Întoarcere executare. Decizia nr. 417/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 6581/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 417/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător M. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 9835/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă N. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă . precum și intimata pârâta N. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă după care constatându-se recursul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr. 9835/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta Nanut M. cu domiciliul în Comuna Aninoasa, ..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința nr. 5810/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă în parte acțiunea în pretenții a mai multor petenți, printre care și a pârâtei din prezenta cauză, fiind obligată intimata să platească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă – iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze, pentru anii 2005, 2006 si 2007, pentru perioada 2005-2007, precum și suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C. pe anul 2007 și P. 2008 în cuantum de 1 salariu de bază mediu la nivelul societății, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Sentința Tribunalului Gorj, fiind definitivă și executorie, a fost pusă în executare prin B. B. F., la cererea creditorului, fiind astfel înființată poprire pe contul debitoarei . la Raiffeisen Bank, pentru acoperirea sumei de 7955,44 lei, ce reprezintă debit conform titlului executoriu și cheltuieli cu executarea silită.
Ulterior, prin decizia 2691/30.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost modificată sentința civilă, în sensul că a fost respinsă acțiunea privind capetele de cerere având ca obiect aprovizionare toamnă iarnă și paște 2008, și menținute restul dispozițiilor sentinței, fiind desființat astfel în parte titlul executoriu în baza căruia a fost începută executarea silită prin poprire.
Prin prezenta acțiune, reclamanta ., a solicitat restabilirea situației anterioare executării sentinței nr. 5810/31.10.2008, pronunțată în dosarul nr._/95/2008 al Tribunalului Gorj, desființată în parte prin decizia 2691/30.04.2009 Curții de Apel C., în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 4003,32lei.
Din înscrisurile depuse de către pârâtă la termenul de judecată din 20.06.2012, a rezultat faptul că aceasta a achitat suma ce a fost executată din contul societății reclamante, astfel că prezenta acțiune, a rămas fără obiect.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta . criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea fără să verifice dacă înțelegerea intervenită prin angajamentul de plată a vizat titlul executoriu reprezentând sentința civilă nr. 5810/2008 a Tribunalului Gorj aceasta întrucât foștii salariații ai P. au obținut mai multe titluri executorii în dosare diferite fapt ce duce la concluzia că trebuie făcute verificări pentru a se stabili dacă angajamentul dat de către intimată viza titlul executoriu care face obiectul cauzei de față.
Tribunalul analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei apreciază ca fiind neîntemeiat recursul pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanta . a acționat-o in judecată pe pârâta N. M. pentru a se dispune restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 5810/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/2008 sentință care a fost desființată de către Curtea de Apel C. prin decizia nr. 2691/2009 în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 4003, 32 lei actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.
Din adresa emisă la data de 08.11.2012 de către O. P. SA către intimata pârâta N. M. se reține că pentru suma de 4300 lei datorată de către intimată în urma deciziei nr. 2691/2009 a Curții de Apel C. a fost încheiat cu firma EOS KSI România SA un angajament de plată pentru suma menționată în prezent această sumă fiind integral achitată.
D. urmare tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta și-a executat obligația față de societatea reclamantă motiv pentru care recursul declarat de aceasta urmează să fie respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 9835/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâta N. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. P. |
Red. M.B/teh.O.V
2ex/20.02.2013.
J.f. L.B
← Pretenţii. Hotărâre din 22-03-2013, Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6868/2013. Tribunalul GORJ → |
---|