Contestaţie la executare. Decizia nr. 764/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 764/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 14995/318/2013/a1

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 764/2014

Ședința publică din 02 Septembrie 2014

Completul compus din:

Președinte A. S. S.

Judecător V. N.

Judecător N. B.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul contestator S. D. împotriva încheierii din 3.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul contestator S. D. și intimații E. F. Gmbh Prin Mandatar . SRL și B. Ș. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin precizările depuse la dosar recurentul contestator a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin încheierea din 3.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ 13 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de petentul Z. D. și menținută măsura suspendării cauzei civile având ca obiect contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ 13,dispusă prin încheierea din data de 10.02.2013 a Judecătoriei Tg-J..

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că motivul suspendării subzistă, întrucât petentul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411alin.1 pct.2 C.proc.civ.

Împotriva încheierii din 3.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. a formulat recurs contestatorul S. D., invocând faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de acesta, fără ca el să fie citat, pe motiv că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de critica adusă sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este întemeiat și în baza art. 488 alin. 5 C.pr.civ. se va admite ca atare și se va casa încheierea de ședință din data de 3.03.2014, urmând a se dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de repunere pe rol, cu următoarea motivare:

Potrivit art. 415 alin.1 C.pr.civ. judecarea cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când suspendarea s-a dispus din cauza lipsei lor.

În cauza dedusă judecății, prin încheierea de ședință din data de 10.02.2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. 2 c.pr.civ. pentru lipsa părților.

Deși reclamantul a formulat cererea de redeschidere a procesului în condițiile art. 415 alin. 1 c.pr.civ., nu s-a acordat termen în ședința publică cu citarea părților, respingându-se cererea în mod greșit prin încheierea din camera de consiliu recurată .

Pentru considerentele amintite, recursul se va admite și se va dispune casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de repunere pe rol în ședința publică, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul contestator S. D. împotriva încheierii din 3.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ 13.

Casează încheierea și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de repunere pe rol.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Septembrie 2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. S. S.

Judecător,

V. N.

Judecător,

N. B.

Grefier,

E. C.

Red. VN

j.f. R. M.

ex. 3

SL 03 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 764/2014. Tribunalul GORJ