Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 939/2013. Tribunalul HARGHITA

Decizia nr. 939/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2462/258/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 939/R

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013

Completul compus din

Judecător: B.-R. J. - Președinte

Judecător: Steluța-E. U.

Judecător: B. E.

Grefier: M. E.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta FUNDAȚIA A. împotriva Sentinței civile nr. 323 din data de 23 ianuarie 2013 în contradictoriu cu intimații P. S. și M. L., având ca obiect obligație de a face, hotărâre care să țină loc de act autentic.

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2013 iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând, constată următoarele:

I. Sub nr._ din 23.05.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. acțiunea civilă formulată de reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul P. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să finalizeze procedura legală de tranzacționare pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare_, în vederea radierii din evidențele fiscale și din evidențele Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare Autovehicule, iar în subsidiar, în măsura în care pârâtul nu va îndeplini obligația de întocmire a documentelor de înstrăinare pentru autovehicul, să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate că la data 18.12.2003 reclamanta a vândut pârâtului autovehiculul anterior menționat, hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, să se dispună radierea autovehiculului din circulație și din evidențele fiscale de pe numele reclamantei și înmatricularea pe numele pârâtului, și obligarea pârâtului la plata impozitelor achitate de reclamantă pentru acest autovehicul, în sumă 2091 lei, precum și la plata dobânzilor aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 323 din data de 23 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul P. S., ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. S., în contradictoriu cu chematul în garanție M. L., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de comodat din data de 18 decembrie 2002, reclamanta Fundația A. a transmis pârâtului P. S. dreptul de folosință cu titlu gratuit asupra autoturismul Opel Vectra cu număr de înmatriculare_, pentru perioada 18.12.2002 – 18.12.2003.

Față de data încheierii acestui contract, instanța a apreciat că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele cuprinse în vechiul Cod Civil, deoarece contractul a fost încheiat sub imperiul acestui act normativ, având în vedere și dispozițiile tranzitorii ale art. 6 din Noul Cod Civil.

Analizând susținerile reclamantei și pârâtului, cuprinse în cererea de chemare în judecată și în întâmpinare, dar și răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză, instanța a constatat că între părți nu a fost încheiat niciodată un contract de vânzare cumpărare cu privire la autoturismul în litigiu.

Astfel, atât reclamanta, cât și pârâtul, au arătat că au încheiat contractul de comodat anterior menționat, urmând ca ulterior modificării legislației care restricționa înstrăinarea bunurilor ce aparțineau fundațiilor, să încheie și un contract de vânzare cumpărare cu privire la autoturismul în litigiu. Cu toate acestea, contractul de vânzare cumpărare nu a mai fost încheiat ulterior, astfel încât nici transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului nu s-a mai produs.

Instanța a reținut că prin susținerile sale, reclamanta a încercat să inducă ideea existenței unei simulații sub forma deghizării contractului de vânzare cumpărare în contractul de comodat. Și aceste susțineri sunt însă neîntemeiate, deoarece simulația presupune ca atât actul real, cât și cel simulat să fie încheiate în același timp. Or, în cauza de față, chiar reclamanta a recunoscut prin acțiune că a încheiat inițial contractul de comodat, urmând ca ulterior, după schimbarea legislației, să fie încheiat și contractul de vânzare cumpărare cu pârâtul. Se constată astfel că în momentul încheierii contractului de comodat, ambele părți au convenit să transfere doar folosința acestui autoturism, iar nu și dreptul de proprietate.

Având în vedere că ulterior nu a mai fost încheiat și contractul de vânzare cumpărare al autoturismului în litigiu, instanța a respins cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul P. S., având ca obiect obligarea pârâtului să finalizeze procedura legală de tranzacționare pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare_, în vederea radierii din evidențele fiscale și din evidențele Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare Autovehicule, ca neîntemeiată.

Instanța a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata impozitelor aferent autoturismului în litigiu, având în vedere că nu există nici o prevedere contractuală în acest sens în contractul de comodat încheiat între părți. În consecință, plata acestor sume revine în sarcina reclamantei, care are calitatea de proprietar al autoturismului în litigiu, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Prefectura Harghita.

