Fond funciar. Decizia nr. 53/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 53/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 1625/317/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 53

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător G. R.

Grefier O.-D. M.

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamanta A. C., domiciliata in Comuna Căpreni, ., prin procurator A. G., domiciliat în Comuna Căpreni, ., împotriva sentinței civile nr.2353/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Căpreni, cu sediul în . și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg.J., Județul Gorj, având ca obiect Fond Funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamanta A. C. fiind reprezentată de procurator A. G. și avocat D. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Avocat D. C. pentru apelanta reclamantă A. C. a expus oral motivele de apel aflate la dosarul cauzei, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru adminsitrarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată și evocarea fondului cauzei, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

P. cererea înregistrata la Judecătoria Tg-Cărbunești la data de 24.04.2013 sub numărul_, reclamanta A. C. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar a . Județeană de Fond Funciar să se dispună obligarea Comisiei L. de Fond Funciar a . și să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru: suprafețele de teren de 8,08 ha de pe urma autoarei A. I., bunica reclamantei, validată prin HCJ nr.5/16.09.1991 anexa 3 poziția 838 nr.307, suprafața de 4,28 ha de pe urma autorului E. I., tatăl reclamantei, validată prin HCJ nr.5/16.09.1991 anexa3, poziția 887 nr . 419; obligarea președintelui Comisiei Locale de Fond Funciar a . și să înainteze documentația organului județean sub sancțiunea plății de daune cominatorii cuprinse între 20-30 lei/zi întârziere, cu cheltuielil de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

În motivarea cererii, arată reclamanta că este moștenitoarea defunctului E. I., tatăl acesteia, si a defunctei A. I., bunica acesteia, iar prin HCJ nr.5/16.09.1991 autorii săi mai sus menționați au fost validați astfel: A. I. pentru suprafața de teren de 8.08.ha potrivit anexei 3 poz.838 nr.307 și E. I. pentru suprafața de teren de 4,28 ha potrivit anexei 3 poz.887 nr.419.

Că dovada proprietății pentru terenurile deținute de autorii sai mai sus amintiti o face cu înscrisuri, acte de proprietate vechi și acte eliberate de Primăria Căpreni dupa cum urmeaza: act de partaj încheiat între moștenitori; adeverința nr. 1984/4.03.2013 eliberată de Primăria . se atestă că autoarea A. I. în perioada 1959-1963 deținea în proprietate o suprafață de 8,33 ha potrivit Registrului Agricol; contract de vânzare din 7.04.1930 cumpărător fiind E. C I.; contract de vânzare din 30.08.1938 cumpărător fiind E. C I.; adeverința nr.1146/2.11.1997 eliberată de Primăria . se atestă că autorul E. I. a fost validat pentru suprafața de 4,28 ha prin H nr.5/16.09.1991 anexa 3 poziția nr.419, având ca moștenitoare pe reclamanta A. C..

A mai precizat reclamanta că, deși a efectuat numeroase demersuri pentru întocmirea documentației necesare eliberării titlurilor de proprietate, pana in momentul de fata nu s-a realizat nimic in acest sens.

Că până în prezent C. Locala Capreni nu a procedat la identificarea terenurilor si la intocmirea documentației aferente eliberării titlurilor de proprietate

Soluționând cauza Judecătoria Tg-Cărbunești prin sentința civilă nr. 2353/04.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ a respins excepția lipsei de interesa reclamantei in promovarea acțiunii invocată de pârâta C. locală de Fond Funciar Căpreni.

A Fost admisă excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta C. locală de Fond Funciar Căpreni și a fost respinsă acțiunea formulată reclamanta A. C., domiciliată în com.Capreni, ., CNP_ prin procurator A. G., domiciliat în com.Capreni, ., CNP_, in contradictoriu cu parații C. L. De Fond Funciar Căpreni cu sediul în . și C. Județeană De Fond Funciar Gorj cu sediul în Tg. J., jud. Gorj, ca prematur introdusa.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că neîntocmirea documentației necesara emiterii titlului de proprietate pe considerentul ca reclamanta prin procurator nu a fost de acord cu dimensiunile terenului stabilite de angajatii comisiei locale, astfel cum sustine parata C. Locala Capreni, nu poate echivala cu lipsa interesului reclamantei., astfel încât excepția invocată în acest sens este nefondată

Că excepția prematurității acțiunii invocata de parata C. Locala de Fond Funciar Capreni este întemeiată întrucât procedura administrativă ăprevăzută de legile fondului funciar a fost suspendată în raport cu dispozițiile art.7 din Legea 165/2013 până la întocmirea situației centralizatoare la nivelul local.

