Revendicare imobiliară. Hotărâre din 27-06-2013, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 3551/317/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1549
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător N. U.
Judecător V. N.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de apelanta reclamantă I. N. E. împotriva sentinței civile nr.972 din 20.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât P. I. asistat de avocat Pârlău N., au lipsit celelalte părți, recurenta reclamantă I. N. E. reprezentată de avocat B. A. și procurator I. D., intimata pârâtă P. V. reprezentantă de avocat Pârlău N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelul în stare de judecată, acordând cuvântul asupra acestuia.
Avocat B. A., pentru recurenta reclamantă I. E., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, onorariul de avocat, transport. Susține existența a trei motive de recurs, primul vizând eronata admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune referitor la refacerea fântânii, apreciindu-se greșit că există o răspundere civilă delictuală în raport de care este aplicabil termenul general de prescripție. A invocat astfel nelegalitatea soluției în raport de prevederile art.21 din Decretul nr.167/1958, acțiunea fiind imprescriptibilă, ceea ce impunea și admiterea capătului de cerere discutat, impunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, susține existența prejudiciului cauzat reclamantului, deoarece nu se poate folosi de apă, în condițiile în care este dovedită existența izvorului de pe terenul recurentului și captarea de către pârâți a izvorului, impunându-se admiterea și modificarea sentinței și în sensul obligării pârâților la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea apei folosită de pârâți din izvorul în litigiu pe ultimii 3 ani. S-a arătat că un al treilea motiv de recurs vizează greșita acordare doar parțial a cheltuielilor de judecată, impunându-se obligarea pârâților la toate cheltuielile de judecată avansate de reclamantă. Solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Avocat Pârlău N., pentru intimații pârâți P. I. și P. V., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei reclamante la cheltuieli de judecată. Apreciază că susținerea că s-ar tinde la valorificarea unui drept real, n-ar suport real, deoarece este în discuție o obligația cu caracter patrimonial, respectiv fiind o obligație de a face este prescriptibilă în trei ani și precizează împrejurarea că fântâna avea în jur de 60-70 de ani și era construită din lemn, iar ceea ce s-a realizat de către pârâți a făcut-o funcțională. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocă nedovedirea elementelor răspunderii civile delictuale, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanta s-a opus ca pârâți să ia apă după captare, iar după reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, pârâții nu au mai folosit izvorul pentru că au construit propria fântână și există și o aducțiune de la rețeaua publică. Cât privesc cheltuielile de judecată, admiterea în parte a acțiunii a îndreptățit instanța să aprecieze asupra cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr._, reclamanta I. N. E. a chemat în judecată pe pârâții P. I. și P. V., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să ridice de pe terenul proprietatea sa o conductă de apă construită în mod abuziv și ilegal, fără acordul reclamantei sau al soțului acesteia, conductă ce traversează tot terenul pe lungimea de aproximativ 300-400 m, sau, să fie autorizată reclamanta să demoleze conducta, pe cheltuiala pârâților. A solicitat de asemenea obligarea pârâților la refacerea în totalitate a fântânii ce a fost amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, înainte de 1990, pe care pârâții au demolat-o fără acordul reclamantei, construind un sistem de captare a apei racordând la fântâna existentă o linie de apă-conductă ce direcționează apa în locuința și gospodăria pârâților sau să fie autorizată reclamanta să demoleze sistemul de captare a apei, pe cheltuiala pârâților. Mai solicită obligarea pârâților să ridice de pe terenul reclamantei o rampă pentru repararea autovehiculelor construită de pârâții în același mod sau să fie autorizată reclamanta să o demoleze, pe cheltuiala pârâților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că este moștenitoarea autorului I. D. și că pârâții P. I. și P. V., de peste 20 de ani, ocupă în mod abuziv terenul situat pe raza comunei Crușeț, ., în punctele numite „Țarină” și „Piscul Băii” în suprafață de 2700 mp și respectiv 9000 mp, conform sentinței civile nr. 1272/14.05.2004 emisă de Judecătoria Tg.Cărbunești.
Că deține terenurile menționate în baza sentinței civile, iar pârâții au construit pe aceste terenuri conducta de apă, sistemul de captare a apei și rampa pentru repararea autovehiculelor, fără a deține autorizație, la momentul edificării construcțiilor pârâtul P. I. fiind președinte CAP.
Pentru motivele expuse, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1528 și următoarele Cod civil.
