Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2342/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2342/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 145/317/2011**
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA . 2342
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Judecător D. F. T.
Judecător V. N.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții pârâți C. M. V., P. V., C. D. M., C. L. Ș., M. C. V. împotriva sentinței civile nr.1819/08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți reprezentați de avocat M. G., intimatul reclamant B. L. F. și intimații pârâți S. C., S. C. C. reprezentați de avocat G. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Avocat M. pentru recurenții pârâți solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale.
Avocat G. C. pentru intimații pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată în recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1819/08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă cererea reconvențională privind pe pârâții-reclamanți reconvențional S. C., domiciliată în C., .. 3, ., ., județul D. și S. C. C., domiciliat în C., .. 3, ., ., citat și în ., la familia N. E., față de pârâții C. M. V., domiciliat în C., .. 36, județul D., P. V., domiciliat în București, ., ., C. D. M., domiciliat în București, .. 72, ., ., sector 4, C. L. Ș. domiciliat în C., str. . A, ., . și M. C. V., domiciliat în București, . 2.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de_,43 lei către pârâții - reclamanți reconvențional S. C. și S. C. C., reprezentând contravaloarea lucrărilor și îmbunătățirilor aduse la imobilul casă situat în comuna Țînțăreni, ..
Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1445/01.06.2010 B. L. F. a dobândit în proprietate de la C. L. Ș., C. D. M., M. C. V., P. V. și C. M. V. o casă de locuit cu 5 camere și un teren intravilan în suprafață de 630 mp, imobile ce au fost folosite anterior de S. C. și S. C. C..
Prin contractul de închiriere nr.2847/12.09.2002 S. C. C. a închiriat de la Consiliul Local Țînțăreni clădirea preluată de la C. M. Edmeea, imobilul fiind folosit de pârâții reclamanți reconvenționali până în anul 2006, ca spațiu comercial, sens în care i s-au adus îmbunătățiri, lucrările fiind efectuate cu bună credință, contravaloarea lor fiind în sumă de 25.741,43 lei.
A apreciat astfel instanța că în speță sunt incidente disp.art.494 alin. 3 teza II a C.civ. privind constructorul de bună credință, astfel încât a atins cererea reconvențională și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 7542 lei cheltuieli de judecată către pârâții reclamanți reconvenționali.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu motivarea că tribunalul a apreciat eronat probatoriul administrat și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că,m procura nr.1331/29.05.2000 a fost revocată de autoarea lor la data de 31.01.2001, declarația lui B. C. este mincinoasă, iar părțile și martorul se află în relații de dușmănie, la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie din 10.05.2006, imobilul retrocedat era liber, iar cheile se aflau la echipa de predare.
Instanța nu a avut în vedere faptul că în anul 2001, imobilul era fostă alimentară, iar pârâții reclamanți nu au făcut dovada că au efectuat lucrările pe baza unei autorizații de construcție.
Mai este criticată sentința și pentru faptul că nu s-a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, problema de drept a fost dezlegată prin decizia nr.946/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj care a stabilit că termenul de prescripție curge de la data la care pârâții-reclamanți S. au cunoscut că pârâții au înstrăinat imobilul, adică au dispus prin act de vânzare inclusiv de îmbunătățirile efectuate de ei la imobil. Cum contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în luna iunie 2010, iar cererea reconvențională a fost formulată la data de 22.03.2011, termenul de prescripție nu este împlinit.
Conform art.315 alin. 1 C.pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel încât în mod corect instanța de fond în rejudecare, după casare nu a mai luat în discuție problema de drept deja dezlegată de instanța de recurs privind prescripția extinctivă.
Referitor la valabilitatea procurii, instanța de fond a apreciat corect starea de fapt în sensul că procura autentificată sub nr.344/22.03.2000 prin care autoarea C. M. Edmeea i-a împuternicit pe S. D. și C. să o reprezinte pentru restituirea terenului aflat pe raza comunei Țînțăreni a fost reînnoită prin procura 1331/28.09.2000, nefiind făcut dovada că această procură ar fi fost ulterior revocată.
Faptul că declarația dată de B. C. ar fi mincinoasă nu este de natură să determine schimbarea soluției dată la instanța de fond întrucât pe de o parte, nu a fost făcută dovada acestei susțineri, respectiv a mărturiei mincinoase, iar pe de altă parte sentința nu a fost determinată de declarația lui B. C. ci de un ansamblu probatoriu vast și complet administrat pe parcursul mai multor cicluri procesuale.
Chiar dacă în anul 2002, când pârâții reclamanți au încheiat contractul de închiriere nr.2847/12.09.2002 imobilul avea destinația de alimentară, această situație nu este de natură să îndreptățească pârâții la însușirea îmbunătățirilor necesare efectuate la imobil cu bună credință de către pârâții reclamanți, îmbunătățiri pentru care nu era necesară autorizație de construcție, întrucât ele au constat în lucrări de reparație, renovare și montare mobilier.
În mod corect a apreciat instanța buna credință a pârâților reclamanți și a aplicat dispozițiile art.494 alin.3 teza a II a C.civ. care prevede că în situația în care plantațiile clădirile și orele au fost făcute de un terț cu bună credință, proprietarii terenului nu vor putea cerere ridicarea lor, dar va avea dreptul să înapoieze valoarea materialelor și 0prețul muncii sau să plătească o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Prin co0nclziile scrise depuse la data de 27.11.2012 au fost invocate și alte motive de recurs suplimentare față de cele menționate în cererea inițială e recurs, motive care nu vor fi analizate, întrucât ele au fost depuse tardiv față de dispozițiile ar5t.303 alin.1 C.pr.civ. care prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii.
Față de această situație, tribunalul apreciază sentința instanței de fond ca temeinică și legală, dată pe baza unui probatoriu complet și corect interpretat cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.494 alin.3 teza a II a C.civ., astfel încât urmează ca în baza art.312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art.274 C.pr.civ. va obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimații pârâți S. C. și S. C. C. reprezentând onorariu avocat în cuantum de 800 lei și contravaloarea transport în cuantum de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți C. M. V., P. V., C. D. M., C. L. Ș., M. C. V. împotriva sentinței civile nr.1819/08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
Obligă recurenții la 950 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți S. C. și S. C. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. A. C. | Judecător, D. F. T. | Judecător, V. N. |
Grefier, C. B. |
Red.D.T.
Tehnored.L.M.
Jf.A.A.
Ex.2/13.decembrie 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1702/2013. Tribunalul GORJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 1534/2013. Tribunalul GORJ → |
---|