Întoarcere executare. Hotărâre din 01-10-2013, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 8908/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1882/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. R.

Judecător V. N.

Judecător M. T.

Grefier L. P.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât C. C. V. împotriva sentinței civile nr._ din 11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . București și intimata pârâtă B. D. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că intimata reclamantă . a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, reclamanta - creditoare S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pârâtul - debitor C. C. V. și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul B. D. I., să se dispună întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinței nr. 6428/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, prin restabilirea situației anterioare, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de_,97 lei, actualizată la data plății efective .

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin nr. 6428/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost obligată să plătească pârâtului contravaloarea drepturilor bănești prevăzute în Contractul colectiv de muncă.

Că, în vederea executării silite a sentinței, pârâtul s-a adresat B. D. I., care a întocmit dosarul de executare nr.868/E/2008, astfel că la data de 18.12.2008 s-a extras din conturile debitoarei suma de_,97 lei.

A arătat reclamanta că prin decizia nr. 3471/2009, pronunțată de Curtea de Apel C., sentința a fost modificată, în sensul respingerii acțiunii, astfel că în temeiul art.4041 alin.1 C.pr.civ., are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare,respectiv prin restituirea sumei de_,97 lei.

A mai susținut reclamanta că dispozițiile art. 404 2 alin. 3 C.pr. civ., reglementează procedura întoarcerii executării silite în cazul în care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare.

În drept, au fost invocate prev. art. 404 2 alin. 3 C.pr. civ.

Prin sentința civilă nr._ din 11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - creditoare S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1 „P. CITY” împotriva pârâtului - debitor C. C. V., domiciliat în comuna Hurezani, . și în contradictoriu cu intimatul B. D. I., având ca obiect întoarcerea executării silite .

S-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinței nr. 6428/17.11.2008.

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de_,97 lei, actualizată la data plății efective.

A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost depusă la dosar decizia nr. 3471/2009 prin care s-a desființat titlul executoriu.

În speță ,executarea silită s-a efectuat în baza sentinței nr. 6428/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, înființându-se poprire asupra sumei de_,97 lei reprezentând debit conform sentinței nr. 6428/17.11.2008 și cheltuieli de executare.

Titlul executoriu a fost desființat prin decizia nr. 3471/2009 pronunțată de Curtea de Apel C., fără să se pronunțe instanța cu privire la restabilirea situației anterioare.

Astfel, în temeiul art.4042 alin.3 C.pr. civ, reclamanta este îndreptățită să solicite restabilirea situației anterioare, instanței competente potrivit legii.

În consecință, instanța a admis acțiunea și a dispus restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâtului să restituie suma de_,97 lei actualizată la data plății efective, executată silit în dosarul nr. 868/E/2008 al B. D. I., la cererea debitorului.

A fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

S-a reținut că la dosar s-a depus în dovedirea cheltuielilor de judecată factura nr. 200/11.07.2012, însă, în condițiile în care aceasta nu este însoțită de chitanța care atestă plata onorariului de avocat, instanța a constatat că factura depusă nu face dovada cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul pârât C. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A invocat în motivele de recurs excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că acțiunea a fost introdusă peste termenul legal de 3 ani, având în vedere că decizia Curții de Apel C. a fost pronunțată la 28.05.2009, iar reclamanta a introdus acțiunea la data de 29.05.2012.

A mai susținut că în mod greșit a fost obligat la suma stabilită de către instanța de fond și nu doar la restituirea sumei totale pe care a încasat-o în temeiul titlului executoriu care ulterior a fost desființat.

Reanalizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.404 1alin. 1 C.pr. civ, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia .

Potrivit art. 404 2 alin. 1 C.pr. civ. ,în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Potrivit art. 404 2 alin. 3 C.pr. civ dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin.1, cel îndreptățit o va putea cerere instanței judecătorești competente potrivit legii, respectiv Judecătoriei în circumscripția căreia s-a efectuat executarea.

Verificând excepția invocată de către recurentul pârât prin motivele de recurs, se constată că acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 28.05.2012 și nu la data de 29.05.2012, cum neargumentat invocă recurentul reclamant, fiind introdusă la instanță în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958, în raport de momentul nașterii dreptului material la acțiune, respectiv al pronunțării deciziei nr.3471/28.05.2009 de către Curtea de Apel C., Secția a II-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, considerente față de care tribunalul respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către recurentul pârât.

În privința disp.art. 272 alin.1 din Codul Muncii, invocată de către recurent, se constată de către tribunal că potrivit acestui text de lege, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Alineatul 2 a art. 272 arată că dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură, sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor, ce se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății.

Chiar dacă art. 272 din Codul Muncii nu trimite la normele și principiile dreptului civil, astfel cum o fac art. 269 și 270 din Codul Muncii, pentru identitate de rațiune se aplică dispozițiile legii civile. Obligațiile de restituire se supune principiilor civile de drept comun, în măsura în care prin Codul Muncii nu se dispune altfel, obligația de restituire reglementată de art.272 din Codul Muncii nu reprezintă o formă a răspunderii patrimoniale a salariatului, ci se întemeiază pe plata lucrului nedatorat, pe îmbogățirea fără justă cauză.

În speța de față sunt însă aplicabile disp.art. 404 1alin. 1 C.pr. civ, potrivit cărora în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, text de lege corect reținut și aplicat de către instanța de fond.

Față de aceste considerente, sentința fiind legală, în temeiul art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de recurentul pârât C. C. V. împotriva sentinței civile nr._ din 11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . București și intimata pârâtă B. D. I. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01.10.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. R.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. T.

Grefier,

L. P.

Red M.T.

09 Octombrie 2013

Thn. . fond O.P. C.

2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Hotărâre din 01-10-2013, Tribunalul GORJ