La data de 23.10.2012, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților să ridice de pe terenul reclamantei sistemul de captare a apei și o rampă auto ,iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să execute aceste lucrări, să fie obligați pârâții să refacă fântâna ca capta izvorul existent de pe terenul reclamantei să fie obligați la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea acestor îmbunătățiri,precum și obligarea acestora la plata sumei de 4500 lei cu titlu de despăgubiri civile lipsa de folosință pentru terenul afectat de construcțiile și lucrările edificate abuziv și contravaloarea apei preluate abuziv ,pe ultimii trei ani de zile.
În drept au fost invocate dispozițiile art.555, 608,609 și 1527 cod civil și art. 274 Cod de procedură civilă.
În ședința publică din data de 20.03.2013 ,reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii obiectului cauzei în sensul că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a fântânii ,la plata sumei de 101,7 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului și la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea apei folosite de pârâți din izvorul în litigiu, pe ultimii trei ,fiind menținute celelalte petite formulate.
Prin sentința civilă nr. 972 din 20.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești, în dosarul nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul având ca obiect obligarea pârâților să reconstruiască fântâna sau să plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor de refacere a fântânii, excepție invocată de pârâți.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la celelalte petite având ca obiect obligația de a face, ,excepție invocată de pârâți.
A fost admisă în parte acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanta I. N. E., domiciliat în comuna Crușeț, ., în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. V., domiciliați în comuna Crușeț, ..
Au fost obligați pârâții să ridice de pe terenul reclamantei cu suprafața totală de_ mp, având ca vecini la N-D. Antonica ,S- I. M. ,E-Dc.40 ,iar la V-rest proprietate, situat pe raza comunei Crușeț,. a fost individualizat de expertul P. D., instalația de captare și aducțiune a apei ,compusă din bazin (tub din beton și capac din beton) și conducta de transport a apei de la izvor până la Dc 40 ,precum și rampa auto compusă din două dale de beton, iar în caz de refuz, autorizează reclamanta să ridice aceste lucrări, pe cheltuiala pârâților.
Au fost obligați pârâți să plătească reclamantei suma de 101,70 lei despăgubiri civile,reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2009,2010,2011 .
Au fost respinse celelalte cereri ale acțiunii precizate.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1921 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitele având ca obiect obligația de a face și obligarea pârâților să plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor de refacere a fântânii, a reținut că dreptul privind obligarea pârâților să refacă fântâna sau la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare pentru refacerea fântânii ,având ca temei răspunderea pentru pagubele cauzate prin fapta ilicită,este prescriptibil,iar potrivit dispozițiilor 8 din Decretul nr. 167/1958 ,termenul de prescripție de trei ani de zile începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde la ea.
Că, din probele administrate rezultă că în anul 1982 pârâții au demolat fântâna ce capta izvorul de apă, reclamanta având cunoștință de acest aspect încă de la acel moment, neputându-se reține apărarea reclamantei că nu ar fi avut posibilitatea de a formula o acțiune în pretenții întrucât terenul pe care era amplasată fântâna a fost preluat de CAP, întrucât chiar și într-o astfel de situație se putea solicita repararea prejudiciului .
S-a reținut că potrivit raportului de expertiză agricolă, terenul pe care era situată fântâna se regăsește în titlul de proprietate nr._/27.08.2003 emis în favoarea autorului I. D.(soțul reclamantei), situație în care chiar dacă ar fi întemeiată apărarea formulată de reclamantă astfel cum a fost menționată anterior, cel târziu de la data eliberării acestui titlu de proprietate se putea formula acțiunea în pretenții, iar de la acel moment până la data formulării acțiunii s-a împlinit termenul de prescripție de trei ani de zile.
S-a reținut ca fiind neîntemeiată excepția prescripției acțiunii în obligație de a face referitor la obligarea pârâților să desființeze sistemul de captarea a apei, construit pe terenul reclamantei, întrucât redobândirea dreptului asupra terenului în 2003 conform titlului de proprietate_, nu transformă dreptul reclamantei de a cere ridicarea lucrărilor ,într-un drept de creanță prescriptibil în trei ani, ci constituie o modalitate de exercitare a dreptului sau de proprietate.
În consecință, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul având ca obiect obligarea pârâților să reconstruiască fântâna sau să plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor de refacere a fântânii ,excepție invocată de pârâți și respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la celelalte petite având ca obiect obligația de a face, excepție invocată de pârâți.
În ceea ce privește fondului cauzei, s-a reținut din probele administrate că în favoarea autorului I. D., soțul reclamantei, a fost emis titlul de proprietate nr._/27.08.2003, pentru suprafața de 3,4794 ha, din care suprafața de 3960 mp, teren situat în tarlaua 4, . mp teren situat în tarlaua 4. . mp teren situat în tarlaua 4, .>
Acest teren se învecinează cu terenul dobândit de același autor prin sentința civilă nr. 1272/14.05.2004 pronunțată de Judecătoria Tg- Cărbunești în dosarul nr. 1997/2007.
