Acţiune în constatare. Decizia nr. 1476/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1476/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 477/263/2012/a1
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1476
Ședința publică din data de 14 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător A. E. S.
Judecător V. G.
Grefier E. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul pârât A. I. împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ 12 în contradictoriu cu intimatul reclamant A. D. și cu intimata pârâtă C. Vetuța, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât A. I. și intimatul reclamant A. D., lipsind intimata pârâtă C. Vetuța
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul pârât A. I. depune copia chitanței . nr._ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei și timbre fiscal în valoare de 6 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și înscrisuri de depus, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul părților.
Recurentul pârât A. I. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea continuării judecății.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ 12 reclamantul Armîășoiu D. a chemat în judecată pe pârâtul A. I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de scurtă durată asupra unei case de locuit compusă din 3 camere construită din lemn și acoperită cu țiglă, un fânar și anexe care sunt construite pe lângă casa sus amintită.
La termenul din data de 21.03.2013, reclamantul – pârât a solicitat suspendarea cauzei, până la dezbaterea succesiunii autorului părților.
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013 s-a dispus suspendarea judecării cauzei civile privind pe reclamantul A. D. și pe pârâții A. I. și C. Vetuța, având ca obiect acțiune în constatare, conform dispozițiilor art.242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs recurentul pârât A. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit a fost suspendată cauza, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.242 alin.1 pct.1 C.pr.civ.
Critica adusă de recurentul pârât A. I. este întemeiată.
Potrivit disp.art.242 alin. 1 pct.1, instanța va suspenda judecata când amândouă părțile o cer.
Ori în ședința publică din data de 21.03.2013 numai reclamantul pârât A. D. a solicitat suspendarea cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.242 alin.1 pct.1 C.pr.civ. în care se arată că instanța va suspenda cauza când amândouă părțile o cer.
Față de aceste considerente, tribunalul în baza art.312 C.pr.civ. va admite recursul pârâtului, va casa încheierea recurată cu trimiterea cauzei în vederea continuării judecății la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul pârât A. I. împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ 12 în contradictoriu cu intimatul reclamant A. D. și cu intimata pârâtă C. Vetuța.
Casează încheierea din 21.03.2013 și trimite cauza în vederea continuării judecății la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.06.2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. B. | Judecător, A. E. S. | Judecător, V. G. |
Grefier, E. C. |
Red. V.B.
Jud. fond. C. I.
Tehnored.L.M.
Ex.2/ 17 iunie 2013
← Întoarcere executare. Decizia nr. 1534/2013. Tribunalul GORJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2289/2013. Tribunalul GORJ → |
---|