Reziliere contract. Decizia nr. 421/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 192/267/2011**
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 421
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. T.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile formulate de apelantele reclamante Chișamera S., P. I. și de apelanta pârâtă P. E. împotriva sentinței civile nr. 719/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă Chișamera S. asistată de avocat Lăinescu C. și apelanta pârâtă P. E. asistată de avocat C. M., lipsă fiind apelanta reclamantă P. I. reprezentată de avocat Lăinescu C., lipsă fiind și intimatul reclamant P. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că prin serviciul registratură au fost depuse la dosar înscrisuri de către apelanta pârâtă P. E. și de către apărătorul apelantelor reclamante, după care, avocat C. M., pentru apelanta pârâtă P. E., a solicitat completarea probatoriului cu martori, interogatoriul reclamantelor și proba cu expertiză pentru a dovedi calificarea juridică a contractului încheiat de pârâtă cu mama sa, respectiv contract de vânzare cumpărare și nu contract de întreținere.
Avocat Lăinescu C. a pus concluzii de respingere a cererii de completare a probatoriului.
Instanța a respins cererea de completare a probatoriului, apreciind că sunt suficiente pentru dezlegarea cauzei probele administrate de către instanța de fond în raport de cererile, susținerile și apărările părților invocate la instanța de fond, cu privire la interogatoriul reținându-se că această probă s-a solicitat de către pârâtă, iar reclamantele Chișamera S. și P. I. s-au prezentat în acest scop în instanță așa cum rezultă din încheierea din data de 09.04.2013, pârâta fiind decăzută din dreptul de a administra proba cu interogatoriul reclamanților în raport de dispozițiile art.167 alin.3 Cprciv., art.167 alin.2 Cprciv și art.153 alin.2 pct.2 Cp.civ., pârâta nerespectând dispozițiile art.221 Cprciv privind modalitatea de administrare a acestei probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelurile în stare de judecată, acordând cuvântul părților asupra acestora.
Avocat Lăinescu C., pentru apelantele reclamante Chișamera S., P. I., a expus motivele de apel, susținând că critică sentința sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, numai sub acest aspect sentința apelată fiind netemeinică și nelegală, și a pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumei totale de_,3 lei cheltuieli de judecată în loc de 9924,3 lei, reprezentând cheltuieli suportate pentru deplasarea la instanță în toate ciclurile procesuale conform chitanțelor de la dosar.
Avocat C. M. a pus concluzii de respingere a apelului declarat de apelantele reclamante, susținând că aparține acestora culpa procesuală. A expus motivele de apel invocate și în scris, susținând că obligația de întreținere este accesorie față de obligația principală și de aceea instanța a calificat în mod greșit contractul ca fiind de întreținere, deși părțile semnatare au folosit în contract termeni expliciți ce nu reclamă interpretare iar denumirea dată de acestea este proprie unei convenții de vânzare cumpărare, termenii folosiți fiind cei de „cumpărător” și „vânzător”. Că nu a existat o dezbatere contradictorie a acestei chestiuni, fiind evident încălcate drepturile procesuale ale părții apelante, iar valoarea reală a bunului nu poate fi dată decât de o expertiză tehnică, care să aibă în vedere valoarea doar a nudei proprietăți. A mai susținut că apelanta și-a îndeplinit obligația de întreținere prevăzută în contract atât în timpul vieții mamei sale, cât și după decesul acesteia suportând toate cheltuielile de înmormântare, precum și pe cele cu pomenile ulterioare. Niciunul din martori nu a relatat că vânzătoarea s-a plâns de modul în care era întreținută sau neîntreținută de fiica sa, nici că ar avea nevoie de ceva, aceasta având de toate, așa cum rezultă din depoziția martorului Gogelescu M.. A pus concluzii de admiterea a apelului declarat de apelanta pârâtă, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și obligarea apelantelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond și în apel în ambele cicluri procesuale.