Că, din declarațiile martorilor N. I., P. E., B. I. și D. M., coroborate cu răspunsurile formulate de pârâți la interogatoriu, precum și cu susținerile formulate de aceștia în notele depuse la dosar, rezultă că pe terenul susmenționat exista un izvor, iar în anul 1982 pârâții au construit un sistem de captare a apei .
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, izvorul de apă era captat cu ajutorului unui tub de beton ,cu înălțimea de 50 m și înălțimea de 25 m, la nivelul apei fiind instalată o conductă de metal, apa fiind captată și transportată spre locuința pârâților. S-a precizat că această conductă ce captează apa traversează un teren neproductiv ,un drum de . arabil, conducta fiind îngropată la o adâncime de aproximativ 50-60 cm până la malul drept al pârâului Gârla Slăvuța
În continuare ,conducta de aducțiune traversează suprateran pârâul ,pe o lungime de aproximativ 30-50 m ,până în apropierea drumului comunal ,de unde pe o lungime de circa 10-15 m este îngropată și se continuă până în fața locuinței pârâților,iar în acest punct este instalată o pompă stradală. La data efectuării expertizei instalația de captare a apei era nefuncțională.
S-a menționat că locuința pârâților este conectată la rețeaua de distribuție apă comunală și că folosesc și apă provenită din fântâna proprie, fiind utilizată o instalație de tip hidrofor .
S-a arătat de către expert că robinetul instalat de pârâți permite conectarea la conducta de transport a apei și a altor instalații de transport și distribuție a apei către alți consumatori, din probele administrate nu rezultă că locuința pârâților ar fi conectată la acest sistem de captare a apei. În acest sens este și referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit în dosarul nr.1382/P/2012 .
Instanța nu a reținut declarațiile martorilor N. I. și P. E. cu privire la această susținere a reclamantei, întrucât niciunul dintre martori nu a precizat că ar fi fost la domiciliul pârâților și nici nu au precizat împrejurările în care au luat cunoștință de cele declarate.
Deși martorul N. I. a precizat că pârâta ar fi afirmat că folosește apă din fântâna reclamantei, nu a precizat dacă se construise o instalație de transport a apei către locuința pârâților sau dacă pârâții foloseau apa de la robinetul instalat în fața locuinței acestuia.
Chiar dacă din declarațiile martorilor rezultă că oamenii din localitate au luat apă de la robinetul instalat de pârâți, nu se poate reține apărarea acestora din urmă în sensul că instalația de captare a apei ar fi de uz și utilitate publică. Mai mult locuitorii din comună au acces la rețeaua de apă curentă, astfel că nu se justifică îngrădirea exercitării drepturilor dobândite de reclamantă în urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Că, expertul agricol a concluzionat că acest sistem de captare a apei este situat pe terenul reclamantei ,teren situat în tarlaua 4,parcelele 90/1, 90 și 90/2, fiind înscris în titlul de proprietate nr._/2003 emis în favoarea autorului I. D.. Pârâții, prin probele propuse, nu au dovedit că reclamanta sau soțul acesteia ar fi fost de acord cu realizarea instalației de captare a apei.
Potrivit art.494 Cod civil, în vigoare la data construirii instalației de captare a apei, proprietarul terenului poate cere ridicarea construcțiilor executate de o altă persoană, doar când constructorul a fost de rea credință, constructorul fiind de rea credință atunci când a cunoscut că terenul aparține altei persoane. Buna-credință se prezumă de drept, sarcina probei revenindu-i celui care invocă reaua-credință. În situația în care construcțiile au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință ,proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea acestor lucrări ,urmând a plăti fie valoarea materialelor și prețul muncii, fie o sumă de bani egală cu cea a creșterii valorii fondului. Este de rea-credință cel ca ridică o construcție sau face o plantație pe un teren despre care știa că nu este proprietatea sa, în această situație fiind detentorul precar al terenului ,cel care pur și simplu uzurpează terenul sau cel ce îl deține pe baza unui titlu ale cărei vicii îi sunt cunoscute.
Instanța nu a reținut apărarea pârâților în sensul că ar fi fost de bună-credință la data realizării instalației, susținerea acestora fiind lipsită de suport probator, întrucât la momentul realizării acesteia știau că terenul nu le aparține. În consecință, s-a apreciat întemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâților să ridice de pe terenul acesteia sistemul de captare și aducțiune a apei.
