, că acesta nu reprezintă o adeverință de proprietate în sensul legislației fondului funciar, prin aceasta atestându-se numai anumite date care rezultă din evidențele consiliului local, la cererea părții, pentru a-i servi ca dovadă într-un litigiu.

Astfel înscrisul intitulat „adeverinta”, eliberat de Consiliul Local Săcelu sub numărul 692/08.08.1992, cuprinde mențiunea că numita M. E., din ., figurează înscrisă în registrul agricol perioada anilor 1959-1963, fila nr. 81, cu o suprafață totală de 4,06 ha teren agricol. S-a menționat că intimata comisia comunală constituită în baza Legii nr. 18/1991 i-a măsurat și i-a stabilit numitei M. E. în vatra satului Săcelu (Gurani din V.), o suprafață de teren pe o lățime la stradă de 8,70 m (conform schiței anexate), din care terenul pe lățimea de 2,30 m se află în litigiu. Terenul are următorii vecini: - sud – proprietate J. A.; nord – gospodăria C. N.; - răsărit – Drum Județean Tg. J.-Săcelu-Crasna. S-a eliberat prezenta la cerere, fiindu-i necesară la judecătorie.

Adeverința de proprietate este un act administrativ prin care autoritatea emitentă recunoaște dreptul de proprietate al reclamantului. Ea dovedește că petentul a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 pentru a-și redobândi dreptul de proprietate în condițiile legii. Ea însă nu este titlu de proprietate în sensul legii, ceea ce face ca dreptul rezultat din ea să fie încă incert, până la emiterea titlului, singurul act prevăzut de Legea nr. 18/1991.

Totodată în adresa nr. 72/06.01.2010 (fila 21 recurs)și adresa nr. 1443/19.03.2012 (fila 29 dosar rejudecare ) C. L. de Fond Funciar Săcelu a menționat că adresa nr. 692/1991 nu a fost avută în vedere de comisia locală la întocmirea documentației pentru eliberarea titlului.

Este adevărat că în urma efectuării raportului de expertiză, s-a concluzionat că adeverința nr. 692/1992 a stat la baza emiterii titlului, însă expertul a condiționat această concluzie de neconcordanțele existente între mențiunile celor două acte, în ceea ce privește lățimea terenului, categoria de folosință și identificatorii suprafețelor, astfel încât în mod corect instanța de fond a reținut că această concluzie nu poate fi însușită în mod absolut de instanță ci trebuie coroborată și analizată în funcție de celelalte probe administrate.

Prin urmare, având în vedere cele reținute privind natura juridică a adeverinței anulate prin hotărâre judecătorească corect instanța a apreciat că acțiunea reclamantului, întemeiată pe efectele aplicării sancțiunii nulității (quod nullum est, nullum producit effectum – actul nul nu produce efecte, și respectiv, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis – anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial) nu este fondată.

Corect instanța de judecată în raport de dispozițiile art. III din Legea 169/1997, temei invocat de reclamant la formularea acțiunii, a reținut că, reclamantul nu a justificat îndreptățirea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care a solicitat nulitatea parțială a titlului de proprietate în condițiile în care în punctul în litigiu, recurentului reclamant i-a fost constituit dreptul de proprietate, doar pentru suprafața de 500 mp, în temeiul art. 24 din Legea 18/1991, iar pentru diferența solicitată de 2140 mp, a fost invalidat.

Această constituire a dreptului de proprietate a avut la bază faptul că, reclamantului i s-a repartizat suprafața de 0,05 ha în punctul numit „ Vatra satului”, de către CAP Băile Săcelu, pentru construcția unei case așa cum rezultă din adeverința nr. 787 din 07.07.1965 emisă de CAP Băile Săcelu, și, pe aceasta a construit imobilul casă, în baza autorizației de construire nr. 6 /1968.

În condițiile în care, recurentul - reclamant aprecia că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare, avea posibilitatea să conteste HCJ nr. 5270/2009 conform procedurii speciale prevăzută de Legea 18/1991.

Față de considerentele expuse s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente în cauză vreunul din motivele de casare sau modificare, așa cum sunt reglementate în art. 304 C.pr.civ. și în consecință ,în temeiul art.312 alin 1 se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul -reclamant C. N.

Recursul recurentei –pârâte M. S. a fost apreciat ca fondat din următoarele considerente:

Prin sentința recurată a fost obligat reclamantul la 494 lei cheltuieli de judecată către pârâta M. S. în temeiul art. 274 Cod .proc .civ., în raport de nota de cheltuieli depusă la dosar (fila 119), reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, celelalte sume indicate nefiind justificate.

În raport de înscrisurile noi depuse în recurs ,respectiv chitanțele nr. 212/27.11.2011 și nr.303/27.12.2011, a rezultat că recurenta –pârâtă la fond(în cele două cicluri procesuale ) a efectuat cheltuielile judecată în cuantum de 1644 lei, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Împotriva deciziei civile nr. 770/2013 a Tribunalului Gorj a declarat contestație în anulare contestatorul C. N..

Susține contestația în anulare pe motivul prevăzut de art. 318 teza a doua C.p.civ. de la 1865, anume omisiunea din greșeală a instanței de recurs de a se pronunța asupra unui motiv de recurs. Astfel, arată că unul dintre motivele de recurs formulate de parte în dosarul nr._ * este cel al nemotivării de către judecătorul fondului asupra îndreptățirii sau nu a reclamantului cu privire la terenul pentru care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate întrucât nu se stabilise dacă terenul făcea parte din cei 500 mp sau din cel care i-a aparținut lui C. I., soțul lui C. D..