Avocat Lăinescu C., pentru apelantele reclamante a pus concluzii de respingere a apelului declarat de apelanta pârâtă ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub nr._, după disjungerea cererii reconvenționale din dosarul nr._, reclamanții C. S., P. C. și P. I., au chemat în judecată pârâta P. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza întreținerii, autentificat sub nr.716, la data de 07 august 2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că pârâta P. E. nu a prestat întreținere mamei lor, aceasta fiind în vârstă, grav bolnavă, necesitând tratamente medicale, precizând că, pe cale separată a formulat cerere ca cea depusă la data de 29 noiembrie 2010 în prezentul dosar, prin care a solicitat să se încuviințeze asigurarea dovezilor și constatarea prin executor judecătoresc, a bunurilor mobile și imobile al mamei lor întrucât măsurile dispuse de instanță prin Încheierea din data de 12 ianuarie 2001, nu s-a putut realiza datorită opoziției pârâtei P. E..
Prin sentința civilă nr. 807 din 18 mai 2011 a fost anulată ca netimbrată, acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii privind scutirea de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, nefăcând astfel aplicarea dispozițiilor OG nr.51/2008.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 2271 din 12.10.2011 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe cu indicația ca instanța să soluționeze corect cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanți, conform dis.art.14-15 din OUG 51/2008 și în funcție de soluția pronunțată să procedeze ulterior la soluționarea cauzei în funcție de respectarea de către reclamanți a obligației de a achita taxa de timbru, în cazul în care cererea de acordare a ajutorului public judiciar va fi respinsă irevocabil.
La rejudecare s-a format dosarul nr._ .
În ședința din Camera de consiliu din data de 14.12.2011 a fost respinsă cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de cei trei reclamanți.
Prin sentința civilă nr.30 din 11 ianuarie 2012 a fost anulată ca netimbrată, acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele C. S. și P. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că în mod greșit a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată, instanța de fond nerespectând îndrumările deciziei de casare a tribunalului, privitoare la cererea de acordare a ajutorului public judiciar și consemnând eronat concluziile apărătorului care a solicitat repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății în sensul celor dispuse prin decizia de casare.
Că, litigiul a fost soluționat pe excepția netimbrării, fără să le fie comunicată încheierea din camera de consiliu prin care cererea pentru ajutor public judiciar le-a fost respinsă pentru a putea formula cerere de reexaminare împotriva acesteia.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr.256 din 28.05.2012 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe cu indicația ca cererea de acordare a ajutorului judiciar să fie făcută cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 14 și 15 din OUG nr. 51/2008.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 11.12.2012, sub nr._ .
Prin Încheierea de ședința din Camera de consiliu din data de 01.03.2013 a fost respinsă cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de cei trei reclamanți.
La data de 26.03.2013, reclamanții au făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, la același termen fiind încuviințat probatoriul util cauzei, respectiv proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri și proba testimonială pentru reclamante iar pentru pârâtă proba testimonială și cu interogatoriul reclamanților.
La data de 09.04.2013 s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtei, s-au depus la dosar înscrisuri, au fost audiați martorii Opricesu D., E. N., Gogelescu M., constatându-se decăzută pârâta din proba cu interogatoriul reclamanților.
Martorul B. M. a fost audiat la termenul din 30.04.2013.
