Întoarcere executare. Decizia nr. 1534/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1534/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 4276/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1534
Ședința publică din data de 26 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. G.
Judecător M. A. C.
Judecător C. A. M.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul pârât C. I. împotriva sentinței civile nr.3043/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . București.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurentul pârât C. I. fiind reprezentat de avocat G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Avocat G. M. pentru recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, ori casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru analizarea excepțiilor invocate de pârâtă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâtul C. I., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună întoarcerea executării silite a sentinței nr.5723/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale desființată prin decizia civilă nr. 1259/2010 a Curții de Apel C..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.5723/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi salariale, a fost obligată la plata către pârât a drepturilor salariale, iar pârâtul a făcut o primă cerere de executare silită a sentinței mai sus menționate către B.E.J. T. Nicușor, formându-se dosarul de executare nr. 1709/2008.
Că urmare a acestui fapt sentința a fost pusă în executare de către B.E.J. T. Nicușor, înființându-se o poprire în valoare de 6810,00 lei, iar ulterior urmare a admiterii recursului formulat de . a fost desființată în totalitate sentința pronunțată de Tribunalul Gorj și pe fond a fost respinsă acțiunea.
În speță, întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 6810,00 lei, sumă executată silit, deoarece obligația reclamantei rezultată din titlul mai sus arătat, fusese îndeplinită prin prima executare.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 1259/2010 a Tribunalului Gorj, extras de cont din data de 17.12.2008, adresă înființare poprire din 05.12.2008, proces verbal din 05.12.2008, proces verbal pentru cheltuieli de executare din 05 dec. 2008 emise de B.E.J. T. Nicușor, sentința nr. 5723/2008 a Tribunalului Gorj, raport de expertiză, calcul drepturi bănești, decizia Curții de Apel C. nr. 21/06.10.2009, sentința comercială nr. 1786/2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_ privind deschiderea procedurii insolvenței.
Deși legal citat, pârâtul C. I. nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1369/11.02.2013, Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg.- J..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ .
Instanța a solicitat B. T. Nicușor dosarul de executare nr. 1709/E/2008, a cărui copie a fost înaintată la dosarul cauzei la data de 02.04.2013.
Prin sentința civilă nr.3043/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul în București, sector 1, ..11 bis, în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în Tg-J., ., ., județul Gorj.
S-a dispus restabilirea situației anterioare executării silite a sentinței civile nr. 5723/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj.
S-a dispus întoarcerea executării pentru suma de 6810 lei, actualizată la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4041 Cod de procedură civilă în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea urmând a fi restituite celui îndreptățit.
Că prin sentința civilă nr.5723/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj a fost obligată . la plata către pârât a drepturilor salariale, iar pârâtul a făcut o cerere de executare silită a sentinței mai sus menționate către B.E.J. T. Nicușor, formându-se dosarul de executare nr.1709/2008, fiind extras din conturile reclamantei suma de 6810,00 lei, însă ulterior, prin sentința civilă nr.1259/19.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr.5723/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj și a fost modificată sentința în sensul că pe fond a fost respinsă acțiunea și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, fiind desființat astfel titlul executoriu în baza căreia a fost începută executarea silită prin poprire.
Prin prezenta acțiune reclamanta . a solicitat restabilirea situației anterioare executării sentinței nr. 5723/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, desființată prin decizia civilă nr. 1259/19.02.2010 a Curții de Apel C., în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 6810,00 lei, actualizată .
Având în vedere faptul că titlul executoriu ce a fost pus în executare silită în dosarul nr. 1709/2008, respectiv sentința nr. 5723/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost desființat prin decizia civilă nr. 1259/19.02.2010 a Curții de Apel C., în temeiul art. 4041 Cod de procedură civilă, instanța a admis cererea de întoarcere executare formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul P. V. și pe cale de consecință a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 6810,00 lei.
