Fond funciar. Decizia nr. 834/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 834/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 11515/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 834
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D.
Judecător M. G.
Judecător N. U.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți B. A. A. și B. D. împotriva sentinței civile nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Văcărețu I., Obștea P. Birnici P. și intimatele C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Bumbești –J. și C. Județeană Gorj de fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant B. A. asistat de avocat N. M., lipsă fiind intimații pârâți Văcărețu I., Obștea P. Birnici P. și intimatele C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Bumbești –J. și C. Județeană Gorj de fond funciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentului reclamant B. A. A. a depus la dosar împuternicirea avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat N. M., pentru recurentul reclamant B. A. A., a solicitat admiterea recursului conform motivelor de recurs scrise, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea, fără a face referire și la cererea formulată în baza Legii 247/2005 care nu a fost soluționată de către intimata C. L. Bumbești-J., și consideră că se impune efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea contabilitate de către instanța de fond, depunând concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._, și precizată ulterior, reclamanții B. A. A., B. D. au chemat în judecată pârâții C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 Bumbești J., C. Județeană Gorj de Fond Funciar, Obștea P. Birnici P. și Văcărețu I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a HCJ nr. 4066 din 09.06.2006, poziția 22 din anexa 39 urmând a fi înscriși și ei, alături de pârâtul Văcărețu I. I., în calitate de moștenitori ai defunctului autor P. N. V., iar reconstituirea dreptului de proprietate să se facă asupra întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorului și anume 93,75 ha, iar nu doar 34 ha, cât s-a validat prin această HCJ.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că deși mama lor B. GHE. I. a făcut cereri la C. locala atât in anul 2005 cat si in anul 2009 aceasta nu a primit nici un răspuns pana in decembrie 2009 când a decedat.
Au mai arătat reclamanții că autorul Pătrașcoiu N. V. le era străbunic si a decedat in anul 1951 la 08 februarie, în ., având ca fiu pe Pătrascoiu G. născut la data de 20.iunie 1897 in localitatea Horezu, Raionul Tg-J. si decedat in 15.06.1980 in ., avand-o ca moștenitoare pe mama lor născuta la 25.08.1928 sub numele Patrascoiu llina care prin căsătoria cu B. A. din 09.07.1950 devine B. I., nume sub care moare la 14.12.2009.
Pârâtele Obștea de P. P. – P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Pârâta C. L. Bumbești - J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în partea dosar cu privire la înscrierea acestora la poziția 22 din anexa 39 la HCJ nr. 4066/2006 alături de Văcărețu I., arătând că prin cererea nr.6761/15.08.2005 pârâtul Văcăretu I. a solicitat sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de teren forestier deținută in devălmășie in indiviziune in cadrul Obștii P. Birnici P. de către autorul P. N. V. - bunicul sau, fiind justificată solicitarea reclamanților privind reconstituirea dreptului de proprietate si in favoarea lor având in vedere faptul că si ei au calitatea de nepoți fata de autorul comun, P. N.V. .
A mai arătat pârâta că este neîndreptățită însă solicitarea acestora privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren de 59,75, reclamanții motivându-și cererea prin faptul că autorul P. N.V. a figurat cu suprafața de 93,75 ha conform unei tabele din anul 1928, înscrisul invocat fiind însă un tabel în care erau înscriși membrii formei asociative și proporția dreptului fiecărui codevălmaș, drepturile acestora fiind exprimate în lei și bani si nu în hectare.
Chiar dacă la poziția 46 figurează înscris numitul V. N. P., iar în dreptul lui era trecută suma de 3,75 lei, a considerat pârâta că petenții trebuiau să facă dovada faptului că 93,75 lei echivalează cu 93,75 hectare.
S-a mai susținut că cererea de reconstituire dreptului de proprietate formulată de Obștea P. Birnici P. a fost soluționată în totalitate, pentru întreaga suprafață de teren deținută în proprietate de forma asociativă, fiind emise pentru soluționarea acestei cereri 3 hotărâri ale comisiei județene, respectiv: HCJ nr. 2812/25.08.2000 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1056,12 ha, HCJ nr. 2952/24.09.2001 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 390,67 ha și HCJ nr. 4066/09.06.2006 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2705.12 ha .
Prin sentința civilă nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții B. A. A., domiciliat în municipiul Tg-J.,., ., . și B. D., domiciliat în Tg-J., .. 39, jud. Gorj și pe pârâții C. L. pentru aplicarea Lg.18/1991 Bumbești J., C. Județeană Gorj de Fond Funciar, Obștea P. Birnici P. și Văcărețu I., domiciliat în . și s-a dispus înscrierea reclamanților la poziția 22 din anexa 39 a HCJ nr. 4066/2006, alături de pârâtul Văcărețu I. .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, după cum rezultă atât din actele de stare civilă depuse în copie de către reclamanți la dosar, precum și din susținerile pârâtei C. locală de aplicare a Legii 18/1991, reclamanții sunt moștenitorii defunctului autor P. N. V. fiind astfel justificată solicitarea acestora privind reconstituirea dreptului de proprietate si in favoarea lor, alături de pârâtul Văcărețu I., motiv pentru care, văzând și prevederile art. 8-11 din legea 18/1991 și art. 27 din Legea 1/2000, a fost admis acest capăt de cerere al cererii de chemare în judecată și s-a dispus înscrierea reclamanților la poziția 22 din anexa 39 a HCJ nr. 4066/2006, alături de pârâtul Văcărețu I..