Prin sentința civilă nr.719/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C. S. domiciliată în ., județul Gorj, P. C. domiciliat în comuna Suraia, ., P. I. domiciliată în ., județul Iași, împotriva pârâtei P. E. domiciliată în ., județul Gorj, pentru rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare, s-a dispus rezoluțiunea "Contractului de vânzare-cumpărare cu clauza întreținerii și păstrarea uzufructului" autentificat sub nr.716/07.08.2008 la BNP D. C., Novaci, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și a fost obligată pârâta la 9924,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanta Chișamera S..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin convenția intitulată „Contract de vânzare-cumpărare cu clauza întreținerii și păstrarea uzufructului” autentificat sub nr. 716/07.08.2008 la BNP D. C., Novaci, numita N. D. a arătat că vinde în deplină proprietate și liniștită posesie fiicei sale, P. E., imobilele proprietatea sa situate în ., individualizate în cuprinsul actului, respectiv nuda proprietate asupra acestora, cu rezervarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilelor descrise. Prețul vânzării-cumpărării a fost de 4000 lei, pe lângă această sumă, în schimbul imobilelor înstrăinate, cumpărătoarea obligându-se să îi asigure vânzătoarei pe tot timpul vieții, locuință, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, asistență medicală și în general toate cele necesare traiului iar după aceea să o înmormânteze conform obiceiului locului.
De asemenea, părțile au convenit că valoarea întreținerii pe 10 ani, numai sub aspectul taxării, să fie de 8.000 lei.
Prin acțiunea de față, ceilalți fii ai autoarei N. D. au solicitat desființarea contractului și repunerea părților în situația anterioară, respectiv readucerea imobilelor în patrimoniul autoarei, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de către întreținătoarea P. E., iar în subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea prezumției legale reglementată de dispozițiile art. 845 C.civ., respectiv să se constate caracterul simulat al acestui contract prin care pârâta a fost gratificată în frauda drepturilor reclamanților.
Pentru soluționarea cauzei, față de obiectul acțiunii, clauzele contractuale și concluziile părților, instanța a constatat că mai întâi trebuie stabilită natura contractului, având în vedere că în schimbul nudei proprietăți asupra imobilelor, dobânditoarea a plătit un preț în bani și și-a asumat și obligația de întreținere a vânzătoarei.
Astfel, „vânzarea cu clauză de întreținere”, așa cum mai este numit contractul de întreținere, este o convenție prin care o persoană, numită întreținut, transmite unul sau mai multe bunuri individualizate ori o sumă de bani (capital) - sau și bunuri și bani - unei alte persoane, numită întreținător, care se obligă în schimb să presteze întreținere în natură (hrană, îmbrăcăminte, locuință, îngrijiri medicale etc.) fie contractantului său, fie unei alte persoane ,, numită beneficiar al întreținerii, pe o perioadă determinată sau, de regulă, pe tot restul vieții, iar după moarte să o înmormânteze.
Contractul de întreținere prezintă unele asemănări, dar și deosebiri, față de contractul de vânzare-cumpărare – numit, deseori în practică, în mod greșit, contract de vânzare‑cumpărare cu clauză de întreținere.
Asemănarea existentă între cele două contracte se referă la caracterul translativ al dreptului de proprietate și, în mod corelativ, la obligația de plată în sens juridic. Statuarea exactă a naturii juridice a celor două contracte este mai dificilă în ipoteza în care bunul se înstrăinează în schimbul unei sume de bani și a întreținerii.
Calificarea corectă a contractului încheiat între părți este deosebit de importantă, întrucât cele două contracte produc efecte diferite. În caz de încetare a contractului prin rezoluțiune, în materia contractului de vânzare-cumpărare, părțile sunt repuse în situația anterioară, restituindu-și prestațiile primite, pe când în cazul contractului de întreținere, rezoluțiunea va produce efecte retroactive numai pentru una din părți (doar întreținătorul va restitui ceea ce a primit).
Pentru corecta determinare a naturii contractului ca fiind de vânzare ‑ cumpărare sau de întreținere, este necesar a se stabili intenția părților care rezultă din conținutul actului, precum și din împrejurări de fapt.
În acest sens, va trebui să se stabilească care este scopul principal urmărit de părțile contractante la încheierea actului. Astfel, atunci când se încheie un contract prin care o parte se obligă ca, în schimbul bunului sau sumei de bani primite, să presteze întreținere și, în același timp, să plătească și o sumă de bani cu titlu de preț, având în vedere că proporția între prețul în bani și cel în natură nu poate fi calculată, întrucât valoarea întreținerii este aleatorie și nu poate fi cuantificată, urmează ca prestația în bani să fie raportată la valoarea bunului. Prin urmare, contractul va fi de întreținere, dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, în caz contrar aflându-ne în prezența unui contract de vânzare‑cumpărare.