Având în vedere faptul că . a fost obligată să plătească pârâtului P. V. o sumă de bani pe care aceasta nu o datora, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1259/19.02.2010 a Curții de Apel C., instanța a reținut că patrimoniul acesteia a suferit un prejudiciu ce trebuie reparat în totalitate, respectiv atât în ceea ce privește paguba efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat.
Cum în speță este vorba de o sumă de bani achitată de ., dar necuvenită pârâtului C. I., instanța a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei ca suma de 6810,00 lei la plata căreia a fost obligat pârâtul să fie actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Astfel, instanța a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art.4041 Cod de procedură civilă, a admis cererea de întoarcere executare formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul C. I., a dispus întoarcerea executării și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6810,00 lei reprezentând drepturi bănești achitate de reclamantă în temeiul sentinței civile nr. 5723/29.10.2008 a Tribunalului Gorj și cheltuieli de executare silită, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul C. I. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii sau casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că s-a perimat dreptul de a cere întoarcerea executării socotindu-se termenul de la data când s-a născut dreptul de executare-29.10.2008, data pronunțării sentinței civile 5723 și nu de la data când s-a pronunțat decizia civilă nr.1259/19.02.2010 a Curții de Apel C., că a existat o lipsă de interes a intimatei reclamante în a recupera creanța invocată în perioada, fiind prescris dreptul de a cere întoarcerea executării.
Că nu a fost chemat în judecată și B. T. Nicușor, care a efectuat executarea silită și Cabinetul Avocat C. N., care a dispus efectuarea executării silite și au beneficiat de onorariu în sumă totală de 1677 lei ron achitată din suma totală executată.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului constată că recursul nu este întemeiat.
Primele două motive dezvoltate de recurent privesc excepția prescripției dreptului la acțiune, însă această excepție nu poate fi primită.
Acțiunea din prezenta cauză are ca obiect întoarcerea executării silite efectuate în temeiul sentinței civile 5723/29.10.2008 a Tribunalului Gorj, ca urmare a desființării acestui titlu executoriu prin decizia civilă nr.1259/19.02.2010 a Curții de Apel C..
Ca urmare termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data la care s-a născut dreptul reclamantei de a cere întoarcerea executării.
Este evident că dreptul de a cere întoarcerea executării s-a născut la momentul desființării titlului executoriu, respectiv data pronunțării deciziei Curții de Apel C.-19.02.2010.
În perioada 29.10._10 nu a existat dreptul reclamantei de a putea cere întoarcerea executării, întrucât titlul executoriu nu fusese desființat.
În raport de data pronunțării deciziei Curții de Apel C. și data introducerii cererii de întoarcere a executării silite (8 ianuarie 2013), termenul de 3 ani a fost respectat.
Pârâtul datorează reclamantei plata întregii sume de 6810 lei cu care s-a debitat contul reclamantei urmare a executării silite formulate pentru pârât, chiar dacă în parte această sumă o reprezintă cheltuielile de executare.
Pentru aceste cheltuieli pârâtul este în culpă și le datorează întrucât titlul său executoriu a fost desființat ulterior executării.
În raporturile dintre reclamantă și pârât este fără relevanță împrejurarea că pârâtul a încasat efectiv doar o parte din sumă, restul fiind cheltuieli de executare efectuate în numele și pentru pârât.
Nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului, acesta fiind citat la domiciliul menționat în sentința civilă nr.5723/2008 (de care a avut cunoștință punând-o în executare), la aceeași adresă citațiile emise în cauză au fost primite de soția pârâtului la 24.01.2013 și la 12.06.2013, iar apărările invocate de pârât au fost verificate ca motive de recurs.
În temeiul art.312 alin. 1 teza a II a C.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât C. I. împotriva sentinței civile nr.3043/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. G. | Judecător, M. A. C. | Judecător, C. A. M. |
Grefier, C. B. |
Red.C.M.
Tehnored.L.M.
Jf.R.B.T.
Ex.2/ 28 iunie 2013
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2342/2013. Tribunalul GORJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1476/2013. Tribunalul GORJ → |
---|