Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 5145/318/2013
Cod operator: 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 226
Ședința publică din 07 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte A. E. S.
Judecător V. B.
Grefier L. P.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul - reclamant P. S. C. împotriva sentinței civile nr.6986/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata - pârâtă P. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant P. S. C., personal și asistat de avocat S. T. R., în substituire pentru avocat C. P., în baza delegației de substituire din 07.03.2014, depusă la dosar în ședință publică și intimata-pârâtă P. M. personal și asistată de avocat G. C., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila nr.35 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat S. T. R. pentru apelantul- reclamant P. S. C. solicită admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de partaj suplimentară formulată de reclamant, reținând că s-a stabilit că sumele respective solicitate a fi introduse la masa partajabilă au fost cheltuite în scop personal în condițiile în care nu s-au administrat probatoriile solicitate de reclamant în prezenta cauză, iar din înscrisurile, declarațiile martorilor și interogatoriul părților din dosarul nr._ rezultă clar că sumele de bani împrumutate conform celor trei contracte de credit au fost cheltuite de către părți în perioada de concubinaj.
Avocat G. C., pentru intimata- pârâtă P. M., a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelantului la plata cheltuitelor de judecată în apel, arătând că niciunul din motivele invocate nu sunt fondate, iar instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie de partaj și o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză atunci când a respins acțiunea. S-a arătat că nu poate fi admisă o astfel de cerere de partaj suplimentar în condițiile în care părțile au divorțat în anul 2004 și nu s-au mai recăsătorit și toate creditele în litigiu au fost contactate de reclamant după desfacerea căsătoriei în scopuri personale fără a consulta cu intimata, care la acea dată nu-i mai era soție și nu a avut calitatea de împrumutat sau măcar girant.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, reclamantul-pârât P. S. C. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajul suplimentar cu privire la pasivul masei partajare, compusă dintr-un număr de trei credite contractate pe perioada stării de concubinaj, obligarea pârâtei la restituirea sumei împrumutate în cota de ½, calculată de la încetarea stării de concubinaj, octombrie 2010 și până la finalizarea creditelor, întrucât lotul sau nu mai poate fi majorat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în timpul relației de concubinaj cu pârâta a contractat trei credite rămase nepartajate prin pronunțarea s.c. nr.8042/2012 a Judecătoriei Tg. J..
A învederat că în anul 1999 s-a încheiat căsătoria părților, fiind desfăcută în anul 2004. Că, părțile au trăit în concubinaj până în luna octombrie 2010, perioadă în care reclamantul a împrumutat mai multe sune de bani astfel:1.contract de credit nr._/22.05.2008 la Cetelem, credit de consum in suma de 14.000 lei (total datorat 35 658 lei, din care a achitat până la 22.10.2010 împreuna cu pârâta suma de 8050 lei, iar de la acea dată și până în februarie 2013, reclamantul a achitat singur suma de 8100 lei, rămânând de achitat 19 508 lei, respectiv diferența până la data de 22.05.2018); 2. contract de credit la Alfa Bank din 09.01.2008 in valoare de 21 500 lei, ( total datorat 41 469 lei, din care a achitat împreună cu pârâta suma de 10 993 lei, după care reclamantul a achitat singur suma de 8 718 lei, rămânând de achitat diferența de 21 758 lei până la data de 18.12.2017); 3. contract de credit Raiffesen Bank din 17.09.2010 ( refinanțarea unui credit din 2007), in valoare de 15 450 lei (total datorat 25 798 lei, cheltuit pentru achiziționarea de îmbrăcăminte, dar de nuntă la diverse evenimente de familie și achitarea descoperirii de carduri făcute în timpul concubinajului, plata anticipată a leasing-ului mașinii, din care reclamantul a achitat singur suma de_ lei, rămânând de achitat 15 599 lei, până în luna decembrie 2010).
A concluzionat că totalul sumelor contractate este_ lei (35 658 lei la Cetelem,_ lei la Alfabank, 25 798 lei la Raiffeisen) din care împreună cu pârâta s-a achitat suma de 19.043 lei, iar ulterior a achitat singur până în luna februarie 2013, suma de27017 lei. Că, astfel, din total credite contractate 102.925 lei s-a achitat suma de 46 060 lei și rămâne de achitat suma de 56 865 lei.
Mai arată că pârâta urmează să-i restituie cota de 1/2 din suma de_ lei, achitată de reclamant de la data încetării concubinajului până la momentul introducerii acțiunii, respectiv_,5 lei, la care urmează a se adăuga cota de ½ din ratele ce vor fi achitate până la rămânerea definitivă a hotărârii și în continuare pârâta să suporte cota de 1/2 din contravaloarea diferenței rămase de achitat la fiecare credit.
Susține petentul că nu a formulat cerere reconvențională în procesul de partaj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8042/2012, astfel că aceste credite au rămas nepartajate.
În drept a invocat dispozițiile art. 358 C.civ., art. 32 lit.c., art.36, art.37 și următoarele din C.fam.
În dovedirea cererii a depus la dosar sentința civilă nr.8042/2012 a Judecătoriei Tg-J., contractele de credit, chitanțe de depunere.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii deoarece reclamantul, la mult timp după desfacerea căsătoriei dintre părți, la contractat singur creditele, în scopuri personale, fără a o consulta.
Că, de scurt timp s-a finalizat procesul de partaj bunuri comune, litigiu ce a făcut obiectul dosarului civil nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J., iar în acel dosar s-au făcut susțineri și apărări legate de credite și cum nu au fost introduse la pasiv, iar reclamantul nu a criticat acest aspect, demonstrează cert faptul că a recunoscut indirect că acele credite au fost contractate și utilizate doar de el.
Susține pârâta că banii au fost folosiți doar de reclamant pentru a-și plăti studiile superioare, datoriile la societatea comercială unde a fost asociat și pentru refinanțarea altor credite personale.
Că, aceste credite de la Raiffeisen Bank, Alpha Bank și Cetelem au fost analizate de instanță în vederea aprecierii cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, însă reclamantul formulează cererea pe motiv că prin decizia Curții de Apel C. a fost modificată sentința primei instanțe, în sensul că apartamentul bun comun a revenit în lotul pârâtei.
Învederează că, pentru a putea achita reclamantului sulta de 57.965,50 lei stabilită irevocabil de instanță, a fost nevoită să contracteze un împrumut bancar ipotecar, rata fiind apropiată de venitul său salarial.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 C.pr.civ. și art.453 C.pr.civ.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare arătând în principal că din considerentele hotărârii de fond dar și din decizia instanței de apel rezultă critici cu privire la faptul că dacă nu au fost introduse creditele în masa partajabilă printr-o cerere reconvențională, are posibilitatea unei cereri suplimentare de partaj.
A mai susținut că din probele administrate în dosarul de partaj, respectiv declarația martorei N. E., dată la termenul din 05.04.2011, rezultă că părțile, după data divorțului s-au comportat prin acte și fapte ca doi soți, participând la diverse evenimente de familie, iar declarația martorei P. M., dată la termenul din 19.04.2011, confirma conviețuirea părților după divorțul din 2003, aceasta arătând că s-au gospodărit împreună, realizând diverse îmbunătățiri în apartament și chiar pârâta recunoaște creditele contractate de reclamant, menționând ca le-au fost necesare ambilor pentru facultate și pentru a plăti refinanțarea cardului la Raiffeisen, leasing-ul la mașină, renovările si dotările din apartament.
A precizat reclamantul în legătura cu achitarea studiilor, că în anii III si IV, au fost la buget, iar din declarația asociatului său Garaiacu C., audiat în dosarul inițial de partaj rezultă că acesta a fost cel care a contractat un credit fără ca reclamantul să fie implicat cu vreo datorie.
Prin încheierea de ședință din 20.06.2013 în temeiul art. 258 C.proc. civ. instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu înscrisuri și pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu înscrisuri și a prorogat discuția cu privire la încuviințarea probei cu expertiza. A dispus atașarea dosarului de partaj nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J. și a solicitat la Alpha Bank, Cetelem, Raiffeisen Bank relații cu privire la creditele contractate de reclamant.
Prin sentința civilă nr.6986/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. S. C., împotriva pârâtei P. M. și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că bunurile dobândite de părți pe perioada căsătoriei, dar și în perioada concubinajului au fost partajate de Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă nr.8042/25.05.2012,modificată prin deciziei civile nr. 736/01.02.2013 a Curții de Apel C..
Că,din adresa nr. 3195/18.09.2013 comunicată de Alpha Bank România SA (fila 194) rezultă că la data de 09.01.2013 s-a acordat numitului P. S. C. un credit pentru acoperirea unor nevoi personale în baza contractului nr._, în valoare de_ lei, cu o durată de 120 luni, pentru ca la data de 04.12.2012 să-i fie acordat un alt credit în valoare de_,19 lei, cu o durată de 78 luni.
Raiffeisen Bank a acordat reclamantului potrivit actelor atașate adresei nr. 4178/17.09.2013 (filele 197-215) un credit în valoare de 15.450 lei, pentru o perioadă de 72 luni.
Cel de-al treilea credit de nevoi personale a fost contractat la data de 22.05.2008 de la Cetelem și potrivit adresei 5751/04.10.2013 este în valoare de 14.000 lei, pe o perioadă de 120 luni.
Astfel a reținut instanța că cele trei credite ce fac obiectul litigiului au fost contractate de reclamant după desfacerea căsătoriei, pe numele său, iar legea prezumă că datoriile soților sunt personale și reglementează cu caracter de excepție și limitativ datoriile lor comune potrivit art. 32 lit. a-d din Codul familiei (aplicabil în speță față de momentul contractării datoriilor), astfel încât cel care pretinde că o datorie este comună are sarcina de a dovedi că aceasta se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de lege.
În speță, s-a constatat că împrumuturile au fost contractate de reclamant pentru nevoi personale, iar pârâta nu a avut calitatea de coîmprumutat.
Deși reclamantul susține că banii au fost folosiți și de reclamantă, prin probatoriul administrat nu a făcut dovada faptului ca sumele împrumutate ar fi fost folosite in interesul comun al părților.
Faptul că pârâta a achitat o parte din aceste credite nu conduce implicit la concluzia că s-a folosit de banii împrumutați de reclamant sau că banii achitați la bancă erau banii săi. Chiar în aceste condiții această stare de fapt poate fi rezultatul relațiilor în care se aflau părțile la acel moment. De altfel, prin întâmpinarea formulata în cauza, pârâta a susținut ca banii au fost folosiți in scopuri personale de către reclamant, fără să o consulte.
Față de considerentele expuse, instanța nu a reținut ca datorii comune împrumuturile menționate, motiv pentru care a respins acțiunea și a obligat reclamantul, ca parte căzută în pretenții să plătească pârâtei 500 lei, cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. S. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel prin care a solicitat anularea hotărâri atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că dezlegarea ce trebuie dată problemelor de drept cu ocazia rejudecării cauzei este condiționată de necesitatea administrării unor probe, respectiv înscrisuri, interogatoriu, declarații martori și efectuarea unei expertize. În subsidiar solicită reținerea cauzei spre rejudecare.
A arătat apelantul- reclamant că instanța de fond în mod greșit a respins partajul suplimentar cu privire la cele trei credite contractate în stare de concubinaj și cheltuite în scopuri comune, precum și faptul că în mod greșit s-a stabilit că sumele au fost cheltuite în scop personal, deși din declarațiile martorilor N. E. și Garaiacu C. rezultă că banii au fost cheltuiți împreună de foștii soți, aceștia participând la evenimente împreună, la creșterea și educarea copilului, au urmat cursurile unor facultăți și au renovat apartamentul primit de la părinții reclamantului.
A mai arătat că în anul 2004 s-a pronunțat divorțul, iar ulterior acestui an părțile au trăit în stare de concubinaj până în luna octombrie a anului 2010, iar creditele au fost contractate de acesta în perioada 2004-2010, fiind cheltuite împreună cu pârâta în scopuri comune, respectiv taxe facultate, renovare apartament, plată leasing anticipat la autoturism, etc.
Că, din totalul de credite contractate în valoare de 102.925 lei a achitat suma de 46.060 lei, rămânând de achitat suma de 56.865 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 358 C.civ., 32 lit. c., 36, 37 și urm. Codul familiei.
În termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 C.pr.civ. intimata-pârâtă P. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că niciunul dintre motivele de apel invocate nu este întemeiat, prima instanță făcând o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie de partaj și o corectă aplicare a probatoriului administrat în cauză.
De asemenea, a precizat că nu poate fi admisă o astfel de cerere de partaj suplimentar de credite în condițiile în care părțile au divorțat în anul 2004 și nu s-au mai recăsătorit.
Că, toate creditele în litigiu au fost contractate doar de apelantul- reclamant, la mult timp după desfacerea căsătorie, în scopuri personale.
A invocat intimata că la foarte scurt timp după ce a fost finalizat procesul de partaj bunuri comune dintre părți ce a făcut obiectul dosarului nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J., apelantul reclamant a promovat fără temei această cerere de partaj suplimentar, motivat de faptul că apartamentul a fost inclus în lotul intimatei pârâte și în acel litigiu s-au făcut susțineri și apărări legate de aceste credite, iar din moment ce instanța nu a introdus aceste credite la pasiv rezultă cert faptul că apelantul a recunoscut indirect că acele credite au fost contractate și utilizate doar de el.
În drept au fost invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ. raportat la art. 66 și urm. C.pr.civ. și art. 453 C.pr.civ.
Reanalizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul constată apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul P. S. C. a învestit instanța de judecată cu o cerere de partaj suplimentar prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. M. să se dispună partajarea cu privire la pasivul masei partajare compusă din trei credite contractate pe perioada stării de concubinaj și să fie obligată pârâta la restituirea sumei împrumutate în cotă de ½ calculată de la încetarea stării de concubinaj octombrie 2010 și până la finalizarea creditelor, întrucât lotul său nu mai poate fi majorat.
Prin sentința apelată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, reținându-se în esență de instanța de fond că cele trei credite ce fac obiectul litigiului au fost contractate de reclamant după desfacerea căsătoriei, pe numele său, iar legea prezumă că datoriile soților sunt personale și reglementează cu caracter de excepție și limitativ datoriile lor comune potrivit art. 32 lit. a-d din Codul familiei (aplicabil în speță față de momentul contractării datoriilor), astfel încât cel care pretinde că o datorie este comună are sarcina de a dovedi că aceasta se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de lege. În speță, s-a constatat că împrumuturile au fost contractate de reclamant pentru nevoi personale, iar pârâta nu a avut calitatea de coîmprumutat.
Observând actele dosarului, se constată că părțile s-au căsătorit la data de 09.10.1999 și s-au despărțit la data de 30.06.2003 când s-a pronunțat sentința civilă nr.4430/2003 a Judecătoriei Tg-J., rămasă irevocabilă prin decizia nr.4/10.01.2005 a Curții de Apel C..
Ulterior desfacerii căsătoriei părțile au continuat să conviețuiască, s-au gospodărit împreună, comportându-se efectiv ca soție și soție până în octombrie 2010.
Prin sentința civilă nr.8042/2012 a Judecătoriei Tg-J., definitivă și irevocabilă, s-a dispus partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei și în timpul concubinajului .
Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat de către reclamantul P. S. C. și partajarea creditelor contractate în timpul stării de concubinaj de către el, în calitate de împrumutat, motivat de faptul că sumele respective au fost cheltuite împreună cu pârâta în scopuri comune.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 22.05.2008 reclamantul a contractat prin contractul de credit nr._/2008 de la Cetelem un credit de consum în sumă de 14.000 lei cu dată scadentă 22.05.2018.
La data de 09.01.2008 a contractat de al Alfa Bank un credit în valoare de 21.500 LEI având dată scadentă data de 18.12.2017, iar la data de 17.09.2010 a contractat de la Raiffeisen Bank un credit în valoare de 15.450 lei pentru refinanțarea unui alt credit din anul 2006.
Se reține că în dosarul nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J. nu au făcut obiectul litigiului creditele menționate, iar din considerentele sentinței civile nr. 8042/2012 rezultă că pârâta a recunoscut că „pe perioada ulterioară divorțului, s-au contractat mai multe credite la Raiffeisen Bank ( rată lunară 358,31 lei), Alpha Bank ( rată lunară 345,58 lei) Cetelem ( rată lunară 297,15 lei), banii fiindu-le necesari părților pentru taxa la facultate, dotări în apartament sau datorii ale societății comerciale unde era administrator pârâtul. De exemplu creditul la Raiffeisen Bank s-a făcut în luna septembrie pentru ca pârâtul să achite descoperirile de pe cârduri și să plătească anticipat contractul de leasing care expira în luna decembrie, evitându-se astfel penalizările ”.
Este adevărat că regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor însă, în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți și în proporția în care concubinii au contribuit la achiziționarea lor.
În speță, obiectul cauzei de față îl constituie partajarea pasivului dobândit în perioada concubinajului
Cu toate că ambele părți recunosc că aceste credite au fost contractate de reclamant în perioada concubinajului, în prezenta cauză susținerile lor privind natura sumelor împrumutate sunt diferite, reclamantul susținând că suma respectivă reprezintă o datorie comună, iar pârâta a invocat că împrumuturile au fost contractate de reclamant pentru nevoi personale și nu au fost folosite în interesul comun al părților.
Respingerea cererii, cu motivarea că împrumuturile au fost contractate de reclamant pentru nevoi personale, iar pârâta nu a avut calitatea de coîmprumutat,echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, atâta timp cât instanța nu a administrat probe în acest sens .deși au fost solicitate .
În aceste condiții, se impunea administrarea de către instanță a probelor pentru a se stabili dacă respectivele credite au fost sau nu folosite în interesul comun al părților sau în scopuri personale de către reclamant.
Prin urmare, date fiind dispozițiile art. 480 alin 3 din Noul Cod pr. civ., instanța va admite apelul, va anula sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca, în raport de susținerile părților și de celelalte probe administrate în cauză, să se stabilească modalitatea în care respectivele credite au fost folosite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul- reclamant P. S. C. – CNP_, cu domiciliul ales de citare și comunicare acte de procedură în Tg-J., ..65, ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.6986/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimata- pârâtă P. M., domiciliată în Tg-J., ..1, ., ..
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Martie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. E. S. | Judecător, V. B. | |
Grefier, L. P. |
Red. A.S.
Tehnored. L.P.
Jud. fond E.M.S.
5 ex/ 07 Aprilie 2014
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 328/2014. Tribunalul GORJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