În speță, având în vedere prețul achitat de întreținătoare la data încheierii contractului și valoarea imobilelor indicată prin cererea reconvențională, ce nu a fost contestată de partea adversă, instanța a constatat că această convenție încheiată între autoarea părților și pârâtă are natura unui contract de întreținere, putându-se cere rezoluțiunea acestuia în condițiile dreptului comun - art.1020 și art. 1021C.civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către oricare dintre părțile contractante, precum și de moștenitorii acestora, avându-se în vedere că, deși dreptul la întreținere este un drept personal și, ca atare, netransmisibil prin succesiune, stingându-se la moarta beneficiarului, moștenitorii neputând cere ca prestația să continue în persoana lor sau ca prestația neefectuată în timpul vieții beneficiarului să fie executată în persoana lor, acest caracter personal al creanței de întreținere nu influențează însă caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiunea sau anularea contractului întrucât, chiar dacă obligația are ca obiect o prestație contractată intuitu personae, acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial, partea care nu și-a executat obligația deținând fără cauză prestația efectuată de creditorul întreținerii, dreptul la acțiune transmițându-se astfel moștenitorilor.
Rezoluțiunea are, în principiu, ca efect, repunerea părților în situația anterioară încheierii convenției, deci restabilirea reciprocă a prestațiilor, însă în cazul contractul de întreținere ea are anumite particularități.
Astfel, din punctul de vedere al întreținutului, reglementarea atrage întotdeauna restituirea bunului înstrăinat de el, în schimbul întreținerii, chiar și în situația în care aceasta (rezoluțiunea) s-a pronunțat din culpa întreținutului.
Cât privește restituirea întreținerii prestate de întreținător, soluția va fi diferită, după cum rezoluțiunea îi este sau nu imputabilă acestuia.
Astfel, în cazul în care rezoluțiunea se pronunță din culpa debitorului întreținerii jurisprudența s-a pronunțat în mod constant în sensul că acesta nu are dreptul să primească echivalentul întreținerii prestate de el până în acel moment.
O soluție contrară ar permite debitorului de rea-credință să înlăture în ceea ce-l privește efectele aleatorii ale contractului prin încetarea plății întreținerii atunci când valoarea acesteia ar ajunge la valoarea lucrului înstrăinat.
Dacă însă debitorul a achitat și un preț în schimbul bunului, acesta trebuie să-i fie restituit, neintrând în conținutul prestațiilor cu caracter aleatoriu.
Ca efect al încheierii contractului, pârâta întreținătoare avea obligația de a asigura prestarea întreținerii, care este în esență, o obligație de a face ce se execută zi cu zi.
Conținutul specific al obligației de întreținere, datorită caracterului său alimentar, face ca executarea ei zi cu zi să fie esențială în sensul art.1079 pct.3 Cod civil.
Cât privește locul executării întreținerii se impune a fi precizat faptul că părțile de comun acord pot stabili locul în care va fi prestată întreținerea.
In situația locuințelor separate, prin derogare de la regula executării obligației la domiciliul debitorului, ea urmează să se execute la domiciliul creditorului întreținerii (plata este portabilă).
Obligația de întreținere prezintă caracter succesiv și permanent, astfel încât întreținătorul trebuie să asigure întreținutului un trai normal, asemănător celui dus de întreținut anterior încheierii contractului sau un trai ale cărui standarde au fost stabilite de părți prin clauzele contractului.
