Pretenţii. Decizia nr. 760/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 760/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 6019/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 760/2014

Ședința publică de la 02 Septembrie 2014

Completul compus din:

Președinte A. S. S.

Judecător V. N.

Judecător M. B.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul D. S. privind decizia civilă nr.730/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/318/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit revizuentul, fiind reprezentat de avocat D. M. și intimatele Administrația Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, după care s-a pus în discuție excepția netimbrării cererii.

Avocat D. M. pentru revizuentul D. S. a solicitat admiterea excepției netimbrării, arătând că nu timbrează cererea de revizuire.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul_, revizuentul D. S. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.730/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/318/2013, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu București.

S-a arătat că motivarea instanței în sensul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată cuvenite, că decizia este irevocabilă, că nu se mai pot acorda cheltuieli de judecată întrucât s-ar afecta autoritatea de lucru judecat și că acțiunea promovată este inadmisibilă, ceea ce echivalează cu un recurs la o hotărâre pronunțată în recurs denotă o gravă eroare materială și de fapt iar instanța de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut și ce nu s-a cerut, susținând că în dosar_ al Curții de Apel C. există la filele 25 și 28 două chitanțe privind plata onorariului de avocat respectiv de 1500 lei și 2000 lei .

S-a mai arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe cheltuielile de judecată de la fila 20 din dosar și nici nu a cenzurat onorariul avocatului ales, că soluția pronunțată de instanța de recurs este dată cu rea credință, fiind rezultatul unei erori materiale și de fapt .

În ședința publică din 2.09.2014 s-a ridicat din oficiu excepția netimbrării cererii de revizuire și examinând cu prioritate această excepție, s-au constatat următoarele;

Prin art. 1 din Legea 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit art. 20 aliniat 3 din Legea 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Din actele dosarului rezultă că revizuentul D. S. nu a timbrat anticipat cererea de revizuire, astfel că pentru termenul de judecată din 2.09.2014 i s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citat pentru acest termen cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila nr. 9 a dosarului.

La termenul menționat, tribunalul a constatat că revizuentul nu s-a conformat obligației de timbrare, astfel că făcând aplicațiunea dispozițiilor Legii 146/1997, cererea de revizuire va fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul D. S. privind decizia civilă nr.730/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/318/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Septembrie 2014 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

A. S. S.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. B.

Grefier,

E. C.

Red. AS

Ex. 2

SL 05 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 760/2014. Tribunalul GORJ