În ceea ce privește însă cererea prin care reclamanții au solicitat ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă asupra întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorului și anume 93,75 ha, s-a reținut că, în eventualitatea în care ar fi admisă această cerere și, implicit, anulată parțial HCJ 4066/2006, s-ar încălca decizia civilă nr.1624/18.06.2007 a Tribunalului Gorj prin care s-a respins în mod irevocabil contestația formulată de Obștea de P. P. – P. împotriva HCJ 4066/2006, fiind menținută suprafața de teren validată prin această hotărâre, motiv pentru care, a respins acest capăt de cerere.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal și motivat reclamanții B. A. A. și B. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte acțiunea doar cu privire la înscrierea reclamanților la poziția 22 din anexa 39 a HCJ nr.4066/2006 alături de pârâtul Văcărețu I. fără a face referire la cererea depusă în baza Legii 247/2005 și consideră că intimata C. L. Bumbești-J. era obligată să soluționeze cererea depusă în termenul legal.
Totodată, s-a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că solicită validări suplimentare în favoarea Obștii și consideră că trebuie stabilită cota lor în raport de suprafața de 4151,91 ha validată prin cele trei hotărâri ale Comisiei Județene în beneficiul Obștii, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească s-a stabilit în mod definitiv că forma asociativă nu mai este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru alte suprafețe de teren.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Legea 247/2005, art. 51 și 135 din Constituția României.
Tribunalul analizând motivele de recurs invocate de recurenții reclamanții, constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, precizată ulterior, reclamanții au solicitat să se dispună anularea parțială a HCJ nr.4066/19.06.2006, poziția 22 din anexa 39, urmând a fi înscriși și ei alături de pârâtul Văcărețu I. I. în calitate de moștenitori ai autorului P. N. V., și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor pentru diferența neretrocedată.
Intimata C. L. de fond funciar Bumbești- J. a precizat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Obștea P. Birnici P. a fost soluționată în totalitate pentru întreaga suprafață de teren deținută în proprietate de forma asociativă și au fost emise trei hotărâri de validare ale Comisiei Județene, respectiv HCJ nr.2812/25.08.2000 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1056,12 ha, HCJ nr.2952/24.09.2001 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 390,67 ha și HCJ nr.4066/09.06.2006 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2705,12 ha.
Este adevărat că prin decizia civilă nr.1642 /18.06.2007 a Tribunalului Gorj au fost admise recursurile declarate de recurentele pârâte C. L. Bumbești-J. și Direcția Silvică Tg-J. împotriva sentinței civile nr.837/09.02.2007 pronunțată de Judecătoria Tg-jiu în dosarul nr._, a fost modificată sentința în sensul că a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta Obștea de P. P. P. împotriva HCJ nr.4066/09.06.2006 și cererile de intervenție în interesul reclamantei formulate de intervenienții C. I. L. și B. S., fiind menținute dispozițiile privind respingerea excepțiilor invocate de Direcția Silvică Gorj.
Astfel, instanța de fond s-a pronunțat pe obiectul cauzei în raport de susținerile și apărările părților și, deci, nu a fost învestită cu obligarea Comisie Locale de fond funciar Bumbești-J. să soluționeze cererea formulată de reclamanți în baza Legii 247/2005 și au solicitat ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă asupra întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorului lor.
Mai mult, intimata C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Bumbești J. a precizat prin întâmpinarea depusă că, indiferente de suprafața de teren la care petenții sunt îndreptățiți, cota lor va trebui stabilită din suprafața validată prin cele trei hotărâri ale Comisiei Județene în beneficiul Obștei.
În considerarea celor expuse, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică în raport de obiectul cauzei și probele administrate, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiile Legii 18/1991 și Legii 1/2000, motiv pentru care, urmează să respingă recursul ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile de casare sau modificare a sentinței din cele prevăzute de art.304 pct. 9 Cpr.civ și art. 3041Cpr.civ.
Văzând și dispozițiile art.312 Cpr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenții reclamanți B. A. A. și B. D. împotriva sentinței civile nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Văcărețu I., Obștea P. Birnici P. și intimatele C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Bumbești –J. și C. Județeană Gorj de fond funciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Martie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, G. D. | Judecător, M. G. | Judecător, N. U. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red. Jud. N.U. /tehn.E.C.
Jud fond.P. L.
05 Aprilie 2013/2 ex.
← Pretenţii. Hotărâre din 06-02-2013, Tribunalul GORJ | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 20-03-2013, Tribunalul GORJ → |
---|