În principiu, obligația de întreținere trebuie executată în natură, aceasta neputând fi transformată într-o sumă de bani, plătită periodic. Această transformare este permisă, potrivit literaturii de specialitate și practicii judecătorești, numai în următoarele două ipoteze: executarea în natură a obligației de întreținere nu mai este posibilă, datorită culpei întreținătorului, iar întreținutul solicită în mod expres executarea contractului prin echivalent; suma periodică datorată de întreținător poate fi modificată de instanță, dacă nu acoperă nevoile întreținutului; părțile admit transformarea obligației de întreținere în bani.
Prin contractul încheiat, părțile nu au derogat de la regula că prestarea întreținerii se realizează la domiciliul creditoarei obligației și nici nu au convenit, ulterior, transformarea prestației în natură cu o prestație în bani.
Din probatoriul administrat – martori și înscrisuri – s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate, în condițiile în care aceasta a plecat la muncă într-o altă țară, nu s-a ocupat de problemele medicale pe care întreținuta le avea, pe perioada când a fost supusă operației pe cord, iar față de afecțiunile medicale de care suferea, autoarea a fost nevoită să apeleze la sprijinul altor persoane.
Chiar dacă s-a susținut, de către pârâtă, că mama sa se putea îngriji singură și nu era nevoie să locuiască împreună cu aceasta, instanța a înlăturat apărările astfel formulate, dat fiind că scopul (cauza) încheierii contractului de către întreținută este tocmai acela de a primi întreținerea, în condițiile stipulate, prestarea întreținerii fiind, în esență, o obligație de a face ce se execută zi cu zi iar Cauza încheierii contractului de întreținere trebuie să îndeplinească și ea cerința de a fi reală și licită, în sensul art. 966-968 C. civ.
Înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada că pârâta și-ar fi îndeplinit această obligație prin remiterea unor sume de bani, în valută, în condițiile în care pe de o parte s-a reținut, mai sus, că nu s-a transformat natura obligației iar pe de altă parte, potrivit declarației martorului B. M., autoarea vânduse o proprietate în București pentru un preț de 60 de mii de euro, din care s-a folosit și pentru „a-și căuta de sănătate”.
În ceea ce privește prestația alimentară și asigurarea tratamentului medical, se observă că bonurile fiscale depuse la dosar privesc produse care nu sunt destinate întreținerii, în înțelesul obișnuit, și nici tratării unor afecțiuni ale sănătății.
În ceea ce privește pachetele trimise din străinătate, s-a reținut că declarațiile martorilor nu sunt concludente cu privire la conținutul acestora și frecvența cu care erau primite, neputându-se stabili dacă nevoile întreținutei erau acoperite exclusiv din acestea, având în vedere și împrejurarea că aceasta avea venituri proprii, respectiv pensia și bani din vânzarea proprietății din București.
Chiar dacă, potrivit declarațiilor martorilor pârâtei, defuncta se putea îngriji singură, se arată totuși că mai apela la aceștia pentru diverse comisioane, întrucât se deplasa mai greu, își gătea singură iar pentru restul menajului plătea oameni (decl. E. N.)
De asemenea, s-a arătat că pârâta a fost văzută mai rar în timpul vieții bătrânei și mai des după decesul acesteia, când stătea și mai mult (decl. Gogelescu M.).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelantele reclamante Chișamera S., P. I. și apelanta pârâtă P. E..
Apelantele reclamante Chișamera S. și P. I. au criticat sentința doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate numai sub acest aspect sentința apelată fiind netemeinică și nelegală. Au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumei totale de_,3 lei cheltuieli de judecată în loc de 9924,3 lei, reprezentând cheltuieli suportate pentru deplasarea la instanță în toate ciclurile procesuale conform chitanțelor de la dosar.