Instanța a respins și cererea de chemare în garanție a numitului M. L., formulată de pârât, având în vedere că nu a fost dovedită încheierea unui contract de vânzare cumpărare al autoturismului în litigiu cu această persoană, nici de către reclamanta și nici de către pârât. Astfel, nici reclamanta și nici pârâta nu au putut prezenta un înscris care să constate existența unui asemenea contract, astfel încât, în temeiul art. 1191 din Codul Civil, instanța a constatat că nu a fost dovedită cumpărarea autoturismului de către chematul în garanție. Instanța nu a făcut aplicarea art. 225 din Codul de Procedură Civilă, chiar dacă chematul în garanție nu s-a prezentat la interogatoriu, apreciind că poziția procesuală a acestuia manifestată prin întâmpinare a fost fermă, în sensul negării existenței unui asemenea înscris.

Pentru motivele arătate, instanța a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiate.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Fundația A., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în caz de opoziție, obligarea intimaților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate atât pe fond, cât și în recurs.

În motive recurenta critică soluția instanței de fond și arată că deși pârâta a fost de acord cu acțiunea sa, împrejurare ce a fost consemnată în încheierea din 21.01.2013 instanța de fond a trecut peste solicitarea ambelor părți, respingând acțiunea întru-totul.

Mai precizează că instanța a constatat "că între noi părțile nu a fost încheiat niciodată un contract". Această așa zisă constatare a venit în perspectiva instanței și în contextul în care ambele părți au recunoscut acest lucru, acesta fiind și motivul pentru care a formulat prezenta acțiune. Dacă s-ar fi încheiat acel contract de vânzare-cumpărare, așa cum instanța a considerat că trebuia să se întâmple, nu ar mai fi avut motiv să sesizeze instanța cu acest capăt de cerere.

Deși instanța reține o așa zisă simulație și ideea inducerii acesteia în scopul de a vinde autoturismul litigios, instanța de fond nu a avut în vedere și răspunsurile la interogatoriu al pârâtului, care a arătat că vinderea autoturismului litigios a fost făcută de el în calitate de proprietar, așa cum se consideră de drept și nu de comodant. Astfel instanța a ajuns la concluzia că în speța de față nefiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare, a respins cererea sa ca neîntemeiată. Or, recurenta susține că nu ar fi sesizat instanța cu această cerere în cazul în care ar fi deținut contractul în cauză.

De altfel și cererea de chemare în garanție a terței persoane a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, tot pe inexistența așa zisului contract, nefăcând aplicarea prev. art. 225 Cod proc.civilă, pe motiv că acesta și-ar fi manifestat prin întâmpinare poziția fermă.

În drept, se invocă prevederile art.299 C.pr.civ., art.304 pct.8 și pct.9 C.pr.civ.

III. Pârâtul P. S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, iar în subsidiar admiterea cererii față de chematul în garanție.

Instanța de fond prin aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale a constatat ca între el și recurentă niciodată nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu privire la autoturismul în cauză, marca OPEL, nr. de înmatriculare_, întrucât la vremea când s-au înțeles că recurenta îi cedează dreptul de utilizare al acestei mașini potrivit legislației în vigoare cu privire la asociații și fondații, fundației în cauză nu îi era permisă vânzarea acestui autoturism, fiind fără scop lucrativ.

Astfel, tot în această ordine de idei instanța de fond a aplicat în mod corect, just și legal principiul de drept tempus regit actum, atunci când a constatat ca între el și recurenta nu a existat niciodată vreun contract de vânzare - cumpărare cu privire la autoturismul în cauză. Ori lui nu i se poate reține în culpă faptul că ulterior s-a modificat și legislația și s-ar fi putut încheia contractul de vânzare cumpărare, deoarece acest bun era demult predat, era în folosința chematului în garanție M. L. cu acordul reprezentantului fundației în anul 2003.

Mai mult, prin aplicarea art. 225 Cod de Procedură civilă numitul M. L. a recunoscut implicit și faptul că și în prezent utilizează acest autoturism.