S-a reținut că din declarațiile martorilor N. I. și P. E. rezultă că rampa auto, compusă din două dale de ciment, a fost instalată de pârâți pe terenul în litigiu ,fiind folosită de pârâți pentru repararea utilajelor agricole. Martorii propuși de pârâți nu au infirmat aceste aspecte, relatând că nu știu cine a amplasat aceste dale pe terenul reclamantei.
Dreptului real de proprietate al reclamantei, îi corespunde obligația generală și negativă de a nu i se aduce atingere, obligație încălcată de pârâți, urmând ca în baza art. 1073 ,1077 Cod civil să fie obligați să ridice rampa auto de pe terenul în litigiu.
Capătul de cerere ,astfel cum a fost precizat ulterior ,privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință de pe terenul în litigiu,pentru ultimii trei ani de zile, s-a apreciat întemeiat, respectiv pentru terenul ocupat de rampa auto( 6 mp) ,expertul calculând contravaloarea prejudiciului pe ultimii trei ani, la suma de 101,7 lei. A precizat expertul că terenul în litigiu putea fi folosit, lucrările agricole putând efectuate, întrucât arăturile se efectuează la o adâncime de 22-31 cm, iar conducta de aducțiune a apei este îngropată la o adâncime de 50-60 cm.
S-a reținut în speță, cu privire la acest capăt de cerere, că sunt îndeplinite condițiile art. 998-999 Cod civil și art. 1349 din noul Cod civil care instituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind un mijloc de apărare a drepturilor subiective, iar repararea prejudiciului în cadrul acestei răspunderi are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite.
S-a reținut ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea apei folosite de pârâți, din izvorul de pe terenul reclamantei, întrucât ,așa cum s-a menționat anterior, din probele administrate nu rezultă că locuința pârâților ar fi fost conectată la instalația de captare și aducțiune a apei. Deși a precizat expertul că pârâții au prezentat documente justificative pentru cantitatea de 3,05/3c lunar pentru fiecare, consumul mediu lunar fiind de 50,8 lei/zi/persoană, aceste precizări nu reprezintă o dovadă certă în sensul că diferența de cantitate de apă folosită de pârâți ar proveni din izvorul situat pe terenul reclamantei, cu atât mai mult cu cât pârâții folosesc și apă din fântâna situată în gospodăria acestora.
Că, potrivit dispozițiilor art. 609 Cod civil, proprietarul fondului pe care se află fondul poate cerere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care prin lucrările efectuate a secat, a micșorat sau a alterat apele sale,pentru a fi admisă însă o astfel de acțiune prejudiciul cauzat trebuie să fie cert atât ca existență,cât și ca întindere.
Deși reclamanta susține că apa de la cel izvor era necesară pentru irigarea terenului în litigiu, din moment ce acest teren nu a fost cultivat în ultimii trei ani, chiar în situația în care în care în toată această perioadă pârâții ar fi folosit apa din acest izvor, nu s-ar fi produs niciun prejudiciu reclamantei, atât timp cât nu existau culturi care ar fi trebuit irigate.
Pentru considerentele expuse anterior ,instanța a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și în consecință, a obligat pârâții să ridice de pe terenul reclamantei, cu suprafața totală de_ mp, având ca vecini la N-D. Antonica, S- I. M. ,E-Dc.40 ,iar la V-rest proprietate, situat pe raza comunei Crușeț,. a fost individualizat de expertul P. D., instalația de captare și aducțiune a apei, compusă din bazin (tub din beton și capac din beton) și conducta de transport a apei de la izvor până la Dc 40 ,precum și rampa auto compusă din două dale de beton ,iar în caz de refuz ,autorizează reclamanta să ridice aceste lucrări, pe cheltuiala pârâților. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 101,70 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2009,2010,2011 ,pentru terenul ocupat de rampa auto și a respins ca neîntemeiate celelalte petite ale acțiunii.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, reținându-se culpa procesuală a pârâților, au fost obligați aceștia să plătească reclamantei suma de 1921 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ,reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar (calculate în limitele admiterii acțiunii),onorarii expert, onorariu avocat, redactare acțiune și cheltuieli de transport la instanță pentru reclamantă și procurator .
A fost respinsă cererea cu privire la acordarea celorlalte cheltuieli de judecată întrucât nu au fost depuse dovezi pentru cheltuielile pretinse, iar pentru taxele judiciare achitate pentru capetele de cerere respinse nu se poate reține culpa procesuală a pârâților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele pentru care a fost criticată sentința au vizat prevederile art.304 pct.7 și 9 Cprciv. o primă critică adusă sentinței, referindu-se la soluționarea capetelor de cerere privind obligarea pârâților de a reface fântâna ce captează izvorul existent pe terenul recurentei și obligarea la plata contravalorii acestor lucrări, ce ridică la suma de 1000 lei, capete de cerere ce au fost respinse ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.