Apelanta pârâtă P. E. a invocat în motivele de apel că obligația de întreținere este accesorie față de obligația principală și de aceea instanța a calificat în mod greșit contractul ca fiind de întreținere, deși părțile semnatare au folosit în contract termeni expliciți ce nu reclamă interpretare, iar denumirea dată de acestea este proprie unei convenții de vânzare cumpărare, termenii folosiți fiind cei de „cumpărător” și „vânzător”. Că nu a existat o dezbatere contradictorie a acestei chestiuni, fiind evident încălcate drepturile procesuale ale părții apelante, iar valoarea reală a bunului nu poate fi dată decât de o expertiză tehnică, care să aibă în vedere valoarea doar a nudei proprietăți. A mai susținut că apelanta și-a îndeplinit obligația de întreținere prevăzută în contract, atât în timpul vieții mamei sale, cât și după decesul acesteia, suportând toate cheltuielile de înmormântare, precum și pe cele cu pomenile ulterioare. Niciunul din martori nu a relatat că vânzătoarea s-a plâns de modul în care era întreținută sau neîntreținută de fiica sa, nici că ar avea nevoie de ceva, aceasta având de toate, așa cum rezultă din depoziția martorului Gogelescu M.. A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și obligarea apelantelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond și în apel în ambele cicluri procesuale. A solicitat prin cererea de apel completarea probatoriului și încuviințarea probei cu interogatoriul intimaților, proba testimonială și o expertiză.
În apel s-au depus de către părți înscrisuri, iar cererea privind completarea probatoriului cu proba testimonială, interogatoriul reclamanților și expertiză au fost respinse de către instanța de apel. S-a apreciat că sunt suficiente probele administrate nemijlocit de către instanța de fond, nefiind necesară audierea și a altor martori, instanța de apel formându-și convingerea în baza probelor administrate de prima instanță. În privința interogatoriului s-a avut în vedere că acesta a fost solicitat de către pârâtă la instanța de fond, reclamantele s-au și prezentat în acest scop, dar pârâta nu a respectat dispozițiile art.221 Cprciv privind modalitatea de administrare a acestei probe, fiind decăzută din proba încuviințată în temeiul art.167 alin.3 Cprciv., art.167 alin.2 Cprciv și art.153 alin.2 pct.2 Cp.civ.
Nu s-a cerut la instanța de fond de către pârâtă încuviințarea vreunei expertize pentru a se dovedi stabili pe baza acesteia natura contractului încheiat între aceasta și mama sa, o astfel de cerere fiind formulată doar în calea de atac, iar potrivit art.129 (5)1Cprciv. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În raport de aceste dispoziții legale, se apreciază ca nefondate criticile apelantei pârâte sub aspectul nepunerii în discuție de către instanța de fond a naturii actului și calificarea fără nici un fel de argumentare a actului ca fiind de întreținere, instanța de fond argumentând așa cum rezultă din considerente că la calificarea contractului ca fiind de întreținere are în vedere prețul achitat de întreținătoare și valoarea imobilelor indicată prin cererea reconvențională ce nu a fost contestată de partea adversă.
Nici nu se impunea de altfel efectuarea unei expertize în cauză, nefiind utilă, fiind evidentă natura contractului, rezultând din simpla observare a acestuia, act în care s-a menționat că prețul vânzării cumpărării privitor la nuda proprietate a celor trei suprafețe de teren, respectiv 880 mp, teren curți și arabil intravilan în punctul „Acasă”, 3730 mp, teren arabil livezi și vii extravilan, 5000 mp teren fânețe extravilan și a casei de locuit compusă din 3 camere, cămară și sală din cărămidă, acoperită cu țiglă cu suprafața construită la sol de 67 mp fără îmbunătățiri, amplasată pe terenul din punctul „Acasă” este de 4000 lei, sumă pe care vânzătoarea a primit-o integral de la vânzătoare, iar pe lângă această sumă, s-a convenit, ca, cumpărătoarea să fie obligată să-i asigure pe tot timpul vieții locuință, hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte, asistență medicală și în general toate cele necesare traiului, iar după deces, să o înmormânteze conform obiceiului locului.