Împotriva sentinței a declarat apel apelanta A. C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A susținut că în mod greșit a fost admisă excepția prematurității acțiunii invocată de C. L. de Fond Funciar Căpreni, întrucât prin acțiunea înregistrată în data de 24.04.2013 reclamanta invocă neexecutarea obligației dea întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate de către C. L. de Fond Funciar Căpreni, neexecutare imputabilă acesteia de peste 20 de ani.

Că la data punerii în mișcare a acțiunii obligația devenise exigibilă de peste 20 de ani și astfel acțiunea nu putea fi respinsă ca prematură.

Invocă apelanta că legea 165/2013 nu retroactivează, termenul de 01.01.2016 până la care comisiile locale trebuie să-și îndeplinească obligațiile ce le revin potrivit competenței fiind un termen general ce nu există și nu condiționează promovarea acțiunii la data de 24.04.2013.

Arată că dreptul reclamantei a luat naștere prin efecztiul Legii 18/1991 și nu a încetat să existe fiind născut și actual și recunoscut prin HCJ 5 din 16.09.1991.

Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că apelul declarat în cauză este nefondat și în baza art.480 C.pr.civ. se va respinge ca atare pentru cele ce se vor arăta în continuare.

P. acțiunea dedusă judecății formulata reclamanta, in calitate de moștenitoare a autorilor A. I. si E. I., solicita obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Capreni sa întocmească si sa înainteze organului județean documentația in vederea eliberării titlului de proprietate: pentru suprafețele de teren de 8,08 ha validata autoarei A. I., bunica reclamantei, prin HCJ nr. nr. 5/16.09.1991 anexa nr. 3 poziția 838 nr. 307,pentru suprafața de teren de 4,28 ha validata autorului E. I., tatăl reclamantei, prin HCJ nr. nr. 5/16.09.1991 anexa nr. 3 poziția nr. 887 nr. 419, precum si obligarea președintelui Comisiei Locale de Fond Funciar Capreni sa întocmească si sa înainteze documentația organului județean sub sancțiunea daunelor cominatorii cuprinse intre 20-30 lei/zi întârziere.

Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, comisiilor locale au obligația de a înainta si prezenta spre aprobare si validare comisiei județene situațiile definitive, împreuna cu documentația necesara, precum si divergentele produse si consemnate la nivelul acestor comisii, iar după emiterea hotărârii de validare au obligația de a întocmi si înainta comisiei județene de fond funciar documentația necesara emiterii titlului de proprietate si de a efectua operațiunile necesare punerii in posesie a persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.

În raport cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 165/2013 procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar a fost suspendată pana la întocmirea situației centralizatoare la nivel local.

Astfel în raport cu art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 comisiile locale si comisiile județene de fond funciar au obligația ca până la data de 01.01.2016 să soluționeze toate cererile de restituire, să efectueze punerile in posesie si să elibereze titlurile de proprietate.

În raport cu dispoziția legală amintită dreptul pretins de reclamantă nu este actual, fiind supus unui termen suspensiv, reprezentat de termenul limita pana la care paratele trebuie sa-si îndeplinească obligațiile de întocmire a documentației si eliberare a titlurilor de proprietate – 01.01.2016.Ca atare, numai după aceasta data si numai in situația neîndeplinirii obligațiilor se naște dreptul persoanei care se considera îndreptățita sa formuleze cerere de chemare in judecata.

Pentru considerentele amintite în mod corect prima instanță a admis excepția prematurității acțiunii, invocată prin întâmpinare de către intimata C. L. de Fond Funciar Căpreni și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. C., domiciliata in Comuna Căpreni, ., prin procurator A. G., domiciliat în Comuna Căpreni, ., împotriva sentinței civile nr.2353/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Căpreni, cu sediul în . și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg.J., Județul Gorj, având ca obiect Fond Funciar.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. N.

Judecător,

G. R.

Grefier,

O.-D. M.

Red.V.N. Tehnored.L.M. Jf.C.F. Ex.5/29 ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 53/2014. Tribunalul GORJ