În susținerea acestei critici, recurenta a învederat că greșit a fost calificat acest capăt de cerere ca fiind o acțiune personală, întrucât în realitate este o acțiune reală imprescriptibilă extinctiv așa cum prevede expres art.21 din Decretul nr.167/1958; Că, atât în ceea ce privește primul capăt de cerere, cât și în ce privește cel de-al treilea capăt de cerere sunt acțiuni ce se nasc din dreptul de servitute de izvor reglementată dec art.579 Cod Civil.
O a doua critică a vizat prejudiciul cauzat recurentei prin faptul că pârâții au captat în totalitate izvorul existent pe terenul recurentei care a fost în imposibilitatea de a se folosi de apa acelui izvor, făcând trimitere la dispozițiile art.579 Cod Civil. A arătat că din raportul de expertiză rezultă că izvorul de apă se află amplasat pe terenul proprietatea recurentei, că este captat integral și apa ce rezultă din izvor este transportată prin conducte atât subteran, cât și suprateran până la locuința pârâților, chiar și pârâții recunoscând că ei au fost cei care au realizat lucrările de captare a izvorului cât și lucrările de transport a apei, iar recurenta nu se poate folosi de această apă.
A treia critică este în legătură cu cheltuielile de judecată, susținând recurenta că trebuia să-i fie acordate toate cheltuielile de judecată, pentru care a anexat dovezile justificative.
Tribunalul, reexaminând actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat refacerea fântânii de apă sau plata contravalorii acesteia, este o acțiune în obligație de a face, supusă termenului general de prescripție.
În consecință, acțiunea este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958, termen care se aplică tuturor acțiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional, cu excepția cazurilor în care există termene speciale de prescripție extinctivă.
Termenul general de prescripție își găsește aplicare și în cazul pretențiilor patrimoniale care însoțesc o acțiune indiferent dacă aceasta din urmă este prescriptibilă extinctiv.
Din datele speței rezultă că în discuție nu este dreptul de servitute de izvor, instanța reținând corect că temeiul obligării pârâților de a reface fântâna sau la plata contravalorii acesteia este cel al răspunderii civile delictuale, obligația fiind una prescriptibilă, cursul prescripției în această situație fiind cel stabilit prin art.8 din Decretul nr.167/1958.
De altfel, întemeierea juridică a acestui capăt de cerere se raportează la împrejurările concrete în care a avut loc demolarea fântânii, aceasta fiind demolată în anul 1982 de către pârâți, respectiv la o dată la care reclamantei nu i se mai recunoșteau prerogativele dreptului de proprietate, ori, raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție s-a susținut corect de către instanța de fond că reclamanta avea posibilitatea formulării acțiunii în pretenții cel târziu de la data eliberării titlului de proprietate asupra terenului pe care se afla fântâna.
Cât privește capătul de cerere privind prejudiciul creat prin nefolosirea apei din izvorul aflat pe terenul recurentei, aceasta din urmă nu a dovedit existența acestui prejudiciu, având în vedere că nu s-au făcut dovezi în sensul că reclamanta a fost împiedicată să folosească apă din aducțiunea creată de către pârâți și în condițiile în care rezultă fără echivoc că locuința pârâților este conectată la rețeaua publică de distribuție a apei și că folosesc și apa din fântâna proprie, fiind amplasată o instalație de tip hidrofor.
Cât privește cea de-a doua critică adusă sentinței, acordarea parțială a cheltuielilor de judecată s-a raportat la admiterea în parte a acțiunii reclamantei, în acest sens dispozițiile art.276 C.pr.civ statuând că atunci „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”.
Pe de altă parte, acordarea cheltuielilor de judecată se face la cerere și în măsura în care sunt dovedite.
Instanța de fond a argumentat temeinic cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâți față de reclamantă, luând în considerare cheltuielile de judecată dovedite în cauză și întinderea culpei procesuale a pârâților.
În considerarea celor arătate, în baza art.312 Cprciv., recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 C.pr.civ., recurenta ca parte căzută în pretenții în recurs, va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, față de intimații pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă I. N. E., împotriva sentinței civile nr.972 din 20.03.2013, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta reclamantă la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimații pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013, la Tribunalul Gorj
Președinte, M. G. | Judecător, N. U. | Judecător, V. N. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red. jud.M.G./tehn.E.C
Jud. fond N.M. P.
05 Iulie 2013/2 ex.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 920/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 2040/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
