Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 442/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 16005/318/2012

Cod operator: 2443

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 442/2013

Ședința publică din 03 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. S.

Judecător G. D.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul-petent M. C. împotriva sentinței civile nr.4349/03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj și M. I E..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata- pârâtă M. I E., asistată de avocat M. C., lipsă fiind apelantul- petent și reprezentantul legal al intimatului pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-au constatat depuse la dosar din partea apelantului-petent concluzii scrise și o cerere de amânare din partea intimatului- pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj.

Instanța a respins cererea de amânare formulată de intimatul -pârât, apreciind că de la data primirii citației a avut suficient timp pentru a-și formula apărarea, după care nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:

Avocat M. C. a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul -petent.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 01.10.2012, sub nr._, petentul M. C. a formulat plângere împotriva încheierii nr._/14.08.2012 emisă de O.C.P.I. Gorj, prin care i s-a respins plângerea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de intabulare în regim de carte funciară, dată în dosarul nr._/2012, cerere depusă prin topograful autorizat A. S. I., cu privire la imobilele teren curți – construcții și arabil în suprafață de 1723 m.p., tarlaua 31, . casă de locuit și anexă situate pe acest teren.

În motivarea cererii, petiționarul a arătat că prin încheierea nr._/12.07.2012, dar și prin încheierea pe care o contestă, i-a fost respinsă cererea de intabulare în regim de publicitate imobiliară a celor două imobile menționate, motivat de faptul că suprafața rezultată din măsurarea și identificarea terenului potrivit planului de amplasament atestă existența unei suprafețe de teren de 1723 m.p., însă petentul nu justifică că deține cu titlu decât suprafața de 300 m.p.

Petentul a arătat că împreună cu M. I. N. a dobândit de la Primăria Tismana la data de 24.02.1989, în temeiul Legii nr. 58/1974, o suprafață de 300 m.p. teren construibil cu un front de stradă de 12 m, pe care l-a plătit, teren pe care a edificat construcții.

Petentul a arătat deopotrivă că la data de 20.06.1991 a încheiat cu numita M. E., care a fost proprietara întregului teren, antecontractul de vânzare - cumpărare, achitându-i suma de 65.000 lei, ca fiind prețul întregii curele de teren de 12 m lățime pe toată lungimea ei, ce includea și suprafața de 300 m.p., atribuită cu plată de Primăria Tismana.

Totodată, s-a arătat că, deși prin adeverința nr. 2767/1991 Primăria Tismana a confirmat doar repartizarea suprafeței de 300 m.p., prin adeverința nr. 8333/2012 a Biroului Agricol Tismana petentul a dovedit că deține și are înregistrată în evidența rolului agricol o suprafață de 1759 m.p., din care 650 m.p. curtea construcțiilor și 1109 m.p., teren arabil.

De asemenea, petentul a susținut că expertul A. I. S. a identificat în limitele împrejmuirii acestor suprafețe o suprafață reală de 1723 m.p., adică mai mică decât cea declarată la registrul agricol cu 36 m.p.

Petentul a concluzionat că suprafața de 1723 m.p. teren, identificată pentru intabulare, nu a făcut obiectul legilor retrocedării, nu este înregistrată pe numele unei alte persoane și nu a fost supusă vreunei publicități imobiliare, astfel că O.C.P.I. Gorj nu avea nici un motiv să-i respingă cererea de intabulare și, în subsidiar, a construcțiilor, potrivit documentației depuse, cele două încheieri fiind rezultatul unei greșite și restrânse interpretări a sentinței civile nr. 5497/1991 a Judecătoriei Tg-J., ca act de dobândire a suprafeței de 1723 m.p., cu lățimea de 12 m prevăzută expres în această hotărâre și respectată prin planul de amplasament.

Conform art. 112 C. pr. civ., la dosarul cauzei s-au atașat următoarele înscrisuri: comunicare încheiere, încheierea de respingere nr._, încheierea de respingere nr._/12.07.2012, plan de amplasament și delimitare a imobilului, sentința civilă nr. 5497/02.10.1991 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 5671/1991, adeverința nr. 8333/2012, autorizația nr. 5/1989, certificat constatator (filele 8-18).

La data de 22.10.2012, petentul a depus la dosar precizare la acțiune, învederând faptul că înțelege să se judece în contradictoriu cu O.C.P.I. Gorj și M. I. E. (fila 20).

La data de 18.12.2012, intimata M. E. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât petentul nu este proprietarul terenului, intimata fiind proprietara de drept a terenului. Intimata a arătat că Primăria care i-a dat actele petentului nu a avut acordul său, neîncheind nici un contract în acest sens (fila 29).

Atașat întâmpinării a depus la dosar adeverință medicală, bilet de ieșire din spital, cerere adresată d-lui primar, cerere înaintată Procurorului general al României, încheierea pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 1832/1991, recurs, decizia nr. 2028/1991 a Tribunalului Județean Gorj, sentința civilă nr. 5497/1991 a Judecătoriei Tg-J., sentința civilă nr._/1994 a Judecătoriei Tg-J. (filele 30-52).

La data de 08.01.2013, intimata M. E. a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat că Primăria Tismana a deposedat-o în mod abuziv de suprafața de 300 m.p., că familia sa a formulat cerere pentru eliberare autorizație pe terenul său, care a fost respinsă, că a fost forțată să semneze un antecontract de vânzare-cumpărare, fără să se efectueze măsurători la fața locului, atașând notelor de ședință testamentul autentificat sub nr. 59/_ (filele 55, 56).

La data de 22.01.2013, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat reaua credință a intimatei, precum și dispozițiile sentinței nr. 5497/1991 a Judecătoriei Tg-J., intrată în puterea lucrului judecat (filele 59-61).

Atașat răspunsului la întâmpinare, petentul a depus la dosar, în copie, decizia nr. 9/1989 și chitanță (filele 62-63).

În ședința publică din data de 25.02.2013, apărătoarea intimatului a depus la dosar, în copie, certificatul de moștenitor nr. 35/1965 (filele 68-69), iar la solicitarea acesteia a fost atașat dosarul nr. 5671/1991 al Judecătoriei Tg-J..

În ședința publică din data de 04.03.2013, reprezentantul petentului a depus la dosar, în copie, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata (fila 75).

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea topografie, expertiza având ca obiective: să se identifice terenurile în litigiu, prin suprafață, vecinătăți și limite și întocmirea unei schițe corespunzătoare, cu precizarea categoriei de folosință; să se stabilească dacă cererea reclamantului este întemeiată, în raport de înscrisurile depuse la dosar, precum și dacă încheierea de respingere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate formulată de reclamant este întemeiată; să se stabilească dacă există erori cu privire la dimensiunile terenurilor în litigiu, iar în caz afirmativ, să se precizeze modalitatea de remediere a acestor erori și să se precizeze dacă există suprapunere a terenurilor în litigiu (filele 94-98).

Prin sentința civilă nr.4349/03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.C.P.I. Gorj.

A fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta M. E. și a fost anulată încheierea de respingere nr._ dată de O.C.P.I. Gorj în dosarul nr._/12.07.2012 și încheierea de respingere nr._ dată de O.C.P.I. Gorj în dosarul nr._/14.08.2012.

S-a dispus intabularea suprafeței de 1723 m.p. în cartea funciară.

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu O.C.P.I. Gorj, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.C.P.I. Gorj, conform art. 137 alin. 1 C. pr. civ., că aceasta este întemeiată, fiind admisă și respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art. 501 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora „soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul M. C. a încheiat cu intimata M. E. la data de 20.06.1991 antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care intimata a înstrăinat petentului și soției acestuia, M. N., un teren situat în Vatra satului Tismana, în punctul „Doșova” (fila 75), iar prin sentința civilă nr. 5497/02.10.1991 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 5671/1991 a fost admisă cererea formulată de reclamantul M. C. și soția acestuia, M. N., prin care aceștia au solicitat să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea terenului menționat în antecontractul mai sus menționat, hotărârea ținând loc de act autentic (filele 14-15).

Prin încheierea de respingere nr._ dată de O.C.P.I. Gorj în dosarul nr._/12.07.2012 a fost respinsă cererea introdusă de expert A. S. I. privind prima înregistrare a imobilului teren arabil și curți construcții cu suprafața de 1723 m.p., situat în intravilanul orașului Tismana, ., jud. Gorj, motivat de faptul că suprafața din sentința civilă nr. 5497/02.10.1991 este 300 m.p., nu se respectă prevederile art. 25 alin. 1 lit. d din Ordinul nr. 634/2006 care prevede că „dacă suprafața din măsurători este mai mare cu un procent de peste 5%, documentația se respinge” (fila 11).

Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea nr._ s-a dispus respingerea cererii (filele 9-10).

Instanța a constatat că potrivit actelor depuse la dosar de către părți, precum și potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, nu există erori cu privire la dimensiunile terenului în litigiu și nici vreo suprapunere (fila 96).

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis în parte acțiunea, în sensul că a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta M. E., a anulat încheierea de respingere nr._ dată de O.C.P.I. Gorj în dosarul nr._/12.07.2012 și încheierea de respingere nr._ dată de OCPI Gorj în dosarul nr._/14.08.2012, și a dispus intabularea suprafeței de 1723 m.p. în cartea funciară, în temeiul art. 881 Cod civil, însă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul O.C.P.I. Gorj, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., a fost respinsă cererea părților de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța constatând că nu se poate reține o culpă a pârâtei M. I. E. în prezentul litigiu, iar O.C.P.I. Gorj nu are calitate procesuală pasivă. Totodată, pârâta M. E. este partea care a căzut în pretenții, astfel încât nu i se poate admite cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul M. C., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, apel prin care a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul obligării OCPI Gorj la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat apelantul petent că potrivit prevederilor art. 451 Cpr.civ., partea care cade în pretenții este obligată să suporte cheltuielile de judecată pe care cealaltă parte le-a efectuat în susținerea litigiului, iar în raport de disp.art.501din Legea nr.7/1996 singura parte culpabilă pentru litigiul de față este OCPI Gorj, care nu a răspuns favorabil solicitării sale de a intabula în regim de carte funciară terenul în suprafață de 1723 mp împreună cu construcțiile existente pe el.

Că, este culpa exclusivă a acestei instituții care a recurs la prevederile art. 25 alin.1 lit d din Ordinul nr. 634/2006, care nu aveau nicio legătură cu starea juridică și de fapt a imobilelor sale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată că apelul este nefondat din următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, petentul M. C. a investit instanța de judecată cu o plângere împotriva încheierii nr._/14.08.2012 emisă de OCPI Gorj prin care s-a respins plângerea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de intabulare în regim de carte funciară dată în dosarul nr._/2012 cu privire la imobilele teren curți construcții și arabil în suprafață de 1723 mp situat în tarlaua 31, . casă de locuit și anexă situate pe acest teren.

Prin sentința apelată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului OCPI Gorj și respinsă cererea formulată în contradictoriu cu OCPI Gorj, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâta M. E., anulată încheierea de respingere nr._ dată de OCPI Gorj în dosarul nr._/12.07.2012 și încheierea de respingere nr._ dată de OCPI Gorj, s-a dispus intabularea suprafeței de 1723 mp în Cartea Funciară și a fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Apelantul -petent a criticat sentința instanței de fond doar sub aspectul soluționării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată și în consecință sentința apelată va fi analizată doar sub acest aspect.

Potrivit disp.art.274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată.

În speța de față, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor menționate ,întrucât în condițiile în care a apreciat că OCPI Gorj nu are calitate procesuală pasivă, această instituție nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin motivele invocate apelantul petent nu a criticat soluția sub aspectul soluționării cererii față de OCPI Gorj, ci a susținut că această instituție este în culpă procesuală pentru cheltuielile efectuate în prezentul litigiu ca urmare a respingerii cererilor sale privind intabularea în Cartea Funciară a terenului în suprafață de 1723 mp împreună cu construcțiile existente pe el.

Ori, în condițiile în care s-a constatat că OCPI Gorj nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, nu pot fi aplicabile disp.art. 274 C.pr.civ.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 296 alin.1 C.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul petent M. C., domiciliat în orașul Tismana, ., jud.Gorj împotriva sentinței civile nr.4349/03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj, cu sediul în Tg.J., jud. Gorj și M. I E. domiciliată în V., Bulevardul M. V., ., jud. Hunedoara.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 03 Octombrie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. E. S.

Judecător,

G. D.

Grefier,

Firuța Ș.

Red A.S./ Thn. ./31 Octombrie 2013

Jud. fond A. M N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul GORJ