Fond funciar. Decizia nr. 199/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 8005/318/2009
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 199/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător M. B.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta intervenientă S. T. M., împotriva sentinței civile nr. 7852 din 26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței o cerere din partea recurentei intervenientă S. M. prin care arată că, cauza a rămas fără obiect, deoarece prin sentința civilă nr. 4294 din 29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ * a fost anulat titlul de proprietate, la care anexează copie de pe sentința civilă nr. 4294 din 29.02.2012 a Judecătoriei Tg-J., decizia civilă nr. 2585 din 17.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ * și încheierea din 17.12.1012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ *, după care s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ reclamantul P. M. Târgu J. - F. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. D. D. și intimatele C. L. Târgu-J. pentru aplicarea Legii 18/91 și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/10.06.1997 emis pe numele pârâtului pentru suprafața de 2568 mp, situată în tarlaua 219, parcelele 16,17/10, 27/16, 12/4, în intravilanul orașului Tg-J., cartier Romanești, în pct. „La Biserică” și a tuturor actelor premergătoare eliberării titlului de proprietate menționat, respectiv proces- verbal de punere în posesie și HCJ nr. 1949/01.02.1996.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la sesizarea unor persoane deținătoare de terenuri în punctul „La Biserică” din cartierul Romanești, a fost analizat modul de reconstituire a dreptului de proprietate pârâtului, constatându-se că titlul de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii fondului funciar în vigoare la data emiterii acestuia, întrucât pârâtul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal prevăzut de Legea 18/1991 și titlul menționat nu este în concordanță cu HCJ nr. 1949/1996.
A arătat reclamantul că pârâtul B. D. D. nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât cererea nr. 7742/1995 prin care solicită înscrierea ca acționar la . suprafața de 0,50 ha pentru terenul evidențiat în RA la punctul Cîlniceanca, nu vizează punctul La Biserică, punct pentru care nu a făcut dovada deținerii cu acte valabile de proprietate a terenului .
Se mai arată că emiterea acestui titlu a dus la crearea unei situații conflictuale, ce u poate fi rezolvată pe cale administrativă, că nu există o schiță a vechiului amplasament și ici declarații de vecinătate, că a beneficiat de reconstituirea unei suprafețe mi În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. III alin.1 lit. a din Legea 169/1997 și Legea 247/2005.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.III din Legea 169/1997.
În dovedire, a depus, în copie, cererea de reconstituire formulată de P. T. B., cererea de reconstituire formulată de M. T. V., cerere formulată de B. M. M., cererea de reconstituire formulată de D. B. și M. M. B., cererea înregistrată sub nr.1434/15.03.1991, cererea înregistrată sub nr.7742/1995, înregistrată sub nr.1247/1991, înregistrată sub nr.9161/08.03.2005 formulată de B. N. D., înregistrată sub nr.9324/30.10.1995 formulată de B. D., declarații de vecinătate, act din 1920, proces verbal nr.6963/1920, acte vechi de proprietate, testamentul def. B. N. A. din 16.05.1963, contract de arendare nr.274/24.07.2001 încheiat între B. D. și . SA, adresa nr.979/1997 emisă de CL R., adresele nr.627/1996 și 688/1994 emise de Consiliul Local R., adresa nr.5891/2008 emisă de Primăria ..1949/1996 împreună cu tabelul aferent, filă registru agricol autor B. I. D., decizia civilă nr.3838A/01.10.1999 a Tribunalului Gorj, certificat de deces B. C., certificat de naștere G. P., certificat de căsătorie.
Moștenitorii pârâtului B. D. D., respectiv B. S., D. I. și T. A., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, arătând că legalitatea titlului de proprietate a fost verificată de instanță în contradictoriu cu cele două comisii și Tărău D. în dosarul nr._ al Judecătorie Tg-J., stabilindu-se în mod irevocabil că a fost respectată procedura specială și că autorul B. D. D. a fost persoană îndreptățită la reconstituire. Se mai arată că prin prezenta acțiune se încearcă să se evite autoritatea de lucru judecat, întrucât se invocă aceleași motive ca în dosarul menționat, însă de data aceasta acțiunea este formulată de Primar. Se mai adaugă faptul că autorul a formulat cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu, cerere ce apare înregistrată în registrul de intrări-ieșiri al intimatei, iar dacă reprezentanții Comisiei Locale nu pot prezenta în copie această cerere, acest aspect nu echivalează cu lipsa acesteia; autorul a solicitat terenul în litigiu în baza cererii de reconstituire și a testamentului aut. sub nr.653/16.05.1963, prin care mama sa B. A. îi testa siliștea de casă din Romanești, iar vecinătățile înscrise în testament, respectiv S- Amaradia, N- Șoseaua bisericii, V- M. Ghe., E- Z. I., concordă cu cele din titlul de proprietate contestat.
Numita Simoin T. M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2069/2001 a dobândit 3200 mp teren în T. 219 p 13/13 și 2491 mp în T 219 p 27/55, dreptul său de proprietate fiind intabulat în cartea funciară, iar autorii săi dobândiseră la rândul lor dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991. se mai arată că titlul emis pe numele def. B. D. D. pentru suprafața de 2568 mp în T219 este nul absolut, acesta nefiind persoană îndreptățită la reconstituire întrucât nu a deținut niciodată teren în pct. „La Biserică” și nu a prezentat acte de proprietate pentru aceste terenuri, nefigurând nici în registrul agricol. Se mai arată că părțile se judecă în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Prin încheierea din 22.10.2009 a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
S-a emis adresă către CL Tg-J. pentru a se înainta la dosar actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, precum și de a se preciza dacă eliberarea titlului s-a făcut la cererea numitei B. P., relațiile fiind înaintate prin adresa nr._/04.11.2009, având anexate mai multe cereri, respectiv nr.9324/1995 formulată de B. D., nr.7742/1995 formulată de B. D., nr.4603/20.03.1998 formulată de B. D., extras registru agricol B. I. D. și act de donație încheiat între I. L. B. și fiul acestuia, D. I. B..
În dovedirea cererii de intervenție în interes propriu s-a depus o . acte ce vizează dreptul autorilor acesteia, dar și acte prin care se tinde a se dovedi că B. D. D. nu a deținut teren în punctul „La Biserică”.
S-a solicitat încuviințarea probei cu expertiza tehnică specialitatea topografie și probă testimonială, prin încheierea de ședință din 19.11.2009 fiind respinse ca inutile probele solicitate.
A fost atașat dosarul nr.5709/_ al Judecătoriei Tg-J..
Prin sentința civilă nr. 7852 din 26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. M. Târgu J. - F. C. în contradictoriu cu moștenitorii autorului B. D. D., respectiv B. S., D. I. și T. A., cu domiciliul ales în comuna R., ., intimatele C. L. Târgu J. de Fond Funciar, intimat C. J.. Gorj de Fond Funciar.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. T. M., domiciliată în Tg-J., cartier Romanești, nr.237, jud. Gorj.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.9212/25.1.2008 a Judecătoriei Tg-J. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Tărău D. în contradictoriu cu pârâtul B. D. D., constatându-se nulitatea titlului de proprietate contestat și în prezenta cauză, reținându-se că din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, .coroborate cu concluziile raportului de expertiză terenul în litigiu, situat în pct. „La Biserică” pe raza cartierului Romanești din Tg-J. nu a fost solicitat de pârâtul B. D. D. în temeiul Legii 18/1991 și, în consecință, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia pentru suprafața de 2568 mp situată în pct.” La Biserică” s-a făcut cu încălcarea dispozițiile legale imperative prevăzute de Legea 18/1991 în vigoare la acea dată.
De asemenea, s-a constatat că din analiza fișei rolului agricol al autorului B. I. D., rezultă că acesta figura în perioada 1959-1963 cu suprafața de 0,50 ha teren arabil în pct.”L. Romanești” și cu 0,50 ha teren arabil în pct. „Cîlniceanca”, amplasamente diferite față de amplasamentul terenului în litigiu din pct.”La Biserică”, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Toacsen I., astfel că pârâtul B. D. D. nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2568 mp, situată în tarlaua 219, parcelele 16, 17/10, 27/16 și 12/4, având ca vecini la N-DS 67, la S-râul Amaradia, E-P. M. și V-M. P., conform dispozițiilor legilor fondului funciar, întrucât acesta nu a formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren menționată în actele contestate și, în plus, nu a făcut dovada că el sau autorul acestuia, B. D. a deținut terenul în litigiu anterior cooperativizării și s-a înscris cu acest teren în CAP.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către B. D. D., iar prin decizia nr.584/04.03.2009 a Tribunalului Gorj a fost respinsă acțiunea formulată de Tărău D. pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate_/10.06.1997, reținându-se cu putere de lucru judecat că la dosarul cauzei există cerere de reconstituire pentru terenul din pct. La Biserică, că din declarație numitei B. M. reiese îndreptățirea celor doi la reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea B. A., astfel că s-a constatat că nu există nici un motiv de constatare a nulității absolute.
Este de netăgăduit în cauza de față că, atât pârâtul B. D. D., cât și intervenienta în interes propriu dețin acte de proprietate a căror legalitate a fost verificată prin hotărâre judecătorească, cum este cazul pârâtului sau necontestată de o altă parte, cum este cazul intervenientei.
Instanța investită cu acțiunea Primarului mun. Tg-J., și care același obiect cu cea formulată de numitul Tărău D., cea din urmă fiind respinsă în mod irevocabil, nu poate să repună în discuție aspectele de legalitate privind emiterea titlului de proprietate eliberat lui B. D. D., întrucât s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, principiul puterii lucrului judecat împiedicând nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, în sensul că nu pot fi infirmate constatările făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară pronunțată într-un alt dosar.
Astfel, părțile au la îndemână de a verifica preferabilitatea titlurilor de proprietate pe care le exhibă în cadrul unei acțiuni în revendicare, iar în ceea ce privește susținerea reclamantului că în dosarul nr._ nu au fost prezentate toate înscrisurile doveditoare, acest aspect se circumscrie eventual textului legal care reglementează calea de atac a revizuirii.
Pentru considerentele ce preced, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută prev. de Legea_, cât și cererea de intervenție principală.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs recurenta intervenientă S. T. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
Ultimul act de procedură s-a îndeplinit la 31 Octombrie 2011, când cauza a fost suspendată.
Potrivit art. 248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată apel, recurs, revizuire se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile.
Or, în speță a trecut mai mult de un an de zile, respectiv de la data de 31 Octombrie 2011, când cauza a fost suspendată, iar partea interesată nu a formulat nici o cerere pentru soluționarea cauzei, urmând deci a se constata că recursul este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurenta intervenientă S. T. M., împotriva sentinței civile nr. 7852 din 26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, L. G. C. I. |
Red. N.Ș./Tehn. C.I.L
J.. fond D. B.
2ex/29 Ianuarie 2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 14-11-2013, Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul GORJ → |
---|