Precizează că instanța de control judiciar a solicitat relații de la comisia locală de fond funciar, dar aceasta, deși a comunicat actele solicitate, emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, nu a înaintat și tabelul anexă la HCJ nr. 25/1991, pentru a se observa cu câtă suprafață de teren a fost validată C. D.. Instanța de recurs nu a aprobat o nouă cerere către comsia locală pentru comunicarea acestui tabel, mai mult nu a motivat acest aspect și nu a făcut vorbire despre hotărârea comisiei județene menționată.

Mai arată că ulterior pronunțării deciziei a obținut anexa de validare amintită, iar din aceasta rezultă că validarea dreptului de proprietate pentru C. D. s-a făcut pentru 2,67 ha, iar punerea în posesie s-a realizat pentru o suprafață mai mică, în concret pentru 1,8440 ha.

În fine, susține contestatorul că instanța de recurs nu a motivat recursul prin prisma tuturor înscrisurilor existente la dosar și a celorlalte probatorii administrate în cauză.

A anexat în copie HCJ nr. 25/1991, extras de pe anexa 2a la hotărârea de validare.

Intimata M. S. a depus concluzii scrise.

Contestația în anulare nu este fondată pentru considerentele care succed.

Contestația în anulare nu este tardiv formulată, potrivit art. 319 alin.2 teza a doua C.p.civ. 1865 contestația putându-se formula în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărârea atacată, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Din actele și lucrările dosarului nu există vreo dovadă că decizia contestată a fost cunoscută de parte anterior celor 15 zile calculate retroactiv de la momentul înregistrării cererii la instanță. Din practicaua deciziei contestate rezultă că părțile au lipsit de la ultimul termen de judecată, neputându-se deci reține că a luat cunoștință de hotărârea atacată. Nefăcându-se proba contrară de partea interesată, excepția tardivității nu poate fi primită.

Potrivit art. 318 teza a doua C.p.civ. de la 1865, contestația în anulare este admisibilă în situația în care instanța de recurs a omis din greșeală să analizeze vreun motiv de modificare sau casare. Se reține că motivele de casare și modificare sunt prevăzute de art. 304 alin.1 pct. 1-9 C.p.civ. de la 1865.

Observând cererea de recurs din dosarul nr._ *, se constată că două au fost cazurile de recurs invocate expres de către recurent, anume cele prevăzute de art. 304 alin.1 pct. 8 și 9 C.p.civ

În motivarea în fapt a cazului de recurs reglementat de art. 304 alin.1 pct.8 C.p.civ.(interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, care a condus la schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ), recurentul a susținut greșita interpretare a actelor deduse judecății și a concluziilor raportului de expertiză. Face referire la anularea adeverinței de proprietate nr. 692/1992, susținând că a stat la baza emiterii titlului de proprietate a căui anulare parțială se cere.

În ceea ce privește cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ.(hotărârea este lipsită de temei legal sau este dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii), recurentul a arătat că instanța de fond a motivat greșit că reclamantul nu a justificat îndreptățirea asupra terenului pentru care solicită nulitatea actului juridic întrucât trebuia să constate că face parte din lotul care i s-a atribuit în vederea construirii lui C. N. ori este terenul pe care l-a deținut C. I. după cum rezultă din raportul de expertiză.

Din considerentele deciziei contestate, se reține că instanța de control judiciar a verificat aceste motive de recurs, statuând la fila 9 a deciziei că adeverința amintită este un act administrativ care dovedește parcurgerea procedurii Legii nr. 18/1991, că nu este un titlu de proprietate în sensul legii, încât dreptul înscris în ea are un caracter incert. A mai reținut la fila 8 a hotărârii că adeverința a fost anulată prin sentința civilă nr. 842/2010. A constatat că în mod corect a stabilit instanța de fond natura juridică a adeverinței în cauză și că judicios a reținut că nu este fondată acțiunea în raport de cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 în condițiile în care reclamantul a beneficiat de constituirea dreptului de proprietate pentru 500 mp ca urmare a înscrisului din 1965, reprezentat de o adeverință de atribuire de teren pentru construirea unei locuințe. Mai mult, s-a reținut că partea nici nu a contestat potrivit art. 53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 HCJ nr. 5270/2009, dacă aprecia că este îndreptățit la o suprafață mai mare decât cea atribuită, ceea ce înseamnă că a achiesat la suprafața validată.

Instanța de recurs a concluzionat că nu sunt fondate cazurile de recurs prevăzute de art. 304 alin.1 C.p.civ. de la 1865.

Pe cale de consecință, instanța reține că instanța de recurs nu a omis analizarea unui motiv de recurs dintre cele două invocate în cererea de declarare a căii de atac. De altfel, chiar contestatorul motivează în fapt cu privire la neanalizarea, în opinia sa, a unor argumente care au sprijinit cazurile de recurs. Or, contestația în anulare specială reglementată de art. 318 teza a doua C.p.civ. are în vedere omisiunea analizării unor motive de recurs de modificare/casare a hotărârii, prevăzute expres și limitativ de lege, nu a modului de argumentare a acestora. În alte cuvinte, instanța de judecată în recurs trebuie să analizeze cazurile de nelegalitate invocate, putând grupa argumentele care se subsumează aceluiași motiv de recurs.

Cum instanța de recurs a analizat toate motivele de modificare invocate de recurent, prin prezenta cale de retractare urmărindu-se de fapt provocarea unei noi analize sub aspectul fondului procesului, ceea ce este împiedicat de principiul securității raporturilor juridice, urmează, raportat la art. 318 teza a II-a C.p.civ. de la 1865, să se respingă ca nefondată contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C. N. împotriva deciziei civile nr.770/22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ * ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2013, la Tribunalul Gorj.

Red R.Gh.

23 Mai 2013

Thn. .

Jud. recurs G.D.,

V.B., A.E.S.