Așadar, prestația în bani de 4000 lei reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea celor 4 bunuri imobile înstrăinate (trei terenuri și casă de locuit) și ca atare, în mod argumentat a fost calificat contractul ca fiind de întreținere și nu de vânzare cumpărare.
Rezultă din depoziția martorului B. M. că mama părților era bolnavă și a suferit o intervenție chirurgicală pe cord, martorul fiind cel care a transportat-o la Timișoara, fiind solicitat de către creditoarea obligației de întreținere, fiica fiind plecată în Italia.
Aceasta s-a întors în țară și împreună cu martorul a mers la Timișoara, dar a doua zi, în dimineața înainte de operație pârâta a plecat din nou în Italia, martorul fiind cel care a transportat-o la aeroport.
A precizat martorul că la Timișoara a ajuns seara, a internat-o pe mama pârâtei, iar a doua zi dimineața aceasta a intrat în operație, iar fiica a plecat în Italia, creditoarea obligației de întreținere întorcându-se de la spital împreună cu un alt cetățean care era internat tot acolo, fiind consătean cu mama pârâtei.
Conform depoziției acestui martor, mama pârâtei este cea care la internare i-a înmânat 500 de euro martorului pentru a-i da medicului, arătând martorul că și în alte împrejurări el este cel care a transportat-o pe mama părților cu mașina la solicitarea acesteia, fiindu-i plătit transportul tot de bătrână, atât pentru cumpărături la Novaci, cât și la București pentru a-și muta dosarul de pensie, la Timișoara de două ori, o dată la programare și o dată la operație, iar pentru lemnele de iarnă plătea tot aceasta să-i fie aduse.
Coroborând depozițiile martorilor Gogelescu M. și B. M. cu actele medicale privind diagnosticul (., fibrilație atrială permanentă) și intervenție chirurgicală suportată de către creditoarea obligației de întreținere pe cord ( proteză mecanică aortică și mitrală), rezultă fără dubiu că mama părților se afla în nevoie și nu se putea îngriji singură așa cum susține apelanta pârâtă, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de întreținere.
Sunt fără relevanță actele privitoare la expedierea unor sume în valută depuse de către apelanta pârâtă, devreme ce nu s-au produs dovezi de către pârâtă că ar fi fost convertită obligația de întreținere în rentă și nici nu s-a invocat o astfel de convertire a obligației de întreținere în rentă.
Nici criticile formulate de apelantele reclamante nu sunt fondate, cheltuielile de judecată solicitate nefiind dovedite decât în cuantumul corect stabilit de către instanță. În primul ciclu procesual reclamanta P. I. nu a fost prezentă la niciunul din termenele de judecată nici la fond și nici în calea de atac, în al doilea ciclu procesual fiind prezentă doar în ședința publică din 11.01.2012, iar în calea de atac a apelului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Gorj, nu a fost prezentă la niciun termen de judecată, în ultimul ciclu procesual la instanța de fond s-a prezentat doar la data de 09.04.2013, iar în apel nu a fost prezentă la niciunul din cele două termene de judecată, fiind prezentă doar apelanta reclamanta Chișamera S. care s-a deplasat doar din Baia de F., județul Gorj, astfel că, cheltuielile de transport solicitate nu sunt justificate, o mare parte dintre bonurile fiscale fiind depuse atât în original cât și în copie, suma acordată de către instanța de fond în cuantum de 9924,3 lei corespunzând cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamante în toate ciclurile procesuale.
Față de aceste considerente, constatând că instanța de fond a reținut starea de fapt ca fiind cea rezultată din probe și a aplicat corect legea, în temeiul art.296 Cprciv., se vor respinge ca nefondate apelurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile civile formulate de apelantele reclamante Chișamera S., P. I. și de apelanta pârâtă P. E. împotriva sentinței civile nr. 719/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. B. | Judecător, M. T. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. M.T./tehn.E.C
Jud. fond R. M. F.
02 Octombrie 2013/6 ex.
| ← Suspendare provizorie. Decizia nr. 1154/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 397/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