Mai arată că instanța de fond în mod corect și legal a reținut, că deși intenția inițială a ambelor părți a fost perfectarea unui contract de vânzare - cumpărare asupra autoturismului din moment ce legea va permite acest lucru, acest contract nu a mai fost încheiat anterior, astfel dreptul de proprietate nu a mai fost transferat către intimat.

În această ordine de idei, în cererea de recurs reclamanta în mod greșit susține ca instanța de fond a reținut o așa zisă simulație, pentru că tocmai acesta nu s-a întâmplat: "Instanța reține ca prin susținerile sale, reclamanta a încercat să inducă ideea existenței unei simulații sub forma deghizării contractului de vânzare cumpărare în contractul de comodat. Și aceste susțineri sunt însă neîntemeiate, deoarece simulația presupune ca atât actul real, cât și cel simulat să fie încheiate în același timp. Or în cauza de față chiar reclamanta a recunoscut prin acțiune că a încheiat inițial contractul de comodat, urmând ca ulterior, după schimbarea legislației, să fie încheiat și contractul de vânzare cumpărare cu pârâtul.

Precizează că este cu totul întemeiată și legală deci constatarea instanței de fond ca prin încheierea contractului de comodat ambele părți au convenit să transfere doar folosința acestui autoturism.

Sub aceste aspecte este evident ca cererea de recurs bazată pe art. 304 pct. 9 este nefondată, instanța de fond aplicând legea în mod corect, iar având în vedere art. 304 pct. 8, este absolut clar ca prin simpla respingere a acțiunii, instanța de fond nu s-a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece nu se poate constata existența unei simulații acolo unde acesta nu există, și nici nu poate fi calificat contractul de comodat ca unul de transmitere a dreptului de proprietate fără nicio altă dovadă în acest sens.

Tot aici menționează că pentru perioada pentru care s-a încheiat contractul de comodat în cauză între el și Fundație, contractul de comodat nu prevedea nicio obligație în sarcina sa de a plăti impozitele aferent autoturismului.

De asemenea și instanța de fond a reținut acest fapt în mod corect și a constatat ca plata impozitului revine în sarcina reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

IV. Celălalt intimat, M. L., nu a depus întâmpinare și nu a arătat excepții sau alt mijloace de apărare.

V. Nu au fost depuse înscrisuri noi.

VI. Analizând recursul în limita motivelor invocate, Tribunalul reține că, dincolo de faptul că reclamanta și pârâtul au considerat că au vândut, respectiv cumpărat autoturismul, tot ei au arătat că vânzarea-cumpărarea urma să fie perfectată numai după dispariția interdicției legale de înstrăinare care i se aplica recurentei și că operațiunea respectivă (vânzarea-cumpărarea) nu a mai avut loc.

Solicitând să se constate că vânzarea-cumpărarea a avut loc la 18 decembrie 2002, recurenta afirmă, practic, că ar fi avut loc o deghizare a acestui contract în cel de comodat încheiat la aceeași dată. Această simulație însă, chiar recunoscută de părți, nu poate fi considerată validă, atâta timp cât a fost făcută pentru eludarea unei interdicții legale de înstrăinare, adică pentru o cauză ilicită.

VII. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta trebuia respinsă automat, fără a fi cercetată în fond, odată ce a fost formulată de pârât, iar acțiunea principală a fost respinsă. Deci fie și numai pentru acest motiv lipsa nejustificată la interogatoriu a chematului în garanție este lipsită de orice relevanță. În plus, recurenta nu are calitatea procesuală de a susține poziția pârâtului în cererea de chemare în garanție.

VIII. În concluzie, din moment ce între recurentă și intimatul P. S. nu a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare (în sensul de negotium juris) valid, recursul este neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Fundația A., cu sediul în municipiul Miercurea C., ./8, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 323 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.

Președinte Judecător Judecător

B.-R. J. Steluța-E. U. B. E.

Grefier

M. E.

Pt. M. E.,fiind plecată

în concediu de boală, semnează prim-grefier

I. B.

Red.B.R.J.

Primit: 21.01.2014.

Tehnored./id/21.01.2014.

Ex.2/SD.-

Jud.fond: Kucian M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 939/2013. Tribunalul